Dormim si noi?

Mihu are aproape 2 ani si 8 luni…teoretic, copiii dorm toata noaptea pe la varsta asta…tot teoretic, ar trebui sa doarma toata noaptea de la : 3luni/6luni/1 an etc, alegeti voi… Mihu a fost mai cu motz si nu a dorit sa se inscrie in aceste categorii, de-abia pe la 2 ani si 2 luni nu a mai cerut lapte noaptea…mno, imi luasem gandul pana atunci, am zis ca daca ajungem asa la 3 ani, deja ii fac sandvisuri de seara si I le pun la nas…

Deci nu mai cere mancare…yeyyyy, dormim toata noaptea…J))))))))))))) gresit..

Programul unei nopti:

Aud ceva si ma smulg intr-un vis cu o plaja…ma uit la el, are ochii inchisi, dar I se misca buzele…ciulesc urechile: Frere Jaques, frere Jaques….mdaaaa, canta prin somn…pun capul inapoi pe perna si inainte sa atipesc din nou aud: ding dang dong! Ma uit la ceas…2.29…adorm..

Aud iar ceva… ciulesc urechea, ochii ii am inca inchisi…o soapta la urechea mea: mami, vreau apaaaaa! Insotita de zgomotul specific al sticlutei de apa goale zdranganite demonstrative…deschid ochii…e infipt in fata mea, cu nasul aproape lipit de al meu, cu ochisorii intredeschisi somnorosi…ma umfla rasul, ii pun apa, il aud cum bea si adoarme la loc…ma uit la ceas 4.30…si ma tot uit la ceas pana pe la 5…

Mda, nopti intregi dormite…ce gluma buna…dar macar nu ma mai dau jos din pat…

Voi dormiti toata noaptea?

Pozitii de putere

Sa te asezi pe pozitii de putere cu cineva nu e niciodata benefic…daca acel cineva mai e si copilul tau, e de-a dreptul inutil, tamp si in general o idee foarte proasta…si totusi..

Cateodata las impresia ca la noi totul e roz…nu e…dar stiti, fiecare din noi vrea sa arate lumii ce face bine, ce face frumos, nu esecurile si ratarile…pe alea le tinem pentru noi, le intoarcem pe toate partile in mintea noastra, in ceasuri tarzii din noapte, respirand cu greu sub povara lor si sub un copil de 14 kile care ti-a adormit plangand in brate…si cu putin noroc, invatam ceva din ele.

Saptamana asta am fortat nota cu Mihu..el uraste sa “trebuie” ceva seara..e suficienta dimineata cu constrangerile ei de timp ca fiecare din noi sa ajunga cat de cat rezonabil la gradinita si la serviciu…seara nu mai vrea asa ceva..si are dreptate.

Luni a fost cu trebuie..am observat ca nu i-a placut, desi cat de cat a cooperat initial, din modul in care m-a taxat pentru asta, facand greva cand a fost vorba de urcat in scaunul masinii sa plecam…ca urmare am stat in fata blocului bunica-sii o ora si ceva pana a dorit el sa plece…

Miercuri m-a mancat intr-un loc nebatut de soare sa o comit din nou. As fi putut sa ii explic lui Buni ca uite-asa si pe dincolo, hai sa o lasam pe week-end si ea ar fi inteles cu siguranta, dar am zis ca poate merge. A mers pana nu a mai mers. Conform zilei de luni, Mihu iar a refuzat sa se urce in scaunul de masina, el nu vrea si pace. Cand intr-un final s-a urcat, am zis ca hai poate am trecut peste. Gresit, am comis-o si aveam sa platesc.

Totul in  seara aceea a fost un NU!!! Nu voia sa se descalte, nu voia sa se spele, nu voia nimic din ce-l rugam sa faca. Moment in care frustrarea a inlocuit sentimentele mele mai bune si faptul ca ar fi trebuit sa stiu mai bine de atat si am inceput si eu sa NU!! Ce sa zic? Adultul responsabil si care ar fi trebuit sa stie mai bine…sau nu…

Treaba a culminat cand i-am refuzat suzi…Suzi e iubirea lui fara de care nu poate sa adoarma si oricat mi-as dori sa schimb asta, momentan nu e cale. Cat de curand el urla ca taiat si lovea cu mainile si picioarele in orice prindea, eu ma leganam plangand inainte si inapoi stand in fund pe covor… Nimic din ce ii spuneam nu ajungea la el, evident ca era intr-o stare in care neocortexul lui plecase la plimbare, sistemul limbic intrase in functiune si dezlantuise toate emotiile pe care nu le putea stapani …eu ma indreptam incet si sigur spre aceeasi zona.

 Cumva, cumva, am reusit sa ne linistim, sa vorbim cat de cat despre ce am simtit, despre cum s-a simtit celalalt (a fost cea mai lunga discutie cu el despre emotiile noastre la care el chiar a participat activ…pe principiul : daca tot s-a intamplat, barem sa scoatem partea buna din situatie).

Intr-un final s-a cerut in brate si a adormit asa pe mine, suspinand prin somn…e un sentiment tare urat sa stii ca ai provocat asa ceva…in noaptea aia am stat treaza si am intors pe toata partile tot ce am facut si tot ce generase situatia tensionata si concluzia a fost: EU ERAM DE VINA! Eu l-am impins mai departe decat a putut el, eu i-am cerut mai mult decat avea…si nu ii dadusem si inapoi..

A doua zi de dimineata, la fel, a fost un NU total…deja stiam si mi-o asumasem…am reusit cumva sa ajung cu el la gradinita si i-am promis ca seara mergem unde vrea el si facem ce vrea el, doar noi doi.. m-a luat cu manutele lui mici de gat si m-a pupat..deja se uita altfel la mine si am stiut ca neglijasem cel mai important aspect dintre noi..nu ne mai conectasem cum trebuia, timp unu la unu facand fix ce ii place lui, de prea mult timp..iar acum asta ii promisesem si el stia ca va fi totul mai bine..

Ma lasasem pe o ureche pentru ca in week-end a fost taica-su acasa si el il prefera la joaca. Cand a plecat taica-su , el avea nevoie de mine, iar eu nu numai ca nu am fost disponibila cum ar fi vrut el, ci i-am cerut si mai mult decat a putut el sa dea. Pretul l-am platit amandoi.

Situatia asta a fost o lectie pentru mine. Ambitii si pozitii de putere nu trebuie sa existe intr-o familie. Nu fac decat sa raneasca pe toata lumea si la final nimeni nu castiga nimic. Chiar si un copil de 2 ani si jumatate poate, daca vrea, sa reactioneze la o pozitie de forta si te va face sa regreti decizia ta nu pentru ca te va infrange, ci pentru ca vezi cum il afecteaza. Pentru ca suferinta lui din seara aceea, el posibil sa nu o mai tina minte, dar eu o sa o am in fata ochilor de cate ori voi mai fi tentata sa mai abordez situatia asa..pentru ca vreau ca noi sa aratam asa de fericiti ca in poza asta cat de mult timp se poate...

Inghetata de mic dejun

Vei inghetata!

Aud replica asta de anul trecut cand ne facusem obicei sa ne ducem in parcul Carol seara sau in we…de cate ori ajungeam acolo, Mihu o lua tropotzind marunt inspre toneta celor de la Betty Ice si tzopaia acolo pana ajungeam si eu, incercand sa vada ce inghetata mai e…ajungeam si eu, cerea in brate si incepea: ciocolata, fructe de padure, etc etc….luam inghetata si manam la poalele statuii…mai stateam si pe banca, dar la statuie era locul nostru unde povesteam verzi si uscate…

Asa a facut el cunostinta cu inghetata…

Anul asta in schimb  s-a prins ca exista inghetata in frigiderele alea mari si colorate de la magazine….mno, cu o inghetata saptamanala luata cand mergeam la parc puteam sa traiesc , dar cu inghetata cumparata de x ori pe zi de la magazinul de la colt nu mai traiesc asa ok din punctul de vedere al cantitatii de zahar si de chimicale inghitite de pruncul meu..

