Dragostea cu vorba si dragostea cu fapta

In viata mea, am cunoscut 3 tipuri de dragoste adevarata...da, stiu, sunt o norocoasa...
Prima a fost dragostea mamei...in afara de replica nefericita, pe care toti parintii o foloseau pe vremea aia: "daca nu esti cuminte mama nu te mai iubeste" pe care mi-a zis-o probabil in disperare de cauza, incercand sa se descurce cu doi copii de crescut, casa, servici etc si incercand sa domoleasca putin taifunul in crestere care eram, mama mi-a facut foarte clar cu precizia unui ceasornic cand am mai crescut: mama te iubeste indiferent ce faci...tata ne iubea cand trebuia sa se laude cu noi...cica ne iubea in felul lui cand nu era troscanit, dar na...eram cam prea mica sa-mi amintesc...ulterior a considerat ca-i greu si s-a carat...da, provin din ceea ce se numea o familie dezbinata...ei, si crescand eu asa cu mama, am simtit nevoia sa rasplatesc dragostea asta neconditionata care cu o mana invartea in oala cu mancare si cu celalalta ma mangaia pe mine pe cap, care se oprea din ce facea si ma alinta cand ceream...ma purtam cat puteam eu de bine, mai tarziu invatam bine sa iau note mari, ca asta se parea ca o facea fericita, ii mai faceam o cafea mai tarziu cand eram mai mare etc...incercam sa-i fac viata mai usoara...asa am invatat eu ca iubirea e cu fapta, nu numai cu vorba, cand iti convine si cand e viata roza..
Ulterior in viata mea adulta, am avut un prieten care ma iubea cand erau lucrurile bune si frumoase...cand dadeam de greu, brusc lucrurile se schimbau....deja mi-era clar ca ceva pute in Danemarca..evident n-a iesit nimic..
Si-am dat de Kerekesu'...cu care m-am lamurit ca dragostea nu vine (cel putin la mine) cu focuri de artificii...nu domne, vine cu :  am spalat eu vasele, ca stiam ca vii tarziu...sau...lasa ca fac eu, ca tu esti obosita...cu grija fata de ala pe care spui ca il iubesti, cu faptul ca il pui inaintea ta si faci lucruri pentru el/ea nu pentru ca ti le cere, ci pentru ca iti pasa si vrei sa-i faci viata mai usoara...da, dragostea mea e rationala si bazata pe fapte...degeaba imi canti serenade si vii cu o duzina de trandafiri, daca gunoiul nu-i dus, vasele nu-s spalate si eu trebuie sa fac asta la 12 noaptea, venita dupa o zi de munca...degeaba imi spui ca ma iubesti la nebunie, daca atunci cand raman fara serviciu imi scoti ochii ca stau pe banii tai, chiar daca eu imi caut cu disperare de lucru...da, replica "la bine si la rau" la asta se refera...asta a fost al doilea tip de dragoste...
Si-a venit Mihu mic...si in noaptea cand l-am nascut, stateam si ma uitam la el si vorbeam cu taica-su... mai draga, da'nu trebuia sa simt si eu asa o strafulgerare, un foc de artificii, un cutremur ceva...oare nu-mi iubesc copilul? nu de alta, da esti bombardat de povestiri de genul ca in prima clipa cand l-ai vazut etc etc...si te simti vinovat si defect,..tu de ce nu? si Kerekesu', sfatos si intelept ca intotdeauna imi spune: ce simtim noi acum e in primul rand responsabilitate...sigur ca-l iubim, doar ca nu suntem melodramatici cu asta...n-avem nevoie de focuri de artificii ca sa-i schimbam chilotii si sa-i dam mancare si sa-l luam in brate...si mare dreptate avea...dupa cateva zile, ma uitam la el si mi-era clar ca-l iubesc, dar mai presus de asta, ca sunt responsabila pentru el..cum altcumva te-ai trezi din 2 in 2 ore si te-ai chinui tu pe  tine in moduri pe care nu ti le-ai imaginat vreodata, daca nu ai iubi fiinta pentru care faci lucrurile astea?si pe deasupra sa gasesti puterea sa te mai si bucuri de asta...da, asta e iubirea de mama...te pui pe tine undeva mai jos si pe primul, al doilea, al treilea loc vine el...botzul de om pe care l-ai nascut...si te simti responsabila pana in maduva oaselor...si iar ajung la aceeasi concluzie...dragostea adevarata e aia responsabila, aia in care iubesti cu fapta, nu cu vorba..catodata e infricosator cand iti dai seama ca o fiinta umana depinde de tine pentru orice, dar in acelasi timp, e maret...iti da aripi, iti da puterea sa faci tot ce e necesar, nu pentru ca e obligatia ta, ci pentru ca il iubesti si vrei sa faci tot ce poti pentru el..si vei continua sa faci asta si cand va fi creste si chiar si cand va fi adult...pentru ca mama esti cat traiesti...si cand va avea 40 ani, tot mama lui vei fi...si tot vei pune nevoile lui in fata nevoilor tale..si-l vei iubi cum te vei pricepe tu mai bine, vei gresi si vei regreta greselile, vei invata din ele, vei face tot ce-ti sta in putinta ca viata lui sa fie mai usoara si mai lina...vei suferi ca un caine cand nu vei putea sa intervii tu sa-i rezolvi problemele, cand se va stropsi la tine ca e mare si sa-l lasi in pace ca stie el mai bine, vei putea sa-i dai cei mult un sfat cand vei considera ca greseste...si il vei iubi ...in momentele cand nu va "merita" sa fie iubit, cand iti va pune nervii la incercare, cand va avea cel mai urat comportament, atunci il vei iubi cel mai mult, pentru ca atunci va avea nevoie...si asta, parerea mea, e dragostea adevarata si responsabila...la bine si la rau, dar mai ales la rau, se alege dragostea cu fapta de dragostea cu vorba...