Cum a venit Mihu mic

Da, eram datoare cu o povestire a nasterii lui Mihu mic..si uitasem de asta...mi-am amintit doar fiindca mi-a crapat laptopul de serviciu si am trecut pe al familiei...si acolo troneaza aceasta poza..

si toata lumea mi-a zis: ce fericita esti!!!
Sa va zic toata povestea...
Era joi pe 16 ianuarie...m-am dus eu sa ma fac albastra...la coafor, cat stateam la scafa, am simtit niste contractii, mai zdravene decat ce experimentasem pana atunci...ajung acasa si ii zic lui Kerekes...hai sa mai aruncam 65 de lei pe-o monitorizare ca mi se pare ceva...ce? nush...da mi se pare ceva...mai facusem cateva monitorizari pana atunci la Medicover, de aia stiam tariful...omul meu, linistit...hai...da' sa papa si gura noastra ceva inainte...stiti ca atunci a poftit la cartofi prajiti, nu? am papat noi linistiti, ne-am urcat in fluturasul nostru albastru si hai, ca bagajul oricum era in masina deja...faceam 39 saptamani..
Ajungem, ne hlizeam pe acolo...facem monitorizare...si o aud pe doctora sunand la doctorita mea si zicandu-i ca ea cheama inapoi echipa de operatie ca "nu are tupeul sa ne lase pana dimineata asa"...oamenii din echipa de-abia plecasera si daca s-ar fi putut amana, probabil asa ar fi facut ...Mihut avea bataile inimii incetinite pentru ca, dupa cum s-a dovedit ulterior isi pusese cordonul de gat si se strangula incet si sigur cu el...nici nu s-a mai discutat de nastere naturala etc...direct la sala de operatie cu noi...
Si facem anestezie...subsemnata are fix discul ala deplasat la coloana, deci au cautat unde altundeva sa bage cateterul...asta e amintirea cea mai crunta...momentul cand a intrat acul si mi s-a facut rau...m-au lasat sa revin, anestezista zicea ca daca nu se poate asa imi face celalalt tip , eu ma uitam la doctorita mea si o intrebam ce sa fac, noroc cu ea, ca m-am linistit si s-a putut face...dupa aia n-am mai simtit nimic...Kerekes imi povestea ca le "zburau manutzele" pe acolo cu o viteza uimitoare...ca sa va lamuresc, doctorita mea are un metru si o scama si ar putea trece cu succes drept adolescenta, dar e una din cele mai profi persoane pe care le-am cunoscut vreodata...la cateva minute, fi-miu a iesit...protestand, evident, ca doar era fi-su ma-sii...asta tin minte ca prin vis asa, ca de la anestezie parca eram putin in ceata...cele mai vibrante si clare amintiri ale mele din noaptea aia sunt:
1. mi l-au pus pe Mihut la piept si atunci am realizat cat de mic era...imi incapea in spatiul dintre san si gat...era mic, moale si cald si a tacut instant cand s-a lipit de mine...eu nu-l puteam vedea bine ca nu puteam suci capul suficient si m-am multumit sa-l simt, sa-l miros...
Tin minte tot ca prin ceata ca ma coseau, am simtit miros de ars, glumeam cu doctora ca sa faca un goblenas acolo daca tot coase...o floricica ceva...si m-a pocnit un frig si un clantanit de n-am mai stiut de mine...soc termic au zis...pe urma am aflat ca am sangerat ca porcul de Craciun din cauza unor nebanuite probleme de coagulare...intr-un final m-au dus in salon...si acolo e cea de-a doua amintire clara:
2.m-au dus cu patul in rezerva si acolo erau ei...tati cu puiul lui mic in brate...ce mic era la mine in brate, inchipuiti-va ce mic parea la ta-su in brate...nu plangea, nu zicea nimic, doar statea lipit...i-am zis lui tati sa-si dea jos tricoul si sa-l lipeasca de piele...a parut mai multumit...
Zilele urmatoare au trecut iar ca prin ceata intre calmante, incercari de alaptare, somnuri scurte, invatatul cum sa avem grija de Mihut...tati a fost cu noi acolo, dormind chinuit pe patul de insotitor (tre sa le fac un mail celor de la Medicover despre asta)...toata lumea s-a mirat ca l-am vrut tot timpul pe Mihut cu noi in camera...problema era ca eu nu prea paream sa-mi revin...cu toate calmantele, aveam dureri foarte mari, oriunde aveam o intepatura sau branula eu am avut vanatai imense, nu mai vorbesc de taietura...mi-a fost infernal de greu sa ma dau jos din pat, cu alte cuvinte corpul meu m-a tradat cum nici in cele mai negre cosmaruri n-as fi crezut...noroc de tati, care m-a ajutat/inteles/suportat...ca nu-s cea mai flower power persoana cand sunt pusa in situatii de genul...:D
Si undeva a doua zi, am facut poza asta...sunt sigura ca eram fericita...copilasul meu venise...dar la fel de sigura eram si destul de plina de calmante :D
Morala povestii:
 - intotdeauna sa ai incredere in instinctele tale cand esti gravida/mama...sunt infailibile...dupa cum se poate intelege de mai sus, a existat riscul real ca Mihut sa nu mai fie ok...s-a evitat cu succes pentru ca eu am vrut sa fiu sigura ca e totul ok, chiar daca ma costa 65 lei
 - cezariana e mana lui Dumnezeu in caz de urgenta...nu, nu o recomand nimanui doar asa...eu mi-am revenit foarte greu dupa ea, mi-a luat luni de zile sa revin cat de cat la viteza/tonusul(de miscare, nu va ganditi la burti lasate - alea sunt irelevante)...in spital mi-era greu sa-i tin capusorul lui Mihu mic in palma...si el avea 2.5 kg...deci va dati seama cata slabiciunea am avut...dar in cazuri cum am fost noi, cred cu tarie ca a facut diferenta intre viata si altceva...mi-ar fi placut sa il pot naste natural, dar nu a fost sa fie...important e ca el a fost bine..
Pe 20 ianuarie, ne-am incarcat in fluturas cu totii si am plecat acasa...ne uitam la Mihut si nu ne venea sa credem ca e al nostru si ca chiar il ducem acasa la noi sa ne incepem viata in trei...bine, cinci...sase cu buni :D

Asa arata Mihu la primul lui drum cu masina inspre casa...