Situatia la ziua de azi se prezinta in felul urmator:

Mihu mananca inghetata la micul dejun sau/si la cina…si eu nu am nici o problema cu asta. Va intrebati cum si de ce? Bineinteles ca exista un spil ca doar nu m-am spalat pe creieri asa subit.

Spilul se cheama aparat de inghetata.

In continuare va prezint in 10 pasi cum se face inghetata:

1.    Se bate din picior la sot ca vrei lada frigorifica…legatura cu inghetata e ca bolul de la aparat trebuie sa stea minim 18 ore la minim vo 15 grade sa inghete lichidul din peretii aparatului. Tot in lada frigorifica se baga si fructe la congelat, la alegere: mure, zmeura, caise, piersici… Tot acolo se arunca si orice banana care ramane si se innegreste. Sotul se arata mirat, ca doar el nu a zis nu, si iti da mana libera, iti iei singura…

2. Se intreaba copilul ce culoare sa fie inghetata…asta in cazul in care cam stiti ca raspunsul e ROZ si aveti ingrediente pentru asta…eram pregatita si pentru VERDE cu niste sirop de menta :D

3. Se scoate o punga de zmeura, se zic niste chestii neortodoxe in gand ca iar am pus prea multe fructe intr-o punga, se baga sub jet de apa, se reuseste sa scot jumatate din cantitate, se arunca in blender.

4. Se scoate o banana innegrita congelata, se baga sub jet de apa ca altfel nu reusiti sa scoateti coaja de pe ea, se arunca in acelasi blender.

5.Se da o raita prin sufragerie in scop de adunare a oricarui rest de fructe pe care Mihu nu mai vrea sa le manance si stau insirate pe acolo pe farfurii, se gaseste niste papaya, se confisca si ajunge tot in blender

6.Se desface borcanul cu miere, se varsa nitel pe tine…cred ca exista un sunet specific al borcanului de miere pentru ca Mihu apare instant in bucatarie …VEI MEIEEEEEEEE! Se indeasa copilului o lingurita in gura, se pun doua linguri in blender.

7. Se blenduieste bine tot asa congelat cum e, ase varsa intr-un bol si se mai amesteca cu smantana lichida/solida/iaurt ce aveti prin frigider

8.Se toarna in aparat si se porneste aparatul...se cer scuze de la Mihu ca nu te-ai gandit sa il lasi pe el sa apese butonul...prea tarziu, deja urla...inchizi aparatul, apasa el pe buton...de cateva ori...pana la urma il convingi cu promisiunea inghetatei sa lase aparatul sa functioneze...

9.Se raspunde din minut in minut la intrebarea: E gata? Nu inca, mami…E gata? Mai are putin, mami… pentru vreo 20 minute

  

10.Se mananca cu lingurite de plastic (ca sa mai puteti folosi aparatul ulterior) direct din bol  cu toata fata si multa veselie. Ce ramane, merge intr-o caserola la aceeasi lada frigorifica de la punctul 1.

Pofta buna!

Co-sleeping sau no-sleeping?

Co-sleepingul nostru a inceput intr-o noapte cam pe la o luna a lui Mihu…zic asa ca nu imi mai amintesc exact, dar tasu se intorsese la serviciu si noi doi eram singurei in dormitorul mare, eu in patul mare si el in patutul lui mic, ales cu grija de maica-sa gravida si visatoare..

Ma uitam la el, infasurat cu paturica lui bleu la manute sa nu se sperie prin somn de ele…el se uita la mine cu ochii lui ca margelutele larg deschisi…vedeam ca se straduie sa isi scoata manutele de acolo…dadea din toate cele ca un gandacel rasturnat pe spate , doar ca el era protzapit pe o parte, si se uita la mine o privire de Ajuta-maaaaa!...atunci mi-au zburat pe geam toate ideile destepte si logice de pana atunci cum ca cel mic trebuie sa aiba spatiul lui, sa nu te intorci pe el prin somn etc…l-am luat langa mine, i-am dat jos paturica de pe el si il tineam in brate asa pur si simplu..Mihu avea o mocutza atat de happy , incat mi-a fost clar ca e de bine…totusi se foia in continuare, parca ceva nu-I convenea…l-am dat mai incolo vreo 20 cm , s-a linistit…intorsese capsorul spre mine si in 5 secunde a adormit...revelatie!!! Deci dintr-asta imi esti…vrei cu mine, dar nu chiar cum vreau eu, ci cum vrei tu..mno, cat ti-e bine si esti happy si ai mai si adormit (AAAAALELUIA!!!!!) , eu sunt ok cu asta…

Noaptea aia a fost de vis…el pe mijlocul patului, eu il saream de pe o parte pe cealalta ca sa il alaptez pe rand, deschideam doar un ochi sa vad daca s-a trezit, nu trebuia sa ma mai ridic in fund sa il vad in patutul lui, la fiecare miscare il simteam…chiar am dormit linistita .. asa a continuat povestea cosleepingului pana pe la 6 luni jumatate si eu ma minunam cat de usor ne e, cat de frumos e sa te trezesti cu manutele alea mici pe ochi…mai un piciorus, mai un fundulet pe nasul tau, nu mai conta…in orice dimineata, prima mea imagine era cu ceva din componentele lui Mihu…si asta invita la joaca evident..cam asa ceva ..

La 6 luni si jumatate, s-a intamplat inevitabilul, adica a cazut din patul nostru dupa escaladari si baricadari repetate

..noroc ca eram pregatiti deja…camera lui era deja varuita, salteaua 140*200 cumparata…in seara aia ne-am instalat in camera lui…era straniu ca era goala…incet incet am umplut peretii de stickere haioase, colorate sau fosforescente , au aparut comoda, rafturile, covoarele, Mihu a invatat sa se dea jos controlat de pe saltea..

Diminetile de pe la 7-8 luni ale lui erau mirifice…chiar daca se dadea jos din pat la o ora la care mie imi era imposibil sa misc, el avea de treaba…avea jucarii la nivelul lui, o lua de-a busilea spre ele si mai ma ingaduia chiar si cate o ora sa mai dorm…

Intotdeauna camera lui va fi asa in mintea mea…salteaua si funduletul lui leganandu-se stanga dreapta cand mergea in 4…sau el ieri luandu-si avant de la calorifer si sarind pe saltea de zici ca s-a uitat la olimpiada de gimnastica..

