Pozitii de putere

Sa te asezi pe pozitii de putere cu cineva nu e niciodata benefic…daca acel cineva mai e si copilul tau, e de-a dreptul inutil, tamp si in general o idee foarte proasta…si totusi..

Cateodata las impresia ca la noi totul e roz…nu e…dar stiti, fiecare din noi vrea sa arate lumii ce face bine, ce face frumos, nu esecurile si ratarile…pe alea le tinem pentru noi, le intoarcem pe toate partile in mintea noastra, in ceasuri tarzii din noapte, respirand cu greu sub povara lor si sub un copil de 14 kile care ti-a adormit plangand in brate…si cu putin noroc, invatam ceva din ele.

Saptamana asta am fortat nota cu Mihu..el uraste sa “trebuie” ceva seara..e suficienta dimineata cu constrangerile ei de timp ca fiecare din noi sa ajunga cat de cat rezonabil la gradinita si la serviciu…seara nu mai vrea asa ceva..si are dreptate.

Luni a fost cu trebuie..am observat ca nu i-a placut, desi cat de cat a cooperat initial, din modul in care m-a taxat pentru asta, facand greva cand a fost vorba de urcat in scaunul masinii sa plecam…ca urmare am stat in fata blocului bunica-sii o ora si ceva pana a dorit el sa plece…

Miercuri m-a mancat intr-un loc nebatut de soare sa o comit din nou. As fi putut sa ii explic lui Buni ca uite-asa si pe dincolo, hai sa o lasam pe week-end si ea ar fi inteles cu siguranta, dar am zis ca poate merge. A mers pana nu a mai mers. Conform zilei de luni, Mihu iar a refuzat sa se urce in scaunul de masina, el nu vrea si pace. Cand intr-un final s-a urcat, am zis ca hai poate am trecut peste. Gresit, am comis-o si aveam sa platesc.

Totul in  seara aceea a fost un NU!!! Nu voia sa se descalte, nu voia sa se spele, nu voia nimic din ce-l rugam sa faca. Moment in care frustrarea a inlocuit sentimentele mele mai bune si faptul ca ar fi trebuit sa stiu mai bine de atat si am inceput si eu sa NU!! Ce sa zic? Adultul responsabil si care ar fi trebuit sa stie mai bine…sau nu…

Treaba a culminat cand i-am refuzat suzi…Suzi e iubirea lui fara de care nu poate sa adoarma si oricat mi-as dori sa schimb asta, momentan nu e cale. Cat de curand el urla ca taiat si lovea cu mainile si picioarele in orice prindea, eu ma leganam plangand inainte si inapoi stand in fund pe covor… Nimic din ce ii spuneam nu ajungea la el, evident ca era intr-o stare in care neocortexul lui plecase la plimbare, sistemul limbic intrase in functiune si dezlantuise toate emotiile pe care nu le putea stapani …eu ma indreptam incet si sigur spre aceeasi zona.

 Cumva, cumva, am reusit sa ne linistim, sa vorbim cat de cat despre ce am simtit, despre cum s-a simtit celalalt (a fost cea mai lunga discutie cu el despre emotiile noastre la care el chiar a participat activ…pe principiul : daca tot s-a intamplat, barem sa scoatem partea buna din situatie).

Intr-un final s-a cerut in brate si a adormit asa pe mine, suspinand prin somn…e un sentiment tare urat sa stii ca ai provocat asa ceva…in noaptea aia am stat treaza si am intors pe toata partile tot ce am facut si tot ce generase situatia tensionata si concluzia a fost: EU ERAM DE VINA! Eu l-am impins mai departe decat a putut el, eu i-am cerut mai mult decat avea…si nu ii dadusem si inapoi..

A doua zi de dimineata, la fel, a fost un NU total…deja stiam si mi-o asumasem…am reusit cumva sa ajung cu el la gradinita si i-am promis ca seara mergem unde vrea el si facem ce vrea el, doar noi doi.. m-a luat cu manutele lui mici de gat si m-a pupat..deja se uita altfel la mine si am stiut ca neglijasem cel mai important aspect dintre noi..nu ne mai conectasem cum trebuia, timp unu la unu facand fix ce ii place lui, de prea mult timp..iar acum asta ii promisesem si el stia ca va fi totul mai bine..

