Cum esti tu?

In ultima vreme, discutiile cu Mihu sunt tot mai interesante. Stie mai multe cuvinte si reuseste sa exprime mai mult sau mai putin clar ce simte si ce doreste. Cateodata ne lasa fara cuvinte cand intrezarim din replicile lui, viziunea lui asupra unor lucruri si asupra vietii.

Intr-o seara, ii spuneam la culcare, cu lumina stinsa:

-          Mami te iubeste, puiule.. ii trag un ghiont cu piciorul lui tasu, care se sesizeaza si graieste:

-          Si tati te iubeste!

Completez eu , ca respectiva era la ea acasa:

-          Si buni te iubeste.

Si Mihu proceseaza si raspunde:

-          Acasa… a fost liniste cateva minute. Da, era acasa, unde toata lumea il iubeste.

Vin seara de la serviciu. Ma intampina cu un  Maaaaamiiii lung si graitor si topaind ca un iepure turbo (expresie preluata de la o alta mama posesoare de baiat topait).

-          Mi-a fost dor de tine puiule.

Ma corecteaza:

-          Dagostea! Da, asa ii spun: Esti dragostea mea!

Alta data, ma uit la el si ii spun:

-          Sunt tare fericita aici, acum, asa cu tine!

Se uita la mine:

-          Mutumit!

-          Cine e multumit, mami?

-          Mihu! (deh, e Capricorn, nu ma astept la prea multe efuziuni)

Daca il intrebi cum e Mihu, o sa-ti spuna ca e dragostea/comoara mamei, maimutelul tatii si puiul lui Buni. Pentru ca asa ii spunem fiecare dintre noi ca e. Mai spune si ca e dragalas, ca asa ii spunem ca e si mai nou, Emma a considerat ca el e frumos, deci a bagat si asta in repertoriu.

Sunt sigura ca daca I s-ar fi spus ca e rau si obraznic, le-ar fi interiorizat pe astea. Nu le-ar fi spus cu asa draga inima, dar ar fi crezut ca e ce spunem noi, cum ne crede pe cuvant si ca e dragalas, frumos, comoara etc…

In concluzie, copiii nostri se bazeaza pe noi sa le spunem ce e cosul de gunoi si banca si blocul, dar si ce sunt si cum sunt ei. Asa ca sa deschidem ochii si urechile bine, pentru ca ce le spunem, fix asa vor fi.

x ani si 7 luni

Stiti voi povestile alea in care cifra 7 e la loc de cinste? face un nene ceva de 7 ori, sau un prunc creste intr-un an cat altii in 7? e, cam asa e si la noi..
Mai pe larg, la onorabila varsta de 7 luni a lui Mihut ne-am dus noi la mare si s-a lasat cu o multime de achizitii noi printre care si ridicatul in picioare...
Cum s-a potrivit, la si mai onorabila varsta de 1 an si 7 luni, am plecat tot intr-o plimbare pe la Germania, ca tati al nostru era delegat pe acolo de vreo luna si jumatate si ne topeam de dorul lui...booon, si uite ce venira iar achizitiile peste noi..cu efort si urlete, cum altfel?
In prima faza, Mihu ziceai ca a uitat sa mearga. Adica nu mai mergea nici 2 pasi pe jos, in afara de cazul in care se gasea o strada cu masini circuland pe ea in care sa alerge...grozava-i Tula, domne, cand ai ditamai toddlerul care vrea numai in brate...e SFANTA!, nu grozava..am pus-o pe seama mediului nou, schimbare de clima (plecasem de la 40 de grade din Romania si dadusem de vreo 17 pe acolo).
Si s-a spart teava...prima data am crezut ca nu aud bine.am ciulit urechile, am ascutit simturile, tocmai la timp cand Mihu, iritat de lipsa mea de reactie, mi-a tipat cat a putut el de tare in ureche: ABU OS!!!!! aratand cu degetul un....tadaaaaaaaaaaa!!! autobuz rosu!!! Mai sa fie, copilul meu care trecuse de milestone-ul de 1 an cand se presupunea ca ar trebui sa rosteasca vreo 3-5 cuvinte, trecuse si de ala de un an jumate ca sa fiu corecta, spune ceva...bine, mai avea el in meniu, mama, tata, Puka etc...dar repet : ABU OS!...si s-a inceput...eu continuam ca si pana atunci sa ii arat toate cele, pronuntand clar si rar cum se numesc si stupoare, chiar mi le si intorcea...si de atunci, sa te tii...zice de toate si in toate felurile, e foarte atent la gura mea cand ii spun si incearca sa reproduca si el cum poate sunetele pe care le scot..am descoperit astfel ca nu vorbeam ca televizorul cand ii enumeram culorile, sau ii spuneam diverse chestii..
In ultima vreme ne cam ia prin suprindere, respectiv: buni i-a explicat ca atunci cand i se termina ceva (apa, rondeaua etc), cand nu mai este , sa zica NU-I!...ce face Mihu a doua zi? imi intinde sticla de apa goala, chitzaind dragalas: niu mai e! m-am prapadit de ras, copilul e deja la nivelul urmator..
Tot in virtutea inertiei: eu mergand cu el in carut/Tula/trici ii povesteam cate in luna si in stele pe strada, la plimbarile noastre. Si uite cum veneam noi de la posta:
 - Mihu, mami iti multumeste ca ai fost asa intelegator si cooperant si m-ai asteptat rabdator cat am stat noi la posta sa trimitem scutecelul altui copilas, sa se bucure si el de scutecelul ala frumos etc.. Ca asa trebuie sa fie, tu ma ajuti pe mine si eu te ajut pe tine, asa e intr-o familie, puiule, ne ajutam intre noi si ne facem viata mai usoara si mai frumoasa, da?
-DA! se aude din carut!! Nu stiu cat a inteles el, dar ma gandesc ca o sa fac cum am facut si cu culorile...vreo jumatate de an tot i-am povestit eu care-i rosu, galben, albastru, portocaliu...o sa-mi ia mai mult de jumatate de an sa-i bag in capsor valorile familiei, o sa-mi ia o viata, dar eu dau din gura in continuare, ca se pare ca fac bine ce fac..si intre timp, imi raspunde si el, deci situatia tocmai a devenit mai interesanta...