Pentru ca eu inca dorm cu el..dap, are 2 ani si 7 luni si inca dormim impreuna

In prima faza am zis ca dupa ce nu se va mai trezi noaptea pentru lapte ma car in dormitorul mare…asta s-a intamplat pe la 2 ani si 2 luni (!!!!) spre exasperarea mea…dar sunt si alte motive pentru care el se trezeste…mai viseaza chestii, mai nu-si gaseste cana de apa, face o febra (foarte rar ce-I drept) etc…si atunci sunt acolo…

Cand m-a bantuit o sinuzita de nu mai puteam sta in AC-ul din camera lui care sustine o temperatura suportabila vara, a acceptat sa doarma doar cu taica-su…dar cand tati a plecat in delegatie si l-am intrebat daca vrea sa doarma singurel, a zis ca nu si s-a culcusit mai confortabil in bratele mele…un ghemotoc de baietel care vrea sa fie in bratele maica-sii..pai poti sa refuzi asa ceva? nu poti...iar la somnul de seara se poarta cele mai interesante discutii dupa cum v-am povestit mai devreme pe facebook aici

Acolo raman pana mi-o zice el sa plec..problema e ca dorm mai bine pe salteaua de la el din camera , pusa direct pe jos, decat pe salteaua identica din dormitorul mare, pusa pe cadru de pat…banuiesc ca o sa renuntam la pat…dar cine o sa imi mai foiasca mie prin pat oare? Ca zgomotele alea mici si usoare pe care le face el noaptea pe mine ma fac sa dorm linistita, subconstientul meu e linistit ca il aude pe acolo…

Concluzia mea e ca pentru mine cosleepingul functioneaza perfect, eu sunt mai linistita ca il stiu langa mine si pot sa il aud in caz de ceva.

Evident nu tot ce functioneaza la noi e musai sa functioneze si pentru restul lumii. Ca vreau eu sa concluzionez e faptul ca instinctul de mama te ghideaza inspre o solutie potrivita pentru familie…asa ca aveti incredere in instinctele voastre..exista cu un motiv..

Somn usor va uram!

Doza de independenta, va rog!

De ceva timp, printul nostru mostenitor da semne din ce in ce mai clare ca e fi-su maica-sii si al lui taica-su, adica vrea sa faca cat mai multe singur. Imi amintesc vag cateva ocazii din viata mea de copil mic cand asa de tare m-am straduit sa fac ceva pana mi-a iesit, si sentimentul ala de YUHUUUUUUUU de dupa aceea. Asa ca stiu ca e cazul sa nu ii infran aceste porniri, cat timp nu genereaza ceva periculos.

Pentru ca Mihu de exemplu, aseara s-a servit singur din sertar cu o foarfeca si a venit sa taie ceva cu ea. In cazul asta, i-am explicat ca inca nu e sufficient de mare si foarfeca aia e inca periculoasa (era destul de ascutita la varf) si ca ii voi cumpara o foarfeca potrivita pentru el . Note to self: trebuie sa dam o raita pe la Jumbo dupa asa ceva. A cedat foarfeca fara prea multe proteste, ba chiar a si pus-o el la loc.

Dar, in unele ocazii, imi pocneste minte cate ceva si ii dau cate o pastiluta de independenta pe care o poate duce. Acu vreo cateva seri, intrasem in bloc si el voia sa urcam pe scari doua etaje pana la urmatoarea usa de lift care se deschide. Eu ma lovisem la un picior, caram plase si trotineta lui. Iaca conflictul de interese:

-          Mami, daca doresti, urci tu pe scari pana la etajul 2 si eu vin cu liftul si te astept acolo.

Mihu urca foarte bine scarile, se tine de balustrada, stiam ca se descurca si nu exista riscul sa cada pe scari la vale. In fata daca se impiedica de ele, se ridica singur si se pleaca mai departe.Il vad ca incepe sa urce vitejeste scarile spre etajul 1 si se opreste in capatul lor. Stie ca de obicei venim dupa el…ii mai explic inca o data ca sa mai urce un etaj, mami vine cu liftul si il astept la etajul 2. Inchid usa la lift si apas pe buton. Ies la etajul doi, il aud strigandu-ma putin dezorientat. Il strig de la doi, se uita in sus si ma vede, se lamureste care-I vraja. Vine si mai urca si al doilea etaj, intra in lift si ma anunta:

-          Mihu a urcat singur pe scari! Zambet maaaaaaaaaaaaaaaaaare latit pe fetisoara lui.

-          Da, mami, asa ai facut!

-           Mihu baietel maaaaaaaaaaare!

Offff, in gandul meu, asa e, mami, esti din ce in ce mai mare.

Aseara, ne trebuia o apa plata pentru el. Mergem inspre magazinul mic de pe fata blocului de unde cumparam chestii de genul acesta si unde cunoaste aproximativ pe toata lumea. Ma opresc sa vad daca am bani marunti si ma loveste ideea. Ii intind doua bancnote de un leu si il rog:

-          Mihu, te duci tu, te rog , sa cumperi apa?

Mihu se uita la bani putin nedumerit:

-          Te duci…

-          Bine, uite, spui Buna ziua si spui ca vrei o apa plata mica

Nu a avut nici o ezitare, a luat banii si a intrat in magazin. Il urmaream din cadrul usii. Ii fac un semn discret vanzatorului care nu il vazuse de dupa tejghea. Spre cinstea lui, desi e un baiat tanar, imediat s-a pliat pe situatie si l-a intrebat ce sa ii dea. Mihu ii intinde banii si aud:

-          Bunaaaaaa! O apa plata mica, te loooog..

Iese domnul , se duce la frigider si il intreaba de care vrea, aratandu-I sticlele, ca s-a gandit ca recunoaste dupa culori, probabil.

Mihu a fost priceless:

-          Do’naaaaa…

Ii da apa, Mihu o ia si vine victorios la mine sa i-o desfac,  sa ii pun in sticluta lui. A baut din apa aia cu o pofta si o fericire de ziceai ca e apa vie..se vedea ca era tare mandru de el. Eu ma tineam tare, dar mi se inmuiasera picioarele si mie.

Treaba asta vine dupa ceva timp in care noi mergem la cumparaturi, stam la rand la casa sa platim, ii mai dam si lui banii sa ii dea casieritei de la Mega, repetam ca mancam ceva doar dupa ce platim, nu inainte etc etc. Dar nu facuse operatiunea singurel pana acum.

Azi dimineata, printre primele lucruri pe care mi le-a spus:

-          A cumparat Mihu apa plata singurel!

Concluzia mea: o pastiluta de independenta data copilului la momentul potrivit (mai exact cand te pocneste ideea) ii creste stima de sine exponential si te scuteste de alte batalii pe care nu doresti sa le duci cu el…respectiv cea cu foarfeca de aseara, care a venit dupa faza cu apa. Ii da incredere copilului ca il lasi sa faca lucruri cand se poate, si ca atunci cand nu il lasi e pentru un motiv bine intemeiat pe care il accepta mai usor.

Pe langa toate aceste aspecte, toate bune si frumoase, gandul meu de aseara:  maicaaaaaaaa, unde e bebelusul meu???? Cand ai crescut atata de reusesti sa cumperi ceva singur???? Mi-e dor de tine, bebelus mic si pufos! Te iubesc, copilas dulce si independent! Te astept, viitor adult independent si echilibrat! Oricum ai fi, tot copilul meu minunat esti!

Filme horror ale serilor noastre

Eu nu sunt fan al filmelor horror…nici moarta nu pot intelege de ce ai vrea , cu buna stiinta, sa te sperii asa…am prins cateva la viata mea care m-au linistit. A fost cel dupa o carte de Stephen King cu hotelul bantuit cu baietelul care avea viziuni, dar mai intai ii mirosea a portocale, si cu Morgan Freeman. Nu mai stiu cine l-a facut, dar l-a facut bineeeeeeeee, m-a speriat rau de tot, am visat urat vreo luna. Apoi am prins niste scene din Exorcistul. Am remarcat ca un film horror devine si mai horror cand sunt implicati copii. Astea doua m-au cam linistit. Filme bine facute cred, de m-au linistit asa repede.

Acum la varsta adulta am descoperit un serial The Walking Dead..e cu zombie..deci nu credeam sa ma prinda, dar am remarcat ca ignor foarte bine zombie din film  pntru ca imi place evolutia personajelor in timp.

Mno, in acest context, aseara, prin dormitorul nostru s-au cam perindat toate filmele astea.

