Despre limite

Acum ceva timp am citit o carte de Jesper Juul numita Acesta sunt eu! Tu cine esti? Vorbea foarte clar despre limite. Limite generale, ale societatii si limite personale. Limitele personale mi-au deschis ochii asupra unui capitol asupra caruia nu am fost informati in copilarie si anume: e ok sa ai limite personale si nu ai de ce sa dai explicatii cuiva in privinta lor si sa le justifici, cat timp limitele tale nu ingradesc libertatile normale ale altuia. Mai clar, exemplul era cu cineva caruia nu ii placea sa I se cotrobaie prin dulap. Pur si simplu nu suporta treaba asta. Si e ok sa nu vrei sa iti faca cineva treaba asta, cat timp ii respecti si tu cineva-ului aluia limitele personale.

Informatia asta aplicata in momentul in care cresti un copil, se traduce asa (sau cel putin asa o traduc eu): mama e si ea om, are si ea nevoi care trebuie indeplinite/rezolvate. Necesitatile tale de copil vor fi implinite primele intotdeauna, dar cand e vorba de dorintele tale (e o diferenta intre dorinte si necesitati) le voi indeplini cat pot, cum pot, iar daca se bat cap in cap cu nevoile mele, s-ar putea sa te si refuz ferm si bland…cu explicatii, totusi ca sa intelegi de ce.

Exemplu clar: Ne ducem la nani pe la 8 si ne mai jucam prin pat pana pe la 9 cand adoarme. Intr-o seara, eram foarte obosita, simteam ca alunec incet incet spre somn, nu mai aveam putere sa ma mai joc cau-cau (un soi de gadi-gadi comandat de Mihu care imi spune unde anume sa ii fac, la gat, la cap si rar si la talpa) sau tagadam (la asta va prindeti voi care e faza)…ne jucam de-a ascuns..adica el se duce si-si baga capul in pernele din colt si ma anunta ca s-a ascuns, si eu incep : Unde o fi Mihu? Nu-l gasesc pe Mihu…l-a vazut cineva pe Mihu?? Si el vine spre mine si-mi spune: uite! Uite!

Ei nici pentru asta nu mai aveam putere, ca trebuia sa mai si gandesc nitel, asa ca am trecut la alta abordare:

-          Mihu, eu nu vreau sa ma mai joc acum, mi-e somn si sunt foarte obosita si vreau sa fac nani.

-          Cau-cau, vine raspunsul..

Repet de cateva ori, el mai incearca, eu mai repet…intr-un final concluzioneaza: Nani!

-          Da, mami, hai sa facem nani!

Unii ar putea spune ca i-am refuzat copilului ceva ce puteam sa ii dau. Da, puteam. Cum am putut sa ma trezesc atatea nopti pentru mancat/schimbat/dinti si multe altele. Acelea erau necesitati. Si era musai sa I le rezolv. Niciodata nu ii voi reprosa ca, si acum , la aproape 2 ani, se trezeste sa manance peste noapte. Mancarea, odihna, spalatul, iesitul afara sunt necesitati pe care I le indeplinesc si nu doar asa in sila, ci cu un zambet pe buze, un cantecel, le fac cat mai placute pentru amandoi. Cand e marait e plimbat in brate cat se poate, pana se linisteste.

Lectia exemplului de mai sus asta a fost: Sunt si eu om! Am si eu nevoi! Si da, o sa te refuz cateodata, cu explicatii ca sa intelegi pe cat posibil de ce si in ce fel, cu blandete, dar ferm. Iar de aici tu vei intelege la randul tau ca poti face la fel. Si-mi vei spune limitele tale cand le vei dezvolta.

Mai important decat atat, vei spune si celorlalti care iti sunt limitele. Nu vei mai juca un joc doar ca sa nu superi pe cineva, nu vei fuma o tigara fiindca iti va fi rusine sa o refuzi chiar daca nu vrei, nu vei incerca ceva ce nu iti doresti doar fiindca ti-e frica ca vei fi luat in ras si desconsiderat.

Vei sti care iti sunt limitele, vei sti sa le verbalizezi cu blandete si ferm, astfel incat sa nu fii in postura de a nu putea spune NU. Asta e boala generatiei mele si asa as vrea sa si ramana, sa nu se propage si la generatia din care faci tu parte.

Iar prin exemplul meu, vei invata ca nu trebuie ca necesitatile tale sa vina dupa dorintele unei persoane intotdeauna, ca tu trebuie sa contezi cel mai mult si sa te apreciezi. E ok sa iubesti pe cineva si sa mai pui din cand in cand persoana respectiva inaintea dorintelor tale, dar nu intotdeauna si nu inaintea necesitatilor. Exemplu concret: du-ti iubita la film, nu te du numai la bere cu baietii!! Mai spala si tu vasele cand o vezi obosita! Iesi la o bere si cu taica-tu, chiar daca e taciturn si poate nu e chiar asa fun ca prietenii tai! Dar cand te suna prietenii sa te duci la o bere la 12 noaptea si tu ai examen a doua zi de dimineata si ai vrea sa dormi, spune-le chestia asta. Ca tu alegi sa nu.

Pastreaza un echilibru in ce faci. Nu te lasa pe tine la urma ca sa ii multumesti pe toti ceilalti, pentru ca nu vei ramane decat cu frustrari si din experienta personala, oamenii se obisnuiesc sa le faci si sa le dregi si uita sa mai aprecieze. Asa ca apreciaza-te tu pe tine si te vor aprecia si altii cand vei face ceva pentru ei.

Iar cand vei avea un copil, invata-l si pe el cum sa o faca.

Voi ati inceput sa va stabiliti limitele in relatia cu copiii? Cum?

Dorul de tati

Tati de Mihu mic e delegationist..asa e jobul lui, asta face de mult timp. O perioada de vreo 5 ani inainte sa apara Mihu mic, pleca luni dimineata si mai venea vineri seara. Eu ma obisnuisem cu asta si in timpul saptamanii imi vedeam de ale mele, in weekend ne petreceam timpul impreuna.

Cand am ramas insarcinata cu Mihu, Dumnezeu de acolo de sus a facut El ce stie mai bine si a compensat o sarcina dificila cu prezenta lui tati langa noi. A fost acolo si cat Mihu a fost mic-mic si ne-a ajutat enorm lucrul asta. Dar a venit momentul sa si plece din nou, de data asta pentru o perioada de 3 luni, timp in care am fost si noi o data in vizita la el, pe la jumatatea perioadei. In prima faza, Mihu parca nici nu a observat ca taica-su lipsea din casa. Eram noi doi si ii ajungea. Cand am ajuns in vizita la tati, s-a bucurat si a fost nedezlipit de el pentru perioada cat am stat acolo. Am revenit noi doi la domiciliu si atunci a inceput sa intrebe de tati. Cum vedea copii cu taticii lor in parc, incepea sa intrebe de al lui. I-am explicat cum am putut eu la momentul respectiv, el avand 1 an si 7 luni atunci. Banuiesc ca atunci a constientizat el ce si cum.

Si tati a continuat cu delegatiile. De cate ori pleaca, Mihu il cauta intens prin casa, intreaba de el, e marait catva timp si e normal, nici nu mi-as dori altfel. Ei doi au o relatie foarte buna si chiar speciala.

Acum tati e acasa pentru doua saptamani si e chiar si in concediu, ceea ce inseamna ca a preluat rolul lui buni, care momentan e putin indisponibila. Sta cu Mihu toata ziua, ii da sa manance, il scoate afara, il culca, il spala etc…stiti voi, tot tacamul. Si face o treaba foarte buna. Si tin sa ii multumesc pentru asta, ca stiu ca-s destul de rarutze exemplarele de tatici care reusesc sa stea cu copilul o zi intreaga fara zeci de telefoane date mamei.

Pe langa inerentele probleme, adica faptul ca fiul meu a uitat brusc ca are picioare si doreste sa fie dus numai in brate pe afara si ca ii cere lui taica-su multe si marunte pe care maica-sa nu I le-ar da, dar taica-su ori nu stie, ori nu-I rezista (dar nu-s prea grave), tati reuseste progrese mari cu el. Respectiv, piatra noastra de incercare de ceva vreme, l-a obisnuit sa nu mai adoarma in sling, ci in pat. Asta a necesitat o rabdare fantastica, de care numai oamenii asa calmi ca al meu sot dau dovada.

Exemplu concret: pe 1 decembrie am fost la parada, unde ne-a placut foarte mult, dar am vazut multe si marunte si ne-am entuziasmat si au fost foarte multe lucruri noi de procesat, ceea ce a dus la suprastimulare. Jumatate din ea am rezolvat-o in plimbarea facuta pe jos pana acasa. Dar cealalta jumatate? S-a manifestat printr-o stare de miorlaiala (suna urat, dar asa denumesc eu fenomenul in care Mihu are toate necesitatile indeplinite , dar tot se jeluie si plange pe diferite tonalitati care de care mai inalte si ascutite…nu am alt cuvant, poate o sa gasesc unul mai potrivit in viitor). Miorlaiala asta este punctul meu slab, ma aduce la o stare de nervi si Mihu ma simte, si da-i mai departe, etc, cerc vicios.

Si aici a intervenit taica-su care s-a plimbat cu el in brate prin camera si l-a convins ca nu e nimic interesant dincolo de usa, ca e obosit si ar trebui sa facem nani cu toti, lugu lugu, si uite-asa a calmat el un copil obosit si pe maica-sa si toata lumea a fost fericita.

Cat de curand tati va pleca intr-o noua delegatie si presimt ca va fi iar greu pentru Mihu. Si pentru el si pentru mine. Totusi, este o situatie in viata noastra si trebuie sa ne descurcam cu ea. La sfatul unei prietene bune, incerc sa ii explic ca dormim X nopti doar noi doi si apoi se intoarce tati. Sau daca e o perioada mai lunga, numaram saptamanile sau week-endurile intr-o forma in care el poate intelege. Sau nu. Dar principalul e ca ii ofer o explicatie si intotdeauna inchei cu : tati se intoarce la noi intotdeauna, puiule. Pentru a-I oferi un sentiment de siguranta. Asta e metoda mea, aplicata cu un oaresce success de a-I explica unui copil care inca nu stie masurile timpului gen zile, saptamani, luni, sezoane.

Il vedem pe tati pe Skype cand se poate, Mihu daca aude ca suna Skype-ul incepe sa zica: tati, tati! La telefon inca nu a inteles ce se intampla, dar cere sa o sunam pe Emma sau pe buni, deci nu mai e mult pana acolo. Incercam tot ce se poate ca sa il asiguram ca tati, chiar daca nu e langa noi, nu a disparut pur si simplu, in neant, ci e acolo, undeva in  lumea asta , cu treaba si cand termina treaba lui, se va intoarce la noi. Si va avea iarasi un timbru mic si dragalas lipit de el, fara de care nu poti nici sa te barbieresti linistit:

Pentru ca da, este normal sa ne fie dor de el, si lui Mihu si mie. Asta inseamna ca suntem familie.

Iubeste!

Ultima perioada a fost una destul de buna pentru noi. Mihu si-a dat drumul la vorbit si asta a redus considerabil situatiile cu potential exploziv. Acum poate spune aproximativ tot ce isi doreste, asta cand il si intelegem, pentru ca, desi spune foarte clar unele cuvinte, pe altele trebuie sa le ghicesti. Buni pedaleaza zilnic pe ideea: Puiul mamii, dar tu nu mai esti bebelus, sa plangi asa (aici deja ma incruntasem, dar draga de ea a continuat), esti copilas mai mare si poti vorbi acum. Spune-I lui buni ce vrei, cu cuvinte, ca sa inteleg si sa iti pot da ce iti doresti. Si a inceput sa inteleaga acest aspect si sa ceara in cuvinte si nu prin plans.

