Mihu, banii si cd-playerul

Intr-o seara frumoasa de saptamana trecuta, Tati a chemat niste domni sa se uite la masina noastra de familie pe care o banuiam de o sincopa de baterie (o sa va povestesc si despre ultima data cand s-a schimbat bateria ei la nasterea lui Mihu, acum pot sa rad pe tema asta).

Mihu conform obiceiului lui, s-a cocotat pe scaunul din fata sa misune pe la volan, sa apese pe butoane, sa dea claxoane, sa bage/scoata cd-ul din cd-player. Cand e masina oprita , poate sa faca si asta, altfel sta numai in scaunul lui de masina in mers. Il vad cotrobaind in usa masinii dupa niste monede de 50 bani. Radarul instant imi spune ca sunt mari si nu le poate inghiti si oricum nu prea mai baga multe chestii in gura in ultima vreme, deci nu ma crizez.

Si atunci…cu o viteza si precizie demna de un ninja trainuit douaj de ani in Tibet/China whatever, moneda a ajuns in cd-player in mai putin de 2 secunde…nu am avut timp sa zic decat un : NUUUUUUUU!

Stiu teoria cu nefolositul lui nu, dar va invit pe voi sa faceti o pledoarie mai buna in cele mai putin de 2 secunde…

Mno, domnii cu pricina ne sfatuiesc sa inchidem cu totul partea muzicala a masinii noastre deoarece e pericol de scurtcircuit si de luat foc. Traduc pe intelesul lui Mihu: Mami, nu mai merge muzica la masina pana nu o reparam.

A urmat valea plangerii…Mihu jelea cu intensitate maxima : nu canta mu-siiiiiiii-caaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

Apoi a gasit solutia salvatoare. S-a dat jos din masina si a plecat prin parcare strigand cat il tineau rarunchii printre hohote de plans: cumparaaaaaaaaaaaaam!!! Alta masinaaaaaaaaaaaaaa!!!! Practic se dusese la vizionari de masini sa isi caute alta la care merge muzica. Se oprise la Kia-ul vecinului…l-am deturnat inspre matizul nostru la care inca merge muzica :D. Acolo , na belea, voia sa mearga cu el la plimbare: mami, dar scaunelul tau e in masina cealalta, puiule, nu poti merge fara scaunel! Alta valea plangerii…seara aia a fost destinata plansetelor, era clar ca nu-l mai poti linisti cu nimic.

A doua zi, merge mama-sa la service unde in caz ca nu stiati, va costa 60 lei sa scoti o moneda de 50 bani din cd-player. Asta deoarece la Hyundaiul nostru nu se scoate cd-playerul pur si simplu, e ingropata consola in bord, ceea ce e foarte util cand stai in Bucuresti unde se sparg masini si ziua pentru casetofoane. Imi demonteaza domnii de la service juma de bord, scot moneda, se hlizesc nitzel, ma hlizesc si eu cu ei, ca deja nu prea mai aveam ce face. La cat au demontat pe acolo, chiar m-am mirat ca nu m-au taxat mai mult.

Mbon, am rezlvat partea asta. Ramane partea lui Mihu. Cum pun eu problema astfel incat sa inteleaga ce a gresit, care e consecinta (cheltuit bani aiurea) si mai ales cum o cuantific cand el nu prea are notiunea banilor?

Pun un post pe un grup drag mie, sar mamicile cu multe sfaturi si ajung la niste concluzii:

1.       Ne trebuie pusculita

2.       Ne trebuie educatie financiara. Stati, nu va tavaliti pe jos de ras, stiu foarte bine ca are doar 2 ani si 3 luni.

Mihu stie deja ca scoatem bani de la bancomat, ca platim tot ce cumparam din magazine, cateodata da el banii. Stie sa numere pana la zece, dar e evident ca nu stie sa dea si sa primeasca rest la bani. I-am spus ca banii se muncesc ca de aceea plecam si eu si tati la serviciu in fiecare zi, ca nu sunt fara limita, se mai si termina, cateodata cand vrea ceva din magazine ce nu vreau sa ii cumpar, ii spun ca nu avem bani pentru asa ceva (stiu, nu e frumos din partea mea, dar undeva trebuie sa pun limita).

