Iubeste!

Ultima perioada a fost una destul de buna pentru noi. Mihu si-a dat drumul la vorbit si asta a redus considerabil situatiile cu potential exploziv. Acum poate spune aproximativ tot ce isi doreste, asta cand il si intelegem, pentru ca, desi spune foarte clar unele cuvinte, pe altele trebuie sa le ghicesti. Buni pedaleaza zilnic pe ideea: Puiul mamii, dar tu nu mai esti bebelus, sa plangi asa (aici deja ma incruntasem, dar draga de ea a continuat), esti copilas mai mare si poti vorbi acum. Spune-I lui buni ce vrei, cu cuvinte, ca sa inteleg si sa iti pot da ce iti doresti. Si a inceput sa inteleaga acest aspect si sa ceara in cuvinte si nu prin plans.

Ei cateodata isi mai doreste si ceva ce nu se poate sa primeasca, cum ar fi cutitul sau sa darame dulapul si asta e, nu primeste. Si incepe o crizuta sanatoasa cu plans, ca e normal sa plangi cand esti frustrat si suparat. Si e chiar si constructiv, ca tu nu-ti dai seama ca acel cutit te poate taia, ca nu ai vazut o taietura pana acum, Slava Domnului!. Dar cand te linistesti si chiar mai si auzi argumentele, incepi sa iti dai seama ca acel cutit iti este refuzat sistematic, deci e o treaba cu el. Si maica-ta iti mai si spune: Puiule, stii ca mama iti da ce se poate, cand se poate. Asta chiar nu poti sa ti-o dau, pentru ca te vei rani. Ceva, ceva se lipeste acolo de creieras si data viitoare criza e din ce in ce scurta, semn ca frustrarea resimtita initial si-a facut loc in creierasul tau si ai invatat ceva din ea, ai invatat cat de cat sa o gestionezi. Ca despre asta e vorba…

Tot din capitolul Bine ca exista limbajul verbal! Isi foloseste vocabularul sa relationeze cu alti oameni din afara casei si e foarte incantat cand lumea reactioneaza bine si il intelege. Intra in parc strigand: Donu’! Donu’! ..pai cum sa nu zambeasca domnul portar cu gura pana la urechi la el? Sau vecina care se lichefiaza instant cand se urca in lift cu noi si il aude ciripind: ‘A zece!..ca acolo stam noi, la 10.

Cateodata, vorbele lui totusi nu sunt folosite in scop de nevoie, ci pur si simplu asa, spre stupefactia extaziata a maica-sii.

Sambata seara, program de adormit copilul in formatie completa, ca era si taica-su acasa. Dupa formalitatile clasice: Tati? Aici e tati, puiule. Mami? Aici e mami, puiule. Puka? Puka doarme deja, puiule. Botzu? Si el doarme. Buni? E la ea acasa…etc. Se trece la rememorarea activitatilor de peste zi, ca asa ii place lui: Emma!!! (fusesera copiii in vizita la noi in seara respectiva) ‘Anis! Dadi!

Se mai foieste el acolo si vine si se lipeste de mine. Si ii fac joculetul nostru, care a aparut undeva inainte de 6 luni ale lui. Ma arat pe mine cu degetul: Mami..Ii pun degetul pe frunte: Te..ii pun degetul pe piept si nu apuc sa zic nimic, ca se aude ciripitul lui: Iubeste!!! Noroc ca stateam intinsa pe saltea..Tasu, de la picioarele noastre: CE???? Mihu inca o data: iubeste! Ii explic omului ce si cum, ca toata treaba se desfasurase pe intuneric..ne-am topit amandoi inca o data..in  mintea mea, se invartea ideea de cuvant greu, 3 silabe, nevermindu!!!!! IUBESTE!!! S-a lipit esentialul de copil!

Si cu mancatul s-au mai reglat lucrurile, in sensul in care cateodata chiar sta pe bancheta in bucatarie si mananca o masa intreaga (a se citi un iaurt cu niste paine).

Asa ca momentan e armonie in casa noastra. Si da, stiu ca iar v-am prezentat partea roz a situatiei, dar ma bucur si eu de perioada asta. Nu de alta, dar vad venind The Terrible Twos, care de fapt nu semnifica varsta de 2 ani, ci cei doi ani dintre varsta de 2 si pana la 4. Distractie garantata atunci!

Sper ca doar o data la ceva timp sa mai avem si zile din acestea linistite, care sa imi incarce bateriile. Pana atunci ma delectez cu noile descoperiri verbale si ma rog sa nu auda injuraturi pe strada..