6 reguli pentru impartitul jucariilor

Mihu mic IMPARTE! Da, ati citit bine…imparte. Bine, cand e odihnit, satul, se aliniaza planetele, stiti voi. Are si momente mai putin glorioase cand o cheama pe Emma la el sa se joace si apoi nu vrea sa ii dea nici o jucarie. Noroc ca Emma e demna fiica a mamei ei si ii explica foarte convingator: Mihu, nu e frumos asa! E frumos sa imparti. Si Mihu in 99% din cazuri reactioneaza si ii da si ei ce doreste.

Dupa multe  (mii) de explicatii ale mama-sii ca e mai frumos sa te joci impreuna si nu singur, ca uite, doreste si fetita/baiatul sa se uite putin la jucaria ta tocmai pentru ca e frumoasa, e un compliment de fapt,etc, s-a produs minunea…dar nu de pe o zi pe alta, nuuuu, cum ar fi sa fie asa usor???

A trebuit, ca orice pana acum, sa vrea el. Ca eu nu i-am impus niciodata sa isi dea jucariile. Sunt ale lui si el hotaraste. Dar in acelasi timp, i-am explicat de multe (mii) de ori ca daca el nu e inclinat sa dea o jucarie unui copil, nici copilul acela nu va fi inclinat sa ii dea lui si trebuie sa isi asume aceasta consecinta naturala.

S-a inceput cu schimbul de jucarii in parc, cand era micut. Se adunau la cate o masa de sah si puneam tot ce aveau la comun. Luau unii de la altii, mai aparea cate un conflict cand pleca cate unul acasa si isi voia jucariile inapoi, dar treaba mergea bine. S-a continuat cu mijloacele de transport: moto, trotineta, bicicleta etc.

Reguli de baza aplicate de noi:

1.       Jucariile tale sunt ale tale si nu te obliga nimeni sa le dai

2.       Daca nu le dai, nici nu le fluturi ostentativ prin fata aceluiasi copil caruia nu vrei sa I le dai (I s-a intamplat si lui si a incercat si el sa o faca:  ghinion, muma-ta nu e gluga de coceni aici si nu te poate lasa sa faci asta)

3.       Daca iti doresti o jucarie, o ceri (nu o smulgi).

4.       Ai mai multe sanse sa primesti acea jucarie, daca oferi ceva la schimb.

5.       Cand iti vrei jucaria inapoi, o ceri frumos. Daca intampini un refuz, faci foarte clar ca e a ta de acasa si o doresti inapoi. Ferm si politicos. Din nou, nu smulgem din mana. Valabil si invers, cand ti se cere jucaria pe care ai imprumutat-o, o dai inapoi .

6.       Regulile de mai sus se aplica pe jucariile tale de acasa si nu pe cele de la gradi, acolo doamna Diana rulz si te conformezi regulilor ei.

Pe masura ce a crescut si si-a dorit compania altor copii si joaca interactiva cu ei, a priceput ca trebuie sa dai ca sa si primesti. O data internalizata invatatura asta, lucrurile au devenit mai simple, pentru ca a dorit el sa dea si sa faca schimb. De asemenea, si dezvoltarea lui intelectuala i-a permis deja sa inteleaga ca daca o jucarie nu mai e in mana lui, nu inseamna ca i-a luat-o cineva de tot si ca o va primi inapoi.

De exemplu in minivacanta noastra la mare, a cunoscut o multime de copii cu care a impartit laptopul lui de jucarie, trenulete si inghetata chiar! Au fost Mia, Tudor, Vlad, Maria, Iustin si inca cativa (imi cer scuze ca nu le-am retinut numele tuturor) pe care atunci i-a cunoscut si tot atunci s-au si jucat impreuna.

Raisa era venita la aceeasi pensiune ca noi si cand l-a auzit la 9 seara ca el vrea inghetata, i-a cerut si ea mamicii ei. Mama ei nu cumparase si am vazut-o ca i-a picat putin fata pentru ca nu avea de unde sa ii dea. Asa ca l-am intrebat pe Mihu daca ar dori sa imparta inghetata lui cu ea. A zis ca da. M-am dus inspre frigider, impiedicandu-ma de inima mea cat televizorul, si le-am taiat inghetata in doua. Au fost foarte fericiti si au mai discutat o vreme de una alta, s-au jucat cu laptopul lui Mihu etc. In  acest timp, eu si tasu ne dadeam coate si ne minunam.

In ultimul timp, isi doreste foarte mult sa vina Emma pe la el si sa se joace impreuna. Initial nu prea ii da jucarii (valabil si invers cand mergem noi la ea, e reactie normala cumva), apoi se repliaza si se joaca frumos impreuna.

Asa ca se poate, oameni buni. Are 3 ani si acus 8 luni si tot ce am dat eu din gura in ultimii 3 ani s-a sedimentat frumos. Probabil a ajutat si faptul ca nu l-am fortat niciodata si simte ca are control asupra situatiei. Si zau ca imi place mai mult ca da el din proprie initiativa, decat daca l-as fi obligat eu sa faca asta. Nu de alta, dar nu planuiesc sa stau langa el pe parcursul intregii vietii si sa-l ghidonez ce si cui sa dea si sa nu dea. Prefer sa gandeasca cu capul propriu din dotare.

Mai exista mici conflicte pe ici pe colo, pe care le negociez cat de poate de amiabil si cu multe explicatii, dar in timp sunt sigura ca vor disparea si acelea.

Concluzia? O data cu nevoia de socializare si cu dezvoltarea perceptiei asupra lumii (partea cu jucaria data, care nu e pierduta pe vesnicie, ci o primesti inapoi), vine si imboldul de a imparti. Pentru ca omul e un animal social si isi doreste integrarea in grup si socializare. Doar ca nu la varste mici , aveti putintica rabdare.

Bata-te norocul....

Toata viata mea am auzit ca norocul ti-l faci singur. In cazul meu e adevarat. Nu am castigat nimic niciodata la vreun concurs, loto etc.. Si sotul meu e la fel. Dar nu-I bai, suntem ok, ne descurcam.

Ce nu ma asteptam e ca Mihu sa fie atat de norocos. Tasu zice ca norocul asta are o sursa sigura, de la un eveniment la o baita de a lui, in care s-a lasat cu o ingurgitare rapida a ceva ce doar trebuie sa iasa, nu sa si intre. Pe principiul iuteala de mana si nebagarea de seama. Eu am blocat acea amintire, cred ca va dati seama de ce.

Concluzia e ca Mihu e norocos. Foarte norocos. A castigat lotiuni solare, sedinte foto, hainute de lana, jucarii de valoare mai mica sau mai mare ( multumim inca o data, Kiddy Shop), multe si marunte sau mai mari.

Ii pica chestii asa in brate.

La propriu.

Caz concret: noi in tramvaiul 32 cu scopul precis de a ne plimba pana la Unirii. Intr-un tramvai plin, Mihu gaseste un scaun gol, se aseaza. Suntem aproape de usa. Vad un domn cu niste plase aproape de noi. Tramvaiul opreste la Liberty, se deschid usile si zvarrrrrr o nectarina se rostogoleste pe jos si se opreste langa piciorul meu. O iau si i-o returnez domnului.

-Poftiti.

 - Nu e a mea!

 Ma uit la plasele lui…

-          Nu, doamna, eu am prune!

