O lectie de viata in Lego Duplo

Fi-miu e mare fan Lego, momentan Duplo. Avand in vedere ca tasu si Buni sunt ingineri de profesie, unchiu-su la fel, nu ma mira. Anul trecut , la Baby expo de toamna, avea 1 an si vreo 8 luni. Puteam sa il las linistita la standul Lego toata ziua singurel, ca tot acolo il gaseam si nu ar fi remarcat ca maica-sa nu e cu el. Atunci a descoperit el Lego. De atunci casa noastra s-a umplut incet si sigur de Lego.

Avand in vedere pasiunea lui si a lui taica-su, m-am bucurat cand am gasit un atelier de Lego organizat de Igloo care zicea ceva si de Lego Duplo, dar era pentru copii de la 3 ani. Cum ma stiti, sun si intreb: uite, pustiul meu are 2 ani si o luna, dar e foaaaaarte pasionat de Lego si vine cu tot cu taica-su la pachet. Doamna zice ca ok. Mai era si la 9.30 dimineata, ora care ne convine maxim din cauza de copil matinal care la 12 trebuie sa fie inapoi in patul lui la nani, altfel iese urat.

Zis si facut, sambata dimineata porneau ei spre Igloo. Ma duc sa imi fac treburile si eu, si pe la 11 ii sun. Mihu nu se dadea dus de acolo. Daca va intereseaza subiectul, va pun un link cu evenimentul de sambata asta aici. Vin ei inapoi, ma anunta tasu victorios ca exista sine de tren Duplo pentru trenurile noastre (astea ii plac cel mai mult lui Mihu, pune animalele si omuletii pe ele si le plimba). Mbon, luni dimineata la prima ora, comand setul de sine de tren, marti au venit. Aseara , adica marti seara, hai sa ne jucam cu ele.

Si constatam:
1. Trenurile normale nu se potrivesc pe sinele astea, iti trebuie trenul special
2.  O cutie cu sine nu iti ajunge sa faci un circuit cat de mic.

Ne ofticam eu cu tasu, facem planuri sa luam si trenul si inca niste sine etc..si ne uitam la copil.

Mihu se juca linistit pe sina incompleta care nu ducea nicaieri cu trenul lui care nu se potrivea..si cu ambulanta..si cu pompierul..si cu tot ce avea roti de prin casa..copilul era happy!!!!

Nu ii pasa ca nu era perfecta situatia.  El se juca si isi imagina mai departe restul.

Ne dam cate una peste frunte, recunoastem suprematia copilului in ale vietii si ne calmam.

Seara, cand m-am bagat in pat langa el, ma gandeam mai departe. Suntem asa preocupati sa fie totul perfect si asa dezamagiti si suparati cand nu e, ca pierdem tot hazul vietii. Partea proasta e ca lucrurile nu sunt niciodata perfecte, intotdeauna se poate mai bine, mai mult, mai ceva.. Si uitam sa ne bucuram de ce avem, asa incomplet si imperfect cum e in viziunea noastra. Dar copiii stiu mai bine ca noi. Unde si cand ne-am pierdut capacitatea asta sa ne bucuram de orice? De ce alergam dupa perfectiune desi la nivel logic stim ca nu exista? Cand si unde ne-am stricat asa rau?

Dar cum nimic in viata nu e ireversibil in afara de moarte si taxe, eu zic sa ne reparam. Ca noi ne-am stricat, noi putem sa ne revenim. Sa ne bucuram de orice chestie minora, sa nu mai asteptam ceva ce poate nu o sa vina niciodata. Pentru ca viata e aici si acum si trebuie traita frumos asa cum vine.

Si intre timp ne mai uitam de o cutie cu tren si sine J

2 ani

Aleluia!!!! Am ajuns si aici…are 2 ani si nu-mi vine sa cred… zic doi aaaaniiii (imi place de mor sa ii lungesc asa)..ma uitam de dimineata la el: o salopeta de lanitza pe care a primit-o anul trecut si ii era maaaare(ii indoiam bine mansetele si era ok, ideea era sa-i vina mai mult timp). Anul asta ii vine bine spre fixa spre scurtuta. Mda, e un lungan. Biscuite in dunga, vorba cuiva. Sta pe bancheta de la bucatarie si imi arata zambetul lui smecheresc plin de dinti. Dintiiii!!! Doamne cat ne-am mai chinuit cu ei: urlete, trezit in miezul noptii, geluri, panadoale, muscaturi. Au trecut si astea, mai avem maselele si scapam cu totul. E tuns nitzel ca Spock din Star Trek ca nu l-am mai prins la somn sa il tund si am efectuat procedura live. Sa tunzi live un sprignel de copil care nu sta cateva secunde linistit se soldeaza cu o freza cum vedeti.

