Dorul de tati

Tati de Mihu mic e delegationist..asa e jobul lui, asta face de mult timp. O perioada de vreo 5 ani inainte sa apara Mihu mic, pleca luni dimineata si mai venea vineri seara. Eu ma obisnuisem cu asta si in timpul saptamanii imi vedeam de ale mele, in weekend ne petreceam timpul impreuna.

Cand am ramas insarcinata cu Mihu, Dumnezeu de acolo de sus a facut El ce stie mai bine si a compensat o sarcina dificila cu prezenta lui tati langa noi. A fost acolo si cat Mihu a fost mic-mic si ne-a ajutat enorm lucrul asta. Dar a venit momentul sa si plece din nou, de data asta pentru o perioada de 3 luni, timp in care am fost si noi o data in vizita la el, pe la jumatatea perioadei. In prima faza, Mihu parca nici nu a observat ca taica-su lipsea din casa. Eram noi doi si ii ajungea. Cand am ajuns in vizita la tati, s-a bucurat si a fost nedezlipit de el pentru perioada cat am stat acolo. Am revenit noi doi la domiciliu si atunci a inceput sa intrebe de tati. Cum vedea copii cu taticii lor in parc, incepea sa intrebe de al lui. I-am explicat cum am putut eu la momentul respectiv, el avand 1 an si 7 luni atunci. Banuiesc ca atunci a constientizat el ce si cum.

Si tati a continuat cu delegatiile. De cate ori pleaca, Mihu il cauta intens prin casa, intreaba de el, e marait catva timp si e normal, nici nu mi-as dori altfel. Ei doi au o relatie foarte buna si chiar speciala.

Acum tati e acasa pentru doua saptamani si e chiar si in concediu, ceea ce inseamna ca a preluat rolul lui buni, care momentan e putin indisponibila. Sta cu Mihu toata ziua, ii da sa manance, il scoate afara, il culca, il spala etc…stiti voi, tot tacamul. Si face o treaba foarte buna. Si tin sa ii multumesc pentru asta, ca stiu ca-s destul de rarutze exemplarele de tatici care reusesc sa stea cu copilul o zi intreaga fara zeci de telefoane date mamei.

Pe langa inerentele probleme, adica faptul ca fiul meu a uitat brusc ca are picioare si doreste sa fie dus numai in brate pe afara si ca ii cere lui taica-su multe si marunte pe care maica-sa nu I le-ar da, dar taica-su ori nu stie, ori nu-I rezista (dar nu-s prea grave), tati reuseste progrese mari cu el. Respectiv, piatra noastra de incercare de ceva vreme, l-a obisnuit sa nu mai adoarma in sling, ci in pat. Asta a necesitat o rabdare fantastica, de care numai oamenii asa calmi ca al meu sot dau dovada.

Exemplu concret: pe 1 decembrie am fost la parada, unde ne-a placut foarte mult, dar am vazut multe si marunte si ne-am entuziasmat si au fost foarte multe lucruri noi de procesat, ceea ce a dus la suprastimulare. Jumatate din ea am rezolvat-o in plimbarea facuta pe jos pana acasa. Dar cealalta jumatate? S-a manifestat printr-o stare de miorlaiala (suna urat, dar asa denumesc eu fenomenul in care Mihu are toate necesitatile indeplinite , dar tot se jeluie si plange pe diferite tonalitati care de care mai inalte si ascutite…nu am alt cuvant, poate o sa gasesc unul mai potrivit in viitor). Miorlaiala asta este punctul meu slab, ma aduce la o stare de nervi si Mihu ma simte, si da-i mai departe, etc, cerc vicios.

Si aici a intervenit taica-su care s-a plimbat cu el in brate prin camera si l-a convins ca nu e nimic interesant dincolo de usa, ca e obosit si ar trebui sa facem nani cu toti, lugu lugu, si uite-asa a calmat el un copil obosit si pe maica-sa si toata lumea a fost fericita.

Cat de curand tati va pleca intr-o noua delegatie si presimt ca va fi iar greu pentru Mihu. Si pentru el si pentru mine. Totusi, este o situatie in viata noastra si trebuie sa ne descurcam cu ea. La sfatul unei prietene bune, incerc sa ii explic ca dormim X nopti doar noi doi si apoi se intoarce tati. Sau daca e o perioada mai lunga, numaram saptamanile sau week-endurile intr-o forma in care el poate intelege. Sau nu. Dar principalul e ca ii ofer o explicatie si intotdeauna inchei cu : tati se intoarce la noi intotdeauna, puiule. Pentru a-I oferi un sentiment de siguranta. Asta e metoda mea, aplicata cu un oaresce success de a-I explica unui copil care inca nu stie masurile timpului gen zile, saptamani, luni, sezoane.

Il vedem pe tati pe Skype cand se poate, Mihu daca aude ca suna Skype-ul incepe sa zica: tati, tati! La telefon inca nu a inteles ce se intampla, dar cere sa o sunam pe Emma sau pe buni, deci nu mai e mult pana acolo. Incercam tot ce se poate ca sa il asiguram ca tati, chiar daca nu e langa noi, nu a disparut pur si simplu, in neant, ci e acolo, undeva in  lumea asta , cu treaba si cand termina treaba lui, se va intoarce la noi. Si va avea iarasi un timbru mic si dragalas lipit de el, fara de care nu poti nici sa te barbieresti linistit:

Pentru ca da, este normal sa ne fie dor de el, si lui Mihu si mie. Asta inseamna ca suntem familie.