Ne prapadim amandoi de ras. El continua:

-          Au coborat acum niste doamne, cred ca de la ele era.

Ma uit inspre usi, pac, se inchid usile si porneste tramvaiul. Ma uita la nectarine, ma uit la usi…ma uit la Mihu…scot un servetel , sterg bine nectarina si i-o intind:

-          Poftim, puiule, pofta buna!

-          Multumesc, mami!

O ia si incepe sa o rotzaie tacticos. Domnul cu plasele:

-          Doresti si o pruna?

-          Nu, multumesc.

Va las o poza cu norocosul meu. Si gandul ca daca s-a intamplat vreodata la vreo baie vreun eveniment de genul celui mentionat mai sus, oricat de neplacut ar fi pentru noi, parintii, s-ar putea sa iasa ceva bun din situatie.

Scrisoare pentru doamna de la trenulete

Stimata doamna de la trenulete,

Va denumesc asa pentru ca asa va spunea Mihu. Mihu care, pana ieri, avea o bucurie imensa in ochi cand vorbea de dumneavoastra. De ieri, din pacate, sunteti “doamna care mi-a rupt trenul”.

Va scriu pentru ca ieri efectiv nu am mai avut nici putere psihica nici fizica sa mai am o discutie cu dumneavoastra, dar vreau sa stiti exact cum a fost si cum s-a simtit toata ziua de ieri de partea noastra, mai exact de partea lui Mihu.

Ultima data cand am fost la dumneavoastra, s-a certat cu un copil pe trenulete. Speram ca nu i-ati pus o eticheta pe baza a ce s-a intamplat atunci. Din pacate, desi v-am explicat in amanunt toate datele problemei de atunci, vi le scriu mai jos, ati aplicat aceasta eticheta de copil-problema pe fruntea lui.

1.da, copii se cearta pe jucarii,

2.da, erau amandoi obositi si nu dormisera la pranz

3.da, intotdeauna exista negocierea si impacarea celor doi participanti

4. nu, nu am avut suportul celorlati parinti care au considerat ca e mai bine sa plece trantind si bufnind, luandu-si copilul pe sus, in loc sa mediem disputa lor si sa ajungem la ceva agreat de ambii copii, care sa ii multumeasca , sa le dea un sentiment de rezolvare ok si de validare fiecaruia din ei, sa invete ceva din disputa lor. Nu mai vorbesc de faptul ca mama celuilalt copil a avut o tentativa sa il zgaltaie pe al meu si cum eu nu i-am permis, a gasit urmatoarea persoana pe care sa isi verse nervii, respectiv copilul ei.

5. nu, nu aveati dreptul sa il certati pe Mihu , ignorandu-mi prezenta si faptul ca eu deja vorbeam cu el si ii explicam ce a gresit. Probabil v-a deranjat faptul ca v-am spus destul de clar ca eu ma ocup de el, cum stiu eu si nu altcineva. Da, este mai consumator de timp ce fac eu stand sa ii explic, sa discut cu el , sa ajungem la niste concluzii comune. Nu rezolva situatia in 2 secunde cum ati fi preferat , dar pe termen lung, copilul meu invata sa VREA EL sa dea, nu SA II FIE IMPUS. Si da, treaba asta necesita foarte mult timp.

Am crezut totusi ca, vazandu-ne de atatea ori la muzeu,  vazand ca nu ne multumim sa stam pe scaune, ci suntem pe langa copil si gestionam situatiile aparute absolut de fiecare data, veti intelege si nu se va repeta intruziunea dumneavoastra. Se pare ca m-am inselat.

Ieri mi-ati reprosat ca Mihu s-a certat inca de dimineata cu toti copiii. Se pare ca ati fost atenta doar in momentele in care ati dorit , asa ca va fac un rezumat al zilei:

-          Mihu s-a jucat cu un alt baietel, S., venit cu bunica.  La un moment dat amandoi voiau un vagon, S. considerand sa il loveasca pe Mihu in acest sens…cu discutii si negocieri cu amandoi, am reusit sa ii aduc la punctul unde s-au linistit, au facut cunostinta si s-au impacat. Mai exact, al meu si-a cerut scuze, celalalt nu, dar au fost amandoi multumiti. Bunica a tinut sa imi spuna ca pe vremea ei copiii mai stiau si de frica si l-a ameninta pe S ca il ia politia (tocmai intrasera doi domni politisti, care totusi nu au fost de acord cu ce spunea doamna). Ulterior , a mai existat o disputa pe un alt vagon, in care S iar l-a lovit pe Mihu, care de data asta a ripostat si el. Ei, in acel moment, bunica s-a sesizat, s-a suparat si a plecat cu nepotii. Deci iar m-am lovit de faptul ca apartinatorul copilului nu a fost dispus sa piarda timp pretios pentru a solutiona o disputa. Acest moment l-ati vazut dumneavoastra si l-ati pus in carca copilului meu, pentru ca in mintea dumneavoastra el era copilul –problema.

-          Copilul meu a stat 4 ore in muzeu, pentru ca noi venim special pentru acest lucru. Ceilalti copii mai vin, mai pleaca, e un flux continuu. Deci cand mi-ati spus ca numai el genereaza probleme, ganditi-va ca el a stat 4 ore versus un al copil care a stat 20 min. Cam care sunt sansele sa observati o disputa in 20 minute o data pe sezon versus 4 ore la maxim o luna? Au existat intervale de timp de 20-25 minute in care Mihu a fost singur la masa cu trenulete si atunci i s-a parut normal sa isi faca un tren lung din toate vagonasele si da, i-a fost greu cand au venit alti copii si a trebuit sa dea din ele, dar a dat. Chiar si din proprie initiativa.

-          Au fost multe situatii in care disputele intre copiii s-au solutionat amiabil, de catre ei sau cu ajutorul parintilor, pentru ca de aceea suntem langa ei. Aceste momente nu au contat, nu le-ati vazut. Probabil vi se par normale, dar sa stiti ca la 3 ani si jumatate toate aceste momente trebuie apreciate, pentru ca ei acum invata sa se comporte. Si da, ca toti oamenii, si ei mai gresesc, mai ales cand sunt obositi. Nu vi se intampla niciodata? Ca mie da…cand sunt obosita , e mai probabil sa imi scape o farfurie din mana, desi am facut acea miscare de mii de ori.

-          Undeva in jurul orei 2 si jumatate, adica in momentul ala al zilei cand copii sunt mai obositi ca niciodata, Mihu era singur la masa si isi facuse un tren mai lung. A venit un grup de 3 copii si au inceput negocierile. Problema, doamna draga, a fost ca vi s-au imputinat jucariile. Probabil s-au pierdut, nu vreau sa ma gandesc la alte variante. Aveti mult mai putine trenulete si sine decat aveati data trecuta cand am fost noi. Mai erau fix 3 locomotive. La 4 copii. Daca ati fi stat sa le urmariti joaca, v-ati fi dat seama ca aceasta a fost disputa principala. Normal ca am inceput sa il indrum pe Mihu sa imparta si cu ceilalti. Dar unul din ei a inceput sa protesteze ca voia fix locomotiva rosie, desi Mihu i-o oferea pe cea verde. Un alt copil nu avea nici o locomotiva, pentru ca ei erau 4 si locomotivele doar 3. Cunoscandu-se intre ei, l-au cam inghesuit pe Mihu si au inceput sa ii smulga vagoane, inainte sa existe vreo sansa sa le dea el de buna voie, chestie care clar l-a frustrat, moment in care am considerat sa intervin si sa discut cu el, astfel incat sa evitam dispute nedorite si sa multumim pe toata lumea, desi eram singurul parinte langa copil, ceilalti fiind afara, pe terasa.

