O statuie la doamna, va rog!

Azi e ziua ei… femeia care merita statuie din punctul meu de vedere.. MAMA… a mea adica, actuala Buni de Mihu.

Dupa ce si-a facut cota de crescut propriii copii, doamna Mama a mea a decretat ca are de gand sa-si ajute copiii ei proprii si personali cu viitorii lor copii..nu de alta, dar sa le fie mai usor.. asa ca s-a cerut mutata acilica aproape de fie-sa (nu de alta, dar fi-su nu prea da semne ca ar face copii prea curand).

Si a venit Mihu.. Mihu, febletea ei, lumina ochilor ei, colegul ei de zodie Capricorn… o suspectez cateodata ca il iubeste pe el mai mult decat pe mine, dar zau ca nu ma deranjeaza…

L-a crescut pe Mihu de la 3 zile, a fost zilnic la noi si ne-a ajutat cu toate cele…s-a jucat cu el, i-a citit si i-a inspirat dragostea de carti.. a stat cu el de dimineata pana seara facandu-I toate cele..

De cand Mihu e la gradi, in fiecare zi se urneste frumusel si vine pe la noi…ne face de de toate ce trebuie facute si apoi se duce dupa Mihut… asa au si ei o ora jumatate zilnic de stat impreuna…de obicei vin de la gradi si se duc pe la Mega unde Mihu o tapeaza vesnic de ceva…biscuiti, capsuni, etc…pe la farmacie ii cere acadele de tuse…si-asa mai departe…se mai plimba , se mai joaca, e timpul lor impreuna…de cand Mihu a mai crescut, discuta diverse, se mai cearta cateodata, se mai impaca, au ei acolo bula lor de fericire care e doar a lor… cateodata ma uit la el si vad ca ii seamana atat de mult la unele reactii de ma umfla rasul…

Ca sa concluzionez, viata noastra e muuuult mai usoara si mai frumoasa datorita lui Buni.. Mihu e iubit si ingrijit cum nici nu am visat eu.. Buni e ingerul nostru pazitor care, atunci cand iti crapa buza, apare ca o boare si rezolva instant orice…

La multi ani, Mama! Sa ne traiesti mult si bine, sa vezi micul poznas crescand , sa ai cu cine sa te contrazici si pe cine sa inveti de bine, sa-ti mai scoata si altcineva peri albi, nu doar eu.. :D

Si sa stii ca te iubim si iti multumim pentru tot ce faci!

Poza la 3 ani diferenta…

O mama si-o alta mama

Ne-am virozat...nu toti, ci doar tasu si Mihu mic...pentru cine nu stie cum e cu copil virozat, va explic imediat..

De unde exista doar : Tati!!!, brusc , in holul lui Medicover, Mihu stand la tasu in brate a emis un : 'A mamiiii! plin de jale, de am intepenit si eu si tasu...aha, deci stii ca ai si mama, mbon..
Si stieeeee...de cand e bolnav ar sta non stop in brate la ma-sa. Nimic anormal, ar zice unii. Dar domne, stai asa, ca eu nu-s obisnuita cu din astea. Al meu copil in stare naturala, face orice altceva in afara sa stea la mine in brate. Ne obisnuim si cu asta (stiu, suna ciudat). Prestam numai in brate, pana ne cam cad brate ca are vo 12 kile.

Problema intervine cand ma-sa trebuie sa se duca la job. Am avut prima experienta cu copil-maimutica catarat pe mine ca nu vrea sa plec. Sincer, nici eu nu voiam, dar deh... explicat ca de acolo vin banii nostri pentru mancare, casa, jucarii, haine etc...tot nu prea, dar in fine.

Tot parte din virozeala e si suzeta..sau mai exact suzetele...nici o cantitate din ele nu e suficienta, le-ar vrea pe toate, tot timpul...mama lor de bucati de plastic.Bine macar ca de data asta a putut respira pe nas si nu am mai avut scandal si cu asta, ca inca nu a invatat sa respire pe urechi..

Creiereala maxima vine cand incep urletele..care vin pe banda rulanta, motivate sau nu...pur si simplu, din senin, incepe sa planga...cam la 5 minute cu regularitate...cand mai are si motive, pai sa te tii!!! Degeaba vorbesc cu el, incerc sa ii explic cate ceva, nu...cote maxime, care ar face geloasa orice soprana si-mi strapung mie creierii nedormiti..

Ca orice problema, toata situatia asta mai are si solutii: daca de tasu am "scapat", in sensul ca a plecat in delegatie , pe Mihu l-am tratat cu diverse siropuri, siropele, pufuri si alte cele, dar nici de data asta nu am ajuns la antibiotic, ca am luat-o din pripa. Dar solutia majora a venit pe doua picioruse, cu tramvaiul 32..