Se da una bucata Mihut racit, fornait etc…respira la un moment dat in urechea mea fix ca zombie aia din serialul meu…cum m-a pufnit rasul la comparatia mentala, el a considerat ca e de bine si sa mai horcaie nitzel , sa ne mai distram.

Mihut, mai nou, e in perioada de exersare a limbajului prin insiruiri de silabe fara nici un sens repetate des, cum ar fi : oadioadioadidududabiilabiladucuduc… etc ati inteles voi ideea…tot in perioada asta a invatat sa vorbeasca si in soapta….asa ca repeta silabe , in soapta, aproape imperceptibil…te simti ca aia care aud voci si sunt pe cale sa innebuneasca….deci am bifat si filmul cu hotelul bantuit..

Cum zilele astea a stat mai mult in casa, racit fiind, are un surplus de energie pe care si-l cheltuie prin pat la culcare , azvarlindu-si picioarele si mainile in toate directiile imposibile…va zic sincer ca ar face-o geloasa pe fetita care a jucat in Exorcistul..in mintea mea era ceva la stilul: Maica, numa sa nu incepi sa plutesti spre tavan, stai regulamentar aici, pe saltea, da? “ totul pe fundal de repetitii in soapta..

Poveste a culminat cu momentul cand a venit si m-a luat afectuos cu manutele de gat si mi-a soptit la ureche cu glasciorul lui dulce: Cazi!!! Cazi!!! Cazi!!!! Dupa ce i-am zis de bine in mintea mea doamnei care ne ajuta inainte, ca ea folosea formula asta cand Mihu facea ceva mai periculos, incercam sa ma abtin sa nu rad.

A mai fost si conversatia inventata de el, spusa pe doua voci cumva, tot de el:

-          Te log flumos, mami, veau apa, mi-e seteeee, nu am baut delooooc! (ton de jelanie, de zici ca a stat insetat toata ziua..sa se noteze ca la noi in casa mereu sunt sticle si pahare la dispozitia lui, da?nu sufera de sete!!!)

-          Da! (pe un ton cumva sec…poi, nu cred ca vorbea despre mine, ca eu nu ma rezum la un singur cuvant niciodata)

-          Mihu bea apa, care se duce la burticaaaa, si apoi la rinichiiii, si apoi  face Mihu pipiiii, si creste Mihu maaaaaaaaaaaaare… (ne bucuram ca stie ce si pe unde)

Avand in vedere chestiile de mai sus, conversatia a fost chiar light si digerabila..

Voi cum va distrati la culcare?

Ce mai citim noi

Mihu se apropie de 2 ani si jumatate…pe langa faptul ca nu imi vine sa cred catamai omul s-a facut , deja vad ca nu mai sunt suficiente cartile si jucariile de pana acum, mai ales in contextul in care merge si la gradinita. Suntem intr-o etapa curioasa in care incepe sa manifeste interes pentru anumite domenii. Asa ca am cautat idei de carti si jocuri potrivite varstei lui.

La putere acum sunt trenuletele, cel de lemn de la Ikea si cel de Lego, Lego propriu-zis si puzzleuri, dar pasiunea lui sunt cartile.Iubeste cartile cu poezii ale Luciei Muntean, le-a citit de atatea ori cu buni si cu noi ca stie poeziile pe de rost deja. Mai nou, citim povesti din carti pe care le-am cumparat demult si de care nu a fost interesat pana recent.

Totusi, cautam sa ii mai iau carti din care sa ramana cu ceva, sa fie ceva care sa il ajute, sa ii dea informatii si sa ii raspunda la unele intrebari…

Asa am ajuns la cartile Usborne. Ele vin de obicei prin distribuitori cum sunt Citim cu Drag sau Book Store, dar acum am vazut ca sunt si pe Emag cateodata. Mihu a mai avut carti de bebelusi de la Usborne dar nu s-a aratat prea incantat de ele. In schimb cele pentru copii mai mari l-au fascinat.

Avem acum Sticker puzzle train, o carte cu multe stickere si activitati legate de trenuri . Am crezut ca e prea mic pentru activitatile ei, dar le-a facut cu mare interes ajutat de mine. Asa de incantat a fost incat a si adormit cu ea..

O carte care mie mi s-a parut geniala in perioada asta cand apar intrebari legate de corp, traseul mancarii etc este Look inside your body. Are foarte multe flapuri, e desenata foarte frumos si poti ca parinte, sa abordezi subiecte si cu un copil de 2 ani si jumatate, dar si cu cei mai mari de 5-6 ani si chiar mai mult. Mai jos va pun niste poze din interior.

Dar cartea care a avut un success nemaipomenit la noi, si care a venit de la Diverta este aceasta:

Este recomandata de la 5 ani. Ca parinte, poti adapta evident, citind mai pe scurt, sau folosind mimica si gestica care sa atraga copilul. Noi am abordat-o aseara inainte de somn. L-a prins imediat, pentru ca el e destul de des furios pe diverse situatii, a mostenit temperamentul meu destul de vulcanic la care se mai adauga si nerabdarea specifica varstei. 

Am citit diversele situatii date ca exemple despre ce poate declansa furia, cum se manifesta ea (era descrisa furia in care iti bate inima mai repede, l-am chemat sa imi asculte inima mea, te inrosesti la fata, etc si furia in care iti intepeneste corpul, te faci alb la fata si trangi pumnii taaaaaaaare…uite-asa mamiiiii), pentru ca e important sa stie sa recunoasca semnele ei.

Si apoi am ajuns la partea cu : ce putem face? 

Am sarit subtil peste strigatul furiei de la fereastra pentru ca stam la etajul 10 si oricum tipa pe tonuri destul de ridicate ca ii place cum se aude, am trecut la lovit in perna. Instant s-a dus sa probeze si sa imi testeze perna.

Ca o paranteza, noi am aplicat metoda asta, nestiind de ea, cand incepuse sa ne loveasca cu picioarele seara. Am ajuns la solutia ca ar fi mai bine sa loveasca in saltea cu picioarele si sa numaram de cate ori face asta.

O alta metoda prezentata in carte era sa calcam furia in picioare marunt, marunt. Ne-am luat de maini si am tropotit amandoi cu o placere si o pofta , de mai mult ne-am distrat, ca asta era si scopul.

Metoda cu desenat un monstrulet furios nu ni se prea aplica, ca el nu stie inca sa deseneze, nu a manifestat interes pentru asta inca. Dar i-am promis ca ii desenez eu niste monstruleti si el poate sa rupa foile marunt marunt si sa arunce bucatile la gunoi.

Apoi era tratat subiectul Ce imi vine sa fac cand sunt furios? Da, s-ar putea sa vrei sa lovesti pe cineva, dar nu cred ca e bine, pentru ca doare.

A urmat pagina cu ce faci cand te infurie cineva pentru ca : ti-a luat jucaria, rade de tine etc, care incuraja verbalizarea  furiei si a dorintei lui: hei, da-mi jucaria inapoi! E a mea!

Concluzia cartii a fost ca mai suntem si furiosi, dar de cele mai multe ori ne simtim bine.

Per total, cartea a insumat exact ce as fi vrut eu sa ii transmit, si cum pentru el a inceput sa aiba mai multa greutate ce e scris alb pe negru, m-am bucurat tare mult ca am gasit o carte asa utila.

In aceeasti comanda au mai venit si Sunt trist, Pe Rosi o dor dintii, Pe Rosi o doare burta, Erwin tuseste, Banii, Gradinita etc, carti care zic eu ne vor ajuta in gestionarea unor situatii. De abia asteptam sa le citim pe toate.