-          Fix atunci ati venit sa imi precizati ca jucariile sunt pentru toti copiii si sa ma rugati, practic sa imi puneti in vedere, ca fiul meu sa dea din ele, neluand in considerare ca fix asta faceam. Probabil situatia nu se solutiona pe cat de repede ati fi dorit. Raspunsul meu ca fix asta incerc sa fac nu v-a multumit, drept care ati luat situatia in propriile maini si i-ati rupt trenul, luandu-i jumatate din vagoane, inclusiv locomotiva.  Sunt sigura ca nici nu ati avut idee ca era asa de importanta, pentru ca habar nu aveati de jocul lor. Probabil nici nu v-a interesat, ci doar ati dorit sa ne impuneti o situatie, mie si fiului meu. Facand acest gest, nu numai ca nu ati fost mai presus decat el, care are 3 ani si jumatate, ci chiar mai jos. Eu il invat pe el sa nu smulga jucariile din mana altui copil. Si vine un ADULT care face lucrul asta. Mai mult, ii ia partea cea mai importanta, locomotiva. Cam cat de frustrant credeti ca a fost? Ati vazut socul lui in fata gestului dumneavoastra? Probabil ca nu, doar v-a deranjat plansul care a  urmat, pentru ca ati inceput sa ii faceti morala ca ce s-ar intampla daca ar face asa toti copiii? Toti copiii nu faceau asa, pentru ca DOAR LUI i-ati smuls din mana vagoanele.

-          Tin sa va spun si consecinta a ceea ce ati facut, desi probabil nu va impresioneaza. Am vazut pe fata dumneavoastra ca erati satisfacuta ca ne-ati pus la punct. Gestul dumneavoastra a generat o frustrare si o furie in copilul meu care l-a trimis intr-un tantrum instant. Nu stiti ce e un tantrum? Nici eu nu mai stiam, de 6 luni de cand nu a mai facut unul, pentru ca le cam trecuse perioada si Mihu a crescut suficient de mare incat sa poata gestiona cu success frustrarile vietii lui de copil. Tin sa va precizez ca da, are frustrari normale generate de limitele impuse de noi, copilul meu nu e crescut ca un  print, stie ce sunt limitele, I se spune NU destul de des, dar cu explicatii de ce , cum si in ce fel, pentru ca asa mi se pare normal. Ce nu a putut sa gestioneze a fost acest gest, care nu a avut nici un sens, a fost gratuit si in mod evident , intentionat sa il raneasca. Cu asa ceva nu se confruntase pana acum.  Mihu a plans si si-a varsat frustrarea ceva timp, l-ati vazut, va fumati linistita tigara uitandu-va la noi. Cu greu am reusit sa il scot din muzeu, cu scopul de a gasi un loc linistit. Nici nu am notiunea a cat mi-a luat sa il pot linisti cat de cat, intrucat in timpul unui tantrum, neocortexul nostru, creierul logic isi da demisia si pleaca la plimbare. Ce ramane activ este cel reptilian, responsabil de situatiile de siguranta, furie etc. Cu cel reptilian nu te intelegi, tot ce spui tu, nu mai este procesat, tot ce conteaza atunci este sa ii asiguri un mediu de siguranta, pana se intoarce neocortexul la treaba. Stiati asta? Banuiesc ca nu.  Stiti ce mi-a zis cand s-a linistit? Ca vrea sa se impace cu dumneavoastra, ca ii pare rau ca v-a suparat si vrea sa isi ceara scuze. Aici am tras linie si i-am explicat ca daca doreste poate sa isi ceara scuze de la copii pentru disputele pe jucarii, dar nu de la dumneavoastra, pentru ca dumneavoastra ati gresit fata de el, nu invers.

-          Starea lui de suparare a continuat pentru ca era rupt intre dorinta de a se intoarce in muzeu si sentimentul ca acolo I s-a intamplat ceva rau, nici el nu stia ce sa mai faca…drept pentru care marea majoritate a timpului ramas a fost petrecuta in plansetele lui. Care au continuat si pe tren, unde mai mult a lesinat la mine in brate, decat a adormit. Stiti care au fost primele cuvinte cand s-a trezit? Doamna mi-a rupt trenul!!!! Si hai cu inca o tura de plansete pentru care cred ca v-ar multumi tot vecinii nostri de vagon care le-au auzit pret de 10 minute pana a ajuns trenul in statie. Timp de jumatate de ora in tren, in statie pana la masina si in masina in drum spre casa, asta am auzit eu. Plansetele fiului meu punctate de cate un Mi-a rupt doamna trenul!!!

Asa, ca stimata doamna care i-ati rupt trenul, puteti sa stati linistita ca nu va vom mai inoportuna cu prezenta noastra. Nu am obiceiul sa il duc din nou in locuri unde este respins si etichetat asa, tin prea mult sa il invat cum sa se comporte ok ca sa il expun voit la astfel de situatii. Sper doar ca citind analiza zilei noastra sa aveti macar un dram de regret ca v-ati comportat asa cu el. Pentru ca sincer, nici un copil nu merita asta. Locul lui magic, la care visa sa mearga in fiecare zi si de care ma intreba periodic cand mai mergem, acum este un loc cu amintirea unei nedreptati. Adio, magie!  Si responsabilul pentru treaba asta va priveste din oglinda. Sper ca va puteti impaca cu asta.

All inclusive: da sau ba?

Cum facem de obicei, in noiembrie am fost la Targul de Turism si ne-am luat concediu. La bulgari anul asta, ca turcii se cearta cam rau, dar tot all inclusive. L-am asteptat ca pe nu stiu ce… rog mamele sa faca un exercitiu de imaginatie:  0 treburi casnice, pune-te masa, scoala-te masa, doar piscina, sezlong si joaca cu copilul… eh, asa e ca suna bine? Plus saptemii de feluri de mancare pentru una bucata copil care ar trai cu aer, poate ceva l-o tenta… Raiul pe pamant, va zic! Daaaaa, sigur ca nu…Mihu nu a fost de acord.

Sa incepem cu inceputul. Vremea nu a tinut cu noi, vreo 3 zile a fost frig si vant, deci ciuciu balaceala in piscina pe care ma bazam eu sa ii faca foame. Colac peste pupaza, stiti voi cum fac copiii energici cu energie necheltuita? Fix ca trenul si nu ma refer la UUU-UUUU, cum face Mihu ca sa se amuze.. intra intr-o stare de agitatie in care trage, impinge, sare, alearga, se invarte in cerc pana ameteste, etc…orice numai sa miste…si tot nu e suficient.

Am zis ca rezolvam cu niste plimbari prin statiune. Da de unde? Maria Sa urla neconsolat ca vrea inapoi in camera sa se joace cu trenuletul, pentru ca da, nu putem pleca nicaieri , ca el isi face rucsacelul in care isi vara cate sine si trenuri incap. Mno bun.

