Lalatiunea - faza doi

Simt nevoia sa pomenesc faza asta aici pe blog, ca poate o gaseste cineva…nu am citit nimic despre ea pe nicaieri (nici nu am cautat, ce-i drept), poate e o faza “inventata” de mine, dar mi se pare prea importanta sa nu o stipulez…

Dupa cum probabil stiti , lalatiunea e faza cand bebelusii se pregatesc sa vorbeasca si repeta silabe : babababababa, mamamamamamam, etc….noi am trecut de mult de ea, desi Mihu a vorbit relativ tarzior, adica nu a inceput pe la un an cu miau, muu etc, cum fac toate animalele, ci pe la 1 an si 7 luni direct cu ce il interesa ( “ abu ‘os” = autobuzul rosu)…dar atunci a progresat rapid, ca asa face el, cand se pune pe o treaba e doar pe aia, alte interese dispar si dezvolta skillul respectiv destul de repejor…

Si uite-asa el vorbeste muuuuuuult si destul de bine, in propozitii, cu cuvinte de legatura etc… de vreo luna, Mihu al nostru a trecut la faza doi a lalatiunii (asa o numesc eu in capul meu, de cand mi-am dat seama despre ce e vorba). In joaca, mai cantand, mai vorbind normal repeta anumite silabe/grupuri de silabe…o data a fost seara gulugugulugulugu…ati inteles voi, numai asta spunea…sau cu alte consoane, dar mereu vocala U..alta zi a fost cu alta vocala/consoane etc…cateodata canta asa repetand silabe pe melodia cu autobuzul, cateodata pe alte melodii…

Se vede ca il distreaza, rade de numa-numa daca repeti si tu cu el, apoi iti zice sa nu mai vorbesti ca un bebelus, ca tu esti om mare… cumva este destul de confuz pentru mine, stiu ca el poate vorbi bine, spune cuvinte destul de complexe, sa il aud asa… dar apoi imi amintesc:

SE JOACA!!!!! E COPIL SI SE JOACA!!!!!

Nu de alta, dar la varsta lui, asta e treaba lui de capatai…job nu are, obligatii ioca…tot ce are de facut e sa se joace! Si evident, nu doar se joaca, ca aici e schepsisul…intotdeauna, in joaca lor, copiii invata ceva, fie ca ne dam noi seama sau nu…

Deci daca v-a exasperat micutul din dotare cu astfel de comportament , luati in seama urmatoarele:

-          De cand a inceput sa faca asta, Mihu vorbeste mai clar, se vede foarte bine evolutia lui R

-          Vorbeste mai rapid, leaga cuvintele altfel

-          Nu isi mai cauta atat de mult cuvintele, deja se vede ca creierasul lui le acceseaza la o viteza superioara…

-          Se exprima mai des, mai clar si mai detaliat cu privire la ce vrea/face/doreste, cu o mai mare siguranta pe ceea ce scoate pe gura

Acestea fiind luate in calcul, eu zic ca este un proces normal, de dorit, care chiar daca macina putin nervii unora din noi, duce inevitabil la ceva bun, la optimizarea vorbirii.

Cat timp nimeni nu e ranit/lovit de joaca lui, eu consider sa il las in pace sa se joace, cu siguranta joaca aceea nevinovata va dezvolta in el ceva…ceva-ul ala pe care noi il avem deja, si il consideram ca garantat pentru ca nu ne mai amintim cand si cum am inceput sa-l facem.

Asa ca : lasati copiii sa se joace..

Sarbatori fericite va uram!
PS: Mihu are aproape 3 ani, ca referinta de varsta despre cand apare aceasta faza.

Un brad , doua caprioare si-un concurs cu lana

Acum ceva  ani, cand Mihu mic nu exista nici in planuri, aveam ceva mai multa viata sociala care o includea frecvent pe Mitzi, prietena de… de nici nu mai stiu cand...de cand eram miiiiici, mici, mici…Eu cu Mitzi (pe care evident ca nu o cheama Mitzi, dar are o slabiciune la pisici) topaiam linistite incoace si incolo des, ca deh, Kerekes era toata saptamana, in fiecare saptamana, pe la Constanta cu jobul..

Intr-o seara de decembrie vorbim noi:

-          Fataaaaah (exagerare intentionata), hai vii la mine la o cafea/suc/bere etc?

-          Da , fataaaaaaaaaah, vin, da’ dupa job…

Mbon, stiind ca Mitzi muncea pana mai tarziu, ma duc eu sa-mi iau brad , sa fiu eficienta. Ma duc (nu mai stiu unde),aleg un brad frumoooooos si maaaaaaaaaaaaare (am si eu chestia asta cu brazii sa fie frumosi si mari), il iau, mi-l vara nenea ala in masina…nepriceputa fiind in ale practicii, si nenea nesimtit (pardon, neinteresat de binele meu viitor), mi-a bagat bradul cu cotorul inainte…intr-un Fiat Punto..in continuare nu m-am prins de faza..

Buuuun, ajuns la parcarea de domiciliu, ma chinui jumatate de ora sa parchez ca deh, zapada, gheata si loc infim de manevre. Intre timp apare si Mitzi ca o caprioara, ma directioneaza, reusesc.

Dam sa scoatem bradul…na belea, parcasem cu spatele la gard si intre doua masini, regulamentar…scoate subsemnata din nou masina pe straduta, hai sa extragem bradul…ati incercat vreodata sa scoateti un brad imens dintr-o masina mica? Bradul ala fiind bagat cu cotorul inainte? Fara sa ii rupeti cracile? Sper ca nu, pentru binele vostru…eu am incercat…dupa vreo ora am si reusit, cu colaborarea intensa a lui Mitzi si ventilandu-ma prin cuvinte care mai de care mai alese si gingase la adresa omului care mi-a facut pocinogul. Nu stiu daca am mentionat, dar Mitzi e inalta de un metru si un zambet si are 40 kile imbracata si incaltata, dar cumva ii iese sa impinga si masina prin zapada cu tine inauntru.

Lasam noi bradul in mijlocul strazii, da-i si parcheaza din nou. Terminam si  cu asta si reusim sa taraim bradul pana in scara la lift…deja mi se parea mult mai mare bradul meu sau mai bine zis incepusem sa il apreciez la adevaratele lui dimensiuni. Chemam liftul, incercam sa bagam bradul in lift, subsemnata stand la etajul 8… stupoare! Bradul nu intra in lift…cam pe atunci m-a pocnit revelatia ca, domne!!! Asta e chiar foarte mare!!!!!!!

Nu ne pierdem speranta, noi fiind doua fete foarte descurcarete de fel si cugetam… cugetam… cugetam….nimic…nada de nada… sa il urcam pe scari exclus, saracia era imensaaaaa…sa ma duc sa iau ceva sa mai tai din el, NUUUUUU!!!!!!!! Nu taie nimeni din bradul meuuuu!!!!!!

Si in acel moment, intra in bloc salvarea noastra! Nu, nu Kerekes! Domnul de la Jerry’s Pizza!!! Sa-i dea Dumnezeu sanatate, mi-a carat bradul pana la etajul 8, nu voia sa ia nici un leu pentru treaba asta si ne-a mai urat si Sarbatori Fericite! Jur ca cineva acolo sus, mai sus de etajul 8, ne-a vazut asa hotarate si a zis sa ne ajute…Eram asa de lesinate ca nu ne-a mai trebuit nimic in seara aia, era ca si cum am fi fost la sala vreo doua ore..

Trecem peste, vine Kerekes acasa, da sa puna bradul….si constata ca nu incape in casa!!!!! A trebuit sa taie din el cu mine protestand ca NUUUUUU!!! Nu taie nimeni din bradul meu!!!!

