Lalatiunea - faza doi

Simt nevoia sa pomenesc faza asta aici pe blog, ca poate o gaseste cineva…nu am citit nimic despre ea pe nicaieri (nici nu am cautat, ce-i drept), poate e o faza “inventata” de mine, dar mi se pare prea importanta sa nu o stipulez…

Dupa cum probabil stiti , lalatiunea e faza cand bebelusii se pregatesc sa vorbeasca si repeta silabe : babababababa, mamamamamamam, etc….noi am trecut de mult de ea, desi Mihu a vorbit relativ tarzior, adica nu a inceput pe la un an cu miau, muu etc, cum fac toate animalele, ci pe la 1 an si 7 luni direct cu ce il interesa ( “ abu ‘os” = autobuzul rosu)…dar atunci a progresat rapid, ca asa face el, cand se pune pe o treaba e doar pe aia, alte interese dispar si dezvolta skillul respectiv destul de repejor…

Si uite-asa el vorbeste muuuuuuult si destul de bine, in propozitii, cu cuvinte de legatura etc… de vreo luna, Mihu al nostru a trecut la faza doi a lalatiunii (asa o numesc eu in capul meu, de cand mi-am dat seama despre ce e vorba). In joaca, mai cantand, mai vorbind normal repeta anumite silabe/grupuri de silabe…o data a fost seara gulugugulugulugu…ati inteles voi, numai asta spunea…sau cu alte consoane, dar mereu vocala U..alta zi a fost cu alta vocala/consoane etc…cateodata canta asa repetand silabe pe melodia cu autobuzul, cateodata pe alte melodii…

Se vede ca il distreaza, rade de numa-numa daca repeti si tu cu el, apoi iti zice sa nu mai vorbesti ca un bebelus, ca tu esti om mare… cumva este destul de confuz pentru mine, stiu ca el poate vorbi bine, spune cuvinte destul de complexe, sa il aud asa… dar apoi imi amintesc:

SE JOACA!!!!! E COPIL SI SE JOACA!!!!!

Nu de alta, dar la varsta lui, asta e treaba lui de capatai…job nu are, obligatii ioca…tot ce are de facut e sa se joace! Si evident, nu doar se joaca, ca aici e schepsisul…intotdeauna, in joaca lor, copiii invata ceva, fie ca ne dam noi seama sau nu…

Deci daca v-a exasperat micutul din dotare cu astfel de comportament , luati in seama urmatoarele:

-          De cand a inceput sa faca asta, Mihu vorbeste mai clar, se vede foarte bine evolutia lui R

-          Vorbeste mai rapid, leaga cuvintele altfel

-          Nu isi mai cauta atat de mult cuvintele, deja se vede ca creierasul lui le acceseaza la o viteza superioara…

-          Se exprima mai des, mai clar si mai detaliat cu privire la ce vrea/face/doreste, cu o mai mare siguranta pe ceea ce scoate pe gura

Acestea fiind luate in calcul, eu zic ca este un proces normal, de dorit, care chiar daca macina putin nervii unora din noi, duce inevitabil la ceva bun, la optimizarea vorbirii.

Cat timp nimeni nu e ranit/lovit de joaca lui, eu consider sa il las in pace sa se joace, cu siguranta joaca aceea nevinovata va dezvolta in el ceva…ceva-ul ala pe care noi il avem deja, si il consideram ca garantat pentru ca nu ne mai amintim cand si cum am inceput sa-l facem.

Asa ca : lasati copiii sa se joace..

Sarbatori fericite va uram!
PS: Mihu are aproape 3 ani, ca referinta de varsta despre cand apare aceasta faza.

Mihu mic chitros sau ma-sa nerezonabila?

Mihu mic creste (mai repede decat estimez/imi convine mie) si ma surprinde...zilele trecute ne-au vizitat Cipica cu Anka si cu tati al lor...eu in gandul meu: sa vezi ce se joaca astia doi, n-avem treaba...da? ia de aici...Mihu nu voia sa dea NICI O JUCARIE!!!! cum punea Cipica manutza pe ceva, se ducea si i-o lua din mana, foarte posesiv...saracul Cipica, rabdator ca intotdeauna, accepta sa-i dau alta...ce sa vezi? Mihu mic si chitros i-o lua si pe aia...in  camera lui, cand Cipica s-a ridica de dulapelul lui pus orizontal, l-a impins...ceva a cazut un pic asa in mine...era prima data cand copilasul meu dulce si inocent dovedea intentii mai putin onorabile decat visasem eu... Anka ii dadea inainte cu : asta e varsta, lasa-l...eu nu si nu: Cipica de ce n-a facut asa cand am fost noi la voi????
A trecut faza, dar ma rodea in continuare...cum? puiul meu drag sa dea dovada de egoism? rautate? nope, problema era a mea...eu il visez ca pe Fat-frumos din povesti, cand el de fapt, e un omulet normal...da, Cipica e mai tolerant si Mihu mai putin...dar la fel se poate spune si despre Anka si mine...si ei totusi sunt copiii nostri, deci ne seamana...
Am mai citit un articol foarte interesant pe care il gasiti aici... si atunci mi-am dat seama ca am cazut in pacat...pacatul de a-l aseza intr-un  tipar si de aproape a-i impune sa stea cumintel in el...si cand n-a stat, sa cred ca ceva e in neregula cu el...de a-mi transpune asteptarile si visele pe umerii lui mici, de a-l cataloga cand nu se ridica la inaltimea lor...cand el de fapt inca nici nu poate...
Deci rewind si erase....nu o sa-l oblig sa imparta, sper doar sa descopere el ca e mai placut sa se joace cu cineva...in acest scop mi-am propus sa ne vedem mai des cu prietenii lui...bine, el e inca mic (sau asa il vad eu) si nu stu daca la varsta asta ei sunt capabili de joaca asta interactiva cu un alt copil de varsta lor...poate ma lamureste si pe mine cineva...cert e ca o sa incercam ...sa-l socializam mai des, sa-i explicam ...dar nu-l vom obliga...si mai important, eu, ma-sa lui, intru in program de rehab in privinta asteptarilor de la copil...asta e spovedania mea acum, merg diseara sa fac cateva matanii (a se citi joaca intensiva cu Mihut) si sper sa nu mai pacatuiesc din nou...de fapt sunt aproape sigura ca o s-o comit din nou, dar poate, poate imi dau seama la timp si reusesc sa evit fenomenul...
Urati-mi succes ca asta e o munca de o viata...dar ma inham la ea cu draga inima si sper la cat mai multe "succesuri"..