Ma lasasem pe o ureche pentru ca in week-end a fost taica-su acasa si el il prefera la joaca. Cand a plecat taica-su , el avea nevoie de mine, iar eu nu numai ca nu am fost disponibila cum ar fi vrut el, ci i-am cerut si mai mult decat a putut el sa dea. Pretul l-am platit amandoi.

Situatia asta a fost o lectie pentru mine. Ambitii si pozitii de putere nu trebuie sa existe intr-o familie. Nu fac decat sa raneasca pe toata lumea si la final nimeni nu castiga nimic. Chiar si un copil de 2 ani si jumatate poate, daca vrea, sa reactioneze la o pozitie de forta si te va face sa regreti decizia ta nu pentru ca te va infrange, ci pentru ca vezi cum il afecteaza. Pentru ca suferinta lui din seara aceea, el posibil sa nu o mai tina minte, dar eu o sa o am in fata ochilor de cate ori voi mai fi tentata sa mai abordez situatia asa..pentru ca vreau ca noi sa aratam asa de fericiti ca in poza asta cat de mult timp se poate...

Inghetata de mic dejun

Vei inghetata!

Aud replica asta de anul trecut cand ne facusem obicei sa ne ducem in parcul Carol seara sau in we…de cate ori ajungeam acolo, Mihu o lua tropotzind marunt inspre toneta celor de la Betty Ice si tzopaia acolo pana ajungeam si eu, incercand sa vada ce inghetata mai e…ajungeam si eu, cerea in brate si incepea: ciocolata, fructe de padure, etc etc….luam inghetata si manam la poalele statuii…mai stateam si pe banca, dar la statuie era locul nostru unde povesteam verzi si uscate…

Asa a facut el cunostinta cu inghetata…

Anul asta in schimb  s-a prins ca exista inghetata in frigiderele alea mari si colorate de la magazine….mno, cu o inghetata saptamanala luata cand mergeam la parc puteam sa traiesc , dar cu inghetata cumparata de x ori pe zi de la magazinul de la colt nu mai traiesc asa ok din punctul de vedere al cantitatii de zahar si de chimicale inghitite de pruncul meu..

Situatia la ziua de azi se prezinta in felul urmator:

Mihu mananca inghetata la micul dejun sau/si la cina…si eu nu am nici o problema cu asta. Va intrebati cum si de ce? Bineinteles ca exista un spil ca doar nu m-am spalat pe creieri asa subit.

Spilul se cheama aparat de inghetata.

In continuare va prezint in 10 pasi cum se face inghetata:

1.    Se bate din picior la sot ca vrei lada frigorifica…legatura cu inghetata e ca bolul de la aparat trebuie sa stea minim 18 ore la minim vo 15 grade sa inghete lichidul din peretii aparatului. Tot in lada frigorifica se baga si fructe la congelat, la alegere: mure, zmeura, caise, piersici… Tot acolo se arunca si orice banana care ramane si se innegreste. Sotul se arata mirat, ca doar el nu a zis nu, si iti da mana libera, iti iei singura…

2. Se intreaba copilul ce culoare sa fie inghetata…asta in cazul in care cam stiti ca raspunsul e ROZ si aveti ingrediente pentru asta…eram pregatita si pentru VERDE cu niste sirop de menta :D

3. Se scoate o punga de zmeura, se zic niste chestii neortodoxe in gand ca iar am pus prea multe fructe intr-o punga, se baga sub jet de apa, se reuseste sa scot jumatate din cantitate, se arunca in blender.

4. Se scoate o banana innegrita congelata, se baga sub jet de apa ca altfel nu reusiti sa scoateti coaja de pe ea, se arunca in acelasi blender.

5.Se da o raita prin sufragerie in scop de adunare a oricarui rest de fructe pe care Mihu nu mai vrea sa le manance si stau insirate pe acolo pe farfurii, se gaseste niste papaya, se confisca si ajunge tot in blender

6.Se desface borcanul cu miere, se varsa nitel pe tine…cred ca exista un sunet specific al borcanului de miere pentru ca Mihu apare instant in bucatarie …VEI MEIEEEEEEEE! Se indeasa copilului o lingurita in gura, se pun doua linguri in blender.