Creditul pentru alegerea acestor carti merge la Diana de la Gangblog care mereu impartaseste cu noi idei faine de jocuri si carti interesante pentru copii...mereu zic mersi ca Mihu e mai mic cu un an decat fetita ei si ea e inaintea mea cu cartile si jocurile varstei.

Spor la citit!

La gradi!!!!

Undeva prin martie mi-a devenit foarte clar ca:

-          Mihu trebuie sa mearga la gradinita mai devreme sau mai tarziu

-          Mai degraba mai devreme ca pe buni o cam lasa puterile in acelasi ritm pe cat ii cresc lui

Avand acestea in minte, am incercat sa-mi scormonesc amintirile despre cautatul de gradinite de anul trecut, care s-a soldat cu un esec rasunator.

Mi-am revizuit iarasi criteriile, cam asa:

1.       Sa iasa macar o data pe zi afara.. revizuit: ar fi bine, dar daca nu, pot sa traiesc cu asta…de ce? Pai Mihu a trecut de perioada de dezvoltare fizica intensa. Ii place in continuare sa alerge pe afara, dar e mai interesat de interactiunea cu alti copii. Plus ca atunci cand il ia Buni, se opresc prin parc si alearga cat pofteste..

2.       Sa aiba bucatarie proprie…asta s-a pastrat, avand in vedere ca vorba lui Buni: il duci la gradinita sa invete sa manance la masa…suna ciudat, dar asa este, cred ca 50% din mame ma inteleg

3.       Sa fie aproape..daca anul trecut as fi acceptat sa iau transport de la gradi, m-am gandit mai bine si primeaza apropierea ca sa il poata lua Buni si sa nu faca foarte mult pe drum

4.       Sa fie pe site-ul ARACIP…dupa scandalul cu Flipper, mi-a atras atentia aceste aspect…desi, cred cu tarie ca sunt multe gradinite care pur si simplu sunt noi ( ai nevoie de 4 ani de functionare ca sa te poti inscrie cu dosarul la ei din ce stiu) si sunt foarte bune

Buuuun, din aceste conditii au rezultat cateva gradinite, dar cea pe care am ales-o a fost una pe care o vizitasem anul trecut si era cea mai aproape de noi. Am sunat, m-am dus la o discutie, am intalnit-o pe viitoarea doamna educatoare..era cu o fetita mica care plangea in brate. Cea mica era venita noua de 3 zile si statea numai in brate la ea..bila alba majora.

Gradinita curata, frumoasa, nu fancy, dar exact ce imi doream. Stiti vorba aia: nu exista gradinita perfecta, ci cea potrivita? Fix asa.

Mergem sa ne inscriem la gradi..Mihu voia numai cu mine peste tot, de-abia am reusit sa fiu cat de cat coerenta cat sa discut cu doamnele. La un moment dat incepe sa tipe ca sa plecam…hait!! Deja mi-era cam teama pentru succesul operatiunii..

Plecam in concediu, in care abordam des tema gradinitei si ce frumos va fi, ca se va juca cu copiii, si va manca cu ei etc…el incantat..

Venim din concediu, a doua zi mergem la gradi…el in continuare incantat..ajungem acolo, na belea, ca incepe sa planga ca vrea cu mami..Ca o paranteza, pornisem la drum cu gandul unei acomodari treptate..dar cum planul de acasa si socoteala de la targ nu se potrivesc, mi-am dat seama ca nu prea era fezabil in doua zile de concediu pe care le mai aveam.

Mihu urla din ce in ce mai tare la orice explicatie de a mea si nu voia fara mine, practic il potentam sa urle si mai tare cu prezenta mea, cumva..cei mici de la grupa lui, mai ca le venea si lor sa strige dupa mama. Intr-un final, am facut ce nu am crezut vreodata si m-am fofilat din incapere cu prima ocazie. Ajunsa la parter, am auzit momentul in care a descoperit ca nu mai sunt prin preajma. Mai sa ma intorc, noroc ca doamna directoare, care a vazut cativa parinti panicosi la viata ei, m-a luat in birou la o discutie..candva pe parcursul celor 5 min , Mihu a incetat sa urle la etaj. Pe parcursul zilei, doamna lui mi-a trimis pe whatsapp statusul lucrurilor ca sa stau linistita.

L-am luat la 12.30, cu o mare frica in suflet. Daca nu i-a placut? Daca nu mai vrea?

L-am luat la descusut. Spre usurarea mea, mi-a zis ca i-a placut muuuult, ca mai vrea si maine cu copiii. Phiuuuu..

A doua zi s-a cam repetat scena de dimineata, dar cu intensitate mai mica. Ajung inapoi acasa, unde se desfasurau niste lucrari care implicau bormasini si aflu ca nu se termina datul gaurilor pana la pranz cand trebuia sa il iau eu de la gradi. Ce sa fac? Ce fac????? Trag aer in piept, impachetez o pijama, doua suzete si maimutica de plus si ma duc pana la gardul gradinitei…noroc ca iesea una din doamne si i-am explicat in graba ca va trebui sa incerc sa il las si la somn, dar ca ma cazez pe o bordura in fata si nu plec pana nu primesc o poza cu el adormit. Daca nu vrea sa ramana sa doarma cu copiii, sa ma cheme…nu stiam ce sa fac daca nu va vrea sa ramana, dar asta era…

Ma gandeam eu sa ajungem la program lung, dar nu asa din a doua zi de gradinita.

La 13.07 primesc poza cu el dormind dus…topai nitel de fericire si ma duc acasa..vin pe la 3 si ceva sa il iau.. discut cu el cat rearanja parcarea gradinitei

-          Mihu, ti-a placut sa dormi cu copiii?

-          Ti-a placuuuuuut!

-          Mai vrei sa mai dormi cu ei?

-          Mai veeeeeei!!!

Aleluiaaaaa!, canta corul in capul meu…

Mai aveam o frica…venea week-endul si mai pleca si taica-su..dar nu, luni dimineata el voia la gradi..Ajuta si faptul ca ne-am facut o rutina de dimineata: facem dus, mancam, spalam dintii, ne imbracam si plecam cu “masinaaaaaaaaaaaaaaaa” (ii place in masina) la gradi. A ramas pana la 4 cand l-a luat Buni.

Am urmatoarele teorii despre ce l-a ajutat pe el sa se acomodeze:

-          Este vara si sunt mai putini copii, drept pentru care stau toate grupele in aceeasi sala..el iubeste sa stea cu copii mai mari

-          Tot din cauza ca e vara, mai mult se joaca si au mai putine activitati impuse ca sa zic asa

-          Nu s-a intamplat sa planga si sa nu fie luat in brate si consolat, toate doamnele sunt calde si blande. Cand a cerut in prima zi sa ii dea de mancare doamna directoare, ea i-a dat, ca sa intelegeti cat sunt de deschise sa ajute copilul sa se simta in siguranta si acceptat.

Plansul de dimineata se scurtase ca durata, dar tot mai exista. Totusi , doamnele imi spuneau, si le cred, ca dupa ce plec se linisteste si e vesel, sociabil, se joaca, mananca, etc. El imi spunea seara ca ii place.

Ieri ne-am nimerit sa ajungem cand doamna lui pusese la laptop muzica, exact cantecelul cu Gummi care ii place lui…opaaaa, s-a dus instant sa vada ce e acolo..cand m-am fofilat sa plec, nu l-am mai auzit plangand. Bun asa.

