Stimata doamna de la trenulete,
Va denumesc asa pentru ca asa va spunea Mihu. Mihu care,
pana ieri, avea o bucurie imensa in ochi cand vorbea de dumneavoastra. De ieri,
din pacate, sunteti “doamna care mi-a rupt trenul”.
Va scriu pentru ca ieri efectiv nu am mai avut nici putere
psihica nici fizica sa mai am o discutie cu dumneavoastra, dar vreau sa stiti
exact cum a fost si cum s-a simtit toata ziua de ieri de partea noastra, mai
exact de partea lui Mihu.
Ultima data cand am fost la dumneavoastra, s-a certat cu un
copil pe trenulete. Speram ca nu i-ati pus o eticheta pe baza a ce s-a
intamplat atunci. Din pacate, desi v-am explicat in amanunt toate datele
problemei de atunci, vi le scriu mai jos, ati aplicat aceasta eticheta de
copil-problema pe fruntea lui.
1.da, copii se cearta pe jucarii,
2.da, erau amandoi obositi si nu dormisera la pranz
3.da, intotdeauna exista negocierea si impacarea celor doi
participanti
4. nu, nu am avut suportul celorlati parinti care au
considerat ca e mai bine sa plece trantind si bufnind, luandu-si copilul pe
sus, in loc sa mediem disputa lor si sa ajungem la ceva agreat de ambii copii,
care sa ii multumeasca , sa le dea un sentiment de rezolvare ok si de validare
fiecaruia din ei, sa invete ceva din disputa lor. Nu mai vorbesc de faptul ca
mama celuilalt copil a avut o tentativa sa il zgaltaie pe al meu si cum eu nu
i-am permis, a gasit urmatoarea persoana pe care sa isi verse nervii, respectiv
copilul ei.
5. nu, nu aveati dreptul sa il certati pe Mihu ,
ignorandu-mi prezenta si faptul ca eu deja vorbeam cu el si ii explicam ce a
gresit. Probabil v-a deranjat faptul ca v-am spus destul de clar ca eu ma ocup
de el, cum stiu eu si nu altcineva. Da, este mai consumator de timp ce fac eu
stand sa ii explic, sa discut cu el , sa ajungem la niste concluzii comune. Nu
rezolva situatia in 2 secunde cum ati fi preferat , dar pe termen lung, copilul
meu invata sa VREA EL sa dea, nu SA II FIE IMPUS. Si da, treaba asta necesita
foarte mult timp.
Am crezut totusi ca, vazandu-ne de atatea ori la muzeu, vazand ca nu ne multumim sa stam pe scaune,
ci suntem pe langa copil si gestionam situatiile aparute absolut de fiecare
data, veti intelege si nu se va repeta intruziunea dumneavoastra. Se pare ca
m-am inselat.
Ieri mi-ati reprosat ca Mihu s-a certat inca de dimineata cu
toti copiii. Se pare ca ati fost atenta doar in momentele in care ati dorit ,
asa ca va fac un rezumat al zilei:
-
Mihu s-a jucat cu un alt baietel, S., venit cu
bunica. La un moment dat amandoi voiau
un vagon, S. considerand sa il loveasca pe Mihu in acest sens…cu discutii si
negocieri cu amandoi, am reusit sa ii aduc la punctul unde s-au linistit, au
facut cunostinta si s-au impacat. Mai exact, al meu si-a cerut scuze, celalalt
nu, dar au fost amandoi multumiti. Bunica a tinut sa imi spuna ca pe vremea ei
copiii mai stiau si de frica si l-a ameninta pe S ca il ia politia (tocmai
intrasera doi domni politisti, care totusi nu au fost de acord cu ce spunea
doamna). Ulterior , a mai existat o disputa pe un alt vagon, in care S iar l-a
lovit pe Mihu, care de data asta a ripostat si el. Ei, in acel moment, bunica
s-a sesizat, s-a suparat si a plecat cu nepotii. Deci iar m-am lovit de faptul
ca apartinatorul copilului nu a fost dispus sa piarda timp pretios pentru a
solutiona o disputa. Acest moment l-ati vazut dumneavoastra si l-ati pus in
carca copilului meu, pentru ca in mintea dumneavoastra el era copilul
–problema.