7. Se blenduieste bine tot asa congelat cum e, ase varsa intr-un bol si se mai amesteca cu smantana lichida/solida/iaurt ce aveti prin frigider

8.Se toarna in aparat si se porneste aparatul...se cer scuze de la Mihu ca nu te-ai gandit sa il lasi pe el sa apese butonul...prea tarziu, deja urla...inchizi aparatul, apasa el pe buton...de cateva ori...pana la urma il convingi cu promisiunea inghetatei sa lase aparatul sa functioneze...

9.Se raspunde din minut in minut la intrebarea: E gata? Nu inca, mami…E gata? Mai are putin, mami… pentru vreo 20 minute

  

10.Se mananca cu lingurite de plastic (ca sa mai puteti folosi aparatul ulterior) direct din bol  cu toata fata si multa veselie. Ce ramane, merge intr-o caserola la aceeasi lada frigorifica de la punctul 1.

Pofta buna!

Co-sleeping sau no-sleeping?

Co-sleepingul nostru a inceput intr-o noapte cam pe la o luna a lui Mihu…zic asa ca nu imi mai amintesc exact, dar tasu se intorsese la serviciu si noi doi eram singurei in dormitorul mare, eu in patul mare si el in patutul lui mic, ales cu grija de maica-sa gravida si visatoare..

Ma uitam la el, infasurat cu paturica lui bleu la manute sa nu se sperie prin somn de ele…el se uita la mine cu ochii lui ca margelutele larg deschisi…vedeam ca se straduie sa isi scoata manutele de acolo…dadea din toate cele ca un gandacel rasturnat pe spate , doar ca el era protzapit pe o parte, si se uita la mine o privire de Ajuta-maaaaa!...atunci mi-au zburat pe geam toate ideile destepte si logice de pana atunci cum ca cel mic trebuie sa aiba spatiul lui, sa nu te intorci pe el prin somn etc…l-am luat langa mine, i-am dat jos paturica de pe el si il tineam in brate asa pur si simplu..Mihu avea o mocutza atat de happy , incat mi-a fost clar ca e de bine…totusi se foia in continuare, parca ceva nu-I convenea…l-am dat mai incolo vreo 20 cm , s-a linistit…intorsese capsorul spre mine si in 5 secunde a adormit...revelatie!!! Deci dintr-asta imi esti…vrei cu mine, dar nu chiar cum vreau eu, ci cum vrei tu..mno, cat ti-e bine si esti happy si ai mai si adormit (AAAAALELUIA!!!!!) , eu sunt ok cu asta…

Noaptea aia a fost de vis…el pe mijlocul patului, eu il saream de pe o parte pe cealalta ca sa il alaptez pe rand, deschideam doar un ochi sa vad daca s-a trezit, nu trebuia sa ma mai ridic in fund sa il vad in patutul lui, la fiecare miscare il simteam…chiar am dormit linistita .. asa a continuat povestea cosleepingului pana pe la 6 luni jumatate si eu ma minunam cat de usor ne e, cat de frumos e sa te trezesti cu manutele alea mici pe ochi…mai un piciorus, mai un fundulet pe nasul tau, nu mai conta…in orice dimineata, prima mea imagine era cu ceva din componentele lui Mihu…si asta invita la joaca evident..cam asa ceva ..

La 6 luni si jumatate, s-a intamplat inevitabilul, adica a cazut din patul nostru dupa escaladari si baricadari repetate

..noroc ca eram pregatiti deja…camera lui era deja varuita, salteaua 140*200 cumparata…in seara aia ne-am instalat in camera lui…era straniu ca era goala…incet incet am umplut peretii de stickere haioase, colorate sau fosforescente , au aparut comoda, rafturile, covoarele, Mihu a invatat sa se dea jos controlat de pe saltea..

Diminetile de pe la 7-8 luni ale lui erau mirifice…chiar daca se dadea jos din pat la o ora la care mie imi era imposibil sa misc, el avea de treaba…avea jucarii la nivelul lui, o lua de-a busilea spre ele si mai ma ingaduia chiar si cate o ora sa mai dorm…

Intotdeauna camera lui va fi asa in mintea mea…salteaua si funduletul lui leganandu-se stanga dreapta cand mergea in 4…sau el ieri luandu-si avant de la calorifer si sarind pe saltea de zici ca s-a uitat la olimpiada de gimnastica..

