Pozitii de putere

Sa te asezi pe pozitii de putere cu cineva nu e niciodata benefic…daca acel cineva mai e si copilul tau, e de-a dreptul inutil, tamp si in general o idee foarte proasta…si totusi..

Cateodata las impresia ca la noi totul e roz…nu e…dar stiti, fiecare din noi vrea sa arate lumii ce face bine, ce face frumos, nu esecurile si ratarile…pe alea le tinem pentru noi, le intoarcem pe toate partile in mintea noastra, in ceasuri tarzii din noapte, respirand cu greu sub povara lor si sub un copil de 14 kile care ti-a adormit plangand in brate…si cu putin noroc, invatam ceva din ele.

Saptamana asta am fortat nota cu Mihu..el uraste sa “trebuie” ceva seara..e suficienta dimineata cu constrangerile ei de timp ca fiecare din noi sa ajunga cat de cat rezonabil la gradinita si la serviciu…seara nu mai vrea asa ceva..si are dreptate.

Luni a fost cu trebuie..am observat ca nu i-a placut, desi cat de cat a cooperat initial, din modul in care m-a taxat pentru asta, facand greva cand a fost vorba de urcat in scaunul masinii sa plecam…ca urmare am stat in fata blocului bunica-sii o ora si ceva pana a dorit el sa plece…

Miercuri m-a mancat intr-un loc nebatut de soare sa o comit din nou. As fi putut sa ii explic lui Buni ca uite-asa si pe dincolo, hai sa o lasam pe week-end si ea ar fi inteles cu siguranta, dar am zis ca poate merge. A mers pana nu a mai mers. Conform zilei de luni, Mihu iar a refuzat sa se urce in scaunul de masina, el nu vrea si pace. Cand intr-un final s-a urcat, am zis ca hai poate am trecut peste. Gresit, am comis-o si aveam sa platesc.

Totul in  seara aceea a fost un NU!!! Nu voia sa se descalte, nu voia sa se spele, nu voia nimic din ce-l rugam sa faca. Moment in care frustrarea a inlocuit sentimentele mele mai bune si faptul ca ar fi trebuit sa stiu mai bine de atat si am inceput si eu sa NU!! Ce sa zic? Adultul responsabil si care ar fi trebuit sa stie mai bine…sau nu…

Treaba a culminat cand i-am refuzat suzi…Suzi e iubirea lui fara de care nu poate sa adoarma si oricat mi-as dori sa schimb asta, momentan nu e cale. Cat de curand el urla ca taiat si lovea cu mainile si picioarele in orice prindea, eu ma leganam plangand inainte si inapoi stand in fund pe covor… Nimic din ce ii spuneam nu ajungea la el, evident ca era intr-o stare in care neocortexul lui plecase la plimbare, sistemul limbic intrase in functiune si dezlantuise toate emotiile pe care nu le putea stapani …eu ma indreptam incet si sigur spre aceeasi zona.

 Cumva, cumva, am reusit sa ne linistim, sa vorbim cat de cat despre ce am simtit, despre cum s-a simtit celalalt (a fost cea mai lunga discutie cu el despre emotiile noastre la care el chiar a participat activ…pe principiul : daca tot s-a intamplat, barem sa scoatem partea buna din situatie).

Intr-un final s-a cerut in brate si a adormit asa pe mine, suspinand prin somn…e un sentiment tare urat sa stii ca ai provocat asa ceva…in noaptea aia am stat treaza si am intors pe toata partile tot ce am facut si tot ce generase situatia tensionata si concluzia a fost: EU ERAM DE VINA! Eu l-am impins mai departe decat a putut el, eu i-am cerut mai mult decat avea…si nu ii dadusem si inapoi..

A doua zi de dimineata, la fel, a fost un NU total…deja stiam si mi-o asumasem…am reusit cumva sa ajung cu el la gradinita si i-am promis ca seara mergem unde vrea el si facem ce vrea el, doar noi doi.. m-a luat cu manutele lui mici de gat si m-a pupat..deja se uita altfel la mine si am stiut ca neglijasem cel mai important aspect dintre noi..nu ne mai conectasem cum trebuia, timp unu la unu facand fix ce ii place lui, de prea mult timp..iar acum asta ii promisesem si el stia ca va fi totul mai bine..

Ma lasasem pe o ureche pentru ca in week-end a fost taica-su acasa si el il prefera la joaca. Cand a plecat taica-su , el avea nevoie de mine, iar eu nu numai ca nu am fost disponibila cum ar fi vrut el, ci i-am cerut si mai mult decat a putut el sa dea. Pretul l-am platit amandoi.

Situatia asta a fost o lectie pentru mine. Ambitii si pozitii de putere nu trebuie sa existe intr-o familie. Nu fac decat sa raneasca pe toata lumea si la final nimeni nu castiga nimic. Chiar si un copil de 2 ani si jumatate poate, daca vrea, sa reactioneze la o pozitie de forta si te va face sa regreti decizia ta nu pentru ca te va infrange, ci pentru ca vezi cum il afecteaza. Pentru ca suferinta lui din seara aceea, el posibil sa nu o mai tina minte, dar eu o sa o am in fata ochilor de cate ori voi mai fi tentata sa mai abordez situatia asa..pentru ca vreau ca noi sa aratam asa de fericiti ca in poza asta cat de mult timp se poate...