Lalatiunea - faza doi

Simt nevoia sa pomenesc faza asta aici pe blog, ca poate o gaseste cineva…nu am citit nimic despre ea pe nicaieri (nici nu am cautat, ce-i drept), poate e o faza “inventata” de mine, dar mi se pare prea importanta sa nu o stipulez…

Dupa cum probabil stiti , lalatiunea e faza cand bebelusii se pregatesc sa vorbeasca si repeta silabe : babababababa, mamamamamamam, etc….noi am trecut de mult de ea, desi Mihu a vorbit relativ tarzior, adica nu a inceput pe la un an cu miau, muu etc, cum fac toate animalele, ci pe la 1 an si 7 luni direct cu ce il interesa ( “ abu ‘os” = autobuzul rosu)…dar atunci a progresat rapid, ca asa face el, cand se pune pe o treaba e doar pe aia, alte interese dispar si dezvolta skillul respectiv destul de repejor…

Si uite-asa el vorbeste muuuuuuult si destul de bine, in propozitii, cu cuvinte de legatura etc… de vreo luna, Mihu al nostru a trecut la faza doi a lalatiunii (asa o numesc eu in capul meu, de cand mi-am dat seama despre ce e vorba). In joaca, mai cantand, mai vorbind normal repeta anumite silabe/grupuri de silabe…o data a fost seara gulugugulugulugu…ati inteles voi, numai asta spunea…sau cu alte consoane, dar mereu vocala U..alta zi a fost cu alta vocala/consoane etc…cateodata canta asa repetand silabe pe melodia cu autobuzul, cateodata pe alte melodii…

Se vede ca il distreaza, rade de numa-numa daca repeti si tu cu el, apoi iti zice sa nu mai vorbesti ca un bebelus, ca tu esti om mare… cumva este destul de confuz pentru mine, stiu ca el poate vorbi bine, spune cuvinte destul de complexe, sa il aud asa… dar apoi imi amintesc:

SE JOACA!!!!! E COPIL SI SE JOACA!!!!!

Nu de alta, dar la varsta lui, asta e treaba lui de capatai…job nu are, obligatii ioca…tot ce are de facut e sa se joace! Si evident, nu doar se joaca, ca aici e schepsisul…intotdeauna, in joaca lor, copiii invata ceva, fie ca ne dam noi seama sau nu…

Deci daca v-a exasperat micutul din dotare cu astfel de comportament , luati in seama urmatoarele:

-          De cand a inceput sa faca asta, Mihu vorbeste mai clar, se vede foarte bine evolutia lui R

-          Vorbeste mai rapid, leaga cuvintele altfel

-          Nu isi mai cauta atat de mult cuvintele, deja se vede ca creierasul lui le acceseaza la o viteza superioara…

-          Se exprima mai des, mai clar si mai detaliat cu privire la ce vrea/face/doreste, cu o mai mare siguranta pe ceea ce scoate pe gura

Acestea fiind luate in calcul, eu zic ca este un proces normal, de dorit, care chiar daca macina putin nervii unora din noi, duce inevitabil la ceva bun, la optimizarea vorbirii.

Cat timp nimeni nu e ranit/lovit de joaca lui, eu consider sa il las in pace sa se joace, cu siguranta joaca aceea nevinovata va dezvolta in el ceva…ceva-ul ala pe care noi il avem deja, si il consideram ca garantat pentru ca nu ne mai amintim cand si cum am inceput sa-l facem.

Asa ca : lasati copiii sa se joace..

Sarbatori fericite va uram!
PS: Mihu are aproape 3 ani, ca referinta de varsta despre cand apare aceasta faza.

Parole parole parole

De cand Mihu a inceput sa scoata pe gura cate ceva inteligibil, am incercat sa vorbim cat mai clar si rar (eu, taica-su nu are problema turuielii) si cu cuvinte simple. Asta era de la 1 an si sapte luni pana acum vreo cateva luni. Incepusem sa imi aleg cuvintele constient ca sa le folosesc pe cele mai simple/scurte etc, sa le poata pronunta si el.

Ca urmare, Mihu le-a prins, le-a stalcit, le-a retezat, le-a exersat si acum intelege si o persoana straina cam ce vrea sa spuna..in mare…ca de exemplu limonada e tot nigonada.

Intr-o seara, veneam noi in masina de undeva, taicasu in fata conducea, cand Mihu emite ca vrea sa manance. La care eu nu am treaba si ii spun: Mami, uite, mergem acasa si mancam si apoi dormim. Ce zici de planul meu? Cri cri cri…copilul avea ochii mari de mirare, cu o urma de repros cumva: femeie, ce Doamne iarta-ma e ala un plan? Explica-mi si mie !! Mbon, ii explic, pare multumit de explicatie, repeta de cateva ori: pan, pan, pan..

Atunci am realizat ca e cazul sa schimbam macazul..am reinceput sa vorbim cum ne vine si de cate ori apare privirea mirata, da-i cu explicatii. Treaba asta genereaza situatii cel putin amuzante.

-Mihu, nu poti sa te dezvolti bine doar cu iaurt..

 - privirea mirata

 - Adica sa cresti maaare si frumoooos ca tati (tati al nostru nu e rupt din soare, dar in limite rezonabile e un om de o inaltime si o aparenta normala)

-Mihu, tu mergi cu mami, tati, buni sau Elena, nu pleci niciodata singur sau cu cineva strain..