Ei cateodata isi mai doreste si ceva ce nu se poate sa primeasca, cum ar fi cutitul sau sa darame dulapul si asta e, nu primeste. Si incepe o crizuta sanatoasa cu plans, ca e normal sa plangi cand esti frustrat si suparat. Si e chiar si constructiv, ca tu nu-ti dai seama ca acel cutit te poate taia, ca nu ai vazut o taietura pana acum, Slava Domnului!. Dar cand te linistesti si chiar mai si auzi argumentele, incepi sa iti dai seama ca acel cutit iti este refuzat sistematic, deci e o treaba cu el. Si maica-ta iti mai si spune: Puiule, stii ca mama iti da ce se poate, cand se poate. Asta chiar nu poti sa ti-o dau, pentru ca te vei rani. Ceva, ceva se lipeste acolo de creieras si data viitoare criza e din ce in ce scurta, semn ca frustrarea resimtita initial si-a facut loc in creierasul tau si ai invatat ceva din ea, ai invatat cat de cat sa o gestionezi. Ca despre asta e vorba…

Tot din capitolul Bine ca exista limbajul verbal! Isi foloseste vocabularul sa relationeze cu alti oameni din afara casei si e foarte incantat cand lumea reactioneaza bine si il intelege. Intra in parc strigand: Donu’! Donu’! ..pai cum sa nu zambeasca domnul portar cu gura pana la urechi la el? Sau vecina care se lichefiaza instant cand se urca in lift cu noi si il aude ciripind: ‘A zece!..ca acolo stam noi, la 10.

Cateodata, vorbele lui totusi nu sunt folosite in scop de nevoie, ci pur si simplu asa, spre stupefactia extaziata a maica-sii.

Sambata seara, program de adormit copilul in formatie completa, ca era si taica-su acasa. Dupa formalitatile clasice: Tati? Aici e tati, puiule. Mami? Aici e mami, puiule. Puka? Puka doarme deja, puiule. Botzu? Si el doarme. Buni? E la ea acasa…etc. Se trece la rememorarea activitatilor de peste zi, ca asa ii place lui: Emma!!! (fusesera copiii in vizita la noi in seara respectiva) ‘Anis! Dadi!

Se mai foieste el acolo si vine si se lipeste de mine. Si ii fac joculetul nostru, care a aparut undeva inainte de 6 luni ale lui. Ma arat pe mine cu degetul: Mami..Ii pun degetul pe frunte: Te..ii pun degetul pe piept si nu apuc sa zic nimic, ca se aude ciripitul lui: Iubeste!!! Noroc ca stateam intinsa pe saltea..Tasu, de la picioarele noastre: CE???? Mihu inca o data: iubeste! Ii explic omului ce si cum, ca toata treaba se desfasurase pe intuneric..ne-am topit amandoi inca o data..in  mintea mea, se invartea ideea de cuvant greu, 3 silabe, nevermindu!!!!! IUBESTE!!! S-a lipit esentialul de copil!

Si cu mancatul s-au mai reglat lucrurile, in sensul in care cateodata chiar sta pe bancheta in bucatarie si mananca o masa intreaga (a se citi un iaurt cu niste paine).

Asa ca momentan e armonie in casa noastra. Si da, stiu ca iar v-am prezentat partea roz a situatiei, dar ma bucur si eu de perioada asta. Nu de alta, dar vad venind The Terrible Twos, care de fapt nu semnifica varsta de 2 ani, ci cei doi ani dintre varsta de 2 si pana la 4. Distractie garantata atunci!

Sper ca doar o data la ceva timp sa mai avem si zile din acestea linistite, care sa imi incarce bateriile. Pana atunci ma delectez cu noile descoperiri verbale si ma rog sa nu auda injuraturi pe strada..

Partea intunecata a parintelii

Vineri seara, subsemnata, mama de profesie in general, dar si absolventa de facultate acu vreo 11 ani, s-a dus la intalnirea de 10 ani cu colegii. Stiu, 11 sau 10? Ei, nu prea ne-am mobilizat anul trecut, asa ca s-a facut anul asta de 10 ani plus unul gratis, cum s-au exprimat plini de umor colegii mei.

Buun, zis si facut , aveam o emotie in  legatura cu Mihu, care se putea sa nu fie chiar de acord cu iesirea mama-sii pe usa la o ora la care teoretic trebuia sa stea sa se joace cu el, dar ramanea cu buni. I-am explicat cat ne-am plimbat pe afara ce si cum, apoi iar cand m-a vazut imbracata si a inceput sa realizeze ca chiar plec. A mai vrut in  brate la mami, a mai stat nitzelus in brate si apoi mi-a facut pa.

Phiuuu!

Ajung, imi vad colegii: unii neschimbati, altii schimbati si fizic si mental. Am realizat ca mi-era dor de o iesire, de ei. Si uite-asa ne punem noi la un cappuccino/suc/bere. Vizavi de mine, doua colege care aveau si ele copii, cate doi fiecare, si care mai citesc ce mai scriu eu pe aici. Si la un moment dat, ma intreaba una din  ele, draga de ea: Ma, dar tu nu te infurii, nu tipi la el? Atunci am realizat ca, de partea cealalta a ecranului se vede cam prea roz treaba. Si asta devine frustrant in situatia in  care esti o mama normal, cu job, cu grijile casei si cu doi copii. Acum, constientizez ca e normal sa vrei sa scrii despre lucrurile bune si frumoase si nu despre momentele pe care ai vrea sa le stergi cu buretele si sa iei inapoi ce ai spus/facut. Asa ca astazi, intr-un exercitiu de maxima sinceritate, spun si despre ele.

Probabil mamele cu doi copii si fara nici un ajutor o sa considere ca ma alint. Pentru ca am un singur copil si ajutor de la bunica-sa. Dar cateodata ma lasa nervii. Nu sunt cea mai rabdatoare persoana de pe planeta asta, departe de mine aceasta descriere. Adun la asta si oboseala din ultimii aproape doi ani, si devin uracioasa de-a dreptul.

In perioada cand taica-su a fost plecat 3 luni din tara, a fost greu. A fost horror pe alocuri. Eu functionam pe cote de avarii de oboseala. Nu voiam sa iau din timpul de petrecut afara ca era vara si frumos, il adormeam pe Mihu si apoi ma ridicam de langa el sa mai fac chestii prin casa, ajunsesem sa ma culc numai pe la 11-12 noaptea si s-a adunat oboseala.

Si tipam..am realizat la un moment dat, ca timp de o saptamana , am tipat la el in fiecare zi si nu numai o data. Mesele erau momente de frustrare maxima, pentru ca nu mai voia sa stea in scaun, nu mai voia in  bucatarie, tot pe ce punea manutzele ajungea pe jos/pereti/mobile etc…si ma lasau nervii si tipam. Intr-o duminica am facut un tantrum simultan…adica si el si eu. El se apucase sa arunce cu jucariile pe care I le adusesem in speranta ca poate plimba o masinuta pe masa si inghite macar doua lingurite de iaurt (era o perioada de glorie a grevei foamei lui Mihu). A inceput sa le arunce ca eu sa le ridic. Am vazut negru in  fata ochilor si m-am apucat sa le arunc eu pe restul..am aruncat linguritele si eu si el. A bagat mana in borcanul de iaurt si apoi a pictat cu o miscare brusca toata canapeaua. De nervi i-am luat borcanul si l-am aruncat in  chiuveta. A inceput sa tipe , am tipat si eu (sper ca fetele de sub noi nu au fost acasa in timpul asta). A inceput sa planga, am inceput si eu…si uite-asa urlam si plangeam noi amandoi, el batand din picioare pe canapea , eu cu capul in maini pe scaun  langa masa. Tot el a fost cel mai inteligent dintre noi doi si a venit in  brate la mine sa plangem impreuna. Cand s-a terminat, eram amandoi murdari de iaurt, bucataria era praf si noi la fel.

Ala a fost momentul in care am decis ca nu se mai putea asa. Asa o tineam de o saptamana, iar eu nu suport starile de tensiune prelungite. El prelua starea asta de la mine si o ducea si mai departe si uite-asa ne potentam noi unul pe altul si iesea o criza generala. In fiecare seara, dupa ce il adormeam, ma uitam la el si ma intrebam cum am putut sa urlu asa la el, cum ma vede el pe mine asa schimonosita si plina de furie si inca ma mai iubeste si inca mai vine la mine in brate???? Cum??? Ca eu m-as evita o perioada ..destul de lunga.. si ma simteam ultimul om pentru ce facusem.

Am descoperit in episodul cu tantrumul concomitent ca daca il iau in brate si ii miros parul, ma ajuta sa ma calmez. Probabil e tot unul din multele trucuri ale naturii. Asa ca in ultima vreme incerc sa il iau in  brate si sa il miros mai des cand e situatia mai tensionata. Nu mai are miros de bebelus, ci de copil mic. E o diferenta mica si subtila, dar exista. Si cand trag mirosul lui in nari, brusc imi vin in minte momente calme si pasnice cu el dormind pe salteaua lui sau jucandu-se in  sufragerie in timp ce ii bate soarele in par si il face sa para ca are o aura de ingeras. E un truc. Dar functioneaza.

Incerc, incerc tot timpul…nu imi iese intotdeauna.

Citesc. Citesc cat pot carti de psihologie ca sa il pot intelege, ca sa ma pot intelege pe mine, ca sa stiu ce butoane imi apasa de ma scoate din minti cateodata, ca sa stiu cum sa le resetez. Pentru ca majoritatea chestiilor care ma scot pe mine din minti sunt problema mea, nu a lui. El nu are nici o vina ca sunt eu obosita sau ca m-am contrat cu vreun coleg la munca, ca mi-a taiat cineva fata in trafic de am crezut ca ne pocnim si altele asemenea. Si nu are nici o vina ca astea se aduna in mine pana la ora la care ajung acasa si incep sa-mi petrec timp cu el. Si el aduna frustrari din procesul de invatare care ii ocupa tot timpul si are nevoie sa le ventileze cu mine, persoana cu care se simte cel mai in siguranta. Eu ma ventilez cu o discutie cu o prietena sau cu taica-su.

Incerc sa-mi educ limbajul, pentru ca noi ca popor avem un discurs agresiv si destul de iritant. Incerc sa ii vorbesc calm si frumos ca el sa oglindeasca starea mea. Incerc sa nu-I spun: Nu fa aia! ci Nu vrei sa facem cealalta?

Nu merge intotdeauna, dar a imputinat semnificativ ocaziile in care se mai intampla tipatul.

Incerc sa ii vorbesc frumos si cu respect, sa il rog sa faca ceva, sa ii multumesc pentru ce face, ca sa se simta apreciat si sa copieze acest stil de comportament si nu in ultimul rand, pentru ca merita. Si reactioneaza bine, si chiar face 75% din ce cer.

Si chiar daca lucrurile se intampla mai incet si mai greu (ma enerveaza foarte tare sa intarzii), imi repet in gand ca 5 minute in plus pentru linistea mea si a lui si pentru armonia noastra se merita cu varf si indesat. Si ii pun cizmele de cauciuc chiar daca afara e uscat, doar pentru ca asa a dorit el.

Sunt o mama reala, imperfecta, incercand sa se descurce in lumea asta solicitanta cu tot ce vine inspre mine. Dar mi-am pus prioritatile in ordine. Linistea si calmul meu, timpul meu, rabdarea mea, sunt ale copilului meu. Le pastrez pentru el, incerc pe cat pot sa ma corectez si pentru mine si pentru el. Si stiu ca am gresit si stiu cu siguranta ca voi mai gresi. Si totusi el ma va iubi asa, imperfecta cum sunt, si va sti sa ierte, pentru ca mereu imi cer scuze de la el cand e cazul si ii recunosc ca am gresit.