SARU'MANA BUNI!!!!!!!

Cand am vazut-o intrand pe usa duminica dupa-masa, imi venea sa ii pup picioarele (nici eu nu stateam stralucit cu sanatatea si Mihu era la apogeul virozei). Si n-a mai plecat, domne. A stat la noi de atunci, i-a calmat si pe nepot si pe fiica-sa, a dormit cu nepotul ca fie-sa sa mai revina si ea cat de cat in grafic, s-a pliat pe toate cele si ne-a scos la liman.
Sa mai zic o data: SARU'MANA BUNI!!!!!!!
Si cand ii zic ca nu stiu cum o sa pot sa-i multumesc vreodata pentru ce face pentru noi, se uita la mine cu ochii ei mari, verzi si faini si-mi spune: Ba o sa poti! Sa faci si tu pentru el ce fac eu acum pentru tine!
Sa traiti, am inteles, se executa!
Sa mai zica cineva ca nu-s copil cuminte si ascultatro si la 34 ani...

La multi ani si Saru'mana!

Si din nou cu saru’mana..

Saru’mana mama , care m-ai facut si m-ai crescut...acum vad si eu ce greu, dar si ce frumos e sa cresti un suflet de om...saru’mana ca ti-ai gasit timp sa ma mangai si pe mine cand veneam si ceream, desi faceai mancare cu mana cealalta, crescandu-ma AP chiar daca curentul de Attachment Parenting poate nu exista atunci...saru’mana ca m-ai lasat sa colorez toate careurile de cuvinte incrucisate cand inca nu stiam sa le rezolv...saru’mana ca m-ai invatat sa iubesc cartile si cititul...saru’mana ca m-ai lasat sa ma descurc si nu mi-ai dat totul pe tava...saru’mana ca m-ai stropsit cand mi-o luam in cap si faceam/ziceam chestii nelalocul lor..saru’mana ca m-ai facut omul care sunt azi..

SARU’MANA ca-mi ingrijesti, cresti si cel mai important, iubesti puiul meu de om...

La multi ani, mama draga! Sa ai multi ani fericiti, sanatosi si frumosi in care sa ne bucuram unii de altii, sa-l vedem pe Mihut crescand mare si frumos, poate sa ajungem sa-l vedem si pe el cu un pui al lui.

Azi e ziua ta si-mi amintesc ca in fiecare an cand te intrebam ce-ti doresti, raspunsul era invariabil: doi copii cuminti! Ei, poate n-am fost cuminti, dar cu siguranta am ajuns cu minti…prin truda ta, ai crescut doi oameni care se descurca singuri si sunt pe picioarele lor …stiu ca tot ce ti-as putea da nu egaleaza lucrul asta…dar asta e cadoul pe care ti l-ai facut singura…si chiar daca acum teoretic, fiind om mare, s-ar presupune ca nu mai am nevoie de ajutorul tau, tu tot ma ajuti…si iti multumesc pentru asta…acum inteleg ce mi-ai repetat 30 de ani, ca voi fi copilul tau mereu, chiar si cand voi avea 60 de ani…sa dea Dumnezeu sa prindem momentul ala, sanatoase si in putere..imi doresc sa-ti mai spun La multi ani inca vreo 30 de ani de acum incolo, cat de mult s-o putea …

Iar la anul, s-ar putea sa auzi si un : ‘a muţ an! mic, daca s-o porni Mihut sa vorbeasca…

La multi ani, mama!

Copilul tau de 33 ani, vesnic recunoscator, care te iubeste.