 - Cineva…privirea…

 - Strain inseamna pe care nu il cunoastem..

 - Donu!!! Arata spre un vecin..

 - Puiule, pe domnul il cunoastem cat de cat, e vecin cu noi, l-ai mai vazut. Dar tot nu trebuie sa pleci cu el.

 - Tain!

Mda, asta cu gradele de strainatate nu prea ne-a iesit.

In incercarea de a pregati copilul cat de cat pentru trecerea la wc/olita , i-am explicat ca el are scutecel si noi avem chiloti ca noi facem pipi la wc. Mi s-a parut ca a inteles, pana intr-o seara, cand il bagase taica-su la baie. Eu ii auzeam din camera vecina.

-          Si tati!!! Si tati!!! Aud argumente din partea lui taica-su ca e imbracat etc

-          Jos!! Jos!!! Din ce aud, tasu se conformeaza..

-          Si cutecu!! Si cutecu!!! Aaaa…ce-a fost asta? Ma duc sa vad.. Mihu arata hotarat cu un deget spre lenjeria lui taica-su..deci nu, la asta trebuie sa mai lucram.

Pana una alta ne mai distram cu diverse cuvinte printre care si unele cuuuuuu…tineti-va bine de scaune…dublu sens…mama ei de limba romana, ca-i frumoasa dar complicata….

Si in continuare refuz sa spun fluture, ci doar fluturas, evit cuvantul furt si orice altceva din care daca sari o litera iese ceva mai putin ortodox. (Si da, autocorrectul tocmai mi-a scos si el l-ul din fluture)

x ani si 7 luni

Stiti voi povestile alea in care cifra 7 e la loc de cinste? face un nene ceva de 7 ori, sau un prunc creste intr-un an cat altii in 7? e, cam asa e si la noi..
Mai pe larg, la onorabila varsta de 7 luni a lui Mihut ne-am dus noi la mare si s-a lasat cu o multime de achizitii noi printre care si ridicatul in picioare...
Cum s-a potrivit, la si mai onorabila varsta de 1 an si 7 luni, am plecat tot intr-o plimbare pe la Germania, ca tati al nostru era delegat pe acolo de vreo luna si jumatate si ne topeam de dorul lui...booon, si uite ce venira iar achizitiile peste noi..cu efort si urlete, cum altfel?
In prima faza, Mihu ziceai ca a uitat sa mearga. Adica nu mai mergea nici 2 pasi pe jos, in afara de cazul in care se gasea o strada cu masini circuland pe ea in care sa alerge...grozava-i Tula, domne, cand ai ditamai toddlerul care vrea numai in brate...e SFANTA!, nu grozava..am pus-o pe seama mediului nou, schimbare de clima (plecasem de la 40 de grade din Romania si dadusem de vreo 17 pe acolo).
Si s-a spart teava...prima data am crezut ca nu aud bine.am ciulit urechile, am ascutit simturile, tocmai la timp cand Mihu, iritat de lipsa mea de reactie, mi-a tipat cat a putut el de tare in ureche: ABU OS!!!!! aratand cu degetul un....tadaaaaaaaaaaa!!! autobuz rosu!!! Mai sa fie, copilul meu care trecuse de milestone-ul de 1 an cand se presupunea ca ar trebui sa rosteasca vreo 3-5 cuvinte, trecuse si de ala de un an jumate ca sa fiu corecta, spune ceva...bine, mai avea el in meniu, mama, tata, Puka etc...dar repet : ABU OS!...si s-a inceput...eu continuam ca si pana atunci sa ii arat toate cele, pronuntand clar si rar cum se numesc si stupoare, chiar mi le si intorcea...si de atunci, sa te tii...zice de toate si in toate felurile, e foarte atent la gura mea cand ii spun si incearca sa reproduca si el cum poate sunetele pe care le scot..am descoperit astfel ca nu vorbeam ca televizorul cand ii enumeram culorile, sau ii spuneam diverse chestii..
In ultima vreme ne cam ia prin suprindere, respectiv: buni i-a explicat ca atunci cand i se termina ceva (apa, rondeaua etc), cand nu mai este , sa zica NU-I!...ce face Mihu a doua zi? imi intinde sticla de apa goala, chitzaind dragalas: niu mai e! m-am prapadit de ras, copilul e deja la nivelul urmator..
Tot in virtutea inertiei: eu mergand cu el in carut/Tula/trici ii povesteam cate in luna si in stele pe strada, la plimbarile noastre. Si uite cum veneam noi de la posta:
 - Mihu, mami iti multumeste ca ai fost asa intelegator si cooperant si m-ai asteptat rabdator cat am stat noi la posta sa trimitem scutecelul altui copilas, sa se bucure si el de scutecelul ala frumos etc.. Ca asa trebuie sa fie, tu ma ajuti pe mine si eu te ajut pe tine, asa e intr-o familie, puiule, ne ajutam intre noi si ne facem viata mai usoara si mai frumoasa, da?
-DA! se aude din carut!! Nu stiu cat a inteles el, dar ma gandesc ca o sa fac cum am facut si cu culorile...vreo jumatate de an tot i-am povestit eu care-i rosu, galben, albastru, portocaliu...o sa-mi ia mai mult de jumatate de an sa-i bag in capsor valorile familiei, o sa-mi ia o viata, dar eu dau din gura in continuare, ca se pare ca fac bine ce fac..si intre timp, imi raspunde si el, deci situatia tocmai a devenit mai interesanta...