Azi, nici nu am apucat sa il descalt. A vazut-o pe doamna lui care pusese melodia cu veverita. A alergat la ea si I s-a aruncat in brate..Corul meu din cap canta AC DC deja. Am apucat sa ii schimb incaltamintea, sa schimb doua vorbe cu doamna si am plecat. Pe scari m-am oprit sa ascult..nimic…liniste si pace…

E joi…joia trecuta a fost prima lui zi de gradinita..

O saptamana din viata lui plina de schimbare care a adus multe lucruri bune cu ea. Printre cele mai mari schimbari a fost atitudinea lui fata de mine. El nu era foarte afectuos cu mine, sa ma ia de gat , sa ma pupe, sa ne dragalim mai mult de 5 secunde cat il prindeam eu. Din prima seara dupa gradinita, am observat schimbarea. El a initiat o sesiune de stat in brate, pupat, gadilat, dragalit, la care eu am raspuns cu tot dragul.

Deja se vad schimbari si in modul in care se joaca cu copiii in parc. Sta la masa cand mananca si acasa (inainte il cam fugaream cu mancarea, recunosc). E mai cooperant cu mine si mai lipit de mine, vrea sa facem mai multe lucruri impreuna.

Per ansamblu, eu vad o influenta extraordinar de buna a gradinitei asupra lui si mai ales, vad ce mult a contat atitudinea persoanelor de acolo in ceea ce a insemnat acomodarea lui. Pentru ca omul sfinteste locul, nu-I asa?

Va urez sa aveti o acomodare la fel de usoara ca a noastra cand va fi cazul! Phiuuuu…

Cum sa faci cumparaturi cu un toddler in 10 pasi

Ieri, discutand cu colega, ma plangeam ca nu mai apuc sa fac vreo cumparatura ca sunt singura cu Mihu o perioada … Ea se uita lung la mine si zice: domne, dar mai incearca…imi da o serie de sfaturi (foarte bune, de altfel) si zic hai sa incerc…

Se face asa:

1.Se tremura de frica la ajungerea acasa, in masina, la imaginea mentala a lui Mihu fugind printre rafturile Carrefourului totul culminand cu un tantrum si noi plecand fara nimic cumparat.

2. Se aplica metoda de linistire: Asa si? Nu-mi trebuie nimic urgent, mergem doar de test

3. se scormoneste in minte dupa toate ideile colegei…mbooon, merg sus , iau o hartie si scriu pe ea trei chestii: smanatana, fructe, carne…iau si pixul in geanta sa ii dau de treaba

4. Se ajunge la masina, descui cu cheia (mi s-a macinat plasticul de pe telecomanda de la alarma si mi-a cazut butonul de deblocare), masina urla, eu pornesc linistita motorul in privirile uracioase ale vecinilor…dupa 10 secunde alarma tace ca s-a lamurit ca nu fura nimeni masina, doar se intampla o chestie specifica mie…ma cunoaste de 6 ani, stie ce pot…

4. se recupereaza Mihu de la doamna Elena, se face un mare tam-tam pe tema mersului la supermarket:  - Mami, mergem la un magazine maaaaaaaaaaaare, sa luam mancare..

 - Mancaie…buni..

 - Puiule, buni e batrana si bolnava (scuzeeeeeeeee, Buni) si nu ne mai poate face cumparaturile…tu acum esti mai mare si eu zic ca daca ma ajuti si tu, putem sa ne descurcam noi doi, ce zici?

 - Ajut…

 - Bine, uite lista, te rog sa o tii bine, ca e foarte importanta…

O tine foarte mandru

5. Pe drum se povesteste copilului ca ajungem, ne dam o tura in masinuta cu Mickey Mouse (pot sa le mai zic cateva in gand alora de pun saraciile alea fix pe unde treci ca sa mergi la supermarket? ) si apoi mergem sa facem cumparaturile…si daca terminam repede cu asta, se mai da o tura in masinuta daca vrea…

6. Ajungem, se da o tura, luam cos si intram…tot ce iau de pe raft, ii dau sa puna el in cos…aproba…mai ia cate ceva si el…le marchez mental sa le subtilizez mai tarziu si sa le pun la loc…pofteste la o punga de rondele organics (iubirea lui) si ii iau…un timp in cosul meu nu se aude decat un rontzait continuu…ii mai iau si un pahar de suc de portocale proaspat cu care se distreaza maxim studiind cat sa stranga de el pana curge pe langa…studiem principiul , explicam si in timpul asta terminam cumparaturile…phiuuu…

7. Mergem la casa unde se cere jos din cos ca sa puna el cumparaturile pe banda (e casa speciala pt copii cu scarita la capat)… punem impreuna tot pe banda, el foarte incantat : Ajut! Ajut!...vine si la capatul celalalt sa ma ajute sa le pun inapoi in cos..

8. ne oprim la un  alt stand unde le zic iar in gand ceva de bine alora…jucariile alea care tzipa, alearga, beculesc…ii explic ca nu putem lua nici o jucarie de acolo…se mai uita nitzel la ele si plecam..intram la Pepco sa cumparam creta ca de o vreme ma pune sa ii desenez n+1 pisici, musai cu picioare si coada…cumparam creta , gaseste undeva doua masinute mici si frumusele..il rog sa isi aleaga una din ele ca am vazut cum ii sclipeau ochisorii si stiu ca la Pepco nu ma astept sa coste o avere..la casa il roaga pe casier  : Foarfeeeeeeeeeeeeca…taie…etichetaaaaaaa!  Omul se conformeaza..Mihut emite un : multumeeeeeeeeeeeeeesc..si plecam

9. mergem la masina , unde ii explic ce si cum cu telecomanda si ca o sa claxoneze masina, dar nu are de ce sa sperie ca asa si pe dincolo….zis si facut, incepe saracia de alarma sa urle, face ochii mari… cand tace alarma, il vad cum isi ia avant si incepe: Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit, Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit…maaaaaaaaaaaaaaaareeeeee! Mboon…… isi plimba masinuta pe aripa masinii cat pun eu cumparaturile in portbagaj si spre socul meu, nu se indeparteaza de mine nici macar un metru..mergem si la DM unde ia un cos mic si pune toate cumparaturile in el pana gaseste cubul minune de lemn si acolo ramane…imi termin cumparaturile si ma mai joc cu el o vreme la cub…

10.plecam acasa si ii explic ca trebuie sa mergem cu cumparaturile in casa ca altfel ni se strica iaurtul si carnea…si apoi daca doreste putem sa mai iesim o data afara…iau plase de cumparaturi si tot ce mai am, Mihu merge pe langa mine linistit (!!!!)…ajungem in casa…phiuuuu, am facut-o si pe asta…il pup si ii multumesc ca m-a ajutat sa fac cumparaturile..il intreb daca i-a placut si daca mai vrea sa mai mergem ..Mai mergeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeem!!! a fost raspunsul…

Mihu, banii si cd-playerul

Intr-o seara frumoasa de saptamana trecuta, Tati a chemat niste domni sa se uite la masina noastra de familie pe care o banuiam de o sincopa de baterie (o sa va povestesc si despre ultima data cand s-a schimbat bateria ei la nasterea lui Mihu, acum pot sa rad pe tema asta).

Mihu conform obiceiului lui, s-a cocotat pe scaunul din fata sa misune pe la volan, sa apese pe butoane, sa dea claxoane, sa bage/scoata cd-ul din cd-player. Cand e masina oprita , poate sa faca si asta, altfel sta numai in scaunul lui de masina in mers. Il vad cotrobaind in usa masinii dupa niste monede de 50 bani. Radarul instant imi spune ca sunt mari si nu le poate inghiti si oricum nu prea mai baga multe chestii in gura in ultima vreme, deci nu ma crizez.