Voi aveti ceva povestioare amuzante cu brazii vostri sau de Craciun? Va astept cu ele aici pe pagina de FB a blogului si cine obtine cele mai multe rasete (likeuri adica) pana pe 20 decembrie la ora 12.00 ziua, va primi o pereche de sosete de lana marca Grodo de la www.Littlebandit.ro, marimea la alegere, puteti sa le vedeti aici. Pentru ca intre timp, eu am descoperit lana si ce buna e ea iarna, cand chiar e musai sa stai pe afara mai mult sa cari un brad sau alte chestii de genul. O sa va scriu un articol si despre asta, cat de curand.Pana atunci, daca aveti curiozitatea, bagati un ochi pe siteul fetelor si pe pagina lor de facebook Little Bandit

Photo credit : Shutterstock.com

Despre Usborne: carti si nu numai

Dupa cum stiti, noua ne plac cartile Usborne. Avem, dam cadou etc. V-am mai facut cateva posturi cu cele care ne plac.

Ce nu v-am povestit pana acum este despre oamenii care ni le aduc.

Pe Alina am cunoscut-o cand fugaream o carte cu labirinturi pentru finul meu, a fost deosebit de deschisa si de ajutor in alegerea mea finala. L-am trimis pe sot peste ea intr-o zi, cam pe nepusa masa, fiind presata de timp si tot  a rezolvat cumva situatia. Are si ea o fetita de 2 ani si jumatate si stie exact cum sta treaba cu cadourile care trebuie sa vina la timp

Am mai povestit cu ea telefonic despre ce inseamna jobul de reprezentant Usborne, mai mult din curiozitate, ca eu nu am deloc stofa de salesman. Am aflat ca mai intai trebuie sa iti placa mult de tot cartile de la Usborne, sa faci o pasiune pentru ele, sa le intelegi adevarata valoare in educatia copiilor si abia apoi le poti vinde. Editura are peste 2700 de titluri, iar cartile sunt potrivite pentru toate categoriile de varsta intre 0 luni -18 ani, ele fiind prezentate intr-o maniera foarte atractiva si usor de inteles pentru copii. Mai exact, Mihu invata despre corpul uman dintr-o carte recomandata de la varsta de 5 ani…deci da, poti sa-i explici ceva unui copil curios chiar si inainte de varsta, prin intermediul acestor carti.

Am intrebat-o despre activitatea ei exact, cum a inceput, cum s-a dezvoltat partea aceasta. Iata ce mi-a raspuns:

“Inscrierea ca reprezentant Usborne este foarte facila si presupune achizitionarea unui pachet de inceput care costa numai 50 de lire si contine carti si materiale necesare vanzarii in valoare de 150 de lire. Asadar investia este minima. Inceputul a fost mult mai usor decat cred multi. Am fost placut surprinsa de feedbackul pozitiv primit de la o multime de parinti si dascali si asta m-a facut sa imi doresc sa evoluez din ce in ce mai mult. A trecut un an de cand m-am inscris, un an in care m-am dezvoltat in primul rand din punct de vedere personal, am invatat multe despre antreprenoriat, despre trucurile de marketing care te ajuta sa faci o promovare buna. Momentan sunt Team Leader și am o echipa de peste 20 de oameni absolut minunati, care imi impartasesc pasiunea pentru carti si pe care incerc sa ii ajut cat pot de mult sa faca din aceasta activitate jobul ideal. “

Si pentru ca mi-a sarit in ochi expresia jobul ideal, pe care toti ni-l dorim, am intrebat mai departe. De ce e asta musai jobul ideal?

“Este un job de vis pentru mine pentru ca il fac in functie de disponibilitatea mea, imi permite sa fiu mereu langa fetita mea si sa aloc oricat timp doresc acestei activitati. De asemenea imi ofera posibilitatea sa presar bucurie in privirile copiilor, sa imi folosesc la maxim creativitatea, sa intalnesc oameni minunati si nu in ultimul rand sa obtin un venit suplimentar considerabil”

Deci a bifat venit suplimentar, program flexibil  si satisfactie personala…eu as zice ca e destul de bine, cati dintre noi nu am vrea un asa job…pacat ca nu am abilitati de vanzari..

Am rugat-o sa ne dea cateva titluri de carti care ar fi musai sa exista intr-o casa cu copil:

“Incep cu  My first keyboard Book, o carte pian cu care cei mici pot canta folosindu-se de degetele si urmand culorile. Ca tot vin sarbatorile va recomand varianta cu tematica de Craciun My first Christmas keyboard book sau varianta ei mare unde se pot distra concomitent 2 copii Big keyboard book.

Colectia wipe clean, mai exact carțile și cardurile plastifiate ce pot fi scrise cu marker nepermanent și sterse la nesfarșit pentru exersarea in voie a scrisului este de asemenea printre preferintele ei.

Fingerprint Activities, o carte cu tusiera nonalergica pe baza de apa, ce permite copiilor sa creeze tot felul de imagini avand ca punct de plecare amprenta degetelelor. Este una dintre cartile ce dezvoltă simturile tactile si imaginatia. Editura o recomanda de la 6 ani in sus dar pitica mea este incantata de jocul acesta cu amprentele.

Colectia peep inside este superba, copiii fiind incantati sa ridice fiecare “usita” si sa descopere ce este dedesubt. Este una din colectiile prin care cei mici isi hranesc setea de cunoastere specifica varstei alaturi de cele din colectia see inside (recomandata pentru copii mai mari, de peste 6 ani).

Sa nu uitam nici de minunatele cărți cu povesti, atat clasice cat si moderne, potrivite de la nastere pana la adolescenta. Ideale pentru cadoul de craciun sunt aceste seturi tare dragute .”

Dupa cum vedeti , a incercat sa sintetizeze, dar e greu cu atatea carti frumoase… :D

Pe Alina o gasiti atat pe pagina ei de facebook Alina Dobre cat si pe pagina de carti Book Store.  Va ajuta cu drag cu recomandari in functie de varsta si interesele copiilor.

Eu am rugat-o ca, daca isi gaseste timp, sa ne prezinte din cand in cand cate un tip de carti… fingers crossed!

O plimbare de week-end

Noi ne plimbam mai rar, de obicei ne gasim de treaba prin Bucuresti. Dar am aflat de la cineva ca exista un muzeu al trenuletelor in Sinaia. Cum suntem mandrii parinti ai unui copil fascinat de trenuri, am zis ca e musai sa mergem. Si cum altfel, decat cu trenul?

Zis si facut. Doar ca eu sunt genul de parinte care burduseste masina cand pleaca pe undeva cu copilul. Ce sa fac, ce sa fac? Aaaaaa, uite pentru asta exista lana…pentru ca noi suntem mari fan lana in ceea ce-l priveste pe Mihu, am reusit sa plecam fix cu doua rucsace in spinare pentru o iesire la Sinaia de sambata dimineata pana duminica dupa masa.

Ca sa va dau o idee. Cand am plecat, Mihu avea pe el asa: body de lana Joha (mai subtire), pantaloni dublati de la Mam, sosete de lana Joha, un fleece no name cu Mickey, peste toate astea venind un costum de ploaie si vant cu o mesa subtire la interior. In picioare ghete de toamna si pe cap cagula de lana tot de la Mam. In rucsac am mai avut pentru el o pijama Joha, un  body Papfar, inca o pereche de pantaloni dublati tot Mam si o pereche de sosete termo de la Lidl. Se anunta un sfarsit de saptamana destul de rece si cu vant.

Aveam tren la 8.15 din gara de Nord, am fost acolo pe la 8 fara 20. Trenul a avut o intarziere de 75!!! de minute ca venea de la Constanta. Ne-am facut de treaba cu trenurile existente pana a venit al nostru

Bineinteles, nu a lipsit Tula noastra, fara de care viata e mult mai grea cand oboseste Maria Sa Mihu.

Spre deosebire de prima iesire cu trenul, Mihu a fost mult mai curios in  legatura cu ceea ce vedea pe geam, drept pentru care nu am mai patrulat prin tot trenul, ci am stat linistiti pe scaune.