In fata unui prunc care urla ca el nu vrea nici macar sa coboare la restaurant , darmite sa si manance, am zis sa gandesc. De ce? Cum? Ce-as putea face?

S-au intrezarit cateva explicatii:

-          Mihu este ceea ce se cheama in engleza “spirited child”, tradus la noi cu energic (cuprinde mai mult decat iepurasul Duracell aceasta denumire). Il deranjeaza aglomeratiile, vacarmul, nu tolereaza prea bine schimbarile rapide de locatie, iar cand s-a suparat/ofuscat pe ceva, sa te tii….

-          El mananca cat sa traiasca, nu traieste ca sa manance si nu prea agreeaza orele fixe de masa, darmite sa mai faca si un efort sa mearga undeva sa manance de fiecare data. La gradinita se ia cu copiii si merge treaba, in concediu nu. Si uite-asa am ajuns eu in postura (care nu prea mi-a placut) sa iau in geanta cate ceva de mancare (banana, caise etc, nu va imaginati castronul cu ciorba sau farfuria cu friptura) ca sa am sa ii dau ceva de mancare in camera…da, stiu, contravine multor principii pe care le agreez

-          Faptul ca vremea a fost urata a generat o frustrare marisoara in el, pe care nu si-a prea putut-o exercita si exorciza…

Acestea fiind spuse, hai sa ne gandim cum facem. Pai cum sa facem? Acum nu mai putem face prea mare lucru, asta e clar. Am tarait asa tot concediul si am scos ce a fost mai bun in el.Pe viitor, ne e foarte clar ca multiplele optiuni de la all inclusive nu ne mai trebuie.

Minidisco care speram sa il atraga l-a speriat, deci nu ne trebuie.

Saptemii de feluri de mancare l-au confuzat, deci mai bine un singur fel ales de comun acord la o autoservire , pus in fata si mancat.

Mic dejun? Foarte bun un iaurt si fructe direct pe plaja.

Piscina? Mai bine nu, ca facea ca trenuletul in jurul ei si trebuia sa fim non stop atenti sa nu alunece, sa nu se loveasca cu alti copii etc. Marea e suficient de mare sa aiba loc toti si se pare ca mai nou, ii place sa se joace in nisip.

Una peste alta, noua ne-ar fi priit, dar lui nu. Asa ca o sa revizitam litoralul nostru cu formula pensiune si mancat la autoservire+din sacosa, de nevoie. Pana o mai creste si el mai mare. Poate atunci o sa-I placa. Sau macar nu o sa mai vrea sa mearga cu noi! J)) Nu glumesc, la hotel erau o familie de romani care ne povesteau ca e ultimul concediu in care il mai iau pe “copilul” de 16 ani, la anul duca-se unde o vrea, ca s-au saturat de atatea proteste!

Vacanta frumoasa va uram!

Bebeloi

Am 3 ani si jumatate / Si stiu sa le fac pe toate…. Parca asa incepe o poezie de Lucia Muntean dintr-o carte care ii place tare mult.

Da, socant, deja are 3 ani si jumatate. Si chiar si zice asta, pana de curand zicea ca are zece ani, pentru ca ii place lui numarul 10. Multe lucruri se schimba rapid in el, asa de rapid ca ma iau prin surprindere pe mine. Tasu deja cred ca redescopera copilul in fiecare week-end cand vine acasa.

Bebelusul din el aproape a disparut..il mai intrezaresc cateodata in obrajorii rotunzi pe care si-i umfla intr-un fel anume cand se concentreaza sa faca ceva, in modul in care doarme, cu picioarele indoite si relaxate si moi, in manuta care strange prin somn o feliuta de cascaval (stiu, nu intrebati) asa de tare, ca nu i-o pot fura dupa ce a adormit si se trezeste cu ea storcita toata si unsuroasa in mana..in special cand doarme mai vad bebelusul din el…

Dar cateodata cere in brate sa se joace de-a bebelusul. Cred ca oboseste sa fie mare, desi isi doreste lucrul asta, si atunci ia o pauza…se urca in brate, musai sa il tii ca pe un bebe, isi trage genunchii la gura, da din  picioare si face oa-oa ca un bebe…pupaceli, dragaleli pana isi umple rezervorul de afectiune si pleaca inapoi la trenurile lui declarand ca e copil mare..

-          Nu, mami, esti un bebeloi..

-          Bebeloi?

-          Da, bebeloi..

-          Ce e bebeloi?

-          Pai vezi tu, nu mai esti bebelus, ca esti mare…dar cateodata vrei sa fii inapoi bebelus..

-          Da, vreau!

-          Esti un bebelus mare, adica un bebeloi…

-          Bebeloi!!!!!!

Dar si asta se intampla din ce in ce mai rar. Nu mai are tantrumuri, cel mult tipa de frustrare cateva secunde…dar deja e tipat de lupta cumva, care te anunta ca nu va ceda nici un centimetru din ceea ce isi doreste.  Totusi, dupa o linistire rapida, incep negocierile:

-          Mihut, uite, hai sa gasim o solutie sa fie bine pentru amandoi

-          Da, mami, solutie e sa facem cum zic eu

-          Iubitule, imi pare rau, dar si eu trebuie sa fiu de acord cu Solutia.

-          Pai esti.

-          Pai nu sunt

-          De ce?

Etc etc etc ati prins voi ideea…copilul meu are o vointa proprie si personala foarte puternica care ma bucura pana la lacrimi, desi imi este foarte greu pe alocuri sa managiuiesc situatia. De aceea, partea care imi revine mie e foarte importanta:  eu trebuie sa il invat sa gaseasca solutii, sa il invat ca e ok sa refuzi ceva ce nu iti convine si sa soliciti explicatii si argumente. Daca nu le primesti sau constati ca nu ai cu cine negocia, ura si la gara, e foarte ok sa refuzi in continuare. Pentru ca NU VREAU sa fie influentabil. Nu vorbesc de inflexibil, vorbesc de a-ti sustine opinia si de a nu te lasa troglodit de oricine si orice, de a chestiona orice situatie si pana nu ai inteles tot, sa nu fii de acord cu ea. Vorbesc de a nu accepta orice pentru ca celalalt te ia mai tare sau mai la sentiment.

Daca va intrebati de ce am eu asa ganduri, e foarte simplu…ne bate adolescenta la usa! Nu glumesc, stiu ca mai sunt vreo minim 8 ani pana pe acolo, dar eu acum il formez pe el, nu in anul de la 10 la 11 ani…acum, continuu si neintrerupt, ii spun ca e ok si chiar recomandat sa gandeasca, sa puna intrebari, sa refuze sau sa accepte. Pentru ca un om nu se creste peste noapte. Pentru ca daca acum asculta de mine fara sa cracneasca , I se va parea la fel de ok sa asculte de anturaj fara sa cracneasca in cativa ani. Ori asa ceva eu nu ii doresc. Imi asum toate negocierile, urletele si orele petrecute in contradictie. Imi asum toate supararile lui momentane, toate frustrarile mele legate de timp si nervi pe tema asta.

Pentru ca sa cresti un om TREBUIE sa fie al naibii de greu! In cazul nostru, asta mie imi spune ca imi fac bine treaba. Stiti voi, treaba aia cu mai mult de un caracter puternic intr-o casa…

Revenind la oile, pardon negocierile noastre, culegem si rezultatele:

-          Mihu, azi trebuie sa ia mami masina, ca mi-e cam rau si nu ma simt in stare sa merg cu troti. 