Si atunci…cu o viteza si precizie demna de un ninja trainuit douaj de ani in Tibet/China whatever, moneda a ajuns in cd-player in mai putin de 2 secunde…nu am avut timp sa zic decat un : NUUUUUUUU!

Stiu teoria cu nefolositul lui nu, dar va invit pe voi sa faceti o pledoarie mai buna in cele mai putin de 2 secunde…

Mno, domnii cu pricina ne sfatuiesc sa inchidem cu totul partea muzicala a masinii noastre deoarece e pericol de scurtcircuit si de luat foc. Traduc pe intelesul lui Mihu: Mami, nu mai merge muzica la masina pana nu o reparam.

A urmat valea plangerii…Mihu jelea cu intensitate maxima : nu canta mu-siiiiiiii-caaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Apoi a gasit solutia salvatoare. S-a dat jos din masina si a plecat prin parcare strigand cat il tineau rarunchii printre hohote de plans: cumparaaaaaaaaaaaaam!!! Alta masinaaaaaaaaaaaaaa!!!! Practic se dusese la vizionari de masini sa isi caute alta la care merge muzica. Se oprise la Kia-ul vecinului…l-am deturnat inspre matizul nostru la care inca merge muzica :D. Acolo , na belea, voia sa mearga cu el la plimbare: mami, dar scaunelul tau e in masina cealalta, puiule, nu poti merge fara scaunel! Alta valea plangerii…seara aia a fost destinata plansetelor, era clar ca nu-l mai poti linisti cu nimic.

A doua zi, merge mama-sa la service unde in caz ca nu stiati, va costa 60 lei sa scoti o moneda de 50 bani din cd-player. Asta deoarece la Hyundaiul nostru nu se scoate cd-playerul pur si simplu, e ingropata consola in bord, ceea ce e foarte util cand stai in Bucuresti unde se sparg masini si ziua pentru casetofoane. Imi demonteaza domnii de la service juma de bord, scot moneda, se hlizesc nitzel, ma hlizesc si eu cu ei, ca deja nu prea mai aveam ce face. La cat au demontat pe acolo, chiar m-am mirat ca nu m-au taxat mai mult.

Mbon, am rezlvat partea asta. Ramane partea lui Mihu. Cum pun eu problema astfel incat sa inteleaga ce a gresit, care e consecinta (cheltuit bani aiurea) si mai ales cum o cuantific cand el nu prea are notiunea banilor?

Pun un post pe un grup drag mie, sar mamicile cu multe sfaturi si ajung la niste concluzii:

1.       Ne trebuie pusculita

2.       Ne trebuie educatie financiara. Stati, nu va tavaliti pe jos de ras, stiu foarte bine ca are doar 2 ani si 3 luni.

Mihu stie deja ca scoatem bani de la bancomat, ca platim tot ce cumparam din magazine, cateodata da el banii. Stie sa numere pana la zece, dar e evident ca nu stie sa dea si sa primeasca rest la bani. I-am spus ca banii se muncesc ca de aceea plecam si eu si tati la serviciu in fiecare zi, ca nu sunt fara limita, se mai si termina, cateodata cand vrea ceva din magazine ce nu vreau sa ii cumpar, ii spun ca nu avem bani pentru asa ceva (stiu, nu e frumos din partea mea, dar undeva trebuie sa pun limita).

Doar ca ma chinuiam sa gasesc o forma logica pe care el sa o inteleaga cu informatiile pe care le are acum. Ma consult cu taica-su si cu Buni. Mai dau si ei idei, ajung la o forma multumitoare. Acum trebuia sa gasesc doar momentul.

Momentul a venit in acea seara, cand ne plimbam pe calea Rahovei de mana. Ca si taicasu, el nu raspunde bine la discutiile fata in fata pe care le percepe ca fiind mai in contradictoriu decat sunt. Asa ca de-a lungul timpului, cu taicasu am purtat discutii delicate in masina, cand stam amandoi cu fata in aceeasi directie, nu fata in fata si a functionat. Cu el, nu merge cu lasatul la nivelul lui si fata in fata, metoda propusa de multi pentru discutiile cu copilul, ci tot asa, amandoi cu fata in aceeasi directie. Deci plimbarea noastra era o conjunctura numai buna.

-          Mihu, tii minte ca aseara ai bagat moneda in cd-player si nu a mai mers?

-          Nu merge musssiiiiiicaaaa!

-          Da, mami, nu a mai mers muzica si mami a trebuit sa se duca azi la service sa repare muzica!

-          La se’vice, intrebator si cu ochii mari…

-          E un loc unde se repara masinile, mami… cum au venit domnii sa se uite la masina noastra, doar ca azi am mers eu la ei..

-          Se’vice..

-          Da mami, dar dupa ce au reparat muzica, a trebuit sa platesc. Stii ca ti-a spus mami ca platim pentru orice: mancarea de la Mega, lumina, apa, totul trebuie platit

-          Platiiiim!!!!

-          Da, platim..dar in loc sa dam banii astia acolo, puteam sa luam altceva, un lego de exemplu (ideea mea initiala a fost un pachet de scutece, dar alea sunt necesare si taicasu a ridicat ideea foarte valida cum ca trebuie sa fie ceva optional, nu o nevoie de baza)

-          Lego??

-          Da mami…vezi tu, era mai bine sa nu ajunga moneda in cd-player ca sa nu trebuiasca sa platim la service sa o scoata de acolo (sa se observe ca am zis “ sa nu ajunga moneda” nu “ sa nu o bagi “, e cam multa invinuire si el stie exact ce spun oricum)

-          Nu moneda..

-          Da, puiule, ti-am spus ca avem o suma limitata de bani, care se termina si daca platim asa sa reparam, nu mai avem bani pentru altele …

A tacut…l-am lasat in pace…dupa vreo cateva secunde, am stiut ca a inteles, pentru ca a apelat la tactica lui favorita folosita atunci cand nu ii place situatia si vrea sa iasa din ea:

-          Motochetaaaaaaaaa!

A schimbat vorba..face des asta in ultima vreme ca sa iasa din situatii neplacute.

-          Da, mami, uite ce motocicleta frumoasa! (e un soi de mertzan al motocicletelor parcat tot timpul acolo). Si multumesc ca m-ai ascultat!

Si-a ridicat privirea la mine si avea zambetul lui gen Bruce Willis intr-un colt al gurii. Intelesese, bagase la cap si voia sa treaca mai departe. Dar i-a placut ca i-am multumit. Drept urmare, a ciripit:

-          Cu pacere!

Asta nu inseamna ca nu o sa fiu cu ochii pe el ca pe butelie cand se va mai cocota in fata, ca poate ii trece prin minte sa bage altceva pe altundeva.

Dar toata povestea asta, pe langa faptul ca a fost o lectie in sine despre ce se intampla cand stricam lucruri, m-a adus la concluzia ca trebuie in viitorul nostru sa existe “lectii” spontane pe parte financiara..nu ca banii ar fi cel mai important lucru de pe pamant, dar vad adulti care nu stiu sa isi managiuiasca salariul lunar. Si nu am observat sa se faca educatie financiara aplicata in formele clasice de invatamant. Absolut nimic. Ori noi traim intr-o societate guvernata de bani, credite, instrumente financiare etc care, daca nu ai notiuni elementare despre ele, te afunda in datorii. Deci cate un pic, cate un  pic, va trebui sa invatam prin joaca sau greseala despre asa ceva. Eu si taicasu am invatat pe calea cea grea si platim si astazi credite impovaratoare. As vrea ca experienta asta sa nu se duca pe apa sambetei, ci sa faca parte din bagajul cunostintelor lui Mihu mic cand va fi mare.

