marți, 4 aprilie 2017

De la scutec la chiloti

Vad si aud mereu in jurul meu multe intrebari, nedumeriri, ingrijorari legate de trecutul de la scutec la olita/wc. Asa ca m-am gandit sa va impartasesc experienta noastra.

Dupa cum v-am mai povestit mai demult, noi am avut scutece lavabile cand era Mihu mic. Le-am purtat cu drag si spor, fiind frumoase, sanatoase si economice. Dar pe la 1 an, copilul nostru minunat s-a dovedit a fi ceea ce se numeste heavy wetter, adica bea apa ca o rata si facea pisu pe masura. Cand facea un pisu zdravan, bietul scutec textil nu mai facea fata si isi dadea demisia. Asa ca le-am inlocuit mai intai noaptea si apoi si ziua cu scutece de unica folosinta. Nici cele de unica folosinta nu erau suficiente cateodata, am avut o perioada luuuunga in care, pe la 4 dimineata, schimbam copilul in somn, desi foloseam Huggies, cele mai absorbante intalnite de noi.

Mi-a trecut prin cap pe la 1 an si jumatate ca poate ar fi util sa trecem la folosirea olitei, dar Mihu nu a fost de acord. Se juca cu olita, si-o punea in cap, orice in afara sa o foloseasca in scopul ei predefinit. Nici nu avea rabdare sa stea 3 secunde pe ea, de altfel. Nu am insistat si l-am lasat in pace.

Undeva in Vinerea mare anul trecut ( tin minte, ca radeam cu taica-su ca de Paste se intampla minunile), Mihu nu a mai vrut sa stea imbracat. Ok, nici o problema. Dar nu a mai vrut nici scutec pe el. Iar ok, dar cu explicatii ca nu facem pisu pe jos, ci daca ii vine ne asezam pe olita. Nu a parut prea dumirit.

Prima data cand l-am vazut oprindu-se din ce facea si concentrandu-se, l-am asezat repede pe olita. Olita a inceput sa cante!!! Yep, ii luasem din aia cu senzor,cantacioasa. Ooooo, dar vai , ce minune!!!! Mihu era incantat tot. Dar olita nu se mai oprea din cantat. Stergem la ea, acolo unde avea sezor, uscam cu foenul, nimic, saracia canta in continuare. Scoatem bateria. Isi facuse datoria.
Asta a fost inceputul. De atunci Mihu nu a mai facut asa pur si simplu, ci atunci cand era in fundul gol se ducea la olita si apoi la wc unde ii facuse taica-su un intreg “atelaj” din lemn sa se poate urca singurel.

Yuhuuuu!!!! Ne si vedeam scapati de scutece, ca venea vara…. Daaaaaaa, nu prea….
Cum puneam chiloti sau pantaloni pe fundul lui Mihu mic, ceva nu facea click si jap, dadea drumul pe el.

Mno bun, mai stam asa…
Pe la sfarsitul verii, zic sa mai incercam din nou. Luam Mihu la plimbare cu chiloti. Jap, un pisu. Discutat cu el, ne zice ca ii place senzatia cand face pe el. Ne luam gandul de la treaba asta pe vara respectiva, asta e. Continuam in casa sa il lasam la popoul gol, treaba merge ca inainte. Totusi, ochiul meu detectase o problema: Mihu nu stie sa faca pisu din picioare. Cum sa ii cer eu sa faca pisu undeva unde nu il pot aseza pe wc daca nu l-am invatat sa faca din picioare??
Ma pun pe cercetat si comand doua gadgeturi foarte folositoare la casa omului.


Acesta e un mini pisoar. Se prinde cu ventuze de gresie, iar partea unde se aduna pisu se scoate ca sa poti varsa, cam ca la olita de la ikea. In centru are o morisca, pe care oricine va dori sa o tinteasca ca sa o faca sa se invarta… ingenios, nu? Doi in unu. A avut mare succes in toate felurile. Cateodata face acolo, cateodata scoate partea mobila si vine cu ea in sufragerie si face in ea tinand-o in mana. Mai conteaza? Principalul e ca a invatat sa faca din picioare.



Aceasta e o sticluta pentru pipi. Teoretic e pentru camping. Practic, eu nu-s fan facut pisu pe la copaci, garduri etc. Acum o vara, un baietel mai mare facea pisu pe gardul parcului. Doua minute mai tarziu, fix de bucata aia de gard se tinea cu manutele o fetita mica, care abia incepea sa mearga… Nu!  
Sticluta iarasi l-a fascinat foarte tare. E mereu ancorata pe rucsac si face in ea mereu cand plecam prin oras.Are o supapa in interior si nu se varsa continutul. Chiar si cand avem o baie disponibila pe undeva, il rog sa faca in sticla si apoi o golesc in wc. I-am explicat ca nu il asez pe wc-uri straine pentru ca pot fi multi microbi si se poate imbolnavi. Din pacate, i-am demonstrat live chestia asta, cand am suferit vreo sapatamana eu, de infectie urinara. Tocmai experienta mea de lunga durata cu infectiile urinare m-a facut sa adopt aceasta cale, care mi se pare mult mai sigura.

