Doza de independenta, va rog!

De ceva timp, printul nostru mostenitor da semne din ce in ce mai clare ca e fi-su maica-sii si al lui taica-su, adica vrea sa faca cat mai multe singur. Imi amintesc vag cateva ocazii din viata mea de copil mic cand asa de tare m-am straduit sa fac ceva pana mi-a iesit, si sentimentul ala de YUHUUUUUUUU de dupa aceea. Asa ca stiu ca e cazul sa nu ii infran aceste porniri, cat timp nu genereaza ceva periculos.

Pentru ca Mihu de exemplu, aseara s-a servit singur din sertar cu o foarfeca si a venit sa taie ceva cu ea. In cazul asta, i-am explicat ca inca nu e sufficient de mare si foarfeca aia e inca periculoasa (era destul de ascutita la varf) si ca ii voi cumpara o foarfeca potrivita pentru el . Note to self: trebuie sa dam o raita pe la Jumbo dupa asa ceva. A cedat foarfeca fara prea multe proteste, ba chiar a si pus-o el la loc.

Dar, in unele ocazii, imi pocneste minte cate ceva si ii dau cate o pastiluta de independenta pe care o poate duce. Acu vreo cateva seri, intrasem in bloc si el voia sa urcam pe scari doua etaje pana la urmatoarea usa de lift care se deschide. Eu ma lovisem la un picior, caram plase si trotineta lui. Iaca conflictul de interese:

-          Mami, daca doresti, urci tu pe scari pana la etajul 2 si eu vin cu liftul si te astept acolo.

Mihu urca foarte bine scarile, se tine de balustrada, stiam ca se descurca si nu exista riscul sa cada pe scari la vale. In fata daca se impiedica de ele, se ridica singur si se pleaca mai departe.Il vad ca incepe sa urce vitejeste scarile spre etajul 1 si se opreste in capatul lor. Stie ca de obicei venim dupa el…ii mai explic inca o data ca sa mai urce un etaj, mami vine cu liftul si il astept la etajul 2. Inchid usa la lift si apas pe buton. Ies la etajul doi, il aud strigandu-ma putin dezorientat. Il strig de la doi, se uita in sus si ma vede, se lamureste care-I vraja. Vine si mai urca si al doilea etaj, intra in lift si ma anunta:

-          Mihu a urcat singur pe scari! Zambet maaaaaaaaaaaaaaaaaare latit pe fetisoara lui.

-          Da, mami, asa ai facut!

-           Mihu baietel maaaaaaaaaaare!

Offff, in gandul meu, asa e, mami, esti din ce in ce mai mare.

Aseara, ne trebuia o apa plata pentru el. Mergem inspre magazinul mic de pe fata blocului de unde cumparam chestii de genul acesta si unde cunoaste aproximativ pe toata lumea. Ma opresc sa vad daca am bani marunti si ma loveste ideea. Ii intind doua bancnote de un leu si il rog:

-          Mihu, te duci tu, te rog , sa cumperi apa?

Mihu se uita la bani putin nedumerit:

-          Te duci…

-          Bine, uite, spui Buna ziua si spui ca vrei o apa plata mica

Nu a avut nici o ezitare, a luat banii si a intrat in magazin. Il urmaream din cadrul usii. Ii fac un semn discret vanzatorului care nu il vazuse de dupa tejghea. Spre cinstea lui, desi e un baiat tanar, imediat s-a pliat pe situatie si l-a intrebat ce sa ii dea. Mihu ii intinde banii si aud:

-          Bunaaaaaa! O apa plata mica, te loooog..

Iese domnul , se duce la frigider si il intreaba de care vrea, aratandu-I sticlele, ca s-a gandit ca recunoaste dupa culori, probabil.

Mihu a fost priceless:

-          Do’naaaaa…

Ii da apa, Mihu o ia si vine victorios la mine sa i-o desfac,  sa ii pun in sticluta lui. A baut din apa aia cu o pofta si o fericire de ziceai ca e apa vie..se vedea ca era tare mandru de el. Eu ma tineam tare, dar mi se inmuiasera picioarele si mie.

Treaba asta vine dupa ceva timp in care noi mergem la cumparaturi, stam la rand la casa sa platim, ii mai dam si lui banii sa ii dea casieritei de la Mega, repetam ca mancam ceva doar dupa ce platim, nu inainte etc etc. Dar nu facuse operatiunea singurel pana acum.

Azi dimineata, printre primele lucruri pe care mi le-a spus:

-          A cumparat Mihu apa plata singurel!

Concluzia mea: o pastiluta de independenta data copilului la momentul potrivit (mai exact cand te pocneste ideea) ii creste stima de sine exponential si te scuteste de alte batalii pe care nu doresti sa le duci cu el…respectiv cea cu foarfeca de aseara, care a venit dupa faza cu apa. Ii da incredere copilului ca il lasi sa faca lucruri cand se poate, si ca atunci cand nu il lasi e pentru un motiv bine intemeiat pe care il accepta mai usor.

Pe langa toate aceste aspecte, toate bune si frumoase, gandul meu de aseara:  maicaaaaaaaa, unde e bebelusul meu???? Cand ai crescut atata de reusesti sa cumperi ceva singur???? Mi-e dor de tine, bebelus mic si pufos! Te iubesc, copilas dulce si independent! Te astept, viitor adult independent si echilibrat! Oricum ai fi, tot copilul meu minunat esti!