Asa ca, mamelor care mai cititi ce scriu eu aici, nu exista mama care sa nu fi tipat la copilul ei! Cine zice ca nu, suspectez ca nu spune tot adevarul. Si oricat de vinovate ne-am simti, important e ce facem mai departe, ce am facut e bun facut (multumesc lui Dumnezeu ca la varsta asta au inca memoria mai putin performanta, sper eu!). O sa tinem noi minte sufficient si ne va racai pe suflet de fiecare data cand ne uitam la ei!

Tot ce putem face e sa incercam…si ei, ca si noi, vor tine minte momentele bune si frumoase, daca le depasesc ca frecventa pe cele urate. Pentru ca si ei sunt oameni ca si noi.

Vedea-te-as, mama, rocker!

In urma tuturor articolelor si postarilor de pe Facebook incriminand faptul ca cei din clubul Colectiv erau rockeri si muzica lor era una satanista plus alte aberatii de genul, tin sa iti  spun si eu ceva.

Intotdeauna am admirat rockerii…ei, impreuna cu rapperii, au ceva-ul lor : au o libertate in gandire si exprimare, o rebeliune impotriva regulilor societatii, cu toate astea respectandu-le pe cele ale bunului simt, o pasiune pentru muzica lor, ceva ce rar mi-a fost dat sa vad la adeptii altor genuri de muzica. Pentru ca a fi rocker, din ce am vazut eu, nu este o moda, este o stare de fapt..ei nu isi schimba orientarea muzicala, indiferent incotro se duce moda muzicala. Ei stiu si ce a fost, si ce este, si de acolo fac ce va veni in muzica lor. Nu esti rocker ca iti place la un moment dat HIM sau Pantera sau AC/DC. Nu, esti rocker pentru ca le-ai ascultat pe toate: ore, zile, luni de ascultat muzica cu pasiune si cu dedicatie analizand fiecare nota, fiecare vers. Muzica lor nu este comerciala, deci nu le aduce mari venituri, fix cum faceau baietii aia de la Goodbye to Gravity. Au muncit 2 ani la un album, ca apoi sa il lanseze. Asta imi spune multe lucruri despre ambitia si pasiunea lor.

Alt aspect care mi-a atras mie atentia si pe care l-am admirat intotdeauna este legaturile stranse dintre ei, prieteniile si loialitatea care se incheaga in cercurile lor. Altfel nu imi explic cum , in pofida instinctului de conservare care e prezent in noi toti, unii au intrat inapoi in iadul din  care tocmai iesisera ca sa isi salveze prietenii. Si au tot intrat si au tot scos, pana nu au mai reusit sa iasa nici ei. Genul acesta de legatura, de prietenie pe viata si moarte, spune multe despre caracterul oamenilor aflati acolo.

Cei doi eroi care si-au pierdut vietile astfel, au salvat pe rand, unul 2 oameni si altul 5!!!! 7 oameni traiesc acum datorita lor! Erau doi barbati mari, zdraveni, impozanti, care spre deosebire de altii care isi folosesc puterea fizica pentru a intimida, si-au folosit-o pentru a-I ajuta pe cei mai slabi decat ei. Pentru ca aceasta e definitia unui barbat adevarat. Acela care ii protejeaza pe cei mai slabi decat el si de pe urma carora nu are nici un avantaj. Doar pentru ca poate.

Inapoi la urarea mea pentru Mihu:

Mihu, mama, nimic nu mi-ar placea mai mult pe lumea asta decat sa te vad rocker! Sa pui asa o pasiune in ceva, sa ai o asa libertate in gandire, simtire si exprimare! Sa gandesti cu mintea ta, sa faci ce iti place, si nu ce ti se spune, sa traiesti cum simti, inconjurat de oameni dragi! Sa ai prieteni care te-ar pretui asa de mult incat sa se intoarca dupa tine, sau pe care sa-I pretuiesti asa de mult incat sa risti tu pentru ei!

Sa gasesti o iubire asa de mare cum au avut Mihai si Catalina lui. M-am intrebat daca eu as sari in foc pentru tatal tau sau el pentru mine. Acum vreo 2 ani, as fi zis ca da. Acum, suntem amandoi de acord ca mai important esti tu pentru fiecare din noi si unul din noi ar trebui sa ramana ca sa te creasca frumos. O iubire de genul asta e greu de gasit, mama, dar daca o gasesti, sa tii cu dintii de ea prin vremuri bune sau grele!

Din ce vad, genetica isi spune cuvantul si vei fi un barbat inalt si zdravan, deci una din conditii e deja indeplinita. Din cum am pornit pe calea educatiei tale, daca mergem tot asa, vei fi si tu un barbat adevarat sper eu, care nu va pregeta sa ii ajute pe altii mai slabi decat ei. Si mi-e frica fix de situatii de genul acesteia…dar nu pot ceda in fata fricii acesteia si voi face in continuare tot ce pot ca sa cresc un barbat adevarat.

Si sa nu-ti pese de gura lumii, mama. Se vor gasi in continuare unii care sa zica ca rockul e muzica satanista. Pentru ca intotdeauna frica de ceva ce nu intelegi genereaza ura. Si intr-o tragedie de genul celei din Colectiv e mai usor sa blamezi pe cei care nu se mai pot apara. E mai usor sa spui ca sunt boschetari, decat sa spui ca erau oameni inteligenti, studenti la Politehnica, profesori la Arhitectura, IT-isti, elevi eminenti, fotografi talentati si ca doar tu nu esti in stare sa intelegi muzica lor. Nu ca te-ar obliga cineva. Dar asa e cateodata fiinta umana, de frica si frustrare, spune sau face niste lucruri oribile.

Eu i-as intreba pe cei care emit astfel de pareri (oameni care m-au dezamagit profund, mame de copii, profesori la universitati, crestini radicali) daca ei ar fi in stare sa faca ce au facut cei doi? Ar fi in stare sa isi iubeasca aproapele mai mult decat pe ei insisi si sa se puna in pericol pentru a ajuta pe altul? Sau folosesc citate din Biblie doar cand e de aruncat cu piatra in altii? Ma tem ca as primi doar pretexte jalnice. Din punctul meu de vedere, oamenii aceia din club au fost mai crestini si mai oameni decat toti cei care s-au gandit sa arunce cu noroi in ei, trecand peste faptul ca la urma urmei, ei sunt dusi intr-o lume mai buna.

Asa ca, vedea-te-as mama, rocker! Gura lumii, dupa cum vezi, nu o astupa nici pamantul. Asa ca te-as ruga sa nu o iei in considerare si sa traiesti cum doresti si cum simti!

Mama ta, ne-rockera.

O mama fugita de acasa

     Ieri, duminica, a fost botezul Anei-Maria..cum care Ana-Maria? sora mai mica a lui Cipica, o bebelusa frumoasa si dragalasa. Planul era sa mergem in gasca, toti trei. Mno si cum planul de acasa, stiti voi, tasu lui Mihu a primit un email cum ca trebuie sa plece de duminica in delegatia vietii, undeva intr-o tara exotica (nu va ganditi la prostii, masaje thailandeze etc, ci la una in care nu am calatorit eu pana acum, alea sunt tari exotice pentru mine). Buuun, sa ma duc eu cu Mihu. In ultima vreme, Mihu nu e  foarte sociabil. Sau e, dar pentru scurt timp, vreo ora jumatate maxim doua, dupa care se urca la ma-sa in brate si incepe sa faca pa. Daca nu ai plecat in urmatoarele 5 minute, urmeaza un tantrum de toata frumusetea, ceea ce ma bucura. Imi spune ca al meu copil stie sa-si ceara nevoile de odihna si liniste.
    In cazul de fata insa, punea niste probleme, pentru ca nici un botez nu tine 2 ore. Solutia salvatoare a fost ca intotdeuna, BUNI!!! Buni a venit gratioasa ca o floare si l-a preluat pe Mihu, care cand a vazut-o, a zis ca el se duce sa faca nani la pranz cu ea, ca asa e obisnuit. Ma-sa devenise brusc o cantitate neglijabila, dar departe de ea gandul sa se supere. S-a dus sa isi faca si ea o baie cinstita si regulamentara, sa se machieze, imbrace etc...ce face tot omul cand se duce la o ocazie. Si cum in ultima vreme e obisnuita sa le faca ca la armata pe la 12.30 era gata. Deformatie profesionala de mama as zice.

    Bunnn, am timp liber!!! Wow!!!! Ce fac cu el? pai ce sa fac? am niste cumparaturi de facut..ia sa ma duc eu la Sun Plaza ca e in drum spre botez. Evident ca primul magazin in care am intrat a fost Bebetei. Cumpar eu diverse plus un bax de pampersi din ala de plastic cu toarta si plec mai departe. Aveam de gand sa intru si in Cora, dar mi-am amintit eu ca era o cafenea acolo la parter unde m-a parcat o data demuuuult Kerekes cand eram gravida si nu ma mai tineau picioarele sa umblu prin mall. Sa beau o cafea! singura! pe indelete!!!!

    Intru in cafenea si caut cu ochii o masa libera..dau cu privirea de un domn trecut de prima tinerete care-si bea cafeluta cu degetul mic ridicat gratios , deget pe care avea vreo doua ghiuluri asortate discret cu lantul de aur gros cat un deget de al meu.(Apropo, eu stau si ma intreb, oare nu ii doare gatul pe unii de la greutatea blingurilor?) . Domnul in cauza ma masoara, spre cinstea lui, incepand de sus, de la cap (neimpresionant capul meu), coboara in jos (acolo se schimba nitel mimica ca deh, pusesem si eu o rochie pe mine si nu-s chiar defecta), coboara (wait for it!!! deja ma tavaleam de ras pe jos mental) si...ii ies ochii din cap ca veveritei din Ice Age de soc...dap, subsemnata cara cu mandrie prin cafenea baxul de pampersi..sunt destul de sigura ca verigheta mea nu ar fi generat un asemenea soc cum au generat pampersii lui fi-miu...deci daca doriti vreodata sa beti o cafea nederanjate de diversi, cumparati un bax de pampersi si se rezolva.

    Ca sa duc aroganta la maxim, dupa ce mi-am baut linistita cafea discutandu-ma telefonic cu tasu copilului care aterizase pe unde prin tara aia exotica, am intrat intr-un magazin de cosmetice unde chiar m-am discutat cu o domnisoara draguta vreme de vreo jumatate de ora ca sa-mi aleg un fond de ten, un fard si alte chestii.
    Intr-un final ajung si la botez, care a fost foarte frumos si unde m-am distrat de minune. In cazul meu distrat inseamna pus in sling bebelusa mica si dulce, apoi si pe Cipica. Deh, fiecare cu placerea lui.
    Am vazut si eu ce fac ursitoarele la un botez, mi-a placut foarte mult momentul, inainte nu eram foarte lamurita cu aspectul asta.
    Pe la 7.30 m-am carat si eu acasa ca deja ma intinsesem prea mult si cum plecase si tasu in dimineata respectiva, nu voiam sa se sperie Mihu ca nu apare nici mama-sa.Per ansamblu, a fost o pauza necesara si mult savurata de la activitatile mele zilnice, dar mi-a fost dor de Mihu alea cateva ore cat am bananait fara el. Normal as zice, nu?