Cand intr-un  final am ajuns la destinatie, era nerabdator sa vada trenuletele de care ii tot povestisem. In gara Sinaia, exista o expozitie de diorame cu trenulete nemaipomenit de pline de detalii. Tot acolo exista si loc de joaca , cu trenulete evident pentru copii. Va las cateva poze sa va faceti o idee.

Undeva in poza de mai sus, in dreapta celor trei casute, exista o constructie mica, care periodic se deschide lasand sa se vada...un omulet stand pe toaleta!!!! Trebuie sa apreciezi umorul celor care au conceput diorama aceasta. 

Copiii se pot juca la doua mese. Una are trenulete si sine de lemn de la Ikea, cealalta niste sine de plastic extrem de versatile, dupa cum mi-a explicat sotul, pe care se potrivesc foarte multe tipuri de trenulete.

Daca aveti copii mai mari, care nu necesita supraveghere constanta, va puteti relaxa la mesele de cafenea din locatie cu o ciocolata calda sau un ceai. Ambele au fost delicioase si servite cu un zambet de doamna Lavinia si mama dumneaei. Exista si o terasa afara, pe peron, dar fiind frig, nu am testat-o prea mult.

Ce am apreciat eu:

1. un mediu foarte child-friendly..totul era gandit pentru ca cei mici sa poata vedea, sa se poata desfasura in  largul lor...la diorame erau puse din loc in loc inaltatoare, ca cei mai micuti sa poata sa vada bine...existau multe piese si sine de tren cu care se puteau juca concomitent mai multi copii, dar evident ca se mai auzea cate un protest ca unul din ei voia ACEL vagon de tren.

2.muzica absolut superba , ceva in stilul muzicii franceze din secolul trecut, sustinea calmul si relaxarea

3. existau si jucarii de vanzare dar preturile erau foarte ok, nu e acel loc unde sa te duci si sa pleci cu copilul urland ca el vrea trenuletul de 200 lei si tu nu dispui de suma asta.

4. exista o expozitie de elicoptere/trenuri etc realizate din lego si donate de un baietel de 11 ani, pe nume Petru Sebastian. Multumim, dragule, ca ne-ai permis sa le admiram!

Lui Mihu i-a placut atat de mult acolo ca atunci cand a venit momentul sa luam si noi un pranz, nu a parasit locatia fara protestele de rigoare. Am mai fi stat, dar un copil flamand si obosit nu se mai poate bucura de joaca la fel. Am plecat cu promisiunea ca venim si a doua zi. Ceea ce am si facut.

As vrea sa va mai las cateva informatii despre Expozitia de trenulete Sinaia. Doamnele mi-au povestit ca din 2009, locul functioneaza strict pe baza incasarilor proprii si ca sunt mandre de acest fapt. Mi-au mai spus ca e o onoare si un privilegiu sa lucrezi intr-un astfel de loc, unde vezi doar copii fericiti jucandu-se . Din discutiile cu ele, mi-a fost clar ca adora acest loc si ca vor sa il mentina asa frumos sau chiar sa il imbunatateasca pe cat posibil.

Asa ca va incurajez ca, daca ajungeti prin Sinaia, sa vizitati aceasta expozitie. Merita!

Noi le multumim pentru primirea calda si pentru orele de distractie petrecute de noi acolo.

De ce sa mergi la Baby Expo in week-end?

Fiindca al meu copil face acusica 3 ani, mi-am vazut partea de targuri pentru copii pentru viata asta. 

Dar, cum unul in plus sau in minus nu strica, sper sa ajung si la editia de week-end-ul asta a Baby Expo.

Am un motiv special.

Pentru prima data, la acest gen de targ va participa un grup de babywearing. Scopul nu este vanzarea, ci promovarea sistemelor ergonomice de purtare la un eveniment unde, stim cu totii, e plin de proaspete sau viitoare mamici. Direct la sursa cum s-ar spune.

Pe langa vizibilitatea crescuta a purtarii sanatoase, standul grupului de babywearing Bucuresti pe care il gasiti pe Facebook aici va insemna si explicatii despre fiecare tip de sistem, ajutor in reglaje daca aveti un astfel de sistem acasa si vi se pare ca nu reusiti sa vi-l reglati chiar foarte bine, probarea diferitelor tipuri, ce sa mai …meniul complet care pana acum s-a  efectuat la intalnirile grupului.

Grupul acesta e unul foarte special pentru mine de cand am fost prima data la o intalnire. Acolo am vazut eu ce inseamna si cum se pune un sling reglabil, un wrap, am legat prietenii cu foarte multe mamici, am cunoscut oameni deosebiti. Vad ca traditia a continuat si dupa ce, din motive de reintoarcere la job, nu am mai putut ajunge la intalnirile respective. Fiecare membra a grupului doreste sa ajute mai departe pe altcineva, exista si intalniri mai mici pe cartiere, grupul a crescut tare frumos.

Fetele vor aduce si 50 de sisteme din biblioteca grupului , ca wrapuri slinguri, wrap tai, mei tai si ssc-uri. Si cum cred ca la ssc-uri e interesul mare, vor fi Boba, Manduca. Luna standard si toddler si Luna Evo, Tula baby si toddler, Lenny baby si toddler, Emeibaby baby si toddler, Physio Carrier, Isara wrap conversion standard, Radira standard, toddler si preschooler, Radira de ocazie, Ergo Performance, Bumbo standard, Bondolino. Eu o sa ma duc sa le vad si sa le pipai si eu nitzel, macar asa de dragul vremurilor trecute.

Asa ca, daca aveti nevoie de suportul grupului, le gasiti la Baby Expo.

V-as recomanda sa fiti acolo sambata la ora 11, pentru caaaa…… e supriza, nu va pot spune mai mult, va trebui sa veniti sa vedeti.

Si ca sa vedeti de ce sunt nostalgica, va las cu niste poze de-ale noastre din perioada cand Mihu ori nu mergea inca, ori inca mai dorea sa fie purtat.

Dormim si noi?

Mihu are aproape 2 ani si 8 luni…teoretic, copiii dorm toata noaptea pe la varsta asta…tot teoretic, ar trebui sa doarma toata noaptea de la : 3luni/6luni/1 an etc, alegeti voi… Mihu a fost mai cu motz si nu a dorit sa se inscrie in aceste categorii, de-abia pe la 2 ani si 2 luni nu a mai cerut lapte noaptea…mno, imi luasem gandul pana atunci, am zis ca daca ajungem asa la 3 ani, deja ii fac sandvisuri de seara si I le pun la nas…

Deci nu mai cere mancare…yeyyyy, dormim toata noaptea…J))))))))))))) gresit..

Programul unei nopti:

Aud ceva si ma smulg intr-un vis cu o plaja…ma uit la el, are ochii inchisi, dar I se misca buzele…ciulesc urechile: Frere Jaques, frere Jaques….mdaaaa, canta prin somn…pun capul inapoi pe perna si inainte sa atipesc din nou aud: ding dang dong! Ma uit la ceas…2.29…adorm..

Aud iar ceva… ciulesc urechea, ochii ii am inca inchisi…o soapta la urechea mea: mami, vreau apaaaaa! Insotita de zgomotul specific al sticlutei de apa goale zdranganite demonstrative…deschid ochii…e infipt in fata mea, cu nasul aproape lipit de al meu, cu ochisorii intredeschisi somnorosi…ma umfla rasul, ii pun apa, il aud cum bea si adoarme la loc…ma uit la ceas 4.30…si ma tot uit la ceas pana pe la 5…

Mda, nopti intregi dormite…ce gluma buna…dar macar nu ma mai dau jos din pat…

Voi dormiti toata noaptea?

Pozitii de putere

Sa te asezi pe pozitii de putere cu cineva nu e niciodata benefic…daca acel cineva mai e si copilul tau, e de-a dreptul inutil, tamp si in general o idee foarte proasta…si totusi..