Revenind la procesul nostru:  trece vara, trece toamna, Mihu tot cu scutec. Vine ziua lui, trece ziua lui. Deja avea 3 ani. Am inceput sa il mai testez cu chiloti prin casa si am observat ca incepe sa mai spuna cand face. Mai rata cateodata, asta e.

Intr-o sambata dimineata , il iau la o discutie:
-          Mami, uite, stii cum spui tu ca esti copilas mare?
-          Daaaaa!
-          Pai nu vrei sa incercam sa purtam chiloti tot timpul?
-          Mmmm
-          Auzi, dar la tine la gradi cine mai poarta scutec?
-          Pai X si Y. Bebelusii…
-          Pai da, mami, hai sa incercam si noi sa purtam chiloti. Uite, A, B si C care sunt de o varsta cu tine, poarta chiloti. Eu as zice ca daca pot ei, poti si tu.
-          Da.
Zis si facut, punem chiloti.
Plecam la Carrefour:
-          Mami, trebuie sa mergem la cumparaturi si o sa stam mai mult. Vrei sa iti pun scutec sau chiloti?
-          Chiloti.
Asa facem. Ne intoarcem dupa vreo ora jumate. Mihu uscat. Intram in casa, anunta ca face pipi. Petrecem asa ziua de sambata, fara accidente. Seara il convingem, mai greu, sa ii punem scutec.

Duminica dimineata revenim la chiloti. Mai scapa un pisu, nu e bai.
-          Se mai intampla, mami. Cred ca te-ai luat cu joaca si ai uitat ca aveai chiloti pe tine…
-          Am uitat.
-          Nu-I nimic, uite, dam cu mopul, te schimbi in chiloti uscati si gata. Toata lumea a mai si uitat. Si mami a mai facut pe ea cand era mica, si tati…Se mai intampla..
-          Nu e nici o problema, confirma el…

Duminica seara, ramasa singura cu el, nu l-am mai putut convinge sa ii pun scutec peste noapte.
-          Mami, sunt copilas mare, vreau sa dorm cu chiloti…
-          Ok.
Am pregatit un prosop maaaaaare sa fie in caz de ceva si l-am culcat.
Am dormit ca pe ghimpi, nestiind la ce sa ma astept, framantandu-ma cum sa procedez. Pe la un 1, l-am pus pe olita, s-a declarat suparat de interventia mea, dar a facut. Apoi m-a pocnit un somn profund pana cand pe la 4, il simt foindu-se in  pat si ii soptesc incetisor: Mami, faci pipi?
Nu raspunde nimic, dar se ridica in fund, il iau, il pun pe olita. Asa a ramas, el se foia, eu il auzeam foindu-se si era suficient sa ii soptesc ceva ca sa-l trag din starea de 90% adormit inspre o stare semitreaza in care constientiza ca ii vine sa faca pipi si se ridica sa faca. Aici ne-a ajutat foarte mult faptul ca dormim impreuna. Situatia a evoluat in cateva saptamani, astfel incat cateodata ma trezeam si nu stiam de ce si il vedeam direct pe olita. Se dadea jos singurel si se ducea.
Au existat si accidente, cand era foarte obosit. Nu m-am apucat sa schimb patul. Am bagat prosopul cel mare si gros impaturit de cateva ori sub el, i-am schimbat hainele si gata, nici macar nu am aprins lumina.