Bucuriile mici ale vietii

In toamna lui 2013 mi-am facut rost de niste cizme de cauciuc faine cu un imprimeu frumos. Mi-am dorit cizme de cauciuc de mult, dar tot nu ajungeam sa imi iau, nu gaseam un imprimeu frumos. Si astea au picat asa, la botul calului cum ar veni.
Eram gravida cu Mihu. Si tzopaiam eu fericita prin toate baltile cu ele, visand cum o sa tzopaim in doi peste ceva timp. Nu mai conta nici ca nu reuseam sa mi le dau jos din cauza de burta si trebuia sa astept sa vina mama sau Sorin acasa sa ma descalte. N-as fi avut vreo problema majora sa ma culc incaltata cu ele, asa de mult imi placeau.
Cizmele vietii mele s-au dovedit foarte utile si toamna urmatoare cand ma plimbam cu Mihu purtat in Boba si nu trebuia sa fac slalom printre balti.
Ei, dar anul asta...... Anul asta am fost la un garage sale unde am gasit cele mai minunate cizmulite mici de cauciuc cu Pocoyo (am aflat si eu cu ocazia asta cine e Pocoyo).
Si de atunci, and ajung acasa, iau Mihut si il imbrac corespunzator, il chem sa ii dau "cimele" cum zice el si plecam afara. Chit ca ploua,chit ca e doar ud pe jos noi suntem afara, spre stupefactia vecinilor si a cartierului. Cateodata si a mea, cand ma tine 2 ore afara pe ploaie marunta si "briza" de toamna.
Coboram scarile de la intrarea din bloc si Maria Sa comanda: 'A Mega! Painea!
Bine, Mihu, mergem la Mega sa luam paine! ii place lui o bagheta mica cu multicereale..
Plescaim fericiti prin toate baltile pana la Mega. Ca le vanam. Baltile, adica.
 - Uite. Mihu, una mai mare, hai s-o testam! Si Mihu tropaie maruntel pana la ea, face pleosc, pleosc (am grija sa nu fie lume prin preajma sa nu stropim pe cineva), chiuie fericit si cere : Mana!.Ii dau mana si plecam mai departe fericiti pleoscaind in treaba noastra.
Intram la Mega si luam painea respectiva si ce mai avem nevoie si mergem la casa. In ultima vreme ii dau si banii sa plateasca si ii pune regulamentar in fata vanzatoarei. Multumim si plecam. Ocazional mai zice si el "Me'si!"
Dupa aceea ma ia iar de mana si tropaim prin balti pana la magazinul de sibieni unde cere el: "Baaazaaa!". E o telemea de vaca foarte putin sarata. Proprietarii au o fetita mai mica cu o luna decat el, deci le e foarte simpatic prin extensie. Acolo nu mai plateste el, ca e vitrina prea inalta. Si iesim, el molfaind branza si paine, mai stam in intersectie la Sebastian admirand pe rand camioane, tramvaie, autobuze, masini de diverse culori. Apoi ori mergem in parc, ori ne mai plimbam pe strada sa mai vanam niste balti.
Si sarind cu el in balti, ma simt si eu din nou copil. Un copil fericit ca sare in balti!

Cand poseta devine prea mica

Ma intreba o mamica draga mie zilele trecute de o poseta incapatoare, stilul postas. I-am pozat-o pe a mea.
Posetele mele de acum, sau mai bine zis poseta, difera foarte mult de cele de dinainte de Mihu. Acelea erau mari, dar cu toarte scute, de purtat pe brat.
Actuala e musai de agatat de tine, pentru ca nu exista mama cu prea multe maini libere. Trebuie sa fie mare si incapatoare, pentru ca nu mai cari doar lucrurile tale, ci si sticla de apa, piese de lego, suzete, masinute, animale de plastic etc.
Avand in vedere toate astea, am incercat sa reduc numarul si dimensiunile articolelor mele din geanta. La portofel m-am impotmolit. De ce? pentru ca eu am portofele mari, cu muuuuulte locuri pentru toate cardurile mele de fidelitate. Care sunt muuuulte: la farmacii, la magazine de copii, la Decathlon, Ikea, Mondex si cate si mai cate.
Am zis ca am facut tot posibilul si totusi..

In dimineata asta, vine seful la noi in birou si ne intreaba daca avem carduri de fidelitate. Facem ochii mari, neintelegand scopul intrebarii. Si ia uite, domne, cum mi-a facut el viata instant mai usoara: Pai voi nu stiti ca exista o aplicatie care iti scaneaza cardurile de fidelitate si nu trebuie sa le mai cari fizic dupa tine??? Colega stia, eu nu.
Ea, mirata: pai ,fetita, e reclama pe toate posturile TV.
Eu: dar eu nu ma mai uit la TV.
Ea: e si pe posturile de copii!
Eu: Duck TV nu are reclame! (slava Domnului)

Iluminarea mea in ale aplicatiei fiind realizata, ma duc pe Google Play s-o caut. Se cheama Virtual Cards in cazul in care va trebuie. Sunt sigura ca e si pe magazinul pentru Iphoneuri sau ce o mai fi avand alti posesori de mobile. Caut, gasesc ,instalez.
Ma informeaza draguta de ea, ca imi fac cont si chiar daca imi pierd/schimb mobilul, imi pastreaza datele si nu trebuie s-o mai iau de la capat.
Incep sa adaug carduri...faaaaain, imi scaneaza in cateva secunde codurile de bare. Doar la Ikea a avut o nedumerire si l-am bagat de mana, ca ai si optiunea asta.

Intr-un cuvant, daca sunteti mai pierduti prin epoca tehnologiei, asa ca mine, e bine sa mai aveti oameni din astia prin preajma,..un sef, o colega care se uita la TV etc.

Mi-am bagat toate cardurile in aplicatie, mai putin cel de Smyk, la el nu am gasit magazinul. Diseara ma duc sa le bag si pe cele care nu au mai incaput in actualul portofel si zac in alt portofel intr-un sertar. Si apoi imi caut un portofel mai mic!!!! Problem solved! sau cel putin o parte din ea..

Imbratiseaza lumea cu Pufu Shop

La inceput am zis ca nu o sa scriu acest articol si ca las pe altii. De ce? Pentru ca Oamenii din spatele Pufu Shop au inceput prin a fi vanzatorii unor produse dragi mie si mi-au devenit apoi prieteni. Prin prisma acestei prietenii, am considerat ca nu ar fi fost ok sa ma inscriu la concurs. Dar gandindu-ma mai bine, le-as fi refuzat lor recunoasterea pe care o merita din partea mea. Asa ca scriu acest articol in ultima zi a concursului si va rog sa nu dati like la el, doar sa il cititi si daca doriti sa il distribuiti mai departe.
Mihu mic a fost purtat din a opta lui zi de viata intr-un wrap elastic. Era asa mic, cum poate fi numai un copil care a trecut la milimetru pe langa dismaturitate (dismaturii sunt cei nascuti la termen dar cu greutate sub 2.5 kg sau cu incapacitatea de a respira etc). era asa mic ca a trebuit sa cautam cum anume il punem in wrap si am decis sa impaturim in doua pe lungime wrapul elastic si sa-l bagam in acel buzunar format. Nu am mai gasit linkul la tutorialul de pe youtube sa vi-l pun si voua aici, dar atunci am avut noroc. Cand a crescut mai marisor, ne-am dorit un SSC. era clar ca minunatul nostru carut 3 in 1 nu mai reprezenta ce aveam nevoie.
Si uite-asa se duce subsemnata pe la Babyexpo si da de Pufa sefa. Si-i explica Pufa cum e cu Boba aia minunata cu canguri, adica asta.
Mai nene, si Boba asta a fost cu noi peste tot. Si la mare si la munte, si prin oras si printre blocuri. Dormea Mihut in Boba ceva lucru rar. Trecea ambulanta cu toate sirenele pornite, mugind pe Calea Rahovei de incepeau instant sa urle toti copiii din carucioare. Mihu dormea cu spume in Boba.

Cand la un moment dat, taica-su a avut o idee cum ca sa-l punem in carut sa mergem si noi la o bere "ca oamenii", adica cum ii vedeam noi pe majoritatea (ca ne era si noua dor de o bere bauta in tihna la terasa), ne-a tras pustiul o privire de ne-a linistit si dupa vreo 15 min de foiala in carut, am venit in formatie completa pana la masina, unde am lasat carutul si ne-am plimbat cum era normal la noi, cu Mihu in Boba si noi cu berile in mana. A dormit Mihu aproximativ 3 ore atunci si noi am povestit cate in luna si in stele, batand in lung si-n lat cartierul. Nu ca nu am fi putut sta si la terasa cu el in Boba, bineinteles ca puteam, dar ne-am lamurit ca nu prea suntem noi asa. Si de ce sa ne straduim sa fim ca altii cand putem sa fim ca noi?
S-a dormit cu orele in Boba la mare, tasu mergand prin valuri si Mihu sforaind incetisor (avem si o inregistrare in acest sens).
S-a plimbat Mihu, deja mai marisor, treaz in spatele mama-sii ca sa poata vedea tot spectacolul minunat care e lumea asta mare si frumoasa, am facut si un filmulet de prezentare a Bobutei, pe care il puteti viziona aici
Si Boba a fost iubirea noastra pana ne-am dus iar intr-o zi pe la Pufu Shop si am testat o Tula Toddler. Mihut fiind genul de copil cu picioare lungi cat o zi de post, noi am trecut la sistem de toddler la 1 an si o luna. Ne-am indragostit de Tula si culorile ei minunate, de rachetele haioase. Spatele lui mami o iubeste pentru ca, fiind sistem toddler, e creata sa sustina si mai bine greutatea unui copil mai marisor. Mihu o iubeste pentru ca are panoul inalt si se poate si ascunde in ea cand nu are chef de lumea inconjuratoare, dar poate scoate si manutele pe afara cand doreste. Mai nou, se cere: "a Tu'a". In special la taica-su, ca deh, el a fost mai des plecat de acasa si simte nevoia sa se reconecteze cu el mai des. Si o fac, cu ajutorul Tulei cu rachete.

Cumva, toate povestirile noastre din ultimul an si 9 luni includ si cate un sistem de purtare. Pentru ca bordurile din minunatul nostru oras fac destul de grea deplasarea cu carut, pentru ca eu am facut cezariana de urgenta si doar cadrul carutului avea 7 kile, pe cand Mihu avea doar 2.5, pentru ca, pentru ca...si fara astea tot am fi preferat sa-l purtam pentru ca sentimentul pe care il ai tinandu-ti copilul in brate nu se poate descrie, se poate doar simti. E al tau, in bratele tale, si tu esti a lui. Doua persoane alcatuind un tot. Sa il simti cum adoarme la pieptul tau si cum respira incetisor , sa il ai tot timpul in distanta de un pupic, sa ii vezi fata si ochisorii curiosi tot timpul, lucrurile astea sunt magice si trebuie traite atunci si acolo pentru ca timpul zboara si ei cresc si vor pe jos, vor sa alerge, sa descopere. Si atunci te uiti la Tula ta cu rachete cu dor si jale si o tot agati de tine ca poate-poate. Iar in momentul cand iti spune: "'a Tu'a" nu stii cum sa il iei mai repede in sistem ca sa te mai bucuri de mirosul lui, sa-l pupacesti si sa iti mai faci o amintire, chiar daca sta acolo doar pana acasa. Pentru ca perioada in care Mihu a fost purtat a fost una nemaipomenit de frumoasa, dovada stau sutele de poze facute de noi, si o sa ne amintim intotdeauna cu drag cum a crescut copilul nostruin bratele noastre si uite ca nu e rasfatat si dependent de noi, ci, din contra, e independent, explorator, iute de picior. Dar cel mai important e sigur pe el si pe noi, acesta fiind motivul pentru care atunci cand ceva il frustreaza/necajeste se cere "'a Tu'a". Acolo e oaza lui de liniste si de siguranta, acolo nimic rau nu i se poate intampla, acolo este bula lui de fericire. As vrea si eu sa mai am o bula din asta, vi nu? Haideti sa le creem copiilor nostri bula lor de siguranta si fericire, unde isi pot incarca bateriile si apoi sa plece inapoi la descoperirea lumii mari si frumoase in care traim.