Doar ca ma chinuiam sa gasesc o forma logica pe care el sa o inteleaga cu informatiile pe care le are acum. Ma consult cu taica-su si cu Buni. Mai dau si ei idei, ajung la o forma multumitoare. Acum trebuia sa gasesc doar momentul.

Momentul a venit in acea seara, cand ne plimbam pe calea Rahovei de mana. Ca si taicasu, el nu raspunde bine la discutiile fata in fata pe care le percepe ca fiind mai in contradictoriu decat sunt. Asa ca de-a lungul timpului, cu taicasu am purtat discutii delicate in masina, cand stam amandoi cu fata in aceeasi directie, nu fata in fata si a functionat. Cu el, nu merge cu lasatul la nivelul lui si fata in fata, metoda propusa de multi pentru discutiile cu copilul, ci tot asa, amandoi cu fata in aceeasi directie. Deci plimbarea noastra era o conjunctura numai buna.

-          Mihu, tii minte ca aseara ai bagat moneda in cd-player si nu a mai mers?

-          Nu merge musssiiiiiicaaaa!

-          Da, mami, nu a mai mers muzica si mami a trebuit sa se duca azi la service sa repare muzica!

-          La se’vice, intrebator si cu ochii mari…

-          E un loc unde se repara masinile, mami… cum au venit domnii sa se uite la masina noastra, doar ca azi am mers eu la ei..

-          Se’vice..

-          Da mami, dar dupa ce au reparat muzica, a trebuit sa platesc. Stii ca ti-a spus mami ca platim pentru orice: mancarea de la Mega, lumina, apa, totul trebuie platit

-          Platiiiim!!!!

-          Da, platim..dar in loc sa dam banii astia acolo, puteam sa luam altceva, un lego de exemplu (ideea mea initiala a fost un pachet de scutece, dar alea sunt necesare si taicasu a ridicat ideea foarte valida cum ca trebuie sa fie ceva optional, nu o nevoie de baza)

-          Lego??

-          Da mami…vezi tu, era mai bine sa nu ajunga moneda in cd-player ca sa nu trebuiasca sa platim la service sa o scoata de acolo (sa se observe ca am zis “ sa nu ajunga moneda” nu “ sa nu o bagi “, e cam multa invinuire si el stie exact ce spun oricum)

-          Nu moneda..

-          Da, puiule, ti-am spus ca avem o suma limitata de bani, care se termina si daca platim asa sa reparam, nu mai avem bani pentru altele …

A tacut…l-am lasat in pace…dupa vreo cateva secunde, am stiut ca a inteles, pentru ca a apelat la tactica lui favorita folosita atunci cand nu ii place situatia si vrea sa iasa din ea:

-          Motochetaaaaaaaaa!

A schimbat vorba..face des asta in ultima vreme ca sa iasa din situatii neplacute.

-          Da, mami, uite ce motocicleta frumoasa! (e un soi de mertzan al motocicletelor parcat tot timpul acolo). Si multumesc ca m-ai ascultat!

Si-a ridicat privirea la mine si avea zambetul lui gen Bruce Willis intr-un colt al gurii. Intelesese, bagase la cap si voia sa treaca mai departe. Dar i-a placut ca i-am multumit. Drept urmare, a ciripit:

-          Cu pacere!

Asta nu inseamna ca nu o sa fiu cu ochii pe el ca pe butelie cand se va mai cocota in fata, ca poate ii trece prin minte sa bage altceva pe altundeva.