Ca si concluzii:
1.       Ce am facut bine, chiar daca am constientizat ulterior:
-          Nu l-am pus la program la olita, cum se recomanda de cate unii la 30 minute etc. L-am urmarit cand ii vine si am marsat pe a-l invata pe el sa recunoasca senzatia si sa spuna/faca el pasul inspre. Pentru ca el nu trebuie sa faca la comanda, ci sa stie cum sa procedeze cand ii vine.
-          Accidentele le-am trat ca atare…nu am facut mare caz din ele, am strans, i-am explicat ca nu e nici o problema, nu l-am rusinat sau intimidat. De certat nici nu punem problema. Sunt parte din a invata orice nou.
-          Nu l-am fortat cand voiam eu, ci am avut rabdare pana cand a fost el pregatit
-          Co-sleepingul s-a dovedit inca o data benefic, renuntatul la scutec noapte fiind foarte usor din cauza asta
-          Tinem olita in camera langa pat. Poate treaba asta e greu de digerat pentru unii, dar sa il duc la wc noaptea ar insemna sa aprind lumina, sa-l trezesc complet si ar fi foarte deranjant pentru amandoi. Pentru viitor am de gand sa instalez o lumina mica la wc-ul de langa, sa si-o poata aprinde singur. Dar momentan ne e bine cu formula asta.
-          Daca au fost accidente noaptea, le-am rezolvat cat mai repede, fara tam-tam, fara schimbat pat etc, solutii de compromis pentru ca mi se pare mai important sa nu ii intrerup somnul.
-          Am continuat procesul imediat si la gradinita, chiar daca a mai avut acolo cate un accident, am insistat la doamne sa sustinem trecerea pe toate fronturile. Ele au inteles si ne-au oferit tot suportul si pentru asta le multumesc tare mult.

2.       Ce nu am facut bine:
-          Il intrebam des daca ii vine sa faca pipi…la un moment dat, m-a atentionat taica-su ca devin enervanta si pentru el, darmite pentru copil. Cumva, inca nu aveam incredere ca Mihu va spune cand ii vine. O data ce m-am lamurit ca spune, m-am linistit si nu il mai intreb.
-          Am incercat sa il pun eu pe olita noaptea dupa un “program” (programele astea ne omoara, dupa cum vedeti). Iarasi Mihu mi-a demonstrat ca trebuie sa am incredere in el si organismul lui, ca atunci cand simte ca ii vine sa faca pisu, se foieste, trezeste etc.
-          Nu am renuntat si la scutecul de noapte pentru continuitate imediat, desi el mi-a facut clar ca asta voia, tocmai din frica mea de accidente nocturne…noroc ca am un copil hotarat care nu a cedat si nu mi-a mers cu el decat o noapte asa, deja la a doua si-a spus punctul de vedere cu mai multa tarie.

Ca atare, de la onorabila varsta de 3 ani si o jumatate de luna, Mihu este diaper-free si poarta cei mai faini chiloti cu minioni si camioane.  Nu prea avem accidente tocmai din cauza ca tot procesul a fost condus de el, nu de mine, si s-a bazat pe capacitatile lui, nu pe interventiile mele. Pentru ca de fapt despre asta e vorba: el sa poata si sa vrea . Doar atunci, intreaga schimbare este cu adevarat un succes.

Speram ca v-a ajutat experienta noastra si va uram succes si voua! Iar daca primiti sfaturi din jur care va panicheaza referitor la varsta la care ar trebui sa treaca de la scutec la chiloti, tineti minte, nimeni nu ajunge cu scutece la scoala, toti copiii ajung la chiloti mai devreme sau mai tarziu.




miercuri, 29 martie 2017

Te iubesc...De ce?