Cateodata las impresia ca la noi totul e roz…nu e…dar stiti, fiecare din noi vrea sa arate lumii ce face bine, ce face frumos, nu esecurile si ratarile…pe alea le tinem pentru noi, le intoarcem pe toate partile in mintea noastra, in ceasuri tarzii din noapte, respirand cu greu sub povara lor si sub un copil de 14 kile care ti-a adormit plangand in brate…si cu putin noroc, invatam ceva din ele.

Saptamana asta am fortat nota cu Mihu..el uraste sa “trebuie” ceva seara..e suficienta dimineata cu constrangerile ei de timp ca fiecare din noi sa ajunga cat de cat rezonabil la gradinita si la serviciu…seara nu mai vrea asa ceva..si are dreptate.

Luni a fost cu trebuie..am observat ca nu i-a placut, desi cat de cat a cooperat initial, din modul in care m-a taxat pentru asta, facand greva cand a fost vorba de urcat in scaunul masinii sa plecam…ca urmare am stat in fata blocului bunica-sii o ora si ceva pana a dorit el sa plece…

Miercuri m-a mancat intr-un loc nebatut de soare sa o comit din nou. As fi putut sa ii explic lui Buni ca uite-asa si pe dincolo, hai sa o lasam pe week-end si ea ar fi inteles cu siguranta, dar am zis ca poate merge. A mers pana nu a mai mers. Conform zilei de luni, Mihu iar a refuzat sa se urce in scaunul de masina, el nu vrea si pace. Cand intr-un final s-a urcat, am zis ca hai poate am trecut peste. Gresit, am comis-o si aveam sa platesc.

Totul in  seara aceea a fost un NU!!! Nu voia sa se descalte, nu voia sa se spele, nu voia nimic din ce-l rugam sa faca. Moment in care frustrarea a inlocuit sentimentele mele mai bune si faptul ca ar fi trebuit sa stiu mai bine de atat si am inceput si eu sa NU!! Ce sa zic? Adultul responsabil si care ar fi trebuit sa stie mai bine…sau nu…

Treaba a culminat cand i-am refuzat suzi…Suzi e iubirea lui fara de care nu poate sa adoarma si oricat mi-as dori sa schimb asta, momentan nu e cale. Cat de curand el urla ca taiat si lovea cu mainile si picioarele in orice prindea, eu ma leganam plangand inainte si inapoi stand in fund pe covor… Nimic din ce ii spuneam nu ajungea la el, evident ca era intr-o stare in care neocortexul lui plecase la plimbare, sistemul limbic intrase in functiune si dezlantuise toate emotiile pe care nu le putea stapani …eu ma indreptam incet si sigur spre aceeasi zona.

 Cumva, cumva, am reusit sa ne linistim, sa vorbim cat de cat despre ce am simtit, despre cum s-a simtit celalalt (a fost cea mai lunga discutie cu el despre emotiile noastre la care el chiar a participat activ…pe principiul : daca tot s-a intamplat, barem sa scoatem partea buna din situatie).

Intr-un final s-a cerut in brate si a adormit asa pe mine, suspinand prin somn…e un sentiment tare urat sa stii ca ai provocat asa ceva…in noaptea aia am stat treaza si am intors pe toata partile tot ce am facut si tot ce generase situatia tensionata si concluzia a fost: EU ERAM DE VINA! Eu l-am impins mai departe decat a putut el, eu i-am cerut mai mult decat avea…si nu ii dadusem si inapoi..

A doua zi de dimineata, la fel, a fost un NU total…deja stiam si mi-o asumasem…am reusit cumva sa ajung cu el la gradinita si i-am promis ca seara mergem unde vrea el si facem ce vrea el, doar noi doi.. m-a luat cu manutele lui mici de gat si m-a pupat..deja se uita altfel la mine si am stiut ca neglijasem cel mai important aspect dintre noi..nu ne mai conectasem cum trebuia, timp unu la unu facand fix ce ii place lui, de prea mult timp..iar acum asta ii promisesem si el stia ca va fi totul mai bine..

Ma lasasem pe o ureche pentru ca in week-end a fost taica-su acasa si el il prefera la joaca. Cand a plecat taica-su , el avea nevoie de mine, iar eu nu numai ca nu am fost disponibila cum ar fi vrut el, ci i-am cerut si mai mult decat a putut el sa dea. Pretul l-am platit amandoi.

Situatia asta a fost o lectie pentru mine. Ambitii si pozitii de putere nu trebuie sa existe intr-o familie. Nu fac decat sa raneasca pe toata lumea si la final nimeni nu castiga nimic. Chiar si un copil de 2 ani si jumatate poate, daca vrea, sa reactioneze la o pozitie de forta si te va face sa regreti decizia ta nu pentru ca te va infrange, ci pentru ca vezi cum il afecteaza. Pentru ca suferinta lui din seara aceea, el posibil sa nu o mai tina minte, dar eu o sa o am in fata ochilor de cate ori voi mai fi tentata sa mai abordez situatia asa..pentru ca vreau ca noi sa aratam asa de fericiti ca in poza asta cat de mult timp se poate...

Inghetata de mic dejun

Vei inghetata!

Aud replica asta de anul trecut cand ne facusem obicei sa ne ducem in parcul Carol seara sau in we…de cate ori ajungeam acolo, Mihu o lua tropotzind marunt inspre toneta celor de la Betty Ice si tzopaia acolo pana ajungeam si eu, incercand sa vada ce inghetata mai e…ajungeam si eu, cerea in brate si incepea: ciocolata, fructe de padure, etc etc….luam inghetata si manam la poalele statuii…mai stateam si pe banca, dar la statuie era locul nostru unde povesteam verzi si uscate…

Asa a facut el cunostinta cu inghetata…

Anul asta in schimb  s-a prins ca exista inghetata in frigiderele alea mari si colorate de la magazine….mno, cu o inghetata saptamanala luata cand mergeam la parc puteam sa traiesc , dar cu inghetata cumparata de x ori pe zi de la magazinul de la colt nu mai traiesc asa ok din punctul de vedere al cantitatii de zahar si de chimicale inghitite de pruncul meu..

Situatia la ziua de azi se prezinta in felul urmator:

Mihu mananca inghetata la micul dejun sau/si la cina…si eu nu am nici o problema cu asta. Va intrebati cum si de ce? Bineinteles ca exista un spil ca doar nu m-am spalat pe creieri asa subit.

Spilul se cheama aparat de inghetata.

In continuare va prezint in 10 pasi cum se face inghetata:

1.    Se bate din picior la sot ca vrei lada frigorifica…legatura cu inghetata e ca bolul de la aparat trebuie sa stea minim 18 ore la minim vo 15 grade sa inghete lichidul din peretii aparatului. Tot in lada frigorifica se baga si fructe la congelat, la alegere: mure, zmeura, caise, piersici… Tot acolo se arunca si orice banana care ramane si se innegreste. Sotul se arata mirat, ca doar el nu a zis nu, si iti da mana libera, iti iei singura…

2. Se intreaba copilul ce culoare sa fie inghetata…asta in cazul in care cam stiti ca raspunsul e ROZ si aveti ingrediente pentru asta…eram pregatita si pentru VERDE cu niste sirop de menta :D

3. Se scoate o punga de zmeura, se zic niste chestii neortodoxe in gand ca iar am pus prea multe fructe intr-o punga, se baga sub jet de apa, se reuseste sa scot jumatate din cantitate, se arunca in blender.

4. Se scoate o banana innegrita congelata, se baga sub jet de apa ca altfel nu reusiti sa scoateti coaja de pe ea, se arunca in acelasi blender.

5.Se da o raita prin sufragerie in scop de adunare a oricarui rest de fructe pe care Mihu nu mai vrea sa le manance si stau insirate pe acolo pe farfurii, se gaseste niste papaya, se confisca si ajunge tot in blender

6.Se desface borcanul cu miere, se varsa nitel pe tine…cred ca exista un sunet specific al borcanului de miere pentru ca Mihu apare instant in bucatarie …VEI MEIEEEEEEEE! Se indeasa copilului o lingurita in gura, se pun doua linguri in blender.