Pentru ca eu inca dorm cu el..dap, are 2 ani si 7 luni si inca dormim impreuna

In prima faza am zis ca dupa ce nu se va mai trezi noaptea pentru lapte ma car in dormitorul mare…asta s-a intamplat pe la 2 ani si 2 luni (!!!!) spre exasperarea mea…dar sunt si alte motive pentru care el se trezeste…mai viseaza chestii, mai nu-si gaseste cana de apa, face o febra (foarte rar ce-I drept) etc…si atunci sunt acolo…

Cand m-a bantuit o sinuzita de nu mai puteam sta in AC-ul din camera lui care sustine o temperatura suportabila vara, a acceptat sa doarma doar cu taica-su…dar cand tati a plecat in delegatie si l-am intrebat daca vrea sa doarma singurel, a zis ca nu si s-a culcusit mai confortabil in bratele mele…un ghemotoc de baietel care vrea sa fie in bratele maica-sii..pai poti sa refuzi asa ceva? nu poti...iar la somnul de seara se poarta cele mai interesante discutii dupa cum v-am povestit mai devreme pe facebook aici

Acolo raman pana mi-o zice el sa plec..problema e ca dorm mai bine pe salteaua de la el din camera , pusa direct pe jos, decat pe salteaua identica din dormitorul mare, pusa pe cadru de pat…banuiesc ca o sa renuntam la pat…dar cine o sa imi mai foiasca mie prin pat oare? Ca zgomotele alea mici si usoare pe care le face el noaptea pe mine ma fac sa dorm linistita, subconstientul meu e linistit ca il aude pe acolo…

Concluzia mea e ca pentru mine cosleepingul functioneaza perfect, eu sunt mai linistita ca il stiu langa mine si pot sa il aud in caz de ceva.

Evident nu tot ce functioneaza la noi e musai sa functioneze si pentru restul lumii. Ca vreau eu sa concluzionez e faptul ca instinctul de mama te ghideaza inspre o solutie potrivita pentru familie…asa ca aveti incredere in instinctele voastre..exista cu un motiv..

Somn usor va uram!

Doza de independenta, va rog!

De ceva timp, printul nostru mostenitor da semne din ce in ce mai clare ca e fi-su maica-sii si al lui taica-su, adica vrea sa faca cat mai multe singur. Imi amintesc vag cateva ocazii din viata mea de copil mic cand asa de tare m-am straduit sa fac ceva pana mi-a iesit, si sentimentul ala de YUHUUUUUUUU de dupa aceea. Asa ca stiu ca e cazul sa nu ii infran aceste porniri, cat timp nu genereaza ceva periculos.

Pentru ca Mihu de exemplu, aseara s-a servit singur din sertar cu o foarfeca si a venit sa taie ceva cu ea. In cazul asta, i-am explicat ca inca nu e sufficient de mare si foarfeca aia e inca periculoasa (era destul de ascutita la varf) si ca ii voi cumpara o foarfeca potrivita pentru el . Note to self: trebuie sa dam o raita pe la Jumbo dupa asa ceva. A cedat foarfeca fara prea multe proteste, ba chiar a si pus-o el la loc.

Dar, in unele ocazii, imi pocneste minte cate ceva si ii dau cate o pastiluta de independenta pe care o poate duce. Acu vreo cateva seri, intrasem in bloc si el voia sa urcam pe scari doua etaje pana la urmatoarea usa de lift care se deschide. Eu ma lovisem la un picior, caram plase si trotineta lui. Iaca conflictul de interese:

-          Mami, daca doresti, urci tu pe scari pana la etajul 2 si eu vin cu liftul si te astept acolo.

Mihu urca foarte bine scarile, se tine de balustrada, stiam ca se descurca si nu exista riscul sa cada pe scari la vale. In fata daca se impiedica de ele, se ridica singur si se pleaca mai departe.Il vad ca incepe sa urce vitejeste scarile spre etajul 1 si se opreste in capatul lor. Stie ca de obicei venim dupa el…ii mai explic inca o data ca sa mai urce un etaj, mami vine cu liftul si il astept la etajul 2. Inchid usa la lift si apas pe buton. Ies la etajul doi, il aud strigandu-ma putin dezorientat. Il strig de la doi, se uita in sus si ma vede, se lamureste care-I vraja. Vine si mai urca si al doilea etaj, intra in lift si ma anunta:

-          Mihu a urcat singur pe scari! Zambet maaaaaaaaaaaaaaaaaare latit pe fetisoara lui.

-          Da, mami, asa ai facut!

-           Mihu baietel maaaaaaaaaaare!