Detalii spatio-temporale: undeva pe la 22.30 (dormise mult la pranz deci asumata treaba), in camera lui
Actori:
1.Ma-sa lui Mihu mic, latita pe saltea, motzaind in speranta ca vom adormi inainte de 23.00
2. Mihu mic, protapit comod pe olita lui noua si verde din Ikea pentru care a dezvoltat o mare pasiune.
Actiune:
 - Mami, vino si tine-ma de mana! (pentru ca da, avem nevoie de audienta atenta, nu una care motzaie)
 Ma ridic in capul oaselor, ma asez pe marginea saltelei si ii iau manutele in ale mele si-i spun:
 - Te iubesc.
Raspunsul vine sub forma intrebarii tipice pentru varsta de 3 ani:
 - De ce?
 - Pentru ca esti copilul meu.
 - De ce?
 - Pentru ca eu te-am nascut.
 - De ce?
 - Mno, ma mama, nu puteam sa te tin in burta pana faceai 18 ani..
Sesizeaza din ton ca glumesc si rade...
 - Uite cum sta treaba: esti copilul meu, te-am dorit si te-am asteptat sa vii, te-am purtat in burta 9 luni, te-am nascut si te-am crescut. Si te iubesc si nu stiu sa iti spun de ce. Asa isi iubesc mamele copiii ( in gandul meu: ca daca nu v-am iubi, am o idee ca nu ati supravietui prea multi avand in vedere chestiile la care ne supuneti zilnic). Dar pot sa iti spun cum te iubesc...tu stii cum te iubesc?
 - Mmmmmm, ca un tren? (da, trenurile apar in orice conversatie)
 - Fie , si ca un tren...Uite, tu acum ai vrut sa te tin de manuta, eu as fi vrut sa dorm, dar pentru ca te iubesc, am vrut sa iti indeplinesc dorinta si uite, te tin de manuta...sau ..eu stiu ca tie iti place la muzeul de trenulete...si fiindca te iubesc, incerc sa te duc acolo cat se poate de des...sau la parcul cu inghetata...sau stiu ca iti place sa ne jucam cu trenuletele si ma joc cu tine...
 - mmmm...daaaa, si trenul face uuuu-uuuuuuu!
 - Dar tot pentru ca te iubesc, fac si lucruri impotriva vointei tale..
Privire nedumerita...
 - Stii, cand erai tu mic de tot si de-abia incepusei sa mergi, ai vrut sa mergi la cuptor sa pui mana pe el..
Privire socata..
 - Dar ma ardeaaaaa si faceam bubaaaaa...
 - Da, mami, eu stiam asta, dar tu nu stiai inca..tu doar voiai sa pui mana acolo, iar eu nu am putut sa te las, tocmai fiindca te iubesc si nu puteam sa te las sa te ranesti. In timp ai invatat ca frige si nu ai mai vrut tu sa pui mana. Dar atunci, oricat ti-am explicat eu, tu ai fost foarte suparat si ai plans si ai fost nefericit..
 - Am plans...
 - Da, si s-a mai intalmplat asa si cand ai vrut sa iei cutitul si se va mai intampla si cu alte lucruri despre care tu inca nu stii ca fac rau, dar eu va trebui sa te refuz sau sa merg in contra vointei tale, chiar daca te superi pe moment....
 - Mmmmm
 - Tati ne iubeste....
Imi dau seama ca vrea lamuriri pe fromtul asta.
 - Da, uite tati daca se trezeste mai devreme, imi face cafea, desi el bea direct la serviciu, tocmai pentru ca stie ca mie imi place sa imi beau cafeaua acasa. Si pentru ca ma iubeste, se gandeste la mine si-mi face. Si sta cu tine si se joaca cu trenuletele cat vrei tu tot pentru ca te iubeste...si ai vazut ca atunci cand e acasa sta tot timpul cu tine, ca stie ca ti-e dor de el...si lui ii e dor de tine..nu pleaca nicaieri altundeva...
Privire incurcata...nu cred ca i-a dat prin cap ca tasu ar putea pleca undeva si sa nu-i ofere tot timpul lui...
 - Te iubesc mami! si se repede de gatul meu cu olita lipita de fund....bine ca nu facuse inca nimic in ea...
Mi-a dat prin gand sa il intreb "De ce?"(muhahahaha) dar m-am abtinut cu brio si i-am spus doar:
 - Si eu te iubesc pe tine, copilul meu minunat!

luni, 16 ianuarie 2017

3 ani de Mihu mic

Maine e si ziua lui… 3 ani face omuletul meu…e miiiic si totusi atat de maaaaare…

Azi dimineata, cand am plecat, se contra cu Buni:
-          Mihu, mic dejunul e cu pateu!
-          Nu, Buni, e cu acadea!! (tusea si voia acadea de tuse)

La 3 ani, Mihu are opiniile proprii destul de bine conturate, stie o gramada de lucruri, face conexiuni de te umfla rasul cateodata si ramai cu gura cascata cateodata. E foarte independent, dar in acelasi timp s-a facut lipicios si iubicios si nu concepe sa doarma fara maica-sa (maica-sa e foarte periata de aceasta chestie, de unde pana acu vo 2 luni exista doar taica-su pentru el).

E tot numai picioare, luuuungi si slabute, iuti si lipaitoare pe parchet. Ca asa vedem noi fericirea la noi in casa, sunete de lipa-lip in  ritm ametitor de repede.
Are prietenii lui deja, la gradinita, cere des sa o vada pe Emma, deja e social adaptat in  lumea lui de copii.

Cat e treaz, intuiesc deja Capricornul din  el in toata splendoarea lui: hotarat, determinat pana in panzele albe, ambitios, suparacios pe alocuri. Cand adoarme, mai seamana cu bebelusul meu ..inca…cat o mai fi si asta.

Vorbeste. Doamne, cat mai vorbeste. Mult, repede, cu propozitii lungi si cuvinte de legatura. Cand vrea. Buni isi aminteste cu nostalgie de vremurile cand eram eu de varsta lui. S-ar putea chiar sa vorbeasca mai mult decat mine…pentru ca are multe de zis, de intrebat, de invatat. .. nu tace nici macar la -14 grade… 

Forteaza limitele, le testeaza pana la epuizarea lor sau a noastra. Perfect normal as zice. Pana cand chiar nu mai pot. Avem mai multe limite ca la 2 ani, pentru ca se cer. Face o gramada de nefacute, experimentand. Apoi isi cere scuze. Te aduce pana in pragul disperarii, ca apoi sa te traga inapoi de pe margine cu un zambet dulce si molipsitor.