-
Copilul meu a stat 4 ore in muzeu, pentru ca noi
venim special pentru acest lucru. Ceilalti copii mai vin, mai pleaca, e un flux
continuu. Deci cand mi-ati spus ca numai el genereaza probleme, ganditi-va ca
el a stat 4 ore versus un al copil care a stat 20 min. Cam care sunt sansele sa
observati o disputa in 20 minute o data pe sezon versus 4 ore la maxim o luna? Au
existat intervale de timp de 20-25 minute in care Mihu a fost singur la masa cu
trenulete si atunci i s-a parut normal sa isi faca un tren lung din toate
vagonasele si da, i-a fost greu cand au venit alti copii si a trebuit sa dea
din ele, dar a dat. Chiar si din proprie initiativa.
-
Au fost multe situatii in care disputele intre
copiii s-au solutionat amiabil, de catre ei sau cu ajutorul parintilor, pentru
ca de aceea suntem langa ei. Aceste momente nu au contat, nu le-ati vazut.
Probabil vi se par normale, dar sa stiti ca la 3 ani si jumatate toate aceste
momente trebuie apreciate, pentru ca ei acum invata sa se comporte. Si da, ca
toti oamenii, si ei mai gresesc, mai ales cand sunt obositi. Nu vi se intampla
niciodata? Ca mie da…cand sunt obosita , e mai probabil sa imi scape o farfurie
din mana, desi am facut acea miscare de mii de ori.
-
Undeva in jurul orei 2 si jumatate, adica in
momentul ala al zilei cand copii sunt mai obositi ca niciodata, Mihu era singur
la masa si isi facuse un tren mai lung. A venit un grup de 3 copii si au
inceput negocierile. Problema, doamna draga, a fost ca vi s-au imputinat
jucariile. Probabil s-au pierdut, nu vreau sa ma gandesc la alte variante.
Aveti mult mai putine trenulete si sine decat aveati data trecuta cand am fost
noi. Mai erau fix 3 locomotive. La 4 copii. Daca ati fi stat sa le urmariti
joaca, v-ati fi dat seama ca aceasta a fost disputa principala. Normal ca am
inceput sa il indrum pe Mihu sa imparta si cu ceilalti. Dar unul din ei a
inceput sa protesteze ca voia fix locomotiva rosie, desi Mihu i-o oferea pe cea
verde. Un alt copil nu avea nici o locomotiva, pentru ca ei erau 4 si
locomotivele doar 3. Cunoscandu-se intre ei, l-au cam inghesuit pe Mihu si au
inceput sa ii smulga vagoane, inainte sa existe vreo sansa sa le dea el de buna
voie, chestie care clar l-a frustrat, moment in care am considerat sa intervin
si sa discut cu el, astfel incat sa evitam dispute nedorite si sa multumim pe
toata lumea, desi eram singurul parinte langa copil, ceilalti fiind afara, pe terasa.
-
Fix atunci ati venit sa imi precizati ca
jucariile sunt pentru toti copiii si sa ma rugati, practic sa imi puneti in
vedere, ca fiul meu sa dea din ele, neluand in considerare ca fix asta faceam.
Probabil situatia nu se solutiona pe cat de repede ati fi dorit. Raspunsul meu
ca fix asta incerc sa fac nu v-a multumit, drept care ati luat situatia in
propriile maini si i-ati rupt trenul, luandu-i jumatate din vagoane, inclusiv
locomotiva. Sunt sigura ca nici nu ati
avut idee ca era asa de importanta, pentru ca habar nu aveati de jocul lor.
Probabil nici nu v-a interesat, ci doar ati dorit sa ne impuneti o situatie,
mie si fiului meu. Facand acest gest, nu numai ca nu ati fost mai presus decat
el, care are 3 ani si jumatate, ci chiar mai jos. Eu il invat pe el sa nu
smulga jucariile din mana altui copil. Si vine un ADULT care face lucrul asta.
Mai mult, ii ia partea cea mai importanta, locomotiva. Cam cat de frustrant
credeti ca a fost? Ati vazut socul lui in fata gestului dumneavoastra? Probabil
ca nu, doar v-a deranjat plansul care a
urmat, pentru ca ati inceput sa ii faceti morala ca ce s-ar intampla
daca ar face asa toti copiii? Toti copiii nu faceau asa, pentru ca DOAR LUI
i-ati smuls din mana vagoanele.