Elefantii si pana de curent

In seara asta, totul mergea struna la noi in casa: baietii mei se balaceau linistiti in cada, eu ma pregateam de ceva nesanatos fizic, dar sanatos mental pe fereastra bucatariei alaturi de o cana de bere, când zbang! se facu intuneric. Din experientele anterioare, o pana de curent in Rahova nu se rezolva niciodata in mai putin de juma de ora, drept pt care am inceput sa caut lumanari. Mihu deja chiraia din cada ca : Mina! mina! ca in cineva sa dea drumul la lumina, eu nu gaseam o lumanare, situatia devenise tensionata. Intr-un final glorios, iese tasu ud fleasca cu copilul in prosop, il impachetez de seara, ca apucasem sa ii aduc lucrurile in sufra. Face tasu o minune si aprinde o lumanare. Mihu incepe ca apte! apte!
Na belea, microundele nu functioneaza fara curent ca sa incalzesc apa, gasesc cumva o oala, fac lapte.
Buuun, sa il ducem la nani, ca deja ne explica: a nani! desi era 8.15. Ducem Mihu la nani, Mihu iar ridica pretentii: Mu-si-caaa! de obicei punem cd-ul cu Somnic in hamac, e muzica lui de nani..mda, bun...Hai ca iti canta mama! Hai cu elefantii! si incep: Un elefant se legana, stiti voi... Beleaua e ca elefantii, când ajung la 17 nu mai suna ok, adica nu mai au acelasi ritm, mai stau eu, mai cuget, zic hai sa-i dau inapoi. 15 e mai rotund decat 16, deci ma opresc la 15 si o iau inapoi: 15 elefanti se leganau, pe o panza de paianjeeeen/si pentru ca nu incapeau, a mai plecat un elefant.
Toate bune si frumoase, dar logica nu-mi da pace..pai au incaput când i-am pus si acu nu mai incap???
Ajung inapoi la un elefant, o iau inapoi si ii adun din nou pe panza. Intre timp, tot ma manca gândul: de ce pleaca elefantii? si imi pica fisa!!! azi pe un grup drag mie, au fost niste discutii tensionate si chiar speram sa nu se lase cu iesiri din grup, ca acum ceva timp. Asa ca: 15 elefanti se leganau, pe o panza de paianjeeen/si pentru ca se tot certau, a mai plecat un elefant!!!..il simt pe tasu cum se abtina sa nu rada. Ca sa va lamuresc, Mihu mai nou vrea sa adoarma cu noi amândoi, asa ca eu stau de-a lungul saltelei de 1.40 pe 2 si tasu la picioarele noastre, drept pt care eu stau cu picioarele pe el...
Si cant si cânt, adun elefantii pe panza, ei se cearta si se dau jos nici nu mai stiu de cate ori, din ce in ce mai soptit, Mihu e din ce in ce mai moale, când sa zic ca a adormit, zbang! vine lumina. Masina de spalat porneste, se face lumina pe hol si ce e mai grav, porneste cd-playerul din camera de la el pe modul de USB, adica cantecelele de dat in leagan, mai sprintare. Sare tasu sa mute pe CD, too late: Mihu e in fund: Mu-si-caaa!!! aiaiaiai, muzica sufletului, ca ma dor falcile de la atatia elefanti.
Se duce tasu, stinge luminile, mai dureaza un pic si adoarme Mihu, deci elefantii aia certareti au facut si ei o treaba.
Concluzia: din orice negativ, iese si ceva pozitiv, niciodata nu stii in ce forma!
Nota: tre sa invat si cantecul ala cu : Una este luna, pe care i-l canta Emmei parintii ca macar e mai dezvoltat cumva, nu asa monoton ca elefantii..
Noapte buna va uram!

34

Azi am inima mare cat televizorul. Sa va zic de ce..

Acu vreo 34 de ani, o femeie anume, draga mie pana la cer si inapoi, se ducea la spital sa mai devina mama o data…toata lumea zicea ca inca un baiat..ea stia..stia ca e fata..a facut glume si dom doctor cand a scos pruncul, ca el vede surubelul..femeia, nu si nu, ca ea are o fetita..si avea..

34 de ani mai tarziu, fetita respectiva face ochi la 7 fara 20 cu urechile pline de : ‘apte!’apte! si o ia agale pana in bucatarie dupa pruncul ei propriu si personal, ala pe care l-a stiut ca e baiat de cand si-a dat seama ca o sa vina..se mai trezise o data pe la 1 si ceva..pruncul e in plin puseu de dezvoltare mentala si ii mananca si urechile zilele astea…si cum bananaia ea pe hol in urma pruncului sprintar, si-a dat seama ca mai frumos cadou ca asta de ziua ei, nici nu o sa primeasca vreodata: prima fiinta pe care o vede sa fie pruncul ei zambaret si fericit care s-a intors din usa bucatariei sa emita un Mamaaaa! plin de drag si bucurie…pai ce poate fi mai frumos de atat? Va zic tot eu..a doua fiinta pe care o vezi sa fie omul ala drag care-ti zambeste chior de somn din usa baii pe care tocmai a deschis-o fi-su care clincane fericit: Tatiiiii!Tatiii!

O cafea si un imbracat mai tarziu, apare pe usa femeia anume de care v-am povestit ..pruncul entuziasmat o vede: Muniiii!

Ce sa mai zic? Sunt obosita, am cearcane pana in barba si cateodata imi vine sa zac ignorand orice, dar asa fericita si implinita cum n-am fost niciodata…si inchei cu doua cuvinte noi pe ziua de azi, care fac sa merite toate trezirile de peste noapte:

Ba’ena! Zeb’a!

Tot cu dinti, dar in alt fel

Mihu Musca…rau..pana la sange…pentru mine a fost socanta situatia asta pentru ca, dupa cum stiu toate mamele, copiii sunt de o asa puritate si inocenta ca nu ai putea suspecta vreodata ca ingerasii astia cu ochisorii lor mari si limpezi si zambetul dulce ar putea sa faca rau cuiva intentionat..banuiesc ca e socant pentru orice mama…mai ales cand iti face rau tie, mama lui, care il iubesti ca pe un soare, nu dormi noptile de grija lui, faci tot ce trebuie  si cand de-abia te mai tarasti, si iti pierzi orice instinct de autoconservare cand e vorba de binele lui…si totusi, Mihu m-a muscat pana la sange…si radea…asta-I si mai grav, ca pare a-I face placere …

Circumstantele: copil in Tula purtat in spate…intr-o seara fusesem la Baby Expo si a stat vreo 2 ore in spate pentru ca da, mi-a mai comod asa decat sa-l plimb in carut/trici etc, care trebuiesc si alea carate din bloc pe scari, puse in masina etc… chiar am fost uimita ca stat foarte linistit tot timpul, eu ii luasem o carticica cu sunete de care era foarte fascinat ..buun, ajungem noi acasa, in parcare era comitetul de primire respectiv,  Emma cu parintii, si gemenii  cu ai lor, sa vaza ce mai achizitionasem ..am plecat la plimbare prin cartier dupa aceea..in seara aia m-a muscat prima data pana la sange..

A doua seara, l-am alergat prin parc vreo 3 ore jumate si apoi iar la plimbare in formula cu Emma si gemenii..iar m-a muscat, iar foarte rau…

Trecand peste reactiile mele de moment care nu au fost cele mai stralucite, am stat si m-am gandit dupa ce a adormit el, ce s-a intamplat, ce a declansat fenomenul..

Din ce am identificat eu, a fost un cumul de factori:

1.       Ii ies niste ultimi colti de masele (sper eu ca-s ultimii, pentru ca la ultima vizita la doc mi-a zis ca sunt aproximativ iesite si ultimele masele, mai sunt doar niste colti), baleste infiorator iarasi si se trezeste noaptea de durere..

2.       Cand ne plimbam in formula completa cu Emma si gemenii, ne mai punem si noi parintii la o vorba, ca na…si atunci se simte ignorat si tine sa-mi atraga atentia in maniera asta.

3.       A inceput sa vorbeasca si de unde primele chestii l-au incantat si repeta  dupa mine tot ce ii spun  rar si clar, atunci cand vorbesc cu altcineva , eu vorbesc mai repede si banuiesc ca asta ii induce o alta frustrare pe care…tadaaaa! Si-o manifesta muscand

Revin la povestirea asta aproximativ o saptamana mai tarziu: intre timp Mihu a fost plimbat mai mult in carut si tricicleta si e foarte happy asa..posibil sa (dupa cum mi-a povestit cineva) nu mai vrea purtat/se simte prea restrictionat cand e purtat..am mai incercat o purtare pentru scurt timp si a mers, nu a mai muscat, dar l-am bagat in seama masiv cat a stat in spate si nu l-am purtat mai mult de o jumatate de ora. Nu pot sa zic ca nu-l inteleg: cand era mai mic, purtatul era foarte fain ca vedea tot de la inaltime si el nu era la fel de eficient/rapid pe picioarele lui..acum interesul lui este sa alerge, sa se joace, sa dea el din picioare pe moto de echilibru sau sa-si bage pantofii in gura (another story) cand e in carut, sa urmareasca cum se invart rotile de la trici si asa mai departe…cu alte cuvinte, viata la nivelul solului e mai interesanta decat aia de la muma-sa din spate…drept pentru care, cu jale in suflet, voi apela la purtare doar cand chiar nu mai am incotro…asta e, a fost o perioada nemaipomenita si amintirea plimbarilor noastre lungi prin cartier e infipta bine in creierasul meu…dar el a crescut si vrea alte lucruri, asa ca ma pliez pe situatie si dau inainte…cu moto…sau trici…sau carut..si cu Tula atarnata de mine pentru orice eventualitate..