Te intreaba de 'jde ori acelasi lucru si asteapta raspuns, asta pana cand il intrebi tu lucrul respectiv. Iti spune , foarte mandru ca stie. Ultima chestie a fost conform sezonului: de ce e zapada galbena???

I-am facut petrecere de ziua lui la Podul lui Sfredelus, un loc de joaca altfel, care noua ne place foarte mult. Nu e cu trambuline si bile, e cu jucarii Montessori, activitati, masa luminoasa siiii cel mai important sine de tren/autostrada de la Ikea/Lidl. Pentru ca epoca trenurilor continua. A fost foarte incantat, desi prin felul lui de a fi, el nu a participat foarte mult la ea.  Dar s-a simtit asa de bine ca nu mai voia sa plece acasa. Si ceilalti copii s-au distrat foarte bine din ce am observat, nu au lipsit distractia asigurata de Ramona de la Pod si jucariile frumoase din lemn care i-au fascinat. Eu doar am adus mancare si bautura. Si nu a trebuit sa fac curat inainte si dupa. Lux, va zic, pentru o mama.
Cateva poze, pentru elucidare:



Are o gramada de jucarii, dar prefera sinele si trenurile. Ma intreaba in fiecare zi de cateva ori pe zi cand mai mergem la muzeul cu trenulete de la Sinaia. Sincer, l-as fi dus maine de ziua lui, dar s-a nimerit sa ia un carcalac si acu e acasa cu Buni, subfebril. Dar o sa ajungem cat de repede se poate si acolo.

E vesel, sanatos in general, istet, iute si vijelios. Fix cum ar trebui sa fie. Totul e bine in lumea noastra. Crestem si suntem fericiti. Si da, vorbesc de noi toti.

La multi ani, copilul meu minunat! Iti spun de cate ori pot in fiecare zi, ca te iubesc intotdeauna si neconditionat! Iti mai spun o data: Te iubesc! Intotdeauna si neconditionat!




joi, 12 ianuarie 2017

O statuie la doamna, va rog!

Azi e ziua ei… femeia care merita statuie din punctul meu de vedere.. MAMA… a mea adica, actuala Buni de Mihu.

Dupa ce si-a facut cota de crescut propriii copii, doamna Mama a mea a decretat ca are de gand sa-si ajute copiii ei proprii si personali cu viitorii lor copii..nu de alta, dar sa le fie mai usor.. asa ca s-a cerut mutata acilica aproape de fie-sa (nu de alta, dar fi-su nu prea da semne ca ar face copii prea curand).

Si a venit Mihu.. Mihu, febletea ei, lumina ochilor ei, colegul ei de zodie Capricorn… o suspectez cateodata ca il iubeste pe el mai mult decat pe mine, dar zau ca nu ma deranjeaza…

L-a crescut pe Mihu de la 3 zile, a fost zilnic la noi si ne-a ajutat cu toate cele…s-a jucat cu el, i-a citit si i-a inspirat dragostea de carti.. a stat cu el de dimineata pana seara facandu-I toate cele..

De cand Mihu e la gradi, in fiecare zi se urneste frumusel si vine pe la noi…ne face de de toate ce trebuie facute si apoi se duce dupa Mihut… asa au si ei o ora jumatate zilnic de stat impreuna…de obicei vin de la gradi si se duc pe la Mega unde Mihu o tapeaza vesnic de ceva…biscuiti, capsuni, etc…pe la farmacie ii cere acadele de tuse…si-asa mai departe…se mai plimba , se mai joaca, e timpul lor impreuna…de cand Mihu a mai crescut, discuta diverse, se mai cearta cateodata, se mai impaca, au ei acolo bula lor de fericire care e doar a lor… cateodata ma uit la el si vad ca ii seamana atat de mult la unele reactii de ma umfla rasul…

Ca sa concluzionez, viata noastra e muuuult mai usoara si mai frumoasa datorita lui Buni.. Mihu e iubit si ingrijit cum nici nu am visat eu.. Buni e ingerul nostru pazitor care, atunci cand iti crapa buza, apare ca o boare si rezolva instant orice…

La multi ani, Mama! Sa ne traiesti mult si bine, sa vezi micul poznas crescand , sa ai cu cine sa te contrazici si pe cine sa inveti de bine, sa-ti mai scoata si altcineva peri albi, nu doar eu.. :D
Si sa stii ca te iubim si iti multumim pentru tot ce faci!

