miercuri, 12 iulie 2017

Bebeloi

Am 3 ani si jumatate / Si stiu sa le fac pe toate…. Parca asa incepe o poezie de Lucia Muntean dintr-o carte care ii place tare mult.

Da, socant, deja are 3 ani si jumatate. Si chiar si zice asta, pana de curand zicea ca are zece ani, pentru ca ii place lui numarul 10. Multe lucruri se schimba rapid in el, asa de rapid ca ma iau prin surprindere pe mine. Tasu deja cred ca redescopera copilul in fiecare week-end cand vine acasa.
Bebelusul din el aproape a disparut..il mai intrezaresc cateodata in obrajorii rotunzi pe care si-i umfla intr-un fel anume cand se concentreaza sa faca ceva, in modul in care doarme, cu picioarele indoite si relaxate si moi, in manuta care strange prin somn o feliuta de cascaval (stiu, nu intrebati) asa de tare, ca nu i-o pot fura dupa ce a adormit si se trezeste cu ea storcita toata si unsuroasa in mana..in special cand doarme mai vad bebelusul din el…

Dar cateodata cere in brate sa se joace de-a bebelusul. Cred ca oboseste sa fie mare, desi isi doreste lucrul asta, si atunci ia o pauza…se urca in brate, musai sa il tii ca pe un bebe, isi trage genunchii la gura, da din  picioare si face oa-oa ca un bebe…pupaceli, dragaleli pana isi umple rezervorul de afectiune si pleaca inapoi la trenurile lui declarand ca e copil mare..

-          Nu, mami, esti un bebeloi..
-          Bebeloi?
-          Da, bebeloi..
-          Ce e bebeloi?
-          Pai vezi tu, nu mai esti bebelus, ca esti mare…dar cateodata vrei sa fii inapoi bebelus..
-          Da, vreau!
-          Esti un bebelus mare, adica un bebeloi…
-          Bebeloi!!!!!!

Dar si asta se intampla din ce in ce mai rar. Nu mai are tantrumuri, cel mult tipa de frustrare cateva secunde…dar deja e tipat de lupta cumva, care te anunta ca nu va ceda nici un centimetru din ceea ce isi doreste.  Totusi, dupa o linistire rapida, incep negocierile:
-          Mihut, uite, hai sa gasim o solutie sa fie bine pentru amandoi
-          Da, mami, solutie e sa facem cum zic eu
-          Iubitule, imi pare rau, dar si eu trebuie sa fiu de acord cu Solutia.
-          Pai esti.
-          Pai nu sunt
-          De ce?

Etc etc etc ati prins voi ideea…copilul meu are o vointa proprie si personala foarte puternica care ma bucura pana la lacrimi, desi imi este foarte greu pe alocuri sa managiuiesc situatia. De aceea, partea care imi revine mie e foarte importanta:  eu trebuie sa il invat sa gaseasca solutii, sa il invat ca e ok sa refuzi ceva ce nu iti convine si sa soliciti explicatii si argumente. Daca nu le primesti sau constati ca nu ai cu cine negocia, ura si la gara, e foarte ok sa refuzi in continuare. Pentru ca NU VREAU sa fie influentabil. Nu vorbesc de inflexibil, vorbesc de a-ti sustine opinia si de a nu te lasa troglodit de oricine si orice, de a chestiona orice situatie si pana nu ai inteles tot, sa nu fii de acord cu ea. Vorbesc de a nu accepta orice pentru ca celalalt te ia mai tare sau mai la sentiment.

Daca va intrebati de ce am eu asa ganduri, e foarte simplu…ne bate adolescenta la usa! Nu glumesc, stiu ca mai sunt vreo minim 8 ani pana pe acolo, dar eu acum il formez pe el, nu in anul de la 10 la 11 ani…acum, continuu si neintrerupt, ii spun ca e ok si chiar recomandat sa gandeasca, sa puna intrebari, sa refuze sau sa accepte. Pentru ca un om nu se creste peste noapte. Pentru ca daca acum asculta de mine fara sa cracneasca , I se va parea la fel de ok sa asculte de anturaj fara sa cracneasca in cativa ani. Ori asa ceva eu nu ii doresc. Imi asum toate negocierile, urletele si orele petrecute in contradictie. Imi asum toate supararile lui momentane, toate frustrarile mele legate de timp si nervi pe tema asta.
Pentru ca sa cresti un om TREBUIE sa fie al naibii de greu! In cazul nostru, asta mie imi spune ca imi fac bine treaba. Stiti voi, treaba aia cu mai mult de un caracter puternic intr-o casa…

Revenind la oile, pardon negocierile noastre, culegem si rezultatele:
-          Mihu, azi trebuie sa ia mami masina, ca mi-e cam rau si nu ma simt in stare sa merg cu troti. 
-          NU! Vreau cu moto!
-          Te inteleg, si mie imi place sa mergem pe jos la gradi, e timpul nostru de distractie
-          Da, mergem!
-          Azi te rog sa intelegi ca am nevoie de masina
-          Dar vreauuuuuuuuuuuuuuuuuu (tipat de lupta)!
-          Mihut, imi e rau azi (pe bune, chiar imi era) si am nevoie sa merg in multe locuri deci am nevoie de masina.
-          Mmm, dau un pupic sa treaca..
Ma pupa, ma topesc nitzel.
-          Da , puiule, dar din pacate tot nu ma simt foarte bine cat sa merg pe jos sau cu troti…
-          Mmmmm, ia o pastiluta de acolo…ma vazuse punand o cutie de nurofen in geanta..
-          Am luat, mami, sunt un pic mai bine, dar tot nu e suficient…Te rog sa intelegi si sa mergem cu masina.Am o solutie, vrei s-o auzi?
-          Daaaaa, solutie!!!!
-          Uite, o luam pe moto in masina cu noi. E ok asa pentru tine?
-          Da, dar diseara ne intoarcem pe jos! El victorios
-          Da, vad ce facem si rezolvam asa..
-          Bine!

Una mie, una tie si uite-asa am rezolvat.. si momentan ma bucur de bebeloi, ca parca vad ca dispare si el si ramane doar copilul mare si voluntar.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dati cu parerile in mine!