x ani si 7 luni

Stiti voi povestile alea in care cifra 7 e la loc de cinste? face un nene ceva de 7 ori, sau un prunc creste intr-un an cat altii in 7? e, cam asa e si la noi..
Mai pe larg, la onorabila varsta de 7 luni a lui Mihut ne-am dus noi la mare si s-a lasat cu o multime de achizitii noi printre care si ridicatul in picioare...
Cum s-a potrivit, la si mai onorabila varsta de 1 an si 7 luni, am plecat tot intr-o plimbare pe la Germania, ca tati al nostru era delegat pe acolo de vreo luna si jumatate si ne topeam de dorul lui...booon, si uite ce venira iar achizitiile peste noi..cu efort si urlete, cum altfel?
In prima faza, Mihu ziceai ca a uitat sa mearga. Adica nu mai mergea nici 2 pasi pe jos, in afara de cazul in care se gasea o strada cu masini circuland pe ea in care sa alerge...grozava-i Tula, domne, cand ai ditamai toddlerul care vrea numai in brate...e SFANTA!, nu grozava..am pus-o pe seama mediului nou, schimbare de clima (plecasem de la 40 de grade din Romania si dadusem de vreo 17 pe acolo).
Si s-a spart teava...prima data am crezut ca nu aud bine.am ciulit urechile, am ascutit simturile, tocmai la timp cand Mihu, iritat de lipsa mea de reactie, mi-a tipat cat a putut el de tare in ureche: ABU OS!!!!! aratand cu degetul un....tadaaaaaaaaaaa!!! autobuz rosu!!! Mai sa fie, copilul meu care trecuse de milestone-ul de 1 an cand se presupunea ca ar trebui sa rosteasca vreo 3-5 cuvinte, trecuse si de ala de un an jumate ca sa fiu corecta, spune ceva...bine, mai avea el in meniu, mama, tata, Puka etc...dar repet : ABU OS!...si s-a inceput...eu continuam ca si pana atunci sa ii arat toate cele, pronuntand clar si rar cum se numesc si stupoare, chiar mi le si intorcea...si de atunci, sa te tii...zice de toate si in toate felurile, e foarte atent la gura mea cand ii spun si incearca sa reproduca si el cum poate sunetele pe care le scot..am descoperit astfel ca nu vorbeam ca televizorul cand ii enumeram culorile, sau ii spuneam diverse chestii..
In ultima vreme ne cam ia prin suprindere, respectiv: buni i-a explicat ca atunci cand i se termina ceva (apa, rondeaua etc), cand nu mai este , sa zica NU-I!...ce face Mihu a doua zi? imi intinde sticla de apa goala, chitzaind dragalas: niu mai e! m-am prapadit de ras, copilul e deja la nivelul urmator..
Tot in virtutea inertiei: eu mergand cu el in carut/Tula/trici ii povesteam cate in luna si in stele pe strada, la plimbarile noastre. Si uite cum veneam noi de la posta:
 - Mihu, mami iti multumeste ca ai fost asa intelegator si cooperant si m-ai asteptat rabdator cat am stat noi la posta sa trimitem scutecelul altui copilas, sa se bucure si el de scutecelul ala frumos etc.. Ca asa trebuie sa fie, tu ma ajuti pe mine si eu te ajut pe tine, asa e intr-o familie, puiule, ne ajutam intre noi si ne facem viata mai usoara si mai frumoasa, da?
-DA! se aude din carut!! Nu stiu cat a inteles el, dar ma gandesc ca o sa fac cum am facut si cu culorile...vreo jumatate de an tot i-am povestit eu care-i rosu, galben, albastru, portocaliu...o sa-mi ia mai mult de jumatate de an sa-i bag in capsor valorile familiei, o sa-mi ia o viata, dar eu dau din gura in continuare, ca se pare ca fac bine ce fac..si intre timp, imi raspunde si el, deci situatia tocmai a devenit mai interesanta...

Doarme singur?

Undeva pe la jumatatea lui iulie, scriam eu pe pagina noastra de FB cum ca pustiul a inceput sa adoarma singur…mi se parea ca prinsesem pe Doamne-Doamne de un picior…ca sa ma intelegeti, ii lua de la jumatate de ora in sus sa adoarma, in care as mai fi facut si eu una si alta…

Colac peste pupaza, incepuse sa nu se mai trezeasca noaptea…ca sa fie tacamul complet, in sambata care a urmat, eu am racit…si uite-asa pe la 12 noaptea ma foiam si ma suceam langa el, ca-mi venea sa tusesc si sa stranut…cand am vazut ca incepe sa se foiasca si el ca-l deranjam, am iesit din camera si m-am dus sa dorm in patul matrimonial pe care l-am parasit acu vreun an si ceva…l-am auzit foindu-se mai tarziu in noapte prin bebefon, m-am dus sa-I dau papa, l-am lasat din nou sa doarma singur…dimineata , m-am trezit cu el, tot un zambet, langa patul meu…il apucasem pe Doamne-Doamne de ambele picioare si eram la milimetru si de o mana..si uite-asa am mers o saptamana si un pic..

Ei si vinerea trecuta, il pun eu la nani pe musiu, ies din camera, imi fac treburile…brusc il aud smiorcaindu-se prin bebefon…ma duc la el…il linistesc, il intreb daca adoarme singurel, el se urca gramada in brate la mine..ok, stau cu tine atunci…fusese o zi mai grea, cu o persoana noua in casa, in fine…dupa ce adoarme ma duc si eu sa dorm in camera cealalta…pe la 12 ma trezesc in urlete…ma duc la el, nimic nu-l consola…a adormit intr-un final pe mine, suspinand…acolo am ramas…zic, lasa ca maine va fi o zi mai linistita…a doua zi, Mihu era un urlet tot, cu mana in gura pana la cot…clar venea o masea, ca atat ne-a mai ramas de produs: 3 masele…ok, seara iar ma solicita sa stau cu el pana adoarme…mda, si ma mananca pe mine intr-un loc nebatut de soare sa intind / calc rufe pana pe la 12.30 noaptea…ma culc linistita..la 5 ma trezesc niste tipete isterice de-am traversat casa val-vartej…ca sa va imaginati: duminica dimineata…ora 5…cred ca l-a auzit jumatate de cartier (nu ca asta e principalul)…incerc tot ce se poate, calgel, papa, sling..se mai calmeaza nitzel in sling, dar cum ma faceam ca-l dau jos, reincepea…pana la 6 asa am dus-o…la 6 ne-am dus noi doi si slingul sa facem o cafea, ca dupa 4 ore jumatate de somn, nu mai prea functionezi fara….

Ei si de atunci, am reluat asistenta la somn…si dormitul impreuna…pentru ca MASELE….dor ca naiba cand ies, asa am mai auzit si pe la altii…nu ca mi-ar parea rau ca am reinceput cosleepingul, imi place sa dorm cu el…si el are nevoie acum de mine…dar e clar ca in viitor, si mai mult de atat, in viitorul nu foarte indepartat, dupa ce vor iesi si restul de masele, copilul meu va adormi si va dormi singur…nu am practicat niciodata Cry-It-Out cu el, i-am raspuns prompt la fiecare cerere (exprimata cum stie el acum, adica cu plans) si uite rezultatul: copil care se simte in siguranta sa adoarma singur si sa doarma singur…

Sunt sigura ca la asta a ajutat si faptul ca noi acum dormim in camera lui si cand ramane singur, nu e un soc pentru el…e camera pe care o stie si e obisnuit sa doarma acolo, cu lucrurile lui, in mediul lui..nu l-am mutat in alta camera, ci am plecat eu dintr-a lui…usa e deschisa cand se trezeste si poate sa plece prin casa sa inceapa sa se joace, ceea ce si face si ma mai lasa sa mai motzai un pic…

Poveste somnului continua, dar e clar pe un fagas bun as zice eu…le iau asa cum vin, le rezolvam cu calm si crestem…

De-ale toddlerilor

Vorba cuiva: tantrum here, tantrum there, tantrum-tantrum everywhere..

Am ajuns la varsta ACEEA...la care e suficient de mare sa alerge..direct in strada cand trec masinile..suficient de mare sa-si doreasca masinuta copilului din parc, care nu vrea s-o dea...suficient de mare sa..orice
Dar nu suficient de mare sa-si dea seama de pericolele la care se expune, nu suficient de mare sa respecte intrucatva proprietatea celuilalt..si exemplele pot continua...
Daca unele le pot vedea venind si le pot evita cu gratie, ei se pare ca numarul celor pe care nu le pot controla se inmulteste de la zi la zi...
Incerc sa fie tot timpul bine hranit, hidratat si dormit, sa nu mai adaug si senzatia de foame/sete/somn pe lista motivelor de tantrum.
Dar cateodata, zenul meu parintesc de care ma tin cu dintii e spulberat.
De exemplu, ieri ne plimbam cu Emma si mama ei inspre parc,si-a parasit brusc moto cea verde in fata blocului, s-a smuls din mana mea si a inceput sa alerge cat il tineau piciorusele alea mici inspre curba, de unde am auzit venind o masina..secundele pana l-am ajuns si l-am luat pe sus din mijlocul strazii au durat secole...o auzisem cu o jumatate de ureche pe mama Emmei alergand si ea inspre el (Emma era in trici parcata pe margine), dar secundele alea...cand l-am ajuns, l-am ridicat amandoua in aer si recunosc, am tipat la el...mi-a fost frica, cum nu-mi mai fusese vreodata..el s-a speriat, ca s-a trezit brusc in aer si apoi m-a auzit tipand..am spus si chiar infioratoarele cuvinte: Pentru altceva nu, dar pentru din-astea , te bat eu cu mana mea...
Plans, tavalit pe jos etc, ca de ce n-are el voie sa alerge unde vrea si cand vrea...pana am ajuns in parc eram leguma si-mi tremurau genunchii...
Ca sa fie treaba buna, in aceeasi seara, Mihu nu dorea altceva decat sa-si continue drumul cu moto verde traversand Malcoci, in momentul in care treceau masinile si tzipa ca taiat cu fierastraul ca de ce nu-l las.. i-am explicat in sapte mii de feluri ca nu putem merge pe oriunde si oricand si uite, mami, acum trec masinile si ne lovesc daca sarim asa intre el, asteptam sa se opreasca si apoi trecem si noi etc...toate astea cu el urland si tavalindu-se si sfarsind cu noi pe jos, el in brate la mine...

De altfel, reactioneaza bine la explicatii cand i le dau din timp, pregatindu-l pentru ceea ce urmeaza sa facem...dar cateodata, cateodata...stiti sentimentul ala ca te lupti cu morile de vant? cam asa si cu tantrumul toddlerului...vorbesti cu un perete, tu spui, tu auzi, el nu vrea decat sa faca ce vrea el, in ciuda tuturor explicatiilor, poti sa-i spui tu ce vrei, el tot acolo se duce, tot aia face...

Si daca in majoritatea situatiilor cred ca reactionez destul de bine, cu explicatii etc, fara pierderea notabila a calmului, situatiile in care se pune in pericol imi arunca tot calmul pe geam si scot la suprafata pe Momzilla..Momzilla tipa la el si-l scutura nitel in speranta ca macar asa va intelege cat e de grav ce-a facut...ghiciti ce..Mihu nu da doi bani pe Momzilla...sau asa pare..

Momentan nu am alte solutii, m-apuc de citit, poate-s altii mai destepti/experimentati decat mine. Idei?

Review Isara toddler wrap conversion AKA Lamaitzul

Pe langa faptul ca e un verde lime frumoooooooooooooooooooos de balesti la propriu ca ti-aduce un gust racoros in gura numai cat il vezi, dumnealui SSC-ul mentionat a fost ceva ce nu testasem pana acum.. Prin curtoazia Monicai, l-am primit prin curier si de-abia asteptam sa ajung acasa sa-l testez cu Mihu...

Reactia lui Mihu a fost lamuritoare...cum am prins centura, a ridicat manutzele la mine (nu-l mai plimbasem de mult asa)...eeee, si-asa a venit surpriza... Wrap conversion e, cum l-a descris foarte bine cineva, bouncy...noi nu mai testasem asa ceva... si cum lui Mihutz ii place sa faca tagadam-tagadam in brate la maica-sa, a fost un delir total cu Mihutz tzopaind ca un iepuras la mine in brate, chiraind de bucurie, ma-sa facand ture cu el prin casa la trap si la galop...ca sa fiu mai clara, materialul de wrap e mai elastic decat cel clasic de SSC si de aici efectul de bounce care e nemaipomenit..

Materialul e oricum  moale,e tesut dublu diagonal, bumbac organic, se muleaza extraordinar de bine si se simte de vis. Nu va mai spun ca e certificat si para certificat, vopsit ecologic si asa mai departe. Centura si cataramele iarasi sunt de calitate, curelusele merg cum trebuie prin ele, nici greu, nici foarte usor sa plece singure la plimbare..  L-am luat la o tura de rezolvat treburi prin oras si am stat mai bine de o ora, timp in care n-am resimtit greutatea lui Mihu pus in spate…eu l-as fi purtat si mai mult, dar minunatul meu toddler stie ca are si optiunea de a merge singurel si doreste mai mult asa..