Poza la 3 ani diferenta…





marți, 27 decembrie 2016

Lalatiunea - faza doi

Simt nevoia sa pomenesc faza asta aici pe blog, ca poate o gaseste cineva…nu am citit nimic despre ea pe nicaieri (nici nu am cautat, ce-i drept), poate e o faza “inventata” de mine, dar mi se pare prea importanta sa nu o stipulez…

Dupa cum probabil stiti , lalatiunea e faza cand bebelusii se pregatesc sa vorbeasca si repeta silabe : babababababa, mamamamamamam, etc….noi am trecut de mult de ea, desi Mihu a vorbit relativ tarzior, adica nu a inceput pe la un an cu miau, muu etc, cum fac toate animalele, ci pe la 1 an si 7 luni direct cu ce il interesa ( “ abu ‘os” = autobuzul rosu)…dar atunci a progresat rapid, ca asa face el, cand se pune pe o treaba e doar pe aia, alte interese dispar si dezvolta skillul respectiv destul de repejor…

Si uite-asa el vorbeste muuuuuuult si destul de bine, in propozitii, cu cuvinte de legatura etc… de vreo luna, Mihu al nostru a trecut la faza doi a lalatiunii (asa o numesc eu in capul meu, de cand mi-am dat seama despre ce e vorba). In joaca, mai cantand, mai vorbind normal repeta anumite silabe/grupuri de silabe…o data a fost seara gulugugulugulugu…ati inteles voi, numai asta spunea…sau cu alte consoane, dar mereu vocala U..alta zi a fost cu alta vocala/consoane etc…cateodata canta asa repetand silabe pe melodia cu autobuzul, cateodata pe alte melodii…

Se vede ca il distreaza, rade de numa-numa daca repeti si tu cu el, apoi iti zice sa nu mai vorbesti ca un bebelus, ca tu esti om mare… cumva este destul de confuz pentru mine, stiu ca el poate vorbi bine, spune cuvinte destul de complexe, sa il aud asa… dar apoi imi amintesc:

SE JOACA!!!!! E COPIL SI SE JOACA!!!!!

Nu de alta, dar la varsta lui, asta e treaba lui de capatai…job nu are, obligatii ioca…tot ce are de facut e sa se joace! Si evident, nu doar se joaca, ca aici e schepsisul…intotdeauna, in joaca lor, copiii invata ceva, fie ca ne dam noi seama sau nu…

Deci daca v-a exasperat micutul din dotare cu astfel de comportament , luati in seama urmatoarele:
-          De cand a inceput sa faca asta, Mihu vorbeste mai clar, se vede foarte bine evolutia lui R
-          Vorbeste mai rapid, leaga cuvintele altfel
-          Nu isi mai cauta atat de mult cuvintele, deja se vede ca creierasul lui le acceseaza la o viteza superioara…
-          Se exprima mai des, mai clar si mai detaliat cu privire la ce vrea/face/doreste, cu o mai mare siguranta pe ceea ce scoate pe gura

Acestea fiind luate in calcul, eu zic ca este un proces normal, de dorit, care chiar daca macina putin nervii unora din noi, duce inevitabil la ceva bun, la optimizarea vorbirii.
Cat timp nimeni nu e ranit/lovit de joaca lui, eu consider sa il las in pace sa se joace, cu siguranta joaca aceea nevinovata va dezvolta in el ceva…ceva-ul ala pe care noi il avem deja, si il consideram ca garantat pentru ca nu ne mai amintim cand si cum am inceput sa-l facem.

Asa ca : lasati copiii sa se joace..


Sarbatori fericite va uram!
PS: Mihu are aproape 3 ani, ca referinta de varsta despre cand apare aceasta faza.

vineri, 16 decembrie 2016

Un brad , doua caprioare si-un concurs cu lana

Acum ceva  ani, cand Mihu mic nu exista nici in planuri, aveam ceva mai multa viata sociala care o includea frecvent pe Mitzi, prietena de… de nici nu mai stiu cand...de cand eram miiiiici, mici, mici…Eu cu Mitzi (pe care evident ca nu o cheama Mitzi, dar are o slabiciune la pisici) topaiam linistite incoace si incolo des, ca deh, Kerekes era toata saptamana, in fiecare saptamana, pe la Constanta cu jobul..

Intr-o seara de decembrie vorbim noi:
-          Fataaaaah (exagerare intentionata), hai vii la mine la o cafea/suc/bere etc?
-          Da , fataaaaaaaaaah, vin, da’ dupa job…

Mbon, stiind ca Mitzi muncea pana mai tarziu, ma duc eu sa-mi iau brad , sa fiu eficienta. Ma duc (nu mai stiu unde),aleg un brad frumoooooos si maaaaaaaaaaaaare (am si eu chestia asta cu brazii sa fie frumosi si mari), il iau, mi-l vara nenea ala in masina…nepriceputa fiind in ale practicii, si nenea nesimtit (pardon, neinteresat de binele meu viitor), mi-a bagat bradul cu cotorul inainte…intr-un Fiat Punto..in continuare nu m-am prins de faza..