Dar toata povestea asta, pe langa faptul ca a fost o lectie in sine despre ce se intampla cand stricam lucruri, m-a adus la concluzia ca trebuie in viitorul nostru sa existe “lectii” spontane pe parte financiara..nu ca banii ar fi cel mai important lucru de pe pamant, dar vad adulti care nu stiu sa isi managiuiasca salariul lunar. Si nu am observat sa se faca educatie financiara aplicata in formele clasice de invatamant. Absolut nimic. Ori noi traim intr-o societate guvernata de bani, credite, instrumente financiare etc care, daca nu ai notiuni elementare despre ele, te afunda in datorii. Deci cate un pic, cate un  pic, va trebui sa invatam prin joaca sau greseala despre asa ceva. Eu si taicasu am invatat pe calea cea grea si platim si astazi credite impovaratoare. As vrea ca experienta asta sa nu se duca pe apa sambetei, ci sa faca parte din bagajul cunostintelor lui Mihu mic cand va fi mare.

Pana atunci, ne mai focusam si pe emotii, colorat, lego, puzzle si alte skilluri folositoare in viitor..

Testare de balsam (P)

Mie imi place sa incerc lucruri noi..consider ca asta e o mare abilitate in viata, sa iesi din zona ta de confort si sa incerci ceva nou. Ceva de mancare, o activitate noua, ceva …orice…pentru ca viata noastra e constituita in principal din rutina si rutina asta se vede inclusiv in modul in care fac cumparaturi (tind sa cumpar mereu aceleasi marci) , in modul cum iesim la plimbare si directia in care o luam.Totusi , vreau ca si Mihu sa fie deschis la noi experiente, si asta nu are cum sa o invete decat daca o vede la noi. Asa ca incercam chestii noi de cate ori putem.

La fix pe modul asta de comportament a venit Buzzstore. In cazul in care nu ii stiti, ei au tot felul de campanii la produse diverse, incepand cu balsam de rufe, trecand prin perne de dormit si statii de calcat si terminand cu telefoane si internet de mare viteza. Eu deja am participat la cateva campanii cu ei si am fost tare multumita de produsele testate.

Procedura e in felul urmator:

1.       Te inscrii pe site la ei, va las linkul aici Buzzstore

2.       In momentul in care apare o campanie la un produs interesant, completezi chestionarul de inscriere cu grija.

3.       Daca esti selectat in functie de criteriile lor, primesti produsul spre testare. Urmand regulamentul campaniei, iti faci cunoscuta opinia despre produs.

4.       La sfarsitul campaniei, completezi un chestionar si daca ai indeplinit conditiile, pastrezi produsul.

 Acestea fiind spuse, noi in acest moment testam noul Silan Soft&Oils. Noi in general folosim mai multe marci, dar intotdeauna ma deranja mirosul oarecum intepator al balsamului. Ca si cum se straduia prea tare sa miroasa. Nu mai vorbim ca unele necesitau un ciclu suplimentar de clatire, pentru ca altfel ajungeam sa ne scarpinam nitzel de la ele (o experienta nefericita de acum vreo trei ani).

In afara de scutecele textile ale lui Mihu, toate textilele noastre primesc balsam pentru ca apa noastra e cam dura si nu se poate altfel. Asa ca balsamul de rufe pentru mine este foarte important, dar nu eram multumita pe deplin pana acum.

Am primit cutia cu produsul spre testare. Contine o sticla de balsam Slan Soft&Oils , 10 mostre si 10 pliante pe care le-am impartit repede, repede. As fi avut nevoie de mai multe la cata lume a fost interesata sa le testeze. Mai era si un umeras foarte fin si deosebit potrivit pentru haine delicate.

Dupa cum vedeti, Mihu a lasat tot ce avea de facut, ca sa poate investiga linistit continutul.

La urmatoarea tura de spalat, am inceput testarea

Balsamul Silan Soft&Oils are o densitate superioara celorlalte folosite anterior in care vezi uleiurile pretioase ce urmeaza sa iti ingrijeasca hainele. De aceea nici nu trebuie sa pui extrem de mult ca sa beneficiezi de mirosul fin si delicat.

Si am scos hainutele

Nu va inchipuiti cum mirosea toata casa. Mihu a opinat ca : ‘Moase fumos, mami! I-am dat dreptate. Un miros fin, subtil, dar persistent, fix ca un parfum bun de firma. Nu tare si intepator, ci imbietor si suav. Iti vine sa speli in continuu cu el.