7. Se blenduieste bine tot asa congelat cum e, ase varsa intr-un bol si se mai amesteca cu smantana lichida/solida/iaurt ce aveti prin frigider

8.Se toarna in aparat si se porneste aparatul...se cer scuze de la Mihu ca nu te-ai gandit sa il lasi pe el sa apese butonul...prea tarziu, deja urla...inchizi aparatul, apasa el pe buton...de cateva ori...pana la urma il convingi cu promisiunea inghetatei sa lase aparatul sa functioneze...

9.Se raspunde din minut in minut la intrebarea: E gata? Nu inca, mami…E gata? Mai are putin, mami… pentru vreo 20 minute

  

10.Se mananca cu lingurite de plastic (ca sa mai puteti folosi aparatul ulterior) direct din bol  cu toata fata si multa veselie. Ce ramane, merge intr-o caserola la aceeasi lada frigorifica de la punctul 1.

Pofta buna!

Co-sleeping sau no-sleeping?

Co-sleepingul nostru a inceput intr-o noapte cam pe la o luna a lui Mihu…zic asa ca nu imi mai amintesc exact, dar tasu se intorsese la serviciu si noi doi eram singurei in dormitorul mare, eu in patul mare si el in patutul lui mic, ales cu grija de maica-sa gravida si visatoare..

Ma uitam la el, infasurat cu paturica lui bleu la manute sa nu se sperie prin somn de ele…el se uita la mine cu ochii lui ca margelutele larg deschisi…vedeam ca se straduie sa isi scoata manutele de acolo…dadea din toate cele ca un gandacel rasturnat pe spate , doar ca el era protzapit pe o parte, si se uita la mine o privire de Ajuta-maaaaa!...atunci mi-au zburat pe geam toate ideile destepte si logice de pana atunci cum ca cel mic trebuie sa aiba spatiul lui, sa nu te intorci pe el prin somn etc…l-am luat langa mine, i-am dat jos paturica de pe el si il tineam in brate asa pur si simplu..Mihu avea o mocutza atat de happy , incat mi-a fost clar ca e de bine…totusi se foia in continuare, parca ceva nu-I convenea…l-am dat mai incolo vreo 20 cm , s-a linistit…intorsese capsorul spre mine si in 5 secunde a adormit...revelatie!!! Deci dintr-asta imi esti…vrei cu mine, dar nu chiar cum vreau eu, ci cum vrei tu..mno, cat ti-e bine si esti happy si ai mai si adormit (AAAAALELUIA!!!!!) , eu sunt ok cu asta…

Noaptea aia a fost de vis…el pe mijlocul patului, eu il saream de pe o parte pe cealalta ca sa il alaptez pe rand, deschideam doar un ochi sa vad daca s-a trezit, nu trebuia sa ma mai ridic in fund sa il vad in patutul lui, la fiecare miscare il simteam…chiar am dormit linistita .. asa a continuat povestea cosleepingului pana pe la 6 luni jumatate si eu ma minunam cat de usor ne e, cat de frumos e sa te trezesti cu manutele alea mici pe ochi…mai un piciorus, mai un fundulet pe nasul tau, nu mai conta…in orice dimineata, prima mea imagine era cu ceva din componentele lui Mihu…si asta invita la joaca evident..cam asa ceva ..

La 6 luni si jumatate, s-a intamplat inevitabilul, adica a cazut din patul nostru dupa escaladari si baricadari repetate

..noroc ca eram pregatiti deja…camera lui era deja varuita, salteaua 140*200 cumparata…in seara aia ne-am instalat in camera lui…era straniu ca era goala…incet incet am umplut peretii de stickere haioase, colorate sau fosforescente , au aparut comoda, rafturile, covoarele, Mihu a invatat sa se dea jos controlat de pe saltea..

Diminetile de pe la 7-8 luni ale lui erau mirifice…chiar daca se dadea jos din pat la o ora la care mie imi era imposibil sa misc, el avea de treaba…avea jucarii la nivelul lui, o lua de-a busilea spre ele si mai ma ingaduia chiar si cate o ora sa mai dorm…

Intotdeauna camera lui va fi asa in mintea mea…salteaua si funduletul lui leganandu-se stanga dreapta cand mergea in 4…sau el ieri luandu-si avant de la calorifer si sarind pe saltea de zici ca s-a uitat la olimpiada de gimnastica..

Pentru ca eu inca dorm cu el..dap, are 2 ani si 7 luni si inca dormim impreuna

In prima faza am zis ca dupa ce nu se va mai trezi noaptea pentru lapte ma car in dormitorul mare…asta s-a intamplat pe la 2 ani si 2 luni (!!!!) spre exasperarea mea…dar sunt si alte motive pentru care el se trezeste…mai viseaza chestii, mai nu-si gaseste cana de apa, face o febra (foarte rar ce-I drept) etc…si atunci sunt acolo…

Cand m-a bantuit o sinuzita de nu mai puteam sta in AC-ul din camera lui care sustine o temperatura suportabila vara, a acceptat sa doarma doar cu taica-su…dar cand tati a plecat in delegatie si l-am intrebat daca vrea sa doarma singurel, a zis ca nu si s-a culcusit mai confortabil in bratele mele…un ghemotoc de baietel care vrea sa fie in bratele maica-sii..pai poti sa refuzi asa ceva? nu poti...iar la somnul de seara se poarta cele mai interesante discutii dupa cum v-am povestit mai devreme pe facebook aici

Acolo raman pana mi-o zice el sa plec..problema e ca dorm mai bine pe salteaua de la el din camera , pusa direct pe jos, decat pe salteaua identica din dormitorul mare, pusa pe cadru de pat…banuiesc ca o sa renuntam la pat…dar cine o sa imi mai foiasca mie prin pat oare? Ca zgomotele alea mici si usoare pe care le face el noaptea pe mine ma fac sa dorm linistita, subconstientul meu e linistit ca il aude pe acolo…

Concluzia mea e ca pentru mine cosleepingul functioneaza perfect, eu sunt mai linistita ca il stiu langa mine si pot sa il aud in caz de ceva.

Evident nu tot ce functioneaza la noi e musai sa functioneze si pentru restul lumii. Ca vreau eu sa concluzionez e faptul ca instinctul de mama te ghideaza inspre o solutie potrivita pentru familie…asa ca aveti incredere in instinctele voastre..exista cu un motiv..

Somn usor va uram!

Doza de independenta, va rog!

De ceva timp, printul nostru mostenitor da semne din ce in ce mai clare ca e fi-su maica-sii si al lui taica-su, adica vrea sa faca cat mai multe singur. Imi amintesc vag cateva ocazii din viata mea de copil mic cand asa de tare m-am straduit sa fac ceva pana mi-a iesit, si sentimentul ala de YUHUUUUUUUU de dupa aceea. Asa ca stiu ca e cazul sa nu ii infran aceste porniri, cat timp nu genereaza ceva periculos.

Pentru ca Mihu de exemplu, aseara s-a servit singur din sertar cu o foarfeca si a venit sa taie ceva cu ea. In cazul asta, i-am explicat ca inca nu e sufficient de mare si foarfeca aia e inca periculoasa (era destul de ascutita la varf) si ca ii voi cumpara o foarfeca potrivita pentru el . Note to self: trebuie sa dam o raita pe la Jumbo dupa asa ceva. A cedat foarfeca fara prea multe proteste, ba chiar a si pus-o el la loc.

Dar, in unele ocazii, imi pocneste minte cate ceva si ii dau cate o pastiluta de independenta pe care o poate duce. Acu vreo cateva seri, intrasem in bloc si el voia sa urcam pe scari doua etaje pana la urmatoarea usa de lift care se deschide. Eu ma lovisem la un picior, caram plase si trotineta lui. Iaca conflictul de interese:

-          Mami, daca doresti, urci tu pe scari pana la etajul 2 si eu vin cu liftul si te astept acolo.