Buuuun, ajuns la parcarea de domiciliu, ma chinui jumatate de ora sa parchez ca deh, zapada, gheata si loc infim de manevre. Intre timp apare si Mitzi ca o caprioara, ma directioneaza, reusesc.

Dam sa scoatem bradul…na belea, parcasem cu spatele la gard si intre doua masini, regulamentar…scoate subsemnata din nou masina pe straduta, hai sa extragem bradul…ati incercat vreodata sa scoateti un brad imens dintr-o masina mica? Bradul ala fiind bagat cu cotorul inainte? Fara sa ii rupeti cracile? Sper ca nu, pentru binele vostru…eu am incercat…dupa vreo ora am si reusit, cu colaborarea intensa a lui Mitzi si ventilandu-ma prin cuvinte care mai de care mai alese si gingase la adresa omului care mi-a facut pocinogul. Nu stiu daca am mentionat, dar Mitzi e inalta de un metru si un zambet si are 40 kile imbracata si incaltata, dar cumva ii iese sa impinga si masina prin zapada cu tine inauntru.

Lasam noi bradul in mijlocul strazii, da-i si parcheaza din nou. Terminam si  cu asta si reusim sa taraim bradul pana in scara la lift…deja mi se parea mult mai mare bradul meu sau mai bine zis incepusem sa il apreciez la adevaratele lui dimensiuni. Chemam liftul, incercam sa bagam bradul in lift, subsemnata stand la etajul 8… stupoare! Bradul nu intra in lift…cam pe atunci m-a pocnit revelatia ca, domne!!! Asta e chiar foarte mare!!!!!!!

Nu ne pierdem speranta, noi fiind doua fete foarte descurcarete de fel si cugetam… cugetam… cugetam….nimic…nada de nada… sa il urcam pe scari exclus, saracia era imensaaaaa…sa ma duc sa iau ceva sa mai tai din el, NUUUUUU!!!!!!!! Nu taie nimeni din bradul meuuuu!!!!!!

Si in acel moment, intra in bloc salvarea noastra! Nu, nu Kerekes! Domnul de la Jerry’s Pizza!!! Sa-i dea Dumnezeu sanatate, mi-a carat bradul pana la etajul 8, nu voia sa ia nici un leu pentru treaba asta si ne-a mai urat si Sarbatori Fericite! Jur ca cineva acolo sus, mai sus de etajul 8, ne-a vazut asa hotarate si a zis sa ne ajute…Eram asa de lesinate ca nu ne-a mai trebuit nimic in seara aia, era ca si cum am fi fost la sala vreo doua ore..

Trecem peste, vine Kerekes acasa, da sa puna bradul….si constata ca nu incape in casa!!!!! A trebuit sa taie din el cu mine protestand ca NUUUUUU!!! Nu taie nimeni din bradul meu!!!!

Voi aveti ceva povestioare amuzante cu brazii vostri sau de Craciun? Va astept cu ele aici pe pagina de FB a blogului si cine obtine cele mai multe rasete (likeuri adica) pana pe 20 decembrie la ora 12.00 ziua, va primi o pereche de sosete de lana marca Grodo de la www.Littlebandit.ro, marimea la alegere, puteti sa le vedeti aici. Pentru ca intre timp, eu am descoperit lana si ce buna e ea iarna, cand chiar e musai sa stai pe afara mai mult sa cari un brad sau alte chestii de genul. O sa va scriu un articol si despre asta, cat de curand.Pana atunci, daca aveti curiozitatea, bagati un ochi pe siteul fetelor si pe pagina lor de facebook Little Bandit

Photo credit : Shutterstock.com





miercuri, 16 noiembrie 2016

Despre Usborne: carti si nu numai



Dupa cum stiti, noua ne plac cartile Usborne. Avem, dam cadou etc. V-am mai facut cateva posturi cu cele care ne plac.
Ce nu v-am povestit pana acum este despre oamenii care ni le aduc.