Mie mi-a mai alinat regretul ca nu ne-am descurcat cu wrapul si cred ca pentru mamicile ca mine, cu doua maini stangi, sau pentru cele ai caror pici nu doresc sa stea in wrap e o solutie nemaipomenita.

Sincer, daca il probam inainte sa iau Tula, as fi avut o alegere foarte dificila de facut intre ele..

Per total e un SSC foarte calitativ si care face fata cu success sistemelor consacrate de pe piata internationala. Vi-l recomandam cu drag si pe el si pe mamica lui, Monica, pe care o gasiti pe www.isara.ro

Cu Vodafone si BuzzStore inainte la distractie

Pe BuzzStore ii stiam mai demult...cu Vodafone am o relatie stabila de vreo 12 ani...si uite ce bine s-a nimerit ca m-au ales sa testez un telefon superb, Samsung Galaxy Core Prime, internetul 4G si aplicatiile lor Zonga, SeeNow, Vremea, Cinemagia si Myvodafone. Era o cutiuta plina de bunatati care arata asa:

Mai intai despre telefon. E un smartphone nici prea mic, nici prea mare, numai potrivit cu mana mea! nu radeti, dar am mana mica si am reusit sa scap pe jos un smartphone prea mare pentru mana mea si sa-i fac praf ecranul..vorba aia: ce-i prea mult, strica!...Samsung Galaxy Core Prime se misca repede, e intuitiv , face poze frumoase si imi place, place, place....
Vi-l prezint cu mare drag

M-am obisnuit foarte repede cu el si a devenit telefonul meu preferat.
Am trecut apoi la testat aplicatiile...

Cateodata ma pocneste asa o pofta sa ascult fix melodia ACEEA...si uite ca nu e pe nici un post de radio si am uitat s-o copiez pe stickul masinii...ufff....Zonga e exact ce-mi trebuia...caut repede, play si gata...distractia e la cote maxime...fi-miu e un pic carcotas ca nu i-am gasit Cioara de la Cutiuta muzicala, dar sunt sigura ca va aparea cat de curand..

O data ce am descoperit Zonga, ne-a venit pofta de mai mult...si am trecut la nivelul urmator: SeeNow...eeee, asta e altceva...desene animate clasice, filme multe si bune, emisiuni TV, timp sa ai sa le vezi pe toate..in seara asta ne uitam la Pisicile Aristocrate sa vada si el de unde anume am botezat noi pisoiul tarcat din dotare Berlioz.. tati e foarte fericit ca mai vede si el ceva sport/meciuri...
Aplicatia Vremea o verific in fiecare dimineata ca sa stiu cum ma imbrac si ma ajuta enorm..oi fi avand eu masina, dar daca ma prinde ploaia in sandale de piele intoarsa, tot nu-i bine...

La Cinemagia ne uitam sa vedem ce filme mai sunt pe la TV, ca la cele de la cinema putem doar sa visam vreo cativa ani de acum incolo, pana Mihu mic nu va mai fi chiar atat de mic...asa ca tot la SeeNow ajungem daca e cazul..

Ei, dar pachetul nostru nu a avut doar telefonul...a mai venit si cu 3 vouchere de cate 2 luni gratuit pentru Zonga si 2 pentru SeeNow..unul pentru Zonga e deja arvnit de o prietena buna, care de-abia asteapta sa-l primeasca, asa ca mai am doua de Zonga si doua de SeeNow..doritori?
De asemenea, Vodafone ne-a facut cadou si un voucher de 80 lei cu care se poate achizitiona un smartphone la abonament pe 2 ani. Ne gandim cui sa-l facem cadou sau daca sa-l pastram si sa mai facem un abonament..

Mihu, in schimb, a fost cel mai incantat de brelocul de chei care e rosu, rotund si nemaipomenit de bun de molfait cand te dor gingiile din cauza de eruptie dentara.

Una peste alta, toata familia e multumita, testarea e in toi si nemaipomenit de distractiva.

Petru toti ceilalti buzzeri, testare placuta va urez!

Later edit: la prima vedere ne-a placut, dupa testat ne-am indragostit...telefonul super frumos si rapid, netul impecabil, aplicatiile bune...nu prea stiu sa va dau date tehnice, ca deh! sunt contabil, dar sunt sigura ca le gasiti pe internet pe toate...aplicatiile merg super usor si iti arata tot ce ai nevoie...eu una voi merge inainte cu SeeNow ca prea e bine cu filmul acolo, portabil, mai speli un vas, mai invarti intr-o mancare, cu un ochi in telefon...pentru mine e ideal..multumesc #VodafoneRomania si #Buzzstore ca mi-at dat ocazia sa testez acest telefon, internetul 4G si aplicatiile!

Bubele lui Mihu mic

Recent s-a tot sharuit un articol numit Dati-le copiilor libertatea sa se juleasca! pe care il gasiti aici, care a venit la fix. Mihu a descoperit cataratul pe orice…se avanta, se prinde cu manutele, se trage cu ele, hop un genunchi, hop si celalalt (deja e cu capul in jos pe partea cealalalta –respiratie adanca a mama-sii care il vede deja infipt ca un cui in cap) , se ridica si asteapta aplauze…de fapt, aplauzele nici nu mai conteaza pe langa fericirea lui ca a reusit…

O alta varianta a acestei pasiuni e urcatul scarilor…daca incerci sa-l ajuti (nu eu, ci toti vecinii binevoitori care se uita urat la mine ca: cum lasi cucoana, copilul sa urce scarile in patru labe sau Doamne fereste, sa cada????) isi trage manutza dintr-a ta…se duce langa perete/bara, se apuca hotarat de el/ea si da-i…cu toata viteza inainte…sigur, se mai impiedica, mai ajunge in 4 labe…il las…imi iau priviri urate…si ce daca?

Binenteles, tin in minte tot timpul, faptul ca stie sa cada…stiu ca suna ciudat, dar aceasta abilitate e foarte importanta …el a trecut de la mers in 4 labe la ridicat de mobile si la mers in  doua, neasistat de vreun device modern gen premergator…a avut antemergator care l-a ajutat de-abia dupa ce s-a ridicat singur in 2 picioare tinandu-se de mobile…in felul asta a experimentat cam cum trebuie sa-si tina corpul in echilibru si mai ales, cum trebuie sa cada…foarte rar a cazut sa dea cu fata de podea…lectiile dinainte il invatasera sa puna mainile inainte, iar mainile lui aveau suficienti muschi ca sa-I sustina greutatea, muschi dezvoltati din perioada de 4 labe… singurele accidente pe care le-a avut au fost din prea mare viteza  sau din  cauza ca avea vreun  obiect in  brate cand a cazut si s-a lovit de el …in rest, lectia e intiparita in memoria muschilor…simte dezechilibru, intinde repede mainile si ajunge in pozitie de 4 labe…ceea ce ii confera infinit mai multa siguranta decat o mama care il tine de mana la fiecare pas sau mai rau, un ham din acela trecut pe sub brate..

Asa ca Mihu are vanatai…ma asteptam cand am intrat in perioada asta…cee a ce n-am anticipat a fost numarul lor.. J)) Mihu e vanataie langa vanataie de la glezna pana la genunchi pe toata partea din fata a picioarelor…v-as pune poze, dar nu am reusit sa-l fac sa stea la poza… este epic  cum arata…cine nu a trecut prin perioade de astea ar suspecta ca batem copilul J…doar de la genunchi in jos

Si ele trec, si-si face altele…a venit de-afara si cu o julitura pe obraz..nimic anormal..i-a trecut…sincer, nici nu face prea mult scandal cand se loveste…se ridica, evalueaza nitzel situatia si gata, pleaca in continuare la joaca…si atunci , de ce sa inflamez eu inutil situatia , sa fac din tzantzar armasar si sa sperii copilul? E copil..eu zic mersi ca-s doar din astea minore..

Alta categorie sunt zgarieturile…pe unele si le face singur cand e prin casa la copanele goale si mai escaladeaza un scaun, o masa, un cadru de pat…cu altele in schimb il ajuta prietena lui de nadejde, Puk…el e foarte “prietenos” cu pisoii nostril…a se citi: ii inghesuie prin colturi si le baga cu forta in bot biscuite, banana, sticla lui cu apa…sau le aduce jucarii si ii croieste cu ele pe unde apuca…intentia este buna, realizarea lasa de dorit..ei , si daca tarcatul fuge mancand pamantul si se refugiaza pe biblioteca, Puk il mai taxeaza…ii mai da cate-o laba…si cateodata uita sa retracteze complet gherutzele…altfel ea e foarte mamoasa cu el, il pazeste, ii sta prin preajma, cat am fost insarcinata, statea numai langa burta mea si ii faraia cu spor…acum ii mai impinge jucarii, il tolereaza cat poate ea sa o traga de blana etc, ce-I mai casuna lui…ieri l-a lasat sa-I faca Tiiiit la nas…dar si rabdarea ei are limite..deci il mai pune la respect.

Acum, alte mame posibil ar fi luat matza de coada si i-ar fi facut vant de la etajul 10..eu consider benefic pentru el sa interactioneze cu ei, chiar si asa…sa inteleaga ca exista limite, ca trebuie sa ii respecte..sa se joace, dar sa nu le faca rau..daca mai avea un frate, s-ar fi intamplat cam aceleasi chestii, minus gherutze..deci, liber la interactionat si la invatzat reguli de convietuire..

Vorba unei prietene: sa fie astea chestiile cele mai nasoale din viata lor! Deci, rabdare, abtinere de la interjectii care sperie copilui gen: Hiiii! Aoleuuuu! Vaiiiii! Si nervi de otel…

Viata la 1 an si 4 luni

Ai zice ca te obisnuiesti…nope…fiecare zi aduce ceva nou, totul e in schimbare…

Aseara , prinrte incercarile lui Mihu de adormire, in cele 2 minute cat a stat linistit, cu fundul pe urechea mea dreapta, un picior peste gatul meu si unul peste frunte, ma gandeam ca nu ne plictisim niciodata…acu ceva timp, ma jeluiam ca nu vrea sa doarma mai aproape de mine, nu musai in brate, dar mai aproape asa…na, apropiere am vrut, apropiere am primit…intre timp se apucase sa-mi cerceteze trasaturile fetei cu degetele…de la picioare…da, alea cu care umblase lipa-lipa descult pe jos prin casa…si-mi faceam probleme odata, demult de praful care mi se lipeste de fata in Bucuresti…acu era doar un motiv sa-I rontzai degetelele si sa-l fac sa chitzaie de fericire…

Au mai trecut 2 minute..aud : APA! Da,mai nou cere apa…ii dau…nu voia sa bea, doar sa traga din sticla si s-o scuipe pe el…activitatea lui favorita de ceva timp…reusesc sa-I  fur sticla…si-mi amintesc de reusita zilei de azi : PA-PA!...domne, acu vreun an, cand se punea pe plans, vorbeam eu cu Kerekes asa: de-abia astept sa creasca sa stie sa ceara apa si mancare, sa zica ce si cum il sacaie…ALELUIA!!!! A venit momentul…pana acum aducea babetica aia cu maneci de la C&A si atunci era clar ca vrea mancare…dar nu tot timpul…

Mari cuvintele astea .. APA, PAPA…acopera niste nevoi majore pe care pana acum le-am dibuit asa, ca chiorii…suspectez ca viata noastra o sa fie un  pic mai usoara de-acum…

Se mai foieste nitzel…de ce nu o adormi? Si-mi amintesc de ziua de ieri cand la 10 dimineata l-am chemat in pat sa facem nani si…soc si groaza!!!!!!!!!!!!a adormit singur…fara sling!!!! Si dupa euforia initiala, nu ma puteam gandi decat la : si eu cu slingurile mele ce fac? Ca doar le folosesc numai in casa, sa-l adorm…ajunsesem la concluzia ca de macul rosu de la Mamagolo nu ma despart nici taiata, o sa las vorba sa mi-l puna cu mine cand m-oi duce intr-o lume mai buna

Intr-un final adoarme…si ma uit la el asa…doarme de –a curmezisul  patului, cat e el de lung…si e …de-abia mai incap si eu in cei 1.40 m latime ai saltelei…ii vad profilul nasucului si genele lungi…si ma uit la el si-l vad pe tasu in el..si pe bunica-sa…pe mine mai putin, trebuie sa fie treaz ca sa-mi semene..si ma mai minunez nitel, ce-oi fi facut eu asa bine in  viata asta de mi-a dat Dumnezeu asa o minune si o fericire?…trag o multumire mare lui Doamne Doamne si ma intorc pe stanga sa ma culc si eu …cand sa adorm aud incetisor: maaaaa-maaaa…e bine ca-s prezenta si eu in visele lui…intind o mana in spatele meu si dibui o labutza de piciorus, il aud oftand si stiu ca in lumea lui e totul bine…

Sa crezi? Sau sa nu crezi?