A doua zi, se uscasera rufele, le-am strans. Tot miroseau. Puse in comoda lui Mihu, in curand, au parfumat toata camera. Cand am mai spalat si asternuturile, deja ne intrebam de ce ne-ar mai trebui odorizant de camera. Nu ca am folosi, ca nu ni se pare ok pentru locuinta cu copil, dar ca idee.

Acum toata casa miroase a parfum.

Azi dimineata in lift, m-a intrebat vecina de la spate cu ce parfum ma dau. Mno, mai buna dovada ca asta nu cred ca e. Nu de alta, dar mie mi-a cam iesit din reflex datul cu parfum de cand il am pe Mihu si nasucul lui sensibil.

Una peste alta, noi suntem foarte multumiti de acest balsam si cand se va termina sticla asta vom incerca si celelalte doua variante. De-abia astept sa le miros si pe ele.

Se poate si fara mine???

Ieri am fost plecata toata ziua…ati inteles corect…toata ziua pana noaptea.

Cu o seara inainte, i-am explicat lui Mihu ca maine seara va sta cu tati, va manca si va face baie cu el, se va culca cu el si mama nu va fi acasa. Dar mama vine si doarme cu el. Nu a parut impresionat. Dimineata urmatoare, am repetat poezia asta si am stat putin mai mult cu el inainte sa plec la serviciu. A ramas cu Buni foarte linistit, cu programul lor normal.

Dupa serviciu, m-am dus la treburile mele si nu am dat decat un singur telefon sa ma asigur ca taica-su a ajuns la timp acasa , sa o schimbe pe doamna care ne ajuta dupa masa cu Mihu. Totul era bine. As mai fi sunat, dar stiam ca o sa ii incurc, eventual sa-i si nelinistesc.

Cand mi-am terminat treburile si am ajuns acasa era aproximativ 9.20. Stiam ca Mihu pe la ora aia adoarme, maxim la 9.45, asa ca m-am asezat in fund pe scarile blocului , am fumat o tigara si am asteptat sa se faca 9.45. Mi-era un dor de el…

Am intrat in casa pe modul silent. Intuneric peste tot, deci taica-su e inca cu el in camera lui. Pas-pas mi-am lasat lucrurile si m-am schimbat. Iese si taica-su din camera lui.

-          A intrebat de mine?

-          Nu.

Cri cri cri…sondez: sunt dezamagita cumva.

-          Cum, deloc? Nici cand l-ai dus la nani?

-          Nu

Pfuuuu, ma simt cam dispensabila ..

Mai discutam noi ce si cum am facut si pe unde si mergem la culcare. Ma bag in pat langa Mihu si pun o mana pe el sa-l mangai. Ma mormaie si incerc sa nu rad, e fix aceeasi reactie pe care o am si eu cand ma deranjeaza cineva in somn.

Si nu ma ia somnul si stau si ma gandesc. Pai bine domne, cum vine asta? Sa nu imi simta lipsa deloc???? Hai sa analizam logic, ca asta functioneaza la mine:

1.       Cu cine a stat? Cu taica-su. Persoana de siguranta cu atasament puternic.

2.       Ce au facut? Pai din cate mi-a povestit s-au distrat binisor si prin casa si pe afara, deci nu a avut prea mult timp sa se gandeasca ca lipseste maica-sa din peisaj

3.       Cum a adormit de nu m-a cerut la somn? Tot din relatarile lui taica-su, rezulta ca a tzopait toata ziua si era frant de oboseala, a adormit in timp record, deci nevoia primara a invins.

Acestea fiind clare, am un sentiment bun. Pentru ca are o relatie foarte buna cu taica-su, atat de buna incat nu intreaba o seara de mine, pentru ca viata lui e plina de activitati interesante.