Despre 2014

Ca tot a trecut si n-am apucat sa-l bag in seama...
2014 a fost un an cum nu am mai avut...a debutat furtunos cu venirea lui Mihu mic...a continuat cu acomodarea cu viata cu el...a fost frumos, dar al naibii de greu... m-am pierdut pe mine, cea independenta si vesnic in miscare, care facea ce voia cand voia, era mereu pe undeva prin oras, la sala, la cafea, la film, la cumparaturi, dormea cand voia, bucatarea linistita seara, juca Catan cateva ore cu prietenii, avea invitati des pe acasa etc...m-am descoperit pe mine, cea care a avut nevoie de sotul ei in continuu in spital (da, n-as fi crezut vreodata sa fiu dependenta, dar el mi-a dat forta necesara sa trag de mine cand simteam ca nu pot), cea care nu avea forta sa stea in picioare in primele saptamani dupa nastere, dar a reusit sa schimbe copilul pe masuta de infasat cand simtea ca lesina (n-a durat mult, a mi-a parut forever and ever), care a avut rabdarea sa stea 4-5 ore in canapea cu pruncul atasat la san, chiar daca a avut o nevoie acuta de a merge la baie dupa primele 2 ore, cea care uita sa manance pana la 5-6 seara, desi inainte nu concepea sa sara masa de dimineata...mi-am gasit puteri de neimaginat, ca eroii din povesti...m-am vazut pe mine transformandu-ma intr-o persoana mai buna, mai rabdatoare pentru EL...
Comoara mea care m-a schimbat in o mie si unu de moduri, toate mai bune unul decat celalalt...mi-a aratat ce si cum trebuie sa fie...m-a facut sa-mi ating limitele si sa mi le depasesc doar ca sa imi vad rasplata...un zambet, o fluturare de manutza, mirosul inconfundabil de bebelus, ritmul respiratiei lui mici si linistite cand doarme langa mine...
2014 a daramat ce cunoscusem si investigasem in 2013 privind mamicenia si rescris ceva mai bun...in loc sa doarma in patutul lui, Mihu a dormit cu mine...asa l-am admirat in lumina lunii intr-o noapte cand avea 2 luni...batea luna pe un nasuc mic si jur ca ceva mai frumos n-am vazut in viata mea...cred ca am stat si m-am uitat la el vreo ora asa...l-am purtat..in wrap elastic, in sling, in Boba, in wrap tesut...mereu langa mine, cunoscand lumea din siguranta bratelor mele..m-am adaptat la nevoile lui si la ce-mi arata el si ce bine ne-a fost...ne-am jucat, ne-am iubit, ne-am dragalit, ne-am facut selfieuri haioase..
Tot in 2014, gratie grupurilor de babywearing am cunoscut o multime de persoane care au devenit importante si dragi mie...Anka, Cristina cu Pufu si Cristina cu Georgica, Alexandra, Roxana, Catalina, Virginia, Andreea care vrea sa culeaga mere din pom cu slingul pe ea, Maria, Andra, Pam Pam, Dana care m-a botezat Albastra, Ada, Raluca, Sandra si inca multeeeeeeeee, multe Doamne si toate mamici nemaipomenite cu pici frumosi si iubiti...toate m-au invatat cate ceva si mi-au facut 2014 mai frumos...
La sfarsitul lui 2014 ma minunam cand a trecut...da, a fost greu, zilele lungi, nu apucam neam sa fac cate imi propusesem, dar a trecut prea repede...Mihut e deja un copilas, nu mai e bebelusul delicios de care se mirau toate doamnele cand radea la ele...merge, se oftica cand n-are voie ceva si-ti explica clar ca se oftica, face o gramada de chestii...a crescut...mult prea repede pentru gutul meu...dar asta e...
A fot un an minunat si vreau sa multumesc tuturor celor care m-au ajutat sa trec cu bine prin el...stiti voi, ca la Oscaruri...asa ca multumesc celor doua persoane care mi-au suportat nervii, hormonii de sarcina, mi-au facut un sandvis sau au scos Mihut afara ca sa apuc sa stau jumi de ora in cada.. Saru'mana , mama! si Te iubesc , sotul meu!