Offff, in gandul meu, asa e, mami, esti din ce in ce mai mare.

Aseara, ne trebuia o apa plata pentru el. Mergem inspre magazinul mic de pe fata blocului de unde cumparam chestii de genul acesta si unde cunoaste aproximativ pe toata lumea. Ma opresc sa vad daca am bani marunti si ma loveste ideea. Ii intind doua bancnote de un leu si il rog:

-          Mihu, te duci tu, te rog , sa cumperi apa?

Mihu se uita la bani putin nedumerit:

-          Te duci…

-          Bine, uite, spui Buna ziua si spui ca vrei o apa plata mica

Nu a avut nici o ezitare, a luat banii si a intrat in magazin. Il urmaream din cadrul usii. Ii fac un semn discret vanzatorului care nu il vazuse de dupa tejghea. Spre cinstea lui, desi e un baiat tanar, imediat s-a pliat pe situatie si l-a intrebat ce sa ii dea. Mihu ii intinde banii si aud:

-          Bunaaaaaa! O apa plata mica, te loooog..

Iese domnul , se duce la frigider si il intreaba de care vrea, aratandu-I sticlele, ca s-a gandit ca recunoaste dupa culori, probabil.

Mihu a fost priceless:

-          Do’naaaaa…

Ii da apa, Mihu o ia si vine victorios la mine sa i-o desfac,  sa ii pun in sticluta lui. A baut din apa aia cu o pofta si o fericire de ziceai ca e apa vie..se vedea ca era tare mandru de el. Eu ma tineam tare, dar mi se inmuiasera picioarele si mie.

Treaba asta vine dupa ceva timp in care noi mergem la cumparaturi, stam la rand la casa sa platim, ii mai dam si lui banii sa ii dea casieritei de la Mega, repetam ca mancam ceva doar dupa ce platim, nu inainte etc etc. Dar nu facuse operatiunea singurel pana acum.

Azi dimineata, printre primele lucruri pe care mi le-a spus:

-          A cumparat Mihu apa plata singurel!

Concluzia mea: o pastiluta de independenta data copilului la momentul potrivit (mai exact cand te pocneste ideea) ii creste stima de sine exponential si te scuteste de alte batalii pe care nu doresti sa le duci cu el…respectiv cea cu foarfeca de aseara, care a venit dupa faza cu apa. Ii da incredere copilului ca il lasi sa faca lucruri cand se poate, si ca atunci cand nu il lasi e pentru un motiv bine intemeiat pe care il accepta mai usor.

Pe langa toate aceste aspecte, toate bune si frumoase, gandul meu de aseara:  maicaaaaaaaa, unde e bebelusul meu???? Cand ai crescut atata de reusesti sa cumperi ceva singur???? Mi-e dor de tine, bebelus mic si pufos! Te iubesc, copilas dulce si independent! Te astept, viitor adult independent si echilibrat! Oricum ai fi, tot copilul meu minunat esti!

'A muti ani!

Intr-o seara , il culcam pe Mihu. Stand noi asa ca sarmalutele, aliniati sau nu prea, pe saltea, vorbeam desprea ceasul nostru magic, descifrand mai mult decat ora..

-          Oooooot!!!

-          Da mami, e un opt acolo!

-          Unu tei…

-          Da , e unu si trei, adica treisprezece. Ne zice ceasul ca e luna 8 ziua 13!

Eu pasionata de interesul lui, nici nu am observat magicul 13, care ne guverneaza de obicei. Ca sa ma intelegeti, eu cu taica-su ne-am adunat pe un 13 impreuna, ne-am casatorit civil pe 13, Mihu e botezat pe 13, avem pisica neagra, etc, ati inteles voi..Aud o voce mai groasa:

-          La multi ani, iubita mea!..ma topesc nitel si raspund:

-          La multi ani, taticule!

In secunda urmatoare, Mihu incepe sa cante:

-          Muuti ani taiascaaaaa

Muuti ani taiaaaaaaaaasca,

‘A muuuuti ani!!!

Si incheie apoteotic:  ‘A muti ani, taticule! Sa fii sanatos!!!!!

Instant ne-a pufnit rasul si pe mine si pe taica-su…L-am pupacit pe toate partile de drag si de mandrie, ca uite cate stie puiul nostru de om…..Foarte probabil e o chestie prinsa de pe la gradinita, ca noi nu prea am mai fost la zile de nastere recent. Ce ne-a pus capac a fost acel:  sa fii sanatos! de la final.