Deci problema e la mine. Eu ma simt asa din cauza mea. Pai dupa ce am fost cea mai importanta persoana din viata lui 2 ani si ceva, e normal. Creste prea repede pentru gustul meu. Numai ce m-am obisnuit ca o persoana mica sa fie complet dependenta de mine, dandu-mi vechea mea viata peste cap. Si cand m-am obisnuit, na belea, el deja a crescut si a devenit mai independent si nu mai are aceleasi nevoi. Si cele pe care le are, pot fi indeplinite si de alta persoana in afara de mine.

Task pentru perioada urmatoare: adapteaza-te la noua configuratie.

Am adormit langa el. La un moment dat m-a trezit ceva: radea prin somn..sunetul cel mai frumos pe care l-am auzit eu vreodata e rasul lui. Deci a avut o zi buna si frumoasa si visa ceva amuzant. E bine.

Dimineata cand s-a trezit l-am tinut in brate si l-am pupat pe toate partile cat sa imi ajunga pana diseara. Si lui, ca a stat linistit la pupat si mangaiat, ceea ce imi spune ca totusi, undeva intr-un colt de minte, i-am lipsit si eu lui..

Si totusi..cand a crescut atat? Bebelusul meu a disparut, acum e copilas..cat va mai fi asa…

Si penru ca mi-e dor de bebelusul Mihu, scot o poza de la naftalina de acum 2 ani:

Parole parole parole

De cand Mihu a inceput sa scoata pe gura cate ceva inteligibil, am incercat sa vorbim cat mai clar si rar (eu, taica-su nu are problema turuielii) si cu cuvinte simple. Asta era de la 1 an si sapte luni pana acum vreo cateva luni. Incepusem sa imi aleg cuvintele constient ca sa le folosesc pe cele mai simple/scurte etc, sa le poata pronunta si el.

Ca urmare, Mihu le-a prins, le-a stalcit, le-a retezat, le-a exersat si acum intelege si o persoana straina cam ce vrea sa spuna..in mare…ca de exemplu limonada e tot nigonada.

Intr-o seara, veneam noi in masina de undeva, taicasu in fata conducea, cand Mihu emite ca vrea sa manance. La care eu nu am treaba si ii spun: Mami, uite, mergem acasa si mancam si apoi dormim. Ce zici de planul meu? Cri cri cri…copilul avea ochii mari de mirare, cu o urma de repros cumva: femeie, ce Doamne iarta-ma e ala un plan? Explica-mi si mie !! Mbon, ii explic, pare multumit de explicatie, repeta de cateva ori: pan, pan, pan..

Atunci am realizat ca e cazul sa schimbam macazul..am reinceput sa vorbim cum ne vine si de cate ori apare privirea mirata, da-i cu explicatii. Treaba asta genereaza situatii cel putin amuzante.

-Mihu, nu poti sa te dezvolti bine doar cu iaurt..

 - privirea mirata

 - Adica sa cresti maaare si frumoooos ca tati (tati al nostru nu e rupt din soare, dar in limite rezonabile e un om de o inaltime si o aparenta normala)

-Mihu, tu mergi cu mami, tati, buni sau Elena, nu pleci niciodata singur sau cu cineva strain..

 - Cineva…privirea…

 - Strain inseamna pe care nu il cunoastem..

 - Donu!!! Arata spre un vecin..

 - Puiule, pe domnul il cunoastem cat de cat, e vecin cu noi, l-ai mai vazut. Dar tot nu trebuie sa pleci cu el.

 - Tain!

Mda, asta cu gradele de strainatate nu prea ne-a iesit.

In incercarea de a pregati copilul cat de cat pentru trecerea la wc/olita , i-am explicat ca el are scutecel si noi avem chiloti ca noi facem pipi la wc. Mi s-a parut ca a inteles, pana intr-o seara, cand il bagase taica-su la baie. Eu ii auzeam din camera vecina.

-          Si tati!!! Si tati!!! Aud argumente din partea lui taica-su ca e imbracat etc

-          Jos!! Jos!!! Din ce aud, tasu se conformeaza..