-          NU! Vreau cu moto!

-          Te inteleg, si mie imi place sa mergem pe jos la gradi, e timpul nostru de distractie

-          Da, mergem!

-          Azi te rog sa intelegi ca am nevoie de masina

-          Dar vreauuuuuuuuuuuuuuuuuu (tipat de lupta)!

-          Mihut, imi e rau azi (pe bune, chiar imi era) si am nevoie sa merg in multe locuri deci am nevoie de masina.

-          Mmm, dau un pupic sa treaca..

Ma pupa, ma topesc nitzel.

-          Da , puiule, dar din pacate tot nu ma simt foarte bine cat sa merg pe jos sau cu troti…

-          Mmmmm, ia o pastiluta de acolo…ma vazuse punand o cutie de nurofen in geanta..

-          Am luat, mami, sunt un pic mai bine, dar tot nu e suficient…Te rog sa intelegi si sa mergem cu masina.Am o solutie, vrei s-o auzi?

-          Daaaaa, solutie!!!!

-          Uite, o luam pe moto in masina cu noi. E ok asa pentru tine?

-          Da, dar diseara ne intoarcem pe jos! El victorios

-          Da, vad ce facem si rezolvam asa..

-          Bine!

Una mie, una tie si uite-asa am rezolvat.. si momentan ma bucur de bebeloi, ca parca vad ca dispare si el si ramane doar copilul mare si voluntar.

Canicula, curentul si pedichiura...sau cum sa razi ca sa nu plangi

Iac-asa sunt niste seri, de ori urli, ori razi de nu mai poti. Cale de mijloc nu prea e. Sa exemplificam:

Canicula…seara…ma joc ce pot cu Mihu in casa cu toate aerele conditionate pornite…dau sa pun niste rufe la spalat, ca numai ce mi-au reparat niste domni draguti masina…

Zbang! Pica lumina. Primul gand : WTF!!!!! Murim de cald!!! Al doilea gand nu reusesc sa il gandesc, ca il chitzaie Mihu:

-          Mamiiiiiiii, nu mai mergeeeeeeeeeeeeeeee!!! De ce nu mai merge???????????

Evident a picat si routerul si i s-a oprit filmuletul cu trenurile Chuggington…mno bun,mut firul de internet in laptop, nu merge, fac din telefon hotspot, configureaza , da-i , drege, totul cu copilul agatat de tine repetand chirait: Acum merge? Cand o sa mearga? Acum merge? Si incercand sa nu te stropsesti la el, dar dorindu-ti in secret sa-l pocneasca o mutenie subita. Se rezolva…Mai facem ce mai facem vo ora…

Tot e bine ca nu avem lumina (la bec adica) si pot sa il ademenesc la somn mai repede. Cand sa atipeasca, zbang! Vine lumina. Injur printre dinti si o iau prin casa sa sting ce e nevoie. Intr-un final adoarme maimutzelul, ma extrag usor si evadez lasandu-l extins ca o steluta de mare in mijlocul patului. Pufaie linistit . Aerul conditionat pe 25 grade pe functia de sleep face o atmosfera placuta. Pas pas pas si..

FREEEEEEEEDOM!!!!

Nu de alta, dar chiar trebuie sa imi fac o pedichiura. Stiu ca o stiti pe aia cu : nu mai incap in bocanci de unghii. Dar sa nu mai incapi nici in sandale??

Pun in  aplicare planul croit mental cat adormea Mihu:

1.       Pun ligheanul sa se umple cu apa calda…si astept, astept …astept…apa  tot rece..ma duc si verific centrala..cica ar trebui sa vina calda…dupa 5 minute reusesc…mama ei de treaba l-am pus prea plin si nu-l pot scoate din  chiuveta!!!! Goleste-l, bineinteles am dat pe jos, cauta mopul , sterge!  Du-l in camera…ufff, am uitat sa-mi pun si sare de baie..du-te dupa sarea de baie, jap! Aproape am cazut pe podeaua uda din baie, pun un prosop intins pe jos ca ma cunosc si stiu ca daca insist, o sa reusesc sa cad…vin inapoi cu sarea, jap! Un fund de podea pentru ca evident am varsat apa pe drum…ia mopul din nou, sterge iar..ia sarea sa o duci in baie, shit!!!!! Am apucat numai capacul, ia si strange sare de baie de pe jos…phiuuu, am terminat!

2.       Cat stau sa imi inmoi picioarele, vreau sa ma uit si eu la un film…NETFLIIIIX, iubirea mea, de cand nu te-am mai vazut!!!!! Iau tableta, var picioarele in apa…tableta piuie ca se descarca, mrrrr, tre sa ma mut cu tot cu lighean ca sa o pot tine in priza…scoate-te din lighean , muta ligheanul…fleosc, iar am varsat apa pe jos…ia din nou mopul, sterge…totul bine, ma bag in lighean inapoi si ma pregatesc de relaxare… ARGHHHHHHHHHHHHHHHH!!!!! Am uitat sa mut firul de internet din laptop in router!!!!! Scoate-te din lighean, jap! Nu am sters toata apa de pe jos se pare, vai de fundul meu!!!! Lip lip lip prin sufragerie pana la router…dupa doua incercari am reusit sa nimeresc si mufa care trebuia, toate insotite de intrat in lighean, scos din lighean si calcat pisoiul pe coada din greseala

3.       Aaaa, da ce bine eeeeeee!!!!! Zac cu picioarele in lighean cu tableta in brate…nici nu-mi pasa la ce ma uit, va zic si voua in cazul in care nu doriti sa va pierdeti timpul…ceva numit Shadow Hunters foarte prost jucat , naspa, dar nu conteaza, nu aveam chef sa mai caut altceva..Netflix, ai fost nasol ca mi l-ai propus, dar cred ca stiai ca nu mai aveam nevoie de provocari intelectuale pe ziua de azi…

4.       Realizez ca nu o sa mi se scurteze unghiile doar fiindca stau cu ele in apa calda…realizez de asemenea ca nu am trusa de unghii langa mine….ma extrag (din nou) din ligheanul meu si o aduc…tzac tzac cu ochii la tableta..AU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! da ce bine ca oricum nu am alta oja in afara de aia rosie!!! Acu sa opresc macar sangele, nu? Fac si un drum pana la frigider cu gandul la jumatatea de cutie de bere ramasa de aseara, dar nu o beau pana nu termin de taiat toate unghiile, pilit, chestii care implica instrumente metalice taioase pe langa extremitatile mele…

5.       Savurez cana aia de bere cu ochii la serialul prost asteptand sa mi se opreasca sangele la deget. Da, stiu, suna naspa.

6.       Ma apuc sa ma dau cu oja…ooooookiiii, cineva sa imi aminteasca datile viitoare cand vreau sa ma dau cu oja rosie ca nu e cazul sa beau bere inainte…nici macar o cana…nici acetona nu am..degetele mele arata de zici ca s-a jucat Mihu cu oja pe ele…asta e, barem ma relaxez….