Mihu urca foarte bine scarile, se tine de balustrada, stiam ca se descurca si nu exista riscul sa cada pe scari la vale. In fata daca se impiedica de ele, se ridica singur si se pleaca mai departe.Il vad ca incepe sa urce vitejeste scarile spre etajul 1 si se opreste in capatul lor. Stie ca de obicei venim dupa el…ii mai explic inca o data ca sa mai urce un etaj, mami vine cu liftul si il astept la etajul 2. Inchid usa la lift si apas pe buton. Ies la etajul doi, il aud strigandu-ma putin dezorientat. Il strig de la doi, se uita in sus si ma vede, se lamureste care-I vraja. Vine si mai urca si al doilea etaj, intra in lift si ma anunta:

-          Mihu a urcat singur pe scari! Zambet maaaaaaaaaaaaaaaaaare latit pe fetisoara lui.

-          Da, mami, asa ai facut!

-           Mihu baietel maaaaaaaaaaare!

Offff, in gandul meu, asa e, mami, esti din ce in ce mai mare.

Aseara, ne trebuia o apa plata pentru el. Mergem inspre magazinul mic de pe fata blocului de unde cumparam chestii de genul acesta si unde cunoaste aproximativ pe toata lumea. Ma opresc sa vad daca am bani marunti si ma loveste ideea. Ii intind doua bancnote de un leu si il rog:

-          Mihu, te duci tu, te rog , sa cumperi apa?

Mihu se uita la bani putin nedumerit:

-          Te duci…

-          Bine, uite, spui Buna ziua si spui ca vrei o apa plata mica

Nu a avut nici o ezitare, a luat banii si a intrat in magazin. Il urmaream din cadrul usii. Ii fac un semn discret vanzatorului care nu il vazuse de dupa tejghea. Spre cinstea lui, desi e un baiat tanar, imediat s-a pliat pe situatie si l-a intrebat ce sa ii dea. Mihu ii intinde banii si aud:

-          Bunaaaaaa! O apa plata mica, te loooog..

Iese domnul , se duce la frigider si il intreaba de care vrea, aratandu-I sticlele, ca s-a gandit ca recunoaste dupa culori, probabil.

Mihu a fost priceless:

-          Do’naaaaa…

Ii da apa, Mihu o ia si vine victorios la mine sa i-o desfac,  sa ii pun in sticluta lui. A baut din apa aia cu o pofta si o fericire de ziceai ca e apa vie..se vedea ca era tare mandru de el. Eu ma tineam tare, dar mi se inmuiasera picioarele si mie.

Treaba asta vine dupa ceva timp in care noi mergem la cumparaturi, stam la rand la casa sa platim, ii mai dam si lui banii sa ii dea casieritei de la Mega, repetam ca mancam ceva doar dupa ce platim, nu inainte etc etc. Dar nu facuse operatiunea singurel pana acum.

Azi dimineata, printre primele lucruri pe care mi le-a spus:

-          A cumparat Mihu apa plata singurel!

Concluzia mea: o pastiluta de independenta data copilului la momentul potrivit (mai exact cand te pocneste ideea) ii creste stima de sine exponential si te scuteste de alte batalii pe care nu doresti sa le duci cu el…respectiv cea cu foarfeca de aseara, care a venit dupa faza cu apa. Ii da incredere copilului ca il lasi sa faca lucruri cand se poate, si ca atunci cand nu il lasi e pentru un motiv bine intemeiat pe care il accepta mai usor.

Pe langa toate aceste aspecte, toate bune si frumoase, gandul meu de aseara:  maicaaaaaaaa, unde e bebelusul meu???? Cand ai crescut atata de reusesti sa cumperi ceva singur???? Mi-e dor de tine, bebelus mic si pufos! Te iubesc, copilas dulce si independent! Te astept, viitor adult independent si echilibrat! Oricum ai fi, tot copilul meu minunat esti!

'A muti ani!

Intr-o seara , il culcam pe Mihu. Stand noi asa ca sarmalutele, aliniati sau nu prea, pe saltea, vorbeam desprea ceasul nostru magic, descifrand mai mult decat ora..

-          Oooooot!!!

-          Da mami, e un opt acolo!

-          Unu tei…

-          Da , e unu si trei, adica treisprezece. Ne zice ceasul ca e luna 8 ziua 13!

Eu pasionata de interesul lui, nici nu am observat magicul 13, care ne guverneaza de obicei. Ca sa ma intelegeti, eu cu taica-su ne-am adunat pe un 13 impreuna, ne-am casatorit civil pe 13, Mihu e botezat pe 13, avem pisica neagra, etc, ati inteles voi..Aud o voce mai groasa:

-          La multi ani, iubita mea!..ma topesc nitel si raspund:

-          La multi ani, taticule!

In secunda urmatoare, Mihu incepe sa cante:

-          Muuti ani taiascaaaaa

Muuti ani taiaaaaaaaaasca,

‘A muuuuti ani!!!

Si incheie apoteotic:  ‘A muti ani, taticule! Sa fii sanatos!!!!!

Instant ne-a pufnit rasul si pe mine si pe taica-su…L-am pupacit pe toate partile de drag si de mandrie, ca uite cate stie puiul nostru de om…..Foarte probabil e o chestie prinsa de pe la gradinita, ca noi nu prea am mai fost la zile de nastere recent. Ce ne-a pus capac a fost acel:  sa fii sanatos! de la final.

Incep eu si-I explic ca de fapt e ziua noastra ca familie si da-I si spune-I ca noua ne poarta noroc 13 si ne spunem unul altuia La multi ani! Etc etc…

Concluzia:

-          Muuti ani taiascaaaaa

Muuti ani taiaaaaaaaaasca,

‘A muuuuti ani, taticule!!!!

 Nu am mai avut ce comanta…las ca e bine si asa…

Filme horror ale serilor noastre

Eu nu sunt fan al filmelor horror…nici moarta nu pot intelege de ce ai vrea , cu buna stiinta, sa te sperii asa…am prins cateva la viata mea care m-au linistit. A fost cel dupa o carte de Stephen King cu hotelul bantuit cu baietelul care avea viziuni, dar mai intai ii mirosea a portocale, si cu Morgan Freeman. Nu mai stiu cine l-a facut, dar l-a facut bineeeeeeeee, m-a speriat rau de tot, am visat urat vreo luna. Apoi am prins niste scene din Exorcistul. Am remarcat ca un film horror devine si mai horror cand sunt implicati copii. Astea doua m-au cam linistit. Filme bine facute cred, de m-au linistit asa repede.

Acum la varsta adulta am descoperit un serial The Walking Dead..e cu zombie..deci nu credeam sa ma prinda, dar am remarcat ca ignor foarte bine zombie din film  pntru ca imi place evolutia personajelor in timp.

Mno, in acest context, aseara, prin dormitorul nostru s-au cam perindat toate filmele astea.

Se da una bucata Mihut racit, fornait etc…respira la un moment dat in urechea mea fix ca zombie aia din serialul meu…cum m-a pufnit rasul la comparatia mentala, el a considerat ca e de bine si sa mai horcaie nitzel , sa ne mai distram.

Mihut, mai nou, e in perioada de exersare a limbajului prin insiruiri de silabe fara nici un sens repetate des, cum ar fi : oadioadioadidududabiilabiladucuduc… etc ati inteles voi ideea…tot in perioada asta a invatat sa vorbeasca si in soapta….asa ca repeta silabe , in soapta, aproape imperceptibil…te simti ca aia care aud voci si sunt pe cale sa innebuneasca….deci am bifat si filmul cu hotelul bantuit..

