Mihu a mai crescut, e un toddler nazdravan de 2 ani si
aproape 4 luni, istet si dulce, dar conform varstei si destul de curios,
protestatar, care ne pune la incercare limitele si rabdarea. Asa ca, de ceva
timp simt ca ce am acumulat pana acum ca si cunostinte de parenting nu mai
acopera chiar toate nevoile noastre. Se cerea informatie noua, moduri de
abordare noi, metode noi.
Si uite asa de doua saptamani, in fiecare duminica, imi
largesc orizonturile si imi imbogatesc cunostintele de parenting. Merg la
Atelierele Parintilor, un proiect al Dianei Vijulie si Alexandrei Moga, doua
mame foarte faine pe care le cunosc si live. Pe langa faptul ca au fiecare cate
doi copii, ceea ce inseamna ca chiar stiu despre ce vorbesc si au dat cu nasul
la propriu de provocarile parentingului, Diana e si consilier pentru dezvoltare
personala si instructor de Parenting Pozitiv, iar Alexandra este consilier
pentru dezvoltare personala si in curs de certificare in cadrul
organizatiei Hand in Hand Parenting
Pe Diana am descoperit-o de cand eram gravida, prin
intermediul blogului ei de unde am aflat muuuulte lucruri utile si folositoare despre scutece textile,
purtare sanatoasa, diversificare, nevoi afective, pe scurt cam tot ce insemna
perioada de bebelusenie. Eu zic mersi ca fetita ei cea mare e cu un an mai mare
ca Mihu, deci cand ne lovim noi de niste probleme, ea le-a experimentat deja si
a si scris despre ele. Pe Alexandra am cunoscut-o mai tarziu, dar cu acelasi
drag, o puteti citi pe pagina Parinti impreuna . Mai nou le gasiti pe siteurile lor in straie
noi dianavijulie.ro si alexandramoga.ro
Revenind la ateliere. La primul am aflat multe lucruri
despre functionarea creierului la cei mici, ce inseamna Zona Verde, cea in care
putem comunica eficient cu copilul, ce ne comunica anumite comportamente “nepotrivite”
ale copilului si cum sa actionam la nevoile ascunse in spatele lor, cum le
putem prezenta consecintele actiunilor lor si cum difera acestea de pedepse. A
fost un atelier plin de informatii extraordinar de utile, pe care cum am ajuns
acasa le-am pus in practica.
Exemplul 1: Mihu incepuse o criza in plina strada ca voia
ceva imposibil atunci. L-am provocat imediat:
-
Mami, imi poti gasi o masina rosie? Imediat ochisorii
lui au inceput sa caute, neocortexul lui intrase in functiune, criza disparea
usor-usor..a gasit-o, ne-am dus sa o admiram. Spre deosebire de distragerea
atentiei, metoda aceasta lasa la latitudinea lui daca vrea sa o aplice. Daca ar
fi fost in plin tantrum de descarcare emotionala, ar fi continuat descarcarea
si nu l-ar fi interesat masina rosie.
Exemplul 2:
Mihu: Nu!
-
Mami, vrei sa il deseneam pe NU? Cum arata NU? Ia
sa vedem, ce culoare are?
NU al lui este roz si nu foarte incrancenat mazgalit, deci suntem ok. J
Atelierul al doilea s-a concentrat mai mult pe parinti, pe faptul ca noi
parintii trebuie sa fim echilibrati emotional, sa ne acceptam anumite greseli si
sa lucram la noi , ca sa putem creste copii echilibrati si fericiti. Modul in care noi vedem greselile scrie
povestea copiilor nostri si cum le vor vedea si ei. Eu intotdeauna spun ca doar moartea si taxele
sunt finale si de neevitat. M-am trezit ca m-a intrebat Mihu ce sunt alea taxe.
Probabil din cauza sonoritatii cuvantului, eu doar ma bucur ca inca nu m-a
intrebat de moarte J))). Restul? Totul se repara. Facem greseli cu
totii, suntem oameni. Recunoastem, ni le asumam si gasim solutii sa le
rezolvam.
Toata teoria mea e foarte buna, pana in practica atunci cand Mihu varsa
ceva lichid pe jos in sufragerie, aluneca si mai da si cu capul de podea…
atunci vad negru in fata ochilor, si chiar daca nu scot pe gura cuvintele
respective, non-verbal ii transmit toata supararea mea… pe langa sperietura
lui, mai simte si furia mea, ceea ce il sperie si mai rau…inspira, expira,
inspira, expira…
-
Esti ok? Te-ai lovit?
-
Bubaaaaaaa…
-
Unde? Imi dai sa pup sa treaca?
Imi da…
-
Poti sa imi spui ce s-a intamplat de e apa pe
jos?
-
Mihu…a varsat..
-
Si apoi?
-
Mihu… a cazut..bubaaaaaaa
Mai pup o data locul cu pricina.
-
Ti-a trecut? Mai doare?
-
Nu mai doareeeee …
-
Bine, hai sa strangem amandoi..vii cu mine sa
luam mopul?
O ia inspre baia mica, tzopaind ca un iepure, luam mopul, musai il aduce
el, spoieste pe jos totul, il mai ghidez eu, intr-un final am strans.
-
Mami, vezi tu, am fi putut sa stam sa ne jucam
in loc sa strangem si nu mai faceai nici buba..
-
Nu varsam pe jos!
-
Da, te rog sa fii mai atent cu apa.
Nu e intotdeauna asa simplu, dar incet si cu rabdare, ne putem recabla
creierul. Ca idee, suma experientelor noastre de pana acum, ne-a cablat
creierul astfel incat la o situatie cunoscuta reactionam cum am mai facut-o
pana acum de jde ori, in cazul de fata sa tip la Mihu , sa-l urc in varful
canapelei, sa ma duc pufnind si trantind dupa mop, etc. Cu rabdare si in timp,
ne putem recabla creierul astfel incat reactia noastra la situatie sa fie una
complet diferita, guvernata de calm si rabdare. Astfel, copilul nu va mai fi
terorizat de faptul ca a gresit si nu va incerca sa ascunda greselile pe viitor
(acum a scapat apa pe jos, dar mai tarziu greselile vor insemna altceva si
altceva-ul ala chiar vrea sa il stiu). Si apropo, orice schimbare dureaza 21
zile, de-abia dupa 21 zile ne intra in reflex cum s-ar spune si putem spune ca
e rezolvata (asta am aflat tot la atelier).
Acestea au fost doar cateva exemple din multitudinea de lucruri
discutate. Mi-a placut foarte mult ca atelierele au fost interactive, am
intrebat cu totii ce ne durea, pe subiect sau pe langa cat s-a putut, am
dezbatut situatii prin care trecem zi de zi.
Urmatorul atelier mi se pare foarte important, este despre cum le spunem
NU copiilor, despre cum le punem limite cu blandete fara sa le ducem
frustrarea la cote maxime. Partea aceasta a cresterii unui copil mi se pare cea
mai dificila: cate limite punem, cum, cand?
Daca va intereseaza subiectul, va invit la un concurs care are ca premiu
o invitatie gratuita.
Trebuie doar sa imi spuneti numele si varsta minunii voastre de copil in
comentarii la postarea de pe Facebook, pe pagina mea Mihu mic si mama lui.
Ne vedem acolo!