7.       Se termina episodul prost…am unghiile uscate..manjite, dar uscate…duc ligheanul la baie, evident ca nu mai am o mana sa aprind lumina, il vars in toaleta… mnooooooooooooooooo, cine a lasat capacul?????????????????? Aprind lumina, iau mopul , strang din  nou apa, timp in care imi cer scuze de la mop ca l-am solicitat atat in seara asta si ii promit ca e ultima data…sper…

8.       O iau pas pas inapoi spre camera lui Mihu sperand ca nu mai comit nimic in seara asta…MIAUUUUUUUU!!!!!! O coada de pisoi a stat in calea piciorului meu..

Noapte buna!

21 zile

Asta e despre mine, nu despre Mihu..

Era un film  horror cu numele asta…sau erau 28 de zile..parca 28, totusi..

21 zile se zice ca dureaza orice schimbare ca sa fie definitiva. Nu stiu altii, dar parca mie imi ia mai mult.

Acum 3 saptamani plecam de la job acasa sa bolesc linistita…asa de linistita am fost ca nu am mai prea reusit sa ma mai dau jos din pat, ceea ce a implicat ca nu mai ajungeam pe la bucatarie, pe geam… nu mai ajungeam eu nici pe la baie care era alaturi..

A trecut luni, a venit marti…febra 41.5 …chemat ambulanta etc, distractii din astea pe timpul altora.. primit reteta de un medicament caruia nu-I scriu numele aici, doar va spun ca e visul oricarui dependent de chimicale…nu si al unei persoane maniaca nitzel cu controlul…in urma acelui medicament si a unei coliziuni bruste si frontale cu un zid in scurtul meu drum catre baie, nici nu m-am mai aventurat prin alte cotloane indepartate ale casei…de asemenea am reconsiderat si deplasarea bipeda… si se facu vineri…

Incepeam sa-mi mai revin, ratiunea ma mai vizita , mai pleca… in una din  vizitele ei, ratiunea imi spuse ca lipsea ceva…n-a vrut afurisita sa imi spuna pana la capat, a fugit ca o tradatoare lasandu-ma sa ma framant… cand a revenit, am apucat-o bine si nu i-am dat drumul pana nu am aflat:

-          IOI!!!! M-am lasat de fumat fara sa vreau??????????????????

Yep, fix asta am facut…no, acu…daca tot am inceput, poate ma si tin…si uite-asa, mai cu greu mai cu usor, am ajuns in ziua 21…unde, surpriza!!!! Nu mi-e mai usor J))))))))))))

Adica am reactia aia de greata la fum, dar e dublata tot de pofta…ca de ceva de mancare care stii ca o sa iti pice nasol..ca ultima data cand am mancat KFC cu Mitzi in 2005 (da, da, si eu sunt socata) si stiam ca ne pica rau si tot am mancat…evident, eu mi-am varsat si matzele ulterior si nu am mai pus gura pe asa ceva…

Deci ceva miraculos nu s-a intamplat in ziua 21… tot mai am momente cand m-as ridica si as lua o pauza, evident, unde altundeva, decat la o tigara? Ma asez la loc cuminte si mai lucrez ceva…dar parca mi-e mai usor decat acum o saptamana…sau ma amagesc eu pe mine, nu conteaza, poate merge…

Nu de alta, dar toate motivele le stiu, sanatate alea alea, barbatul ma bazaie de mult sa ma las, etc etc…nu ca mi-as dori eu foarte intens sa ma las, ca mie chiar imi place sa fumez…dar mai exista Mihut, taica-su …mna…ei nu au ales sa fumeze pasiv …

Si sa revenim…ziua 21 nu vine cu surle si trambite…vine tot cu momente mai grele, dar parca mai putine…cine s-a lasat de fumat stie (da, m-am mai lasat o data vreo 3 ani)…si atunci apelez la toate mijloacele sa nu cad din caruta cum spun unii in alta limba..

O metoda e fix ce fac acu…ma bazez pe rusinea aia bine intiparita in creierasul meu din frageda copilarie…o am, deci barem sa ma folosesc de ea…ia uite cum trambitzez eu aici sa citeasca toata lumea…poi daca m-o mai vedea cineva cu tigara in gura o sa-mi bata obrazul, nu? O sa-mi imaginez si eu ca ma citesc 10.000 de oameni si de fiecare data cand ma pocneste pofta, o sa fiu sigura ca e unul dupa colt care sare si-mi zice: Ahaaaaa! Pai nu te-ai laudat tu ca te-ai lasat??? Pai tine-te de ce ai zis!!!

Da, stiu, sunt slaba, nu am motivatie interioara etc etc…ma folosesc si eu de ce pot…

O alta metoda e trotineta…domne, orisicat am incercat eu, nu pot conduce trotineta cu o singura mana, deci clar nu pot fuma pe ea…asa ca trotineta a devenit cea mai buna prietena a mea, merge peste tot cu mine…am lasat si masina acasa si ma duc cu trotineta la job…mai dau jos vreun kil, mai economisesc niste bani etc…

Si ajungem la o alta metoda care ma inspira profund….BANIIII!!! yep, unii o trag cu sanatatea, altii cu culoarea dintilor…eu am singe de evreu prin mine, deci ma doare capitolul Bani…un calcul simplu imi zice ca as face o gramada de lucruri cu banii aia…nu o sa imi iau BMW ca in bancul faimos, dar poate mai strang si eu de una alta…

Pana una alta, trag de mine sa trec  peste momentele grele si probabil va deveni mai usor in timp…

Urati-mi success si va mai zic cum merge..

PS: Mihule, daca citesti asta vreodata, uita-te tu cat de naspa e sa te lasi de vreun viciu…stiu ca unele-s transmise genetic…dar ia straduie-te tu sa nu te apuci!

PS2: cafea si berea nu-s incluse la vicii cat timp nu-s cu butoiul, da?

De la scutec la chiloti

Vad si aud mereu in jurul meu multe intrebari, nedumeriri, ingrijorari legate de trecutul de la scutec la olita/wc. Asa ca m-am gandit sa va impartasesc experienta noastra.

Dupa cum v-am mai povestit mai demult, noi am avut scutece lavabile cand era Mihu mic. Le-am purtat cu drag si spor, fiind frumoase, sanatoase si economice. Dar pe la 1 an, copilul nostru minunat s-a dovedit a fi ceea ce se numeste heavy wetter, adica bea apa ca o rata si facea pisu pe masura. Cand facea un pisu zdravan, bietul scutec textil nu mai facea fata si isi dadea demisia. Asa ca le-am inlocuit mai intai noaptea si apoi si ziua cu scutece de unica folosinta. Nici cele de unica folosinta nu erau suficiente cateodata, am avut o perioada luuuunga in care, pe la 4 dimineata, schimbam copilul in somn, desi foloseam Huggies, cele mai absorbante intalnite de noi.

Mi-a trecut prin cap pe la 1 an si jumatate ca poate ar fi util sa trecem la folosirea olitei, dar Mihu nu a fost de acord. Se juca cu olita, si-o punea in cap, orice in afara sa o foloseasca in scopul ei predefinit. Nici nu avea rabdare sa stea 3 secunde pe ea, de altfel. Nu am insistat si l-am lasat in pace.

Undeva in Vinerea mare anul trecut ( tin minte, ca radeam cu taica-su ca de Paste se intampla minunile), Mihu nu a mai vrut sa stea imbracat. Ok, nici o problema. Dar nu a mai vrut nici scutec pe el. Iar ok, dar cu explicatii ca nu facem pisu pe jos, ci daca ii vine ne asezam pe olita. Nu a parut prea dumirit.