Cum zilele astea a stat mai mult in casa, racit fiind, are un surplus de energie pe care si-l cheltuie prin pat la culcare , azvarlindu-si picioarele si mainile in toate directiile imposibile…va zic sincer ca ar face-o geloasa pe fetita care a jucat in Exorcistul..in mintea mea era ceva la stilul: Maica, numa sa nu incepi sa plutesti spre tavan, stai regulamentar aici, pe saltea, da? “ totul pe fundal de repetitii in soapta..

Poveste a culminat cu momentul cand a venit si m-a luat afectuos cu manutele de gat si mi-a soptit la ureche cu glasciorul lui dulce: Cazi!!! Cazi!!! Cazi!!!! Dupa ce i-am zis de bine in mintea mea doamnei care ne ajuta inainte, ca ea folosea formula asta cand Mihu facea ceva mai periculos, incercam sa ma abtin sa nu rad.

A mai fost si conversatia inventata de el, spusa pe doua voci cumva, tot de el:

-          Te log flumos, mami, veau apa, mi-e seteeee, nu am baut delooooc! (ton de jelanie, de zici ca a stat insetat toata ziua..sa se noteze ca la noi in casa mereu sunt sticle si pahare la dispozitia lui, da?nu sufera de sete!!!)

-          Da! (pe un ton cumva sec…poi, nu cred ca vorbea despre mine, ca eu nu ma rezum la un singur cuvant niciodata)

-          Mihu bea apa, care se duce la burticaaaa, si apoi la rinichiiii, si apoi  face Mihu pipiiii, si creste Mihu maaaaaaaaaaaaare… (ne bucuram ca stie ce si pe unde)

Avand in vedere chestiile de mai sus, conversatia a fost chiar light si digerabila..

Voi cum va distrati la culcare?

Ce mai citim noi

Mihu se apropie de 2 ani si jumatate…pe langa faptul ca nu imi vine sa cred catamai omul s-a facut , deja vad ca nu mai sunt suficiente cartile si jucariile de pana acum, mai ales in contextul in care merge si la gradinita. Suntem intr-o etapa curioasa in care incepe sa manifeste interes pentru anumite domenii. Asa ca am cautat idei de carti si jocuri potrivite varstei lui.

La putere acum sunt trenuletele, cel de lemn de la Ikea si cel de Lego, Lego propriu-zis si puzzleuri, dar pasiunea lui sunt cartile.Iubeste cartile cu poezii ale Luciei Muntean, le-a citit de atatea ori cu buni si cu noi ca stie poeziile pe de rost deja. Mai nou, citim povesti din carti pe care le-am cumparat demult si de care nu a fost interesat pana recent.

Totusi, cautam sa ii mai iau carti din care sa ramana cu ceva, sa fie ceva care sa il ajute, sa ii dea informatii si sa ii raspunda la unele intrebari…

Asa am ajuns la cartile Usborne. Ele vin de obicei prin distribuitori cum sunt Citim cu Drag sau Book Store, dar acum am vazut ca sunt si pe Emag cateodata. Mihu a mai avut carti de bebelusi de la Usborne dar nu s-a aratat prea incantat de ele. In schimb cele pentru copii mai mari l-au fascinat.

Avem acum Sticker puzzle train, o carte cu multe stickere si activitati legate de trenuri . Am crezut ca e prea mic pentru activitatile ei, dar le-a facut cu mare interes ajutat de mine. Asa de incantat a fost incat a si adormit cu ea..

O carte care mie mi s-a parut geniala in perioada asta cand apar intrebari legate de corp, traseul mancarii etc este Look inside your body. Are foarte multe flapuri, e desenata foarte frumos si poti ca parinte, sa abordezi subiecte si cu un copil de 2 ani si jumatate, dar si cu cei mai mari de 5-6 ani si chiar mai mult. Mai jos va pun niste poze din interior.

Dar cartea care a avut un success nemaipomenit la noi, si care a venit de la Diverta este aceasta:

Este recomandata de la 5 ani. Ca parinte, poti adapta evident, citind mai pe scurt, sau folosind mimica si gestica care sa atraga copilul. Noi am abordat-o aseara inainte de somn. L-a prins imediat, pentru ca el e destul de des furios pe diverse situatii, a mostenit temperamentul meu destul de vulcanic la care se mai adauga si nerabdarea specifica varstei. 

Am citit diversele situatii date ca exemple despre ce poate declansa furia, cum se manifesta ea (era descrisa furia in care iti bate inima mai repede, l-am chemat sa imi asculte inima mea, te inrosesti la fata, etc si furia in care iti intepeneste corpul, te faci alb la fata si trangi pumnii taaaaaaaare…uite-asa mamiiiii), pentru ca e important sa stie sa recunoasca semnele ei.

Si apoi am ajuns la partea cu : ce putem face? 

Am sarit subtil peste strigatul furiei de la fereastra pentru ca stam la etajul 10 si oricum tipa pe tonuri destul de ridicate ca ii place cum se aude, am trecut la lovit in perna. Instant s-a dus sa probeze si sa imi testeze perna.

Ca o paranteza, noi am aplicat metoda asta, nestiind de ea, cand incepuse sa ne loveasca cu picioarele seara. Am ajuns la solutia ca ar fi mai bine sa loveasca in saltea cu picioarele si sa numaram de cate ori face asta.

O alta metoda prezentata in carte era sa calcam furia in picioare marunt, marunt. Ne-am luat de maini si am tropotit amandoi cu o placere si o pofta , de mai mult ne-am distrat, ca asta era si scopul.

Metoda cu desenat un monstrulet furios nu ni se prea aplica, ca el nu stie inca sa deseneze, nu a manifestat interes pentru asta inca. Dar i-am promis ca ii desenez eu niste monstruleti si el poate sa rupa foile marunt marunt si sa arunce bucatile la gunoi.

Apoi era tratat subiectul Ce imi vine sa fac cand sunt furios? Da, s-ar putea sa vrei sa lovesti pe cineva, dar nu cred ca e bine, pentru ca doare.

A urmat pagina cu ce faci cand te infurie cineva pentru ca : ti-a luat jucaria, rade de tine etc, care incuraja verbalizarea  furiei si a dorintei lui: hei, da-mi jucaria inapoi! E a mea!

Concluzia cartii a fost ca mai suntem si furiosi, dar de cele mai multe ori ne simtim bine.

Per total, cartea a insumat exact ce as fi vrut eu sa ii transmit, si cum pentru el a inceput sa aiba mai multa greutate ce e scris alb pe negru, m-am bucurat tare mult ca am gasit o carte asa utila.

In aceeasti comanda au mai venit si Sunt trist, Pe Rosi o dor dintii, Pe Rosi o doare burta, Erwin tuseste, Banii, Gradinita etc, carti care zic eu ne vor ajuta in gestionarea unor situatii. De abia asteptam sa le citim pe toate.

Creditul pentru alegerea acestor carti merge la Diana de la Gangblog care mereu impartaseste cu noi idei faine de jocuri si carti interesante pentru copii...mereu zic mersi ca Mihu e mai mic cu un an decat fetita ei si ea e inaintea mea cu cartile si jocurile varstei.

Spor la citit!

La gradi!!!!

Undeva prin martie mi-a devenit foarte clar ca:

-          Mihu trebuie sa mearga la gradinita mai devreme sau mai tarziu

-          Mai degraba mai devreme ca pe buni o cam lasa puterile in acelasi ritm pe cat ii cresc lui

Avand acestea in minte, am incercat sa-mi scormonesc amintirile despre cautatul de gradinite de anul trecut, care s-a soldat cu un esec rasunator.

Mi-am revizuit iarasi criteriile, cam asa:

1.       Sa iasa macar o data pe zi afara.. revizuit: ar fi bine, dar daca nu, pot sa traiesc cu asta…de ce? Pai Mihu a trecut de perioada de dezvoltare fizica intensa. Ii place in continuare sa alerge pe afara, dar e mai interesat de interactiunea cu alti copii. Plus ca atunci cand il ia Buni, se opresc prin parc si alearga cat pofteste..