-          Si cutecu!! Si cutecu!!! Aaaa…ce-a fost asta? Ma duc sa vad.. Mihu arata hotarat cu un deget spre lenjeria lui taica-su..deci nu, la asta trebuie sa mai lucram.

Pana una alta ne mai distram cu diverse cuvinte printre care si unele cuuuuuu…tineti-va bine de scaune…dublu sens…mama ei de limba romana, ca-i frumoasa dar complicata….

Si in continuare refuz sa spun fluture, ci doar fluturas, evit cuvantul furt si orice altceva din care daca sari o litera iese ceva mai putin ortodox. (Si da, autocorrectul tocmai mi-a scos si el l-ul din fluture)

Cum esti tu?

In ultima vreme, discutiile cu Mihu sunt tot mai interesante. Stie mai multe cuvinte si reuseste sa exprime mai mult sau mai putin clar ce simte si ce doreste. Cateodata ne lasa fara cuvinte cand intrezarim din replicile lui, viziunea lui asupra unor lucruri si asupra vietii.

Intr-o seara, ii spuneam la culcare, cu lumina stinsa:

-          Mami te iubeste, puiule.. ii trag un ghiont cu piciorul lui tasu, care se sesizeaza si graieste:

-          Si tati te iubeste!

Completez eu , ca respectiva era la ea acasa:

-          Si buni te iubeste.

Si Mihu proceseaza si raspunde:

-          Acasa… a fost liniste cateva minute. Da, era acasa, unde toata lumea il iubeste.

Vin seara de la serviciu. Ma intampina cu un  Maaaaamiiii lung si graitor si topaind ca un iepure turbo (expresie preluata de la o alta mama posesoare de baiat topait).

-          Mi-a fost dor de tine puiule.

Ma corecteaza:

-          Dagostea! Da, asa ii spun: Esti dragostea mea!

Alta data, ma uit la el si ii spun:

-          Sunt tare fericita aici, acum, asa cu tine!

Se uita la mine:

-          Mutumit!

-          Cine e multumit, mami?

-          Mihu! (deh, e Capricorn, nu ma astept la prea multe efuziuni)

Daca il intrebi cum e Mihu, o sa-ti spuna ca e dragostea/comoara mamei, maimutelul tatii si puiul lui Buni. Pentru ca asa ii spunem fiecare dintre noi ca e. Mai spune si ca e dragalas, ca asa ii spunem ca e si mai nou, Emma a considerat ca el e frumos, deci a bagat si asta in repertoriu.

Sunt sigura ca daca I s-ar fi spus ca e rau si obraznic, le-ar fi interiorizat pe astea. Nu le-ar fi spus cu asa draga inima, dar ar fi crezut ca e ce spunem noi, cum ne crede pe cuvant si ca e dragalas, frumos, comoara etc…

In concluzie, copiii nostri se bazeaza pe noi sa le spunem ce e cosul de gunoi si banca si blocul, dar si ce sunt si cum sunt ei. Asa ca sa deschidem ochii si urechile bine, pentru ca ce le spunem, fix asa vor fi.

O lectie de viata in Lego Duplo

Fi-miu e mare fan Lego, momentan Duplo. Avand in vedere ca tasu si Buni sunt ingineri de profesie, unchiu-su la fel, nu ma mira. Anul trecut , la Baby expo de toamna, avea 1 an si vreo 8 luni. Puteam sa il las linistita la standul Lego toata ziua singurel, ca tot acolo il gaseam si nu ar fi remarcat ca maica-sa nu e cu el. Atunci a descoperit el Lego. De atunci casa noastra s-a umplut incet si sigur de Lego.

Avand in vedere pasiunea lui si a lui taica-su, m-am bucurat cand am gasit un atelier de Lego organizat de Igloo care zicea ceva si de Lego Duplo, dar era pentru copii de la 3 ani. Cum ma stiti, sun si intreb: uite, pustiul meu are 2 ani si o luna, dar e foaaaaarte pasionat de Lego si vine cu tot cu taica-su la pachet. Doamna zice ca ok. Mai era si la 9.30 dimineata, ora care ne convine maxim din cauza de copil matinal care la 12 trebuie sa fie inapoi in patul lui la nani, altfel iese urat.