Prima data cand l-am vazut oprindu-se din ce facea si concentrandu-se, l-am asezat repede pe olita. Olita a inceput sa cante!!! Yep, ii luasem din aia cu senzor,cantacioasa. Ooooo, dar vai , ce minune!!!! Mihu era incantat tot. Dar olita nu se mai oprea din cantat. Stergem la ea, acolo unde avea sezor, uscam cu foenul, nimic, saracia canta in continuare. Scoatem bateria. Isi facuse datoria.

Asta a fost inceputul. De atunci Mihu nu a mai facut asa pur si simplu, ci atunci cand era in fundul gol se ducea la olita si apoi la wc unde ii facuse taica-su un intreg “atelaj” din lemn sa se poate urca singurel.

Yuhuuuu!!!! Ne si vedeam scapati de scutece, ca venea vara…. Daaaaaaa, nu prea….

Cum puneam chiloti sau pantaloni pe fundul lui Mihu mic, ceva nu facea click si jap, dadea drumul pe el.

Mno bun, mai stam asa…

Pe la sfarsitul verii, zic sa mai incercam din nou. Luam Mihu la plimbare cu chiloti. Jap, un pisu. Discutat cu el, ne zice ca ii place senzatia cand face pe el. Ne luam gandul de la treaba asta pe vara respectiva, asta e. Continuam in casa sa il lasam la popoul gol, treaba merge ca inainte. Totusi, ochiul meu detectase o problema: Mihu nu stie sa faca pisu din picioare. Cum sa ii cer eu sa faca pisu undeva unde nu il pot aseza pe wc daca nu l-am invatat sa faca din picioare??

Ma pun pe cercetat si comand doua gadgeturi foarte folositoare la casa omului.

Acesta e un mini pisoar. Se prinde cu ventuze de gresie, iar partea unde se aduna pisu se scoate ca sa poti varsa, cam ca la olita de la ikea. In centru are o morisca, pe care oricine va dori sa o tinteasca ca sa o faca sa se invarta… ingenios, nu? Doi in unu. A avut mare succes in toate felurile. Cateodata face acolo, cateodata scoate partea mobila si vine cu ea in sufragerie si face in ea tinand-o in mana. Mai conteaza? Principalul e ca a invatat sa faca din picioare.

Aceasta e o sticluta pentru pipi. Teoretic e pentru camping. Practic, eu nu-s fan facut pisu pe la copaci, garduri etc. Acum o vara, un baietel mai mare facea pisu pe gardul parcului. Doua minute mai tarziu, fix de bucata aia de gard se tinea cu manutele o fetita mica, care abia incepea sa mearga… Nu!  

Sticluta iarasi l-a fascinat foarte tare. E mereu ancorata pe rucsac si face in ea mereu cand plecam prin oras.Are o supapa in interior si nu se varsa continutul. Chiar si cand avem o baie disponibila pe undeva, il rog sa faca in sticla si apoi o golesc in wc. I-am explicat ca nu il asez pe wc-uri straine pentru ca pot fi multi microbi si se poate imbolnavi. Din pacate, i-am demonstrat live chestia asta, cand am suferit vreo sapatamana eu, de infectie urinara. Tocmai experienta mea de lunga durata cu infectiile urinare m-a facut sa adopt aceasta cale, care mi se pare mult mai sigura.

Revenind la procesul nostru:  trece vara, trece toamna, Mihu tot cu scutec. Vine ziua lui, trece ziua lui. Deja avea 3 ani. Am inceput sa il mai testez cu chiloti prin casa si am observat ca incepe sa mai spuna cand face. Mai rata cateodata, asta e.

Intr-o sambata dimineata , il iau la o discutie:

-          Mami, uite, stii cum spui tu ca esti copilas mare?

-          Daaaaa!

-          Pai nu vrei sa incercam sa purtam chiloti tot timpul?

-          Mmmm

-          Auzi, dar la tine la gradi cine mai poarta scutec?

-          Pai X si Y. Bebelusii…

-          Pai da, mami, hai sa incercam si noi sa purtam chiloti. Uite, A, B si C care sunt de o varsta cu tine, poarta chiloti. Eu as zice ca daca pot ei, poti si tu.

-          Da.

Zis si facut, punem chiloti.

Plecam la Carrefour:

-          Mami, trebuie sa mergem la cumparaturi si o sa stam mai mult. Vrei sa iti pun scutec sau chiloti?

-          Chiloti.

Asa facem. Ne intoarcem dupa vreo ora jumate. Mihu uscat. Intram in casa, anunta ca face pipi. Petrecem asa ziua de sambata, fara accidente. Seara il convingem, mai greu, sa ii punem scutec.

Duminica dimineata revenim la chiloti. Mai scapa un pisu, nu e bai.

-          Se mai intampla, mami. Cred ca te-ai luat cu joaca si ai uitat ca aveai chiloti pe tine…

-          Am uitat.

-          Nu-I nimic, uite, dam cu mopul, te schimbi in chiloti uscati si gata. Toata lumea a mai si uitat. Si mami a mai facut pe ea cand era mica, si tati…Se mai intampla..

-          Nu e nici o problema, confirma el…

Duminica seara, ramasa singura cu el, nu l-am mai putut convinge sa ii pun scutec peste noapte.

-          Mami, sunt copilas mare, vreau sa dorm cu chiloti…

-          Ok.

Am pregatit un prosop maaaaaare sa fie in caz de ceva si l-am culcat.

Am dormit ca pe ghimpi, nestiind la ce sa ma astept, framantandu-ma cum sa procedez. Pe la un 1, l-am pus pe olita, s-a declarat suparat de interventia mea, dar a facut. Apoi m-a pocnit un somn profund pana cand pe la 4, il simt foindu-se in  pat si ii soptesc incetisor: Mami, faci pipi?

Nu raspunde nimic, dar se ridica in fund, il iau, il pun pe olita. Asa a ramas, el se foia, eu il auzeam foindu-se si era suficient sa ii soptesc ceva ca sa-l trag din starea de 90% adormit inspre o stare semitreaza in care constientiza ca ii vine sa faca pipi si se ridica sa faca. Aici ne-a ajutat foarte mult faptul ca dormim impreuna. Situatia a evoluat in cateva saptamani, astfel incat cateodata ma trezeam si nu stiam de ce si il vedeam direct pe olita. Se dadea jos singurel si se ducea.

Au existat si accidente, cand era foarte obosit. Nu m-am apucat sa schimb patul. Am bagat prosopul cel mare si gros impaturit de cateva ori sub el, i-am schimbat hainele si gata, nici macar nu am aprins lumina.

Ca si concluzii:

1.       Ce am facut bine, chiar daca am constientizat ulterior:

-          Nu l-am pus la program la olita, cum se recomanda de cate unii la 30 minute etc. L-am urmarit cand ii vine si am marsat pe a-l invata pe el sa recunoasca senzatia si sa spuna/faca el pasul inspre. Pentru ca el nu trebuie sa faca la comanda, ci sa stie cum sa procedeze cand ii vine.

-          Accidentele le-am trat ca atare…nu am facut mare caz din ele, am strans, i-am explicat ca nu e nici o problema, nu l-am rusinat sau intimidat. De certat nici nu punem problema. Sunt parte din a invata orice nou.