2.       Sa aiba bucatarie proprie…asta s-a pastrat, avand in vedere ca vorba lui Buni: il duci la gradinita sa invete sa manance la masa…suna ciudat, dar asa este, cred ca 50% din mame ma inteleg

3.       Sa fie aproape..daca anul trecut as fi acceptat sa iau transport de la gradi, m-am gandit mai bine si primeaza apropierea ca sa il poata lua Buni si sa nu faca foarte mult pe drum

4.       Sa fie pe site-ul ARACIP…dupa scandalul cu Flipper, mi-a atras atentia aceste aspect…desi, cred cu tarie ca sunt multe gradinite care pur si simplu sunt noi ( ai nevoie de 4 ani de functionare ca sa te poti inscrie cu dosarul la ei din ce stiu) si sunt foarte bune

Buuuun, din aceste conditii au rezultat cateva gradinite, dar cea pe care am ales-o a fost una pe care o vizitasem anul trecut si era cea mai aproape de noi. Am sunat, m-am dus la o discutie, am intalnit-o pe viitoarea doamna educatoare..era cu o fetita mica care plangea in brate. Cea mica era venita noua de 3 zile si statea numai in brate la ea..bila alba majora.

Gradinita curata, frumoasa, nu fancy, dar exact ce imi doream. Stiti vorba aia: nu exista gradinita perfecta, ci cea potrivita? Fix asa.

Mergem sa ne inscriem la gradi..Mihu voia numai cu mine peste tot, de-abia am reusit sa fiu cat de cat coerenta cat sa discut cu doamnele. La un moment dat incepe sa tipe ca sa plecam…hait!! Deja mi-era cam teama pentru succesul operatiunii..

Plecam in concediu, in care abordam des tema gradinitei si ce frumos va fi, ca se va juca cu copiii, si va manca cu ei etc…el incantat..

Venim din concediu, a doua zi mergem la gradi…el in continuare incantat..ajungem acolo, na belea, ca incepe sa planga ca vrea cu mami..Ca o paranteza, pornisem la drum cu gandul unei acomodari treptate..dar cum planul de acasa si socoteala de la targ nu se potrivesc, mi-am dat seama ca nu prea era fezabil in doua zile de concediu pe care le mai aveam.

Mihu urla din ce in ce mai tare la orice explicatie de a mea si nu voia fara mine, practic il potentam sa urle si mai tare cu prezenta mea, cumva..cei mici de la grupa lui, mai ca le venea si lor sa strige dupa mama. Intr-un final, am facut ce nu am crezut vreodata si m-am fofilat din incapere cu prima ocazie. Ajunsa la parter, am auzit momentul in care a descoperit ca nu mai sunt prin preajma. Mai sa ma intorc, noroc ca doamna directoare, care a vazut cativa parinti panicosi la viata ei, m-a luat in birou la o discutie..candva pe parcursul celor 5 min , Mihu a incetat sa urle la etaj. Pe parcursul zilei, doamna lui mi-a trimis pe whatsapp statusul lucrurilor ca sa stau linistita.

L-am luat la 12.30, cu o mare frica in suflet. Daca nu i-a placut? Daca nu mai vrea?

L-am luat la descusut. Spre usurarea mea, mi-a zis ca i-a placut muuuult, ca mai vrea si maine cu copiii. Phiuuuu..

A doua zi s-a cam repetat scena de dimineata, dar cu intensitate mai mica. Ajung inapoi acasa, unde se desfasurau niste lucrari care implicau bormasini si aflu ca nu se termina datul gaurilor pana la pranz cand trebuia sa il iau eu de la gradi. Ce sa fac? Ce fac????? Trag aer in piept, impachetez o pijama, doua suzete si maimutica de plus si ma duc pana la gardul gradinitei…noroc ca iesea una din doamne si i-am explicat in graba ca va trebui sa incerc sa il las si la somn, dar ca ma cazez pe o bordura in fata si nu plec pana nu primesc o poza cu el adormit. Daca nu vrea sa ramana sa doarma cu copiii, sa ma cheme…nu stiam ce sa fac daca nu va vrea sa ramana, dar asta era…

Ma gandeam eu sa ajungem la program lung, dar nu asa din a doua zi de gradinita.

La 13.07 primesc poza cu el dormind dus…topai nitel de fericire si ma duc acasa..vin pe la 3 si ceva sa il iau.. discut cu el cat rearanja parcarea gradinitei

-          Mihu, ti-a placut sa dormi cu copiii?

-          Ti-a placuuuuuut!

-          Mai vrei sa mai dormi cu ei?

-          Mai veeeeeei!!!

Aleluiaaaaa!, canta corul in capul meu…

Mai aveam o frica…venea week-endul si mai pleca si taica-su..dar nu, luni dimineata el voia la gradi..Ajuta si faptul ca ne-am facut o rutina de dimineata: facem dus, mancam, spalam dintii, ne imbracam si plecam cu “masinaaaaaaaaaaaaaaaa” (ii place in masina) la gradi. A ramas pana la 4 cand l-a luat Buni.

Am urmatoarele teorii despre ce l-a ajutat pe el sa se acomodeze:

-          Este vara si sunt mai putini copii, drept pentru care stau toate grupele in aceeasi sala..el iubeste sa stea cu copii mai mari

-          Tot din cauza ca e vara, mai mult se joaca si au mai putine activitati impuse ca sa zic asa

-          Nu s-a intamplat sa planga si sa nu fie luat in brate si consolat, toate doamnele sunt calde si blande. Cand a cerut in prima zi sa ii dea de mancare doamna directoare, ea i-a dat, ca sa intelegeti cat sunt de deschise sa ajute copilul sa se simta in siguranta si acceptat.

Plansul de dimineata se scurtase ca durata, dar tot mai exista. Totusi , doamnele imi spuneau, si le cred, ca dupa ce plec se linisteste si e vesel, sociabil, se joaca, mananca, etc. El imi spunea seara ca ii place.

Ieri ne-am nimerit sa ajungem cand doamna lui pusese la laptop muzica, exact cantecelul cu Gummi care ii place lui…opaaaa, s-a dus instant sa vada ce e acolo..cand m-am fofilat sa plec, nu l-am mai auzit plangand. Bun asa.

Azi, nici nu am apucat sa il descalt. A vazut-o pe doamna lui care pusese melodia cu veverita. A alergat la ea si I s-a aruncat in brate..Corul meu din cap canta AC DC deja. Am apucat sa ii schimb incaltamintea, sa schimb doua vorbe cu doamna si am plecat. Pe scari m-am oprit sa ascult..nimic…liniste si pace…

E joi…joia trecuta a fost prima lui zi de gradinita..

O saptamana din viata lui plina de schimbare care a adus multe lucruri bune cu ea. Printre cele mai mari schimbari a fost atitudinea lui fata de mine. El nu era foarte afectuos cu mine, sa ma ia de gat , sa ma pupe, sa ne dragalim mai mult de 5 secunde cat il prindeam eu. Din prima seara dupa gradinita, am observat schimbarea. El a initiat o sesiune de stat in brate, pupat, gadilat, dragalit, la care eu am raspuns cu tot dragul.

Deja se vad schimbari si in modul in care se joaca cu copiii in parc. Sta la masa cand mananca si acasa (inainte il cam fugaream cu mancarea, recunosc). E mai cooperant cu mine si mai lipit de mine, vrea sa facem mai multe lucruri impreuna.

Per ansamblu, eu vad o influenta extraordinar de buna a gradinitei asupra lui si mai ales, vad ce mult a contat atitudinea persoanelor de acolo in ceea ce a insemnat acomodarea lui. Pentru ca omul sfinteste locul, nu-I asa?

Va urez sa aveti o acomodare la fel de usoara ca a noastra cand va fi cazul! Phiuuuu…