Despre limite

Acum ceva timp am citit o carte de Jesper Juul numita Acesta sunt eu! Tu cine esti? Vorbea foarte clar despre limite. Limite generale, ale societatii si limite personale. Limitele personale mi-au deschis ochii asupra unui capitol asupra caruia nu am fost informati in copilarie si anume: e ok sa ai limite personale si nu ai de ce sa dai explicatii cuiva in privinta lor si sa le justifici, cat timp limitele tale nu ingradesc libertatile normale ale altuia. Mai clar, exemplul era cu cineva caruia nu ii placea sa I se cotrobaie prin dulap. Pur si simplu nu suporta treaba asta. Si e ok sa nu vrei sa iti faca cineva treaba asta, cat timp ii respecti si tu cineva-ului aluia limitele personale.

Informatia asta aplicata in momentul in care cresti un copil, se traduce asa (sau cel putin asa o traduc eu): mama e si ea om, are si ea nevoi care trebuie indeplinite/rezolvate. Necesitatile tale de copil vor fi implinite primele intotdeauna, dar cand e vorba de dorintele tale (e o diferenta intre dorinte si necesitati) le voi indeplini cat pot, cum pot, iar daca se bat cap in cap cu nevoile mele, s-ar putea sa te si refuz ferm si bland…cu explicatii, totusi ca sa intelegi de ce.

Exemplu clar: Ne ducem la nani pe la 8 si ne mai jucam prin pat pana pe la 9 cand adoarme. Intr-o seara, eram foarte obosita, simteam ca alunec incet incet spre somn, nu mai aveam putere sa ma mai joc cau-cau (un soi de gadi-gadi comandat de Mihu care imi spune unde anume sa ii fac, la gat, la cap si rar si la talpa) sau tagadam (la asta va prindeti voi care e faza)…ne jucam de-a ascuns..adica el se duce si-si baga capul in pernele din colt si ma anunta ca s-a ascuns, si eu incep : Unde o fi Mihu? Nu-l gasesc pe Mihu…l-a vazut cineva pe Mihu?? Si el vine spre mine si-mi spune: uite! Uite!

Ei nici pentru asta nu mai aveam putere, ca trebuia sa mai si gandesc nitel, asa ca am trecut la alta abordare:

-          Mihu, eu nu vreau sa ma mai joc acum, mi-e somn si sunt foarte obosita si vreau sa fac nani.

-          Cau-cau, vine raspunsul..

Repet de cateva ori, el mai incearca, eu mai repet…intr-un final concluzioneaza: Nani!

-          Da, mami, hai sa facem nani!

Unii ar putea spune ca i-am refuzat copilului ceva ce puteam sa ii dau. Da, puteam. Cum am putut sa ma trezesc atatea nopti pentru mancat/schimbat/dinti si multe altele. Acelea erau necesitati. Si era musai sa I le rezolv. Niciodata nu ii voi reprosa ca, si acum , la aproape 2 ani, se trezeste sa manance peste noapte. Mancarea, odihna, spalatul, iesitul afara sunt necesitati pe care I le indeplinesc si nu doar asa in sila, ci cu un zambet pe buze, un cantecel, le fac cat mai placute pentru amandoi. Cand e marait e plimbat in brate cat se poate, pana se linisteste.

Lectia exemplului de mai sus asta a fost: Sunt si eu om! Am si eu nevoi! Si da, o sa te refuz cateodata, cu explicatii ca sa intelegi pe cat posibil de ce si in ce fel, cu blandete, dar ferm. Iar de aici tu vei intelege la randul tau ca poti face la fel. Si-mi vei spune limitele tale cand le vei dezvolta.

Mai important decat atat, vei spune si celorlalti care iti sunt limitele. Nu vei mai juca un joc doar ca sa nu superi pe cineva, nu vei fuma o tigara fiindca iti va fi rusine sa o refuzi chiar daca nu vrei, nu vei incerca ceva ce nu iti doresti doar fiindca ti-e frica ca vei fi luat in ras si desconsiderat.

Vei sti care iti sunt limitele, vei sti sa le verbalizezi cu blandete si ferm, astfel incat sa nu fii in postura de a nu putea spune NU. Asta e boala generatiei mele si asa as vrea sa si ramana, sa nu se propage si la generatia din care faci tu parte.

Iar prin exemplul meu, vei invata ca nu trebuie ca necesitatile tale sa vina dupa dorintele unei persoane intotdeauna, ca tu trebuie sa contezi cel mai mult si sa te apreciezi. E ok sa iubesti pe cineva si sa mai pui din cand in cand persoana respectiva inaintea dorintelor tale, dar nu intotdeauna si nu inaintea necesitatilor. Exemplu concret: du-ti iubita la film, nu te du numai la bere cu baietii!! Mai spala si tu vasele cand o vezi obosita! Iesi la o bere si cu taica-tu, chiar daca e taciturn si poate nu e chiar asa fun ca prietenii tai! Dar cand te suna prietenii sa te duci la o bere la 12 noaptea si tu ai examen a doua zi de dimineata si ai vrea sa dormi, spune-le chestia asta. Ca tu alegi sa nu.

Pastreaza un echilibru in ce faci. Nu te lasa pe tine la urma ca sa ii multumesti pe toti ceilalti, pentru ca nu vei ramane decat cu frustrari si din experienta personala, oamenii se obisnuiesc sa le faci si sa le dregi si uita sa mai aprecieze. Asa ca apreciaza-te tu pe tine si te vor aprecia si altii cand vei face ceva pentru ei.

Iar cand vei avea un copil, invata-l si pe el cum sa o faca.

Voi ati inceput sa va stabiliti limitele in relatia cu copiii? Cum?