-          Nu l-am fortat cand voiam eu, ci am avut rabdare pana cand a fost el pregatit

-          Co-sleepingul s-a dovedit inca o data benefic, renuntatul la scutec noapte fiind foarte usor din cauza asta

-          Tinem olita in camera langa pat. Poate treaba asta e greu de digerat pentru unii, dar sa il duc la wc noaptea ar insemna sa aprind lumina, sa-l trezesc complet si ar fi foarte deranjant pentru amandoi. Pentru viitor am de gand sa instalez o lumina mica la wc-ul de langa, sa si-o poata aprinde singur. Dar momentan ne e bine cu formula asta.

-          Daca au fost accidente noaptea, le-am rezolvat cat mai repede, fara tam-tam, fara schimbat pat etc, solutii de compromis pentru ca mi se pare mai important sa nu ii intrerup somnul.

-          Am continuat procesul imediat si la gradinita, chiar daca a mai avut acolo cate un accident, am insistat la doamne sa sustinem trecerea pe toate fronturile. Ele au inteles si ne-au oferit tot suportul si pentru asta le multumesc tare mult.

2.       Ce nu am facut bine:

-          Il intrebam des daca ii vine sa faca pipi…la un moment dat, m-a atentionat taica-su ca devin enervanta si pentru el, darmite pentru copil. Cumva, inca nu aveam incredere ca Mihu va spune cand ii vine. O data ce m-am lamurit ca spune, m-am linistit si nu il mai intreb.

-          Am incercat sa il pun eu pe olita noaptea dupa un “program” (programele astea ne omoara, dupa cum vedeti). Iarasi Mihu mi-a demonstrat ca trebuie sa am incredere in el si organismul lui, ca atunci cand simte ca ii vine sa faca pisu, se foieste, trezeste etc.

-          Nu am renuntat si la scutecul de noapte pentru continuitate imediat, desi el mi-a facut clar ca asta voia, tocmai din frica mea de accidente nocturne…noroc ca am un copil hotarat care nu a cedat si nu mi-a mers cu el decat o noapte asa, deja la a doua si-a spus punctul de vedere cu mai multa tarie.

Ca atare, de la onorabila varsta de 3 ani si o jumatate de luna, Mihu este diaper-free si poarta cei mai faini chiloti cu minioni si camioane.  Nu prea avem accidente tocmai din cauza ca tot procesul a fost condus de el, nu de mine, si s-a bazat pe capacitatile lui, nu pe interventiile mele. Pentru ca de fapt despre asta e vorba: el sa poata si sa vrea . Doar atunci, intreaga schimbare este cu adevarat un succes.

Speram ca v-a ajutat experienta noastra si va uram succes si voua! Iar daca primiti sfaturi din jur care va panicheaza referitor la varsta la care ar trebui sa treaca de la scutec la chiloti, tineti minte, nimeni nu ajunge cu scutece la scoala, toti copiii ajung la chiloti mai devreme sau mai tarziu.

Te iubesc...De ce?

Detalii spatio-temporale: undeva pe la 22.30 (dormise mult la pranz deci asumata treaba), in camera lui
Actori:
1.Ma-sa lui Mihu mic, latita pe saltea, motzaind in speranta ca vom adormi inainte de 23.00
2. Mihu mic, protapit comod pe olita lui noua si verde din Ikea pentru care a dezvoltat o mare pasiune.
Actiune:
 - Mami, vino si tine-ma de mana! (pentru ca da, avem nevoie de audienta atenta, nu una care motzaie)
 Ma ridic in capul oaselor, ma asez pe marginea saltelei si ii iau manutele in ale mele si-i spun:
 - Te iubesc.
Raspunsul vine sub forma intrebarii tipice pentru varsta de 3 ani:
 - De ce?
 - Pentru ca esti copilul meu.
 - De ce?
 - Pentru ca eu te-am nascut.
 - De ce?
 - Mno, ma mama, nu puteam sa te tin in burta pana faceai 18 ani..
Sesizeaza din ton ca glumesc si rade...
 - Uite cum sta treaba: esti copilul meu, te-am dorit si te-am asteptat sa vii, te-am purtat in burta 9 luni, te-am nascut si te-am crescut. Si te iubesc si nu stiu sa iti spun de ce. Asa isi iubesc mamele copiii ( in gandul meu: ca daca nu v-am iubi, am o idee ca nu ati supravietui prea multi avand in vedere chestiile la care ne supuneti zilnic). Dar pot sa iti spun cum te iubesc...tu stii cum te iubesc?
 - Mmmmmm, ca un tren? (da, trenurile apar in orice conversatie)
 - Fie , si ca un tren...Uite, tu acum ai vrut sa te tin de manuta, eu as fi vrut sa dorm, dar pentru ca te iubesc, am vrut sa iti indeplinesc dorinta si uite, te tin de manuta...sau ..eu stiu ca tie iti place la muzeul de trenulete...si fiindca te iubesc, incerc sa te duc acolo cat se poate de des...sau la parcul cu inghetata...sau stiu ca iti place sa ne jucam cu trenuletele si ma joc cu tine...
 - mmmm...daaaa, si trenul face uuuu-uuuuuuu!
 - Dar tot pentru ca te iubesc, fac si lucruri impotriva vointei tale..
Privire nedumerita...
 - Stii, cand erai tu mic de tot si de-abia incepusei sa mergi, ai vrut sa mergi la cuptor sa pui mana pe el..
Privire socata..
 - Dar ma ardeaaaaa si faceam bubaaaaa...
 - Da, mami, eu stiam asta, dar tu nu stiai inca..tu doar voiai sa pui mana acolo, iar eu nu am putut sa te las, tocmai fiindca te iubesc si nu puteam sa te las sa te ranesti. In timp ai invatat ca frige si nu ai mai vrut tu sa pui mana. Dar atunci, oricat ti-am explicat eu, tu ai fost foarte suparat si ai plans si ai fost nefericit..
 - Am plans...
 - Da, si s-a mai intalmplat asa si cand ai vrut sa iei cutitul si se va mai intampla si cu alte lucruri despre care tu inca nu stii ca fac rau, dar eu va trebui sa te refuz sau sa merg in contra vointei tale, chiar daca te superi pe moment....
 - Mmmmm
 - Tati ne iubeste....
Imi dau seama ca vrea lamuriri pe fromtul asta.
 - Da, uite tati daca se trezeste mai devreme, imi face cafea, desi el bea direct la serviciu, tocmai pentru ca stie ca mie imi place sa imi beau cafeaua acasa. Si pentru ca ma iubeste, se gandeste la mine si-mi face. Si sta cu tine si se joaca cu trenuletele cat vrei tu tot pentru ca te iubeste...si ai vazut ca atunci cand e acasa sta tot timpul cu tine, ca stie ca ti-e dor de el...si lui ii e dor de tine..nu pleaca nicaieri altundeva...
Privire incurcata...nu cred ca i-a dat prin cap ca tasu ar putea pleca undeva si sa nu-i ofere tot timpul lui...
 - Te iubesc mami! si se repede de gatul meu cu olita lipita de fund....bine ca nu facuse inca nimic in ea...
Mi-a dat prin gand sa il intreb "De ce?"(muhahahaha) dar m-am abtinut cu brio si i-am spus doar:
 - Si eu te iubesc pe tine, copilul meu minunat!