Zilele astea se tot discuta inflacarat despre religia obligatorie/optionala in scoli peste tot..inclusiv pe un grup care mi-e foarte drag de pe Facebook…bine, obiectul grupului e cu totul altul, dar discutia alunecase si am avut surpriza sa constat ca exista si ortodocsi radicali ca sa zic asa…inclusiv cineva a adus in discutie ideea de gradinita numai pentru copii ortodocsi la care nu sunt admisi copii de alte religii..

Ca sa incep cu inceputul, noi suntem ortodocsi…bine a existat un dubiu la inceputuri intrucat sotul din dotare are un nume unguresc si viitoarea lui soacra mi-a expus ingrijorarea ei cum ca ar putea fi catolic..Doamna viitoare soacra l-ar fi intrebat mai pe ocolite, ca sa nu-l jigneasca cumva, ceva de genul: cand e Pastele anul asta? Ghinion, in anul ala se suprapuneau Pastele ortodox si cel catolic..dar cum subsemnata e oricum, numai diplomata nu, l-a intrebat fleoshk direct: auzi mai draga, tu ce natie religioasa esti? La care sotul, tot fleoshk direct: sunt mai ortodox decat Preafericitul, draga…si aia a fost..

Acum nu va inchipuiti ca batem carare pe la biserica in fiecare duminica … mergem si noi de Paste, la nunta si la botez…eu nu le-as fi bifat pe ultimele doua daca nu era musai prezenta mea..nu ma intrebati de ce, eu sunt credincioasa asa in felul meu, numai biserica nu ma prea inspira la vizite dese.

Ei si in acest context, se pune problema ridicata mai sus. Da, ma inscriam in grupul tinta de ortodocsi, adica Mihut se inscria..dar primul meu gand a fost: e copil in primul rand, nu conteaza religia!!!! Cum sa-I dai la o parte pe unii doar pentru ca nu impartasesc “adevarata religie” cum ii spunea cineva? Sunt copii toti, indiferent in ce religie s-au nascut!!!!

Noi avem si prieteni catolici, la botezul lui Mihu a participat un prieten foarte drag noua, musulman de altfel, caruia i-a placut foarte mult slujba (feelingul mai ales, ca nu intelegea asa bine romana atunci), era foarte interesat de specificul credintei noastre.

Si mie mi se par fascinante detaliile altor credinte, modul in care fac lucrurile cand vine vorba de inchinat. Mi-a placut enorm Istanbulul cu amestecul lui de credinte, mi-ar placea sa vizitez si Japonia si China tocmai pentru aspectele acestea.

            Si ajung la credinta mea majora, pentru care s-ar putea sa-mi iau rosii in freza iar: exista o entitate superioara (careia i-am simtit prezenta si indrumarea in cateva momente cruciale, desi n-as fi crezut pana atunci)..ca noi ii spunem Dumnezeu, altii Allah, altii Budha, altii considera ca-s mai multi, fiecare cum considera..detaliile intre catolici-ortodocsi deja mi se par mult mai marunte..in principiu fiecare e liber sa creada ce vrea si sa nu fie discriminat pentru asta..mai ales COPIII!!!

            Iar am impresia ca ortodoxia e una din cele mai relaxate si mai tolerante religii (n-am auzit de Ucide-l pe necredincios! pe la noi) si chiar imi placea aspectul asta, pana cand cineva a zis: sa nu fie primiti la gradi a lui fi-miu/fi-mea si copii de alta religie… no, unde-I toleranta in treaba asta? Cu alte cuvinte suntem toleranti doar cu ce ne convine si cum/cand dorim…sunt sigura ca nu scrie asa la carte si probabil sunt preoti care mi-ar da dreptate..

            Si apropo de preoti, in rarele ocazii in care ma duc la biserica, ma duc la cea din Bragadiru, unde am botezat un baietel si unde mi-a fost si mie botezat puiul..pentru ca din cate biserici am batut prin Bucuresti (nu va speriati, n-au fost asa multe cum suna), acolo e singurul loc unde preotul a fost exact asta: PREOT, nu popa…intelegeti voi..e genul de preot care la slujba de Florii a exprimat foarte clar ca, in afara de a indemna enoriasii sa isi “repare” pacatele, a adaugat: toti suntem oameni, toti gresim, iar eu sunt om si-mi cer scuze in fata voastra daca v-am gresit cu ceva! La inima mi-a mers!

Acolo m-am dus si acum vreo 2 saptamani sa ma rog pentru o prietena care trecea printr-o situatie extraordinar de dificila si sa impartasesc Mihut din dotare. Asta pentru ca mi-a ramas in minte ceva ce mi-a spus mama care e mai dusa pe la biserica decat mine: mama, energia pozitiva a unui om poate fi mare, dar energia pozitiva a unei adunari de oameni e imensa! Asa ca m-am dus si m-am rugat pentru prietena mea, pentru Mihut, pentru familie, pentru toti oamenii mai dragi sau mai putin dragi mie! Pentru ca in mintea mea, asta e credinta, nu separarea copiilor in scoli/gradinite sau obligarea lor sa invete religie! Ca orice cu caracter de obligatie, o vor considera o corvoada si vor fugi de ea. Poate vor fi cativa norocosi sa aiba un profesor/preot care chiar sa le povesteasca in asa fel despre religie incat sa le placa, dar stim ca aceste cazuri sunt rarute..sper ca Mihu sa aiba noroc de asa ceva, daca nu, sunt sigura ca oricum va avea grija buni sa-l duca la biserica, sa-I povesteasca. pentru ca de fapt, in viziunea mea, aceste lucruri se invata prin viu exemplu in familie si nu la scoala.

Sa nu ridici mana la parintele tau!...sau piciorul

Se pare ca Mihu n-a primit memo-ul cu porunca asta...fiecare adormeala de seara se lasa cu lupte corp la corp...in timp ce eu stau nemiscata pe saltea in speranta ca il ia somnul, el are treaba..mai intai imi infige cu viteze supersonice degetele mici si iuti in ochi/gura nas...la ochi si la gura mai e cum mai e, ca le pot inchide...la nas, n-am scapare...ochii incerc sa-i inchid cat de strans pot ca unghiutele alea ascutite si operatia mea de acu 5 ani nu fac casa buna...pot doar sa sper ca voi rezista eroic pana va trece perioada...cand ii casuna pe gura mea, daca nu sunt rapida, imi face masaj la gingii tot cu unghiutele pana parodontoza mea isi da demisia ....nu de alta, dar el face treaba mai buna de cat ea...
Urmeaza pe lista niste pozitii demne de yoghini cu experienta in care imi prezinta scutecul in prin plan din toate directiile..pe cap, pe langa cap etc
Cireasa de pe tort sunt loviturile rapide de picioare care l-ar face gelos pe Bruce Lee...in cap/ochi/orice punct sensibil pe care-l gaseste mai ceva ca un luptator de K1...in seara asta dintr-o pozitie aparent inofensiva a reusit sa-mi aplice simultan o lovitura in plex si una in gat...a durut mai tare aia in gat daca va puteti imagina....
Tot din acest meniu fac parte masajul la coaste rapid executat in forta cu ambele picioare, lasatul cu toata greutatea de pe picioarele lui pe burta mama-sii..brusc, bineinteles, ca sa nu am timp sa incordez vreun posibil muschi si sa-mi pastrez ceva aer in plamani...mai asortam si cu o muscatura de entuziasm de obraz si tadaaaaaaaaaa! menajul de seara e complet....
Sunt sigura ca nu e singurul si ca am colege de suferinta la acest subiect...ceva chestii pe care inca nu le face si la care sa fiu atenta?

Semnalul ......sufletului

Acu cateva seri, pe la 8, pun eu tzara la cale telefonic cu mama. Bine, doar ce plecase de la noi pe la 5, dar bineinteles ca tot mai aveam de vorbit una-alta..ca sa ia niste chestii dimineata cand vine la noi etc..Buuuuun, inchidem, imi vad de treaba, hranit Mihut, spalat Mihut, papat si noi , rutina de seara. Eram deja in pijamale cand ma anunta Kerekesu' din dormitorul mare unde aveam pus telefonul la incarcat (din cauza de Mihut care cotrobaie peste tot , trage de toate si le molfaie cu mult entuziasm si cu si mai multe balutze) : vezi ca a sunat mama! zic: nu, am vorbit cu ea mai devreme. Nu, draga, e un apel pierdut.. Ma uit, apel la 9. Hmmm...Kerekesu gaseste si pe telefonul lui apel tot la 9. La fel si pe telefonul cumnatei care rezideaza temporar la noi. O sun inapoi si intepenesc: telefonul inchis! Ca sa va explic, mama are un telefon oldies, but goldies, al carui mare atu e ca tine bateria mult mai mult decat a smartfoanelor noastre si nu pierde semnalul nici in varful muntelui. Niciodata nu are telefonul inchis!
Intru in fibrilatii, iau la masurat sufrageria cu pasi repezi, mai sun o data...tot inchis...vorbesc cu Kerekesu' si concluzionam ca ma duc pana la ea...nu stiu cand m-am imbracat, am coborat, am luat-o printre blocuri cu masina pash-pash (bausem o bere), zic printre dinti de toate cele sfinte, ca iar nu gasesc loc sa parchez la bloc la ea...las masina cumva pe o juma' de bordura si urc...aveam cheile de la interfon si de la ea de la usa...dar mai intai sun si eu...o data, de doua ori, de trei ori..nimic.. ma ia cu fiori pe spate...bag cheia in usa..atunci o aud pe partea cealalta cum deschide usa....apare in usa, nedumerita, si ea in pijamale, si ma intreaba : s-a intamplat ceva? draga de ea, se speriase ca s-a intamplat ceva la noi..
O iau la "rost" ca am sunat la usa si nu raspunde, la care ea, inocenta: pai cine sa ma caute pe mine, mama, la ora asta? nici nu vin la usa sa vad cine e, daca nu bagai cheia in usa, nu veneam sa ma uit....
Mama, ai sunat pe toate telefoanele si acum ai telefonul inchis..Nu, mama, e deschis..se duce in camera si vine cu el.. era deschis!!!!!!!!!!!! sun din nou pe numarul ei, acum suna..nici apeluri pierdute n-avea... acu ca m-am lamurit..: Mama, dar de ce ai sunat asa? Pey voiam sa te intreb daca sa iau si paine maine dimineata cand vin... :))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
O las si plec acasa, ma urc in masina si incep sa rad ca proasta de una singura (probabil din cauza stresului acumulat) : voia sa ma intrebe daca sa ia si paine...si ce-a iesit!!!!!!!