Dragostea cu vorba si dragostea cu fapta

In viata mea, am cunoscut 3 tipuri de dragoste adevarata...da, stiu, sunt o norocoasa...
Prima a fost dragostea mamei...in afara de replica nefericita, pe care toti parintii o foloseau pe vremea aia: "daca nu esti cuminte mama nu te mai iubeste" pe care mi-a zis-o probabil in disperare de cauza, incercand sa se descurce cu doi copii de crescut, casa, servici etc si incercand sa domoleasca putin taifunul in crestere care eram, mama mi-a facut foarte clar cu precizia unui ceasornic cand am mai crescut: mama te iubeste indiferent ce faci...tata ne iubea cand trebuia sa se laude cu noi...cica ne iubea in felul lui cand nu era troscanit, dar na...eram cam prea mica sa-mi amintesc...ulterior a considerat ca-i greu si s-a carat...da, provin din ceea ce se numea o familie dezbinata...ei, si crescand eu asa cu mama, am simtit nevoia sa rasplatesc dragostea asta neconditionata care cu o mana invartea in oala cu mancare si cu celalalta ma mangaia pe mine pe cap, care se oprea din ce facea si ma alinta cand ceream...ma purtam cat puteam eu de bine, mai tarziu invatam bine sa iau note mari, ca asta se parea ca o facea fericita, ii mai faceam o cafea mai tarziu cand eram mai mare etc...incercam sa-i fac viata mai usoara...asa am invatat eu ca iubirea e cu fapta, nu numai cu vorba, cand iti convine si cand e viata roza..
Ulterior in viata mea adulta, am avut un prieten care ma iubea cand erau lucrurile bune si frumoase...cand dadeam de greu, brusc lucrurile se schimbau....deja mi-era clar ca ceva pute in Danemarca..evident n-a iesit nimic..
Si-am dat de Kerekesu'...cu care m-am lamurit ca dragostea nu vine (cel putin la mine) cu focuri de artificii...nu domne, vine cu :  am spalat eu vasele, ca stiam ca vii tarziu...sau...lasa ca fac eu, ca tu esti obosita...cu grija fata de ala pe care spui ca il iubesti, cu faptul ca il pui inaintea ta si faci lucruri pentru el/ea nu pentru ca ti le cere, ci pentru ca iti pasa si vrei sa-i faci viata mai usoara...da, dragostea mea e rationala si bazata pe fapte...degeaba imi canti serenade si vii cu o duzina de trandafiri, daca gunoiul nu-i dus, vasele nu-s spalate si eu trebuie sa fac asta la 12 noaptea, venita dupa o zi de munca...degeaba imi spui ca ma iubesti la nebunie, daca atunci cand raman fara serviciu imi scoti ochii ca stau pe banii tai, chiar daca eu imi caut cu disperare de lucru...da, replica "la bine si la rau" la asta se refera...asta a fost al doilea tip de dragoste...
Si-a venit Mihu mic...si in noaptea cand l-am nascut, stateam si ma uitam la el si vorbeam cu taica-su... mai draga, da'nu trebuia sa simt si eu asa o strafulgerare, un foc de artificii, un cutremur ceva...oare nu-mi iubesc copilul? nu de alta, da esti bombardat de povestiri de genul ca in prima clipa cand l-ai vazut etc etc...si te simti vinovat si defect,..tu de ce nu? si Kerekesu', sfatos si intelept ca intotdeauna imi spune: ce simtim noi acum e in primul rand responsabilitate...sigur ca-l iubim, doar ca nu suntem melodramatici cu asta...n-avem nevoie de focuri de artificii ca sa-i schimbam chilotii si sa-i dam mancare si sa-l luam in brate...si mare dreptate avea...dupa cateva zile, ma uitam la el si mi-era clar ca-l iubesc, dar mai presus de asta, ca sunt responsabila pentru el..cum altcumva te-ai trezi din 2 in 2 ore si te-ai chinui tu pe  tine in moduri pe care nu ti le-ai imaginat vreodata, daca nu ai iubi fiinta pentru care faci lucrurile astea?si pe deasupra sa gasesti puterea sa te mai si bucuri de asta...da, asta e iubirea de mama...te pui pe tine undeva mai jos si pe primul, al doilea, al treilea loc vine el...botzul de om pe care l-ai nascut...si te simti responsabila pana in maduva oaselor...si iar ajung la aceeasi concluzie...dragostea adevarata e aia responsabila, aia in care iubesti cu fapta, nu cu vorba..catodata e infricosator cand iti dai seama ca o fiinta umana depinde de tine pentru orice, dar in acelasi timp, e maret...iti da aripi, iti da puterea sa faci tot ce e necesar, nu pentru ca e obligatia ta, ci pentru ca il iubesti si vrei sa faci tot ce poti pentru el..si vei continua sa faci asta si cand va fi creste si chiar si cand va fi adult...pentru ca mama esti cat traiesti...si cand va avea 40 ani, tot mama lui vei fi...si tot vei pune nevoile lui in fata nevoilor tale..si-l vei iubi cum te vei pricepe tu mai bine, vei gresi si vei regreta greselile, vei invata din ele, vei face tot ce-ti sta in putinta ca viata lui sa fie mai usoara si mai lina...vei suferi ca un caine cand nu vei putea sa intervii tu sa-i rezolvi problemele, cand se va stropsi la tine ca e mare si sa-l lasi in pace ca stie el mai bine, vei putea sa-i dai cei mult un sfat cand vei considera ca greseste...si il vei iubi ...in momentele cand nu va "merita" sa fie iubit, cand iti va pune nervii la incercare, cand va avea cel mai urat comportament, atunci il vei iubi cel mai mult, pentru ca atunci va avea nevoie...si asta, parerea mea, e dragostea adevarata si responsabila...la bine si la rau, dar mai ales la rau, se alege dragostea cu fapta de dragostea cu vorba...