Zis si facut, sambata dimineata porneau ei spre Igloo. Ma duc sa imi fac treburile si eu, si pe la 11 ii sun. Mihu nu se dadea dus de acolo. Daca va intereseaza subiectul, va pun un link cu evenimentul de sambata asta aici. Vin ei inapoi, ma anunta tasu victorios ca exista sine de tren Duplo pentru trenurile noastre (astea ii plac cel mai mult lui Mihu, pune animalele si omuletii pe ele si le plimba). Mbon, luni dimineata la prima ora, comand setul de sine de tren, marti au venit. Aseara , adica marti seara, hai sa ne jucam cu ele.

Si constatam:
1. Trenurile normale nu se potrivesc pe sinele astea, iti trebuie trenul special
2.  O cutie cu sine nu iti ajunge sa faci un circuit cat de mic.

Ne ofticam eu cu tasu, facem planuri sa luam si trenul si inca niste sine etc..si ne uitam la copil.

Mihu se juca linistit pe sina incompleta care nu ducea nicaieri cu trenul lui care nu se potrivea..si cu ambulanta..si cu pompierul..si cu tot ce avea roti de prin casa..copilul era happy!!!!

Nu ii pasa ca nu era perfecta situatia.  El se juca si isi imagina mai departe restul.

Ne dam cate una peste frunte, recunoastem suprematia copilului in ale vietii si ne calmam.

Seara, cand m-am bagat in pat langa el, ma gandeam mai departe. Suntem asa preocupati sa fie totul perfect si asa dezamagiti si suparati cand nu e, ca pierdem tot hazul vietii. Partea proasta e ca lucrurile nu sunt niciodata perfecte, intotdeauna se poate mai bine, mai mult, mai ceva.. Si uitam sa ne bucuram de ce avem, asa incomplet si imperfect cum e in viziunea noastra. Dar copiii stiu mai bine ca noi. Unde si cand ne-am pierdut capacitatea asta sa ne bucuram de orice? De ce alergam dupa perfectiune desi la nivel logic stim ca nu exista? Cand si unde ne-am stricat asa rau?

Dar cum nimic in viata nu e ireversibil in afara de moarte si taxe, eu zic sa ne reparam. Ca noi ne-am stricat, noi putem sa ne revenim. Sa ne bucuram de orice chestie minora, sa nu mai asteptam ceva ce poate nu o sa vina niciodata. Pentru ca viata e aici si acum si trebuie traita frumos asa cum vine.

Si intre timp ne mai uitam de o cutie cu tren si sine J

Ce-am invatat din Oscaruri?

Anul asta a fost mare dezbatere cu Oscarurile…nu la cine merg, ca asta e o dilema in fiecare an.

Anul asta, dilema era concentrata pe un om: Leonardo DiCaprio. Era la a sasea (!!!!) nominalizare. O sa castige in sfarsit sau nu?

Domnul cu pricina , pe langa ca e frumos el asa ca barbat, mai e si foarte talentat. Daca va uitati pe profilul lui de IMDB o sa vedeti ca are 192 nominalizari la premii si 78 din ele castigate.

Recunosc ca atunci cand l-am vazut eu in Titanic si in Romeo si Julieta, mi s-a parut frumusel, cam imberb si cam atat..El a tinut mortis sa demonstreze ca nu e numai atat si a inceput sa faca filme puternice, grele ca Gangs of New York, Blood Diamond, Inception si asa mai departe..eu una am fost uimita de evolutia lui, desi din ce vad pe IMDB, a avut filme bune si inainte. Tot IMDB-ul ne arata ca omul a avut rar vreun an sa nu faca un film si daca s-a intamplat treaba asta, anul urmator a facut 2 sau chiar 3(!!) . Sa faci doua filme pe an eu zic ca e greu, din ce imi pot da seama.

Concluzia e ca acest domn e foarte pasionat si in acelasi timp si foarte bun la ceea ce face. Si totusi, era la a sasea nominalizare si inca nu castigase un Oscar.