Pe Alina am cunoscut-o cand fugaream o carte cu labirinturi pentru finul meu, a fost deosebit de deschisa si de ajutor in alegerea mea finala. L-am trimis pe sot peste ea intr-o zi, cam pe nepusa masa, fiind presata de timp si tot  a rezolvat cumva situatia. Are si ea o fetita de 2 ani si jumatate si stie exact cum sta treaba cu cadourile care trebuie sa vina la timp

Am mai povestit cu ea telefonic despre ce inseamna jobul de reprezentant Usborne, mai mult din curiozitate, ca eu nu am deloc stofa de salesman. Am aflat ca mai intai trebuie sa iti placa mult de tot cartile de la Usborne, sa faci o pasiune pentru ele, sa le intelegi adevarata valoare in educatia copiilor si abia apoi le poti vinde. Editura are peste 2700 de titluri, iar cartile sunt potrivite pentru toate categoriile de varsta intre 0 luni -18 ani, ele fiind prezentate intr-o maniera foarte atractiva si usor de inteles pentru copii. Mai exact, Mihu invata despre corpul uman dintr-o carte recomandata de la varsta de 5 ani…deci da, poti sa-i explici ceva unui copil curios chiar si inainte de varsta, prin intermediul acestor carti.

Am intrebat-o despre activitatea ei exact, cum a inceput, cum s-a dezvoltat partea aceasta. Iata ce mi-a raspuns:
“Inscrierea ca reprezentant Usborne este foarte facila si presupune achizitionarea unui pachet de inceput care costa numai 50 de lire si contine carti si materiale necesare vanzarii in valoare de 150 de lire. Asadar investia este minima. Inceputul a fost mult mai usor decat cred multi. Am fost placut surprinsa de feedbackul pozitiv primit de la o multime de parinti si dascali si asta m-a facut sa imi doresc sa evoluez din ce in ce mai mult. A trecut un an de cand m-am inscris, un an in care m-am dezvoltat in primul rand din punct de vedere personal, am invatat multe despre antreprenoriat, despre trucurile de marketing care te ajuta sa faci o promovare buna. Momentan sunt Team Leader și am o echipa de peste 20 de oameni absolut minunati, care imi impartasesc pasiunea pentru carti si pe care incerc sa ii ajut cat pot de mult sa faca din aceasta activitate jobul ideal. “

Si pentru ca mi-a sarit in ochi expresia jobul ideal, pe care toti ni-l dorim, am intrebat mai departe. De ce e asta musai jobul ideal?
“Este un job de vis pentru mine pentru ca il fac in functie de disponibilitatea mea, imi permite sa fiu mereu langa fetita mea si sa aloc oricat timp doresc acestei activitati. De asemenea imi ofera posibilitatea sa presar bucurie in privirile copiilor, sa imi folosesc la maxim creativitatea, sa intalnesc oameni minunati si nu in ultimul rand sa obtin un venit suplimentar considerabil”
Deci a bifat venit suplimentar, program flexibil  si satisfactie personala…eu as zice ca e destul de bine, cati dintre noi nu am vrea un asa job…pacat ca nu am abilitati de vanzari..

Am rugat-o sa ne dea cateva titluri de carti care ar fi musai sa exista intr-o casa cu copil:
“Incep cu  My first keyboard Book, o carte pian cu care cei mici pot canta folosindu-se de degetele si urmand culorile. Ca tot vin sarbatorile va recomand varianta cu tematica de Craciun My first Christmas keyboard book sau varianta ei mare unde se pot distra concomitent 2 copii Big keyboard book.
Colectia wipe clean, mai exact carțile și cardurile plastifiate ce pot fi scrise cu marker nepermanent și sterse la nesfarșit pentru exersarea in voie a scrisului este de asemenea printre preferintele ei.
Fingerprint Activities, o carte cu tusiera nonalergica pe baza de apa, ce permite copiilor sa creeze tot felul de imagini avand ca punct de plecare amprenta degetelelor. Este una dintre cartile ce dezvoltă simturile tactile si imaginatia. Editura o recomanda de la 6 ani in sus dar pitica mea este incantata de jocul acesta cu amprentele.
Colectia peep inside este superba, copiii fiind incantati sa ridice fiecare “usita” si sa descopere ce este dedesubt. Este una din colectiile prin care cei mici isi hranesc setea de cunoastere specifica varstei alaturi de cele din colectia see inside (recomandata pentru copii mai mari, de peste 6 ani).
Sa nu uitam nici de minunatele cărți cu povesti, atat clasice cat si moderne, potrivite de la nastere pana la adolescenta. Ideale pentru cadoul de craciun sunt aceste seturi tare dragute .”
Dupa cum vedeti , a incercat sa sintetizeze, dar e greu cu atatea carti frumoase… :D

Pe Alina o gasiti atat pe pagina ei de facebook Alina Dobre cat si pe pagina de carti Book Store.  Va ajuta cu drag cu recomandari in functie de varsta si interesele copiilor.
Eu am rugat-o ca, daca isi gaseste timp, sa ne prezinte din cand in cand cate un tip de carti… fingers crossed!