Pana atunci, ne mai focusam si pe emotii, colorat, lego, puzzle si alte skilluri folositoare in viitor..

Se poate si fara mine???

Ieri am fost plecata toata ziua…ati inteles corect…toata ziua pana noaptea.

Cu o seara inainte, i-am explicat lui Mihu ca maine seara va sta cu tati, va manca si va face baie cu el, se va culca cu el si mama nu va fi acasa. Dar mama vine si doarme cu el. Nu a parut impresionat. Dimineata urmatoare, am repetat poezia asta si am stat putin mai mult cu el inainte sa plec la serviciu. A ramas cu Buni foarte linistit, cu programul lor normal.

Dupa serviciu, m-am dus la treburile mele si nu am dat decat un singur telefon sa ma asigur ca taica-su a ajuns la timp acasa , sa o schimbe pe doamna care ne ajuta dupa masa cu Mihu. Totul era bine. As mai fi sunat, dar stiam ca o sa ii incurc, eventual sa-i si nelinistesc.

Cand mi-am terminat treburile si am ajuns acasa era aproximativ 9.20. Stiam ca Mihu pe la ora aia adoarme, maxim la 9.45, asa ca m-am asezat in fund pe scarile blocului , am fumat o tigara si am asteptat sa se faca 9.45. Mi-era un dor de el…

Am intrat in casa pe modul silent. Intuneric peste tot, deci taica-su e inca cu el in camera lui. Pas-pas mi-am lasat lucrurile si m-am schimbat. Iese si taica-su din camera lui.

-          A intrebat de mine?

-          Nu.

Cri cri cri…sondez: sunt dezamagita cumva.

-          Cum, deloc? Nici cand l-ai dus la nani?

-          Nu

Pfuuuu, ma simt cam dispensabila ..

Mai discutam noi ce si cum am facut si pe unde si mergem la culcare. Ma bag in pat langa Mihu si pun o mana pe el sa-l mangai. Ma mormaie si incerc sa nu rad, e fix aceeasi reactie pe care o am si eu cand ma deranjeaza cineva in somn.

Si nu ma ia somnul si stau si ma gandesc. Pai bine domne, cum vine asta? Sa nu imi simta lipsa deloc???? Hai sa analizam logic, ca asta functioneaza la mine:

1.       Cu cine a stat? Cu taica-su. Persoana de siguranta cu atasament puternic.

2.       Ce au facut? Pai din cate mi-a povestit s-au distrat binisor si prin casa si pe afara, deci nu a avut prea mult timp sa se gandeasca ca lipseste maica-sa din peisaj

3.       Cum a adormit de nu m-a cerut la somn? Tot din relatarile lui taica-su, rezulta ca a tzopait toata ziua si era frant de oboseala, a adormit in timp record, deci nevoia primara a invins.

Acestea fiind clare, am un sentiment bun. Pentru ca are o relatie foarte buna cu taica-su, atat de buna incat nu intreaba o seara de mine, pentru ca viata lui e plina de activitati interesante.

Deci problema e la mine. Eu ma simt asa din cauza mea. Pai dupa ce am fost cea mai importanta persoana din viata lui 2 ani si ceva, e normal. Creste prea repede pentru gustul meu. Numai ce m-am obisnuit ca o persoana mica sa fie complet dependenta de mine, dandu-mi vechea mea viata peste cap. Si cand m-am obisnuit, na belea, el deja a crescut si a devenit mai independent si nu mai are aceleasi nevoi. Si cele pe care le are, pot fi indeplinite si de alta persoana in afara de mine.

Task pentru perioada urmatoare: adapteaza-te la noua configuratie.

Am adormit langa el. La un moment dat m-a trezit ceva: radea prin somn..sunetul cel mai frumos pe care l-am auzit eu vreodata e rasul lui. Deci a avut o zi buna si frumoasa si visa ceva amuzant. E bine.

Dimineata cand s-a trezit l-am tinut in brate si l-am pupat pe toate partile cat sa imi ajunga pana diseara. Si lui, ca a stat linistit la pupat si mangaiat, ceea ce imi spune ca totusi, undeva intr-un colt de minte, i-am lipsit si eu lui..

Si totusi..cand a crescut atat? Bebelusul meu a disparut, acum e copilas..cat va mai fi asa…

Si penru ca mi-e dor de bebelusul Mihu, scot o poza de la naftalina de acum 2 ani:

Parole parole parole

De cand Mihu a inceput sa scoata pe gura cate ceva inteligibil, am incercat sa vorbim cat mai clar si rar (eu, taica-su nu are problema turuielii) si cu cuvinte simple. Asta era de la 1 an si sapte luni pana acum vreo cateva luni. Incepusem sa imi aleg cuvintele constient ca sa le folosesc pe cele mai simple/scurte etc, sa le poata pronunta si el.

Ca urmare, Mihu le-a prins, le-a stalcit, le-a retezat, le-a exersat si acum intelege si o persoana straina cam ce vrea sa spuna..in mare…ca de exemplu limonada e tot nigonada.

Intr-o seara, veneam noi in masina de undeva, taicasu in fata conducea, cand Mihu emite ca vrea sa manance. La care eu nu am treaba si ii spun: Mami, uite, mergem acasa si mancam si apoi dormim. Ce zici de planul meu? Cri cri cri…copilul avea ochii mari de mirare, cu o urma de repros cumva: femeie, ce Doamne iarta-ma e ala un plan? Explica-mi si mie !! Mbon, ii explic, pare multumit de explicatie, repeta de cateva ori: pan, pan, pan..

Atunci am realizat ca e cazul sa schimbam macazul..am reinceput sa vorbim cum ne vine si de cate ori apare privirea mirata, da-i cu explicatii. Treaba asta genereaza situatii cel putin amuzante.

-Mihu, nu poti sa te dezvolti bine doar cu iaurt..

 - privirea mirata

 - Adica sa cresti maaare si frumoooos ca tati (tati al nostru nu e rupt din soare, dar in limite rezonabile e un om de o inaltime si o aparenta normala)

-Mihu, tu mergi cu mami, tati, buni sau Elena, nu pleci niciodata singur sau cu cineva strain..

 - Cineva…privirea…

 - Strain inseamna pe care nu il cunoastem..

 - Donu!!! Arata spre un vecin..

 - Puiule, pe domnul il cunoastem cat de cat, e vecin cu noi, l-ai mai vazut. Dar tot nu trebuie sa pleci cu el.

 - Tain!

Mda, asta cu gradele de strainatate nu prea ne-a iesit.

In incercarea de a pregati copilul cat de cat pentru trecerea la wc/olita , i-am explicat ca el are scutecel si noi avem chiloti ca noi facem pipi la wc. Mi s-a parut ca a inteles, pana intr-o seara, cand il bagase taica-su la baie. Eu ii auzeam din camera vecina.

-          Si tati!!! Si tati!!! Aud argumente din partea lui taica-su ca e imbracat etc

-          Jos!! Jos!!! Din ce aud, tasu se conformeaza..

-          Si cutecu!! Si cutecu!!! Aaaa…ce-a fost asta? Ma duc sa vad.. Mihu arata hotarat cu un deget spre lenjeria lui taica-su..deci nu, la asta trebuie sa mai lucram.

Pana una alta ne mai distram cu diverse cuvinte printre care si unele cuuuuuu…tineti-va bine de scaune…dublu sens…mama ei de limba romana, ca-i frumoasa dar complicata….

Si in continuare refuz sa spun fluture, ci doar fluturas, evit cuvantul furt si orice altceva din care daca sari o litera iese ceva mai putin ortodox. (Si da, autocorrectul tocmai mi-a scos si el l-ul din fluture)