Imi comanda victorios: Iautu’!! desi m-am obisnuit cu asta, ziua asta e ca aia de revelion: iti dai seama de toate maruntisurile pe care nu le-ai vazut tot anul. Dap, copilul meu vorbeste. Mult. Destul de clar cat sa ne dam seama ce vrea. Nu ca am fi avut un dubiu pana sa inceapa sa vorbeasca cum ca nu i-ar fi placut iaurtul. Mananca iaurt. Dar nu orisicum. Eu scot o lingurita de iaurt, el ia tacticos un fulg de porumb din castronel si-l potriveste pe lingurita. Si il apasa. Si ma anunta: Apaaaasaaaaa! (volum maxim). Da, mami, te-am rugat sa nu mai apesi , ca uite, s-a varsat iaurtul din lingurita! Incantare maxima in coltul lui.

Si uite-asa , cate una, cate una, mananca iaurt. Trece la paine cu unt si dulceata. Mai nou ii place si zacusca, care pana acum cateva zile era “cuca”, acu s-a upgradat la “zacuca”. Suntem pe calea cea buna, as zice.

Program de dimineata normal: fugarit prin casa pana sa-l duci la baie sa-l speli, ocazie cu care alearga cum l-am facut eu acu 2 ani, prin toata casa. Si are viteza, domne! Mai si striga: Te pind!!! Ca in: eu strig te prind, ca tu sa vii sa ma fugaresti si sa strigi te prind! Intr-un final e spalat, pampersit (da, inca nu-l pasioneaza olita sau wc-ul si nici nu-l presam cu asta, ca ne plange sufletul oricum ca nu mai folosim exclusiv scutece textile, la vara om trece noi si la etapa urmatoare), imbracat.

Toata ziua se joaca, alearga, face lego, puzzle, cere sa-i citesti etc…si ma mir…cand a ajuns domne asa mare???? Manutele alea mici, mici, acum apuca piese de lego si le potrivesc bine, dau pagini, ciufulesc pisica, functioneaza uimitor de bine…si piciorusele alea luuuungi si cam slabanoage…da din ele cu o viteza ametitoare! Gatul care era doldora de cute de bebelus dolofan, acu e lung si slabut. Cel mai mult ii place sa-l pupi pe gat. Iti zice sa ii faci : Hap! ‘A gat! Si rade de nu mai poate..

Nu pupa. Domne, eu n-am vazut copil sa nu pupe..pana la fimiu!! Se lasa pupat cu mult drag in ultima vreme , dar el sa pupe n-ai sa vezi.. Later edit: imi iau vorba inapoi, a pupat-o pe Emma fix de ziua lui.

Il plac lego si puzzle. Nu e pasionat de desenat/colorat, doar mananca creioanele in continuare.

Ii plac masinile si tot ce tine de roti. Orice are roti, e bun. Ne entuziasmam in continuare pe calea Rahovei la autobuze, tramvaie, camioane, masini de gunoi. Orice ruleaza e interesant.

Aveam o speranta cum ca pe la 2 ani o sa fie o scama mai linistit. Nope. Daca ceva, are mai multa energie/viteza.

Siii…durerea mea cea mare!!! In continuare mananca noaptea. Imi amintesc cum in naivitatea mea, discutam cu mama pe la ce varsta nu ne-am mai trezit noi noaptea. Si mama, scormonind in urma cu 30 si de ani in memoria ei, zicea ca pe la 1 an si eu si frate-meu nu mai mancam, doar ne trezea sa ne puna pe olita, ca era grav cu scutecele pe atunci. Mda, ma gandeam cum rezist eu pana la 1 an.. Surprizaaaaaaaaaaaaa!!! La 2 ani, facem aceleasi lucru. Sunt sigura ca Dumnezeu acolo sus, rade de se tavaleste pe jos de iluziile mele. Mno, asta e. Copilul mananca, creste, totu-i bine in lumea lui. Imi pun sperantele deja in varsta de 3 ani. Daca iau in considerare faptul ca tasu, om mare de altfel, se trezeste cateodata noaptea de foame si se duce si-si ia din frigider cate ceva, ajung la concluzia ca, daca fenomenul se prelungeste peste 3 ani, mai bine fac niste sandvisuri de seara si-l trimit la bucatarie sa-si ia singur ..:D dati cu rosii cat vreti, dar deja ar fi cam mult..

Ma uit la el si mi se inchid ochii..de somn..pai cred si eu, de 2 ani in ritmul asta..dar nu-i bai…va veni o vreme cand va dormi toata noaptea, va manca singur, se va imbraca singur, va face cele necesare la toaleta si nu in pampers. Si atunci o sa imi fie dooooor de perioada asta. Cum mi-e dor de mirosul lui de bebelus care a disparut incet, incet si eu nu mi-am dat seama pana cand, intr-o zi , nu a mai fost. Acum miroase a copilas.

2 ani..o viata de om mic…mic si dragalas…deja are prieteni, preferinte, neplaceri, incearca sa ne pacaleasca, se alinta, e lipicios si alintat. E OM in toata puterea cuvantului.

La multi ani, pui de Kerekes! Sa ajungem sanatosi la 3 ani ai tai si sa ne bucuram cum trebuie de tot ce vine!

PS: va pun si o poza cu tortul home-made, dupa o reteta fantastic de usoara de la mama Emmei.