-
Tin sa va spun si consecinta a ceea ce ati
facut, desi probabil nu va impresioneaza. Am vazut pe fata dumneavoastra ca erati
satisfacuta ca ne-ati pus la punct. Gestul dumneavoastra a generat o frustrare
si o furie in copilul meu care l-a trimis intr-un tantrum instant. Nu stiti ce
e un tantrum? Nici eu nu mai stiam, de 6 luni de cand nu a mai facut unul,
pentru ca le cam trecuse perioada si Mihu a crescut suficient de mare incat sa
poata gestiona cu success frustrarile vietii lui de copil. Tin sa va precizez
ca da, are frustrari normale generate de limitele impuse de noi, copilul meu nu
e crescut ca un print, stie ce sunt limitele,
I se spune NU destul de des, dar cu explicatii de ce , cum si in ce fel, pentru
ca asa mi se pare normal. Ce nu a putut sa gestioneze a fost acest gest, care
nu a avut nici un sens, a fost gratuit si in mod evident , intentionat sa il
raneasca. Cu asa ceva nu se confruntase pana acum. Mihu a plans si si-a varsat frustrarea ceva
timp, l-ati vazut, va fumati linistita tigara uitandu-va la noi. Cu greu am
reusit sa il scot din muzeu, cu scopul de a gasi un loc linistit. Nici nu am
notiunea a cat mi-a luat sa il pot linisti cat de cat, intrucat in timpul unui
tantrum, neocortexul nostru, creierul logic isi da demisia si pleaca la
plimbare. Ce ramane activ este cel reptilian, responsabil de situatiile de
siguranta, furie etc. Cu cel reptilian nu te intelegi, tot ce spui tu, nu mai
este procesat, tot ce conteaza atunci este sa ii asiguri un mediu de siguranta,
pana se intoarce neocortexul la treaba. Stiati asta? Banuiesc ca nu. Stiti ce mi-a zis cand s-a linistit? Ca vrea
sa se impace cu dumneavoastra, ca ii pare rau ca v-a suparat si vrea sa isi ceara scuze. Aici am tras
linie si i-am explicat ca daca doreste poate sa isi ceara scuze de la copii
pentru disputele pe jucarii, dar nu de la dumneavoastra, pentru ca
dumneavoastra ati gresit fata de el, nu invers.
-
Starea lui de suparare a continuat pentru ca era
rupt intre dorinta de a se intoarce in muzeu si sentimentul ca acolo I s-a
intamplat ceva rau, nici el nu stia ce sa mai faca…drept pentru care marea
majoritate a timpului ramas a fost petrecuta in plansetele lui. Care au continuat
si pe tren, unde mai mult a lesinat la mine in brate, decat a adormit. Stiti
care au fost primele cuvinte cand s-a trezit? Doamna mi-a rupt trenul!!!! Si
hai cu inca o tura de plansete pentru care cred ca v-ar multumi tot vecinii
nostri de vagon care le-au auzit pret de 10 minute pana a ajuns trenul in
statie. Timp de jumatate de ora in tren, in statie pana la masina si in masina
in drum spre casa, asta am auzit eu. Plansetele fiului meu punctate de cate un
Mi-a rupt doamna trenul!!!
Asa, ca stimata doamna care i-ati rupt trenul, puteti sa
stati linistita ca nu va vom mai inoportuna cu prezenta noastra. Nu am obiceiul
sa il duc din nou in locuri unde este respins si etichetat asa, tin prea mult
sa il invat cum sa se comporte ok ca sa il expun voit la astfel de situatii.
Sper doar ca citind analiza zilei noastra sa aveti macar un dram de regret ca
v-ati comportat asa cu el. Pentru ca sincer, nici un copil nu merita asta.
Locul lui magic, la care visa sa mearga in fiecare zi si de care ma intreba
periodic cand mai mergem, acum este un loc cu amintirea unei nedreptati. Adio,
magie! Si responsabilul pentru treaba
asta va priveste din oglinda. Sper ca va puteti impaca cu asta.