Filmul de anul asta, era iarasi un film greu. Unii l-au numit pain porn, ca e vorba despre greu,durere, moarte, supravietuire. Nici o gluma, nici o scena de sex, nimic light in filmul asta. Eu l-am vazut si, desi nu as fi crezut, m-a captivat pana la ultima secunda. Ba, am mai avut si o disputa cu Kerekesu’ din dotare ca el nu il vazuse de la inceput si voia sa il luam de la capat, iar eu nu aveam rabdare.

Discutand despre el cu un coleg mai pasionat in ale filmului, colegul s-a exprimat ca nu prea joaca in filmul asta, adica nu spune mare lucru. Pai mno, ce sa faca? Sa declame Shakespeare la copaci? Dar jocul lui nu a fost in vorbe. A fost facut cu fiecare trasatura a chipului care m-a facut sa il judec incorect la momentul Titanic. Chipul ala frumusel dupa care suspinau toate fetele in 1997, era acum inasprit si exprima un caleidoscop de emotii, care de mai de care mai brute si mai crude. Au fost si replici bune, dar memorabil nu a fost ce a zis/vorbit, ci ce nu a spus, dar a reusit sa transmita doar cu fata lui.

Si a castigat. Nu stiu exact cu cine a concurat, dar cred ca practic, desi trebuiau sa fie 5 acolo pe lista, nimeni nu a avut sanse in fata lui.

Ca sa ajung la motivul despre care scriu eu acum: un om talentat pana la Dumnezeu si inapoi, a facut ce ii place din plin. A avut recunoasteri sau nu, si a facut in continuare. Si a incercat o data, de doua ori, de trei ori, de sase ori. A sasea oara, a reusit sa ia premiul ACELA mult ravnit de toti colegii lui. Nu s-a descurajat in datile cand nu a reusit, a muncit in continuare cu drag si spor, a facut filme bune, pentru care il stie toata lumea cu acces la un televizor sau la o sala de cinema. A ilustrat probleme majore in filmele lui, a tras semnale de alarma. Ok, nu i-a iesit anul asta, a muncit mai mult, mai bine, mai cu drag. A mai incercat si la anul. Si uite ca i-a iesit.

Genul asta de perseverenta, de capacitate de a munci cu drag, de a face ceva important in continuare, chiar daca a pierdut un premiu, tenacitatea asta, astea sunt lucrurile pe care le admir eu azi la el. Talentul il are de la Dumnezeu, fata aia frumoasa care cateodata il ajuta, dar il mai si incurca, tot de la Dumnezeu e. Dar ambitia si perseverenta e a lui. Nu stiu cum i-au fost parintii, dar pot sa cred ca sunt mandri ca au asa copil. Later edit: Am googalit acum , recunosc, si vad ca are multe poze cu maica-sa, iar prin Wikipedia scrie ca ai lui parinti s-au divortat cand era el mic, de 1 an, si apoi mama lui a lucrat si cate trei joburi ca sa-l creasca. Saru’mana, doamna mama lui! L-ati crescut si l-ati facut om mare ca sa ne incante acum cu ce face!

Sunt constienta ca al meu copil nu prea are cum sa fie asa de talentat ca domnul DiCaprio in directia asta, dar as vrea sa aiba macar jumatate din ambitia si perseverenta lui. Iar astea pot fi cladite in timp, cu rabdare, de maica-sa. Si cand va mai creste, o sa ii fac si apologia filmelor lui DiCaprio si i-l voi da exemplu.  Pana atunci astept cu nerabdare sa apara in vara Finding Dory, continuarea lui Finding Nemo sis per sa aiba si Mihu rabdare mai mult de 10 minute la el.

PS: Felicitari domnului pentru Oscar si felicitari si pentru discursul in care a tinut sa traga semnale de alarma in ceea ce priveste mediul inconjurator. Adica in momentul lui de glorie, el a vorbit iarasi despre ceva important. Cum sa nu il placi??

Photo credit: Reuters