Incep eu si-I explic ca de fapt e ziua noastra ca familie si da-I si spune-I ca noua ne poarta noroc 13 si ne spunem unul altuia La multi ani! Etc etc…

Concluzia:

-          Muuti ani taiascaaaaa

Muuti ani taiaaaaaaaaasca,

‘A muuuuti ani, taticule!!!!

 Nu am mai avut ce comanta…las ca e bine si asa…

Filme horror ale serilor noastre

Eu nu sunt fan al filmelor horror…nici moarta nu pot intelege de ce ai vrea , cu buna stiinta, sa te sperii asa…am prins cateva la viata mea care m-au linistit. A fost cel dupa o carte de Stephen King cu hotelul bantuit cu baietelul care avea viziuni, dar mai intai ii mirosea a portocale, si cu Morgan Freeman. Nu mai stiu cine l-a facut, dar l-a facut bineeeeeeeee, m-a speriat rau de tot, am visat urat vreo luna. Apoi am prins niste scene din Exorcistul. Am remarcat ca un film horror devine si mai horror cand sunt implicati copii. Astea doua m-au cam linistit. Filme bine facute cred, de m-au linistit asa repede.

Acum la varsta adulta am descoperit un serial The Walking Dead..e cu zombie..deci nu credeam sa ma prinda, dar am remarcat ca ignor foarte bine zombie din film  pntru ca imi place evolutia personajelor in timp.

Mno, in acest context, aseara, prin dormitorul nostru s-au cam perindat toate filmele astea.

Se da una bucata Mihut racit, fornait etc…respira la un moment dat in urechea mea fix ca zombie aia din serialul meu…cum m-a pufnit rasul la comparatia mentala, el a considerat ca e de bine si sa mai horcaie nitzel , sa ne mai distram.

Mihut, mai nou, e in perioada de exersare a limbajului prin insiruiri de silabe fara nici un sens repetate des, cum ar fi : oadioadioadidududabiilabiladucuduc… etc ati inteles voi ideea…tot in perioada asta a invatat sa vorbeasca si in soapta….asa ca repeta silabe , in soapta, aproape imperceptibil…te simti ca aia care aud voci si sunt pe cale sa innebuneasca….deci am bifat si filmul cu hotelul bantuit..

Cum zilele astea a stat mai mult in casa, racit fiind, are un surplus de energie pe care si-l cheltuie prin pat la culcare , azvarlindu-si picioarele si mainile in toate directiile imposibile…va zic sincer ca ar face-o geloasa pe fetita care a jucat in Exorcistul..in mintea mea era ceva la stilul: Maica, numa sa nu incepi sa plutesti spre tavan, stai regulamentar aici, pe saltea, da? “ totul pe fundal de repetitii in soapta..

Poveste a culminat cu momentul cand a venit si m-a luat afectuos cu manutele de gat si mi-a soptit la ureche cu glasciorul lui dulce: Cazi!!! Cazi!!! Cazi!!!! Dupa ce i-am zis de bine in mintea mea doamnei care ne ajuta inainte, ca ea folosea formula asta cand Mihu facea ceva mai periculos, incercam sa ma abtin sa nu rad.

A mai fost si conversatia inventata de el, spusa pe doua voci cumva, tot de el:

-          Te log flumos, mami, veau apa, mi-e seteeee, nu am baut delooooc! (ton de jelanie, de zici ca a stat insetat toata ziua..sa se noteze ca la noi in casa mereu sunt sticle si pahare la dispozitia lui, da?nu sufera de sete!!!)

-          Da! (pe un ton cumva sec…poi, nu cred ca vorbea despre mine, ca eu nu ma rezum la un singur cuvant niciodata)

-          Mihu bea apa, care se duce la burticaaaa, si apoi la rinichiiii, si apoi  face Mihu pipiiii, si creste Mihu maaaaaaaaaaaaare… (ne bucuram ca stie ce si pe unde)

Avand in vedere chestiile de mai sus, conversatia a fost chiar light si digerabila..

Voi cum va distrati la culcare?

Ce mai citim noi

Mihu se apropie de 2 ani si jumatate…pe langa faptul ca nu imi vine sa cred catamai omul s-a facut , deja vad ca nu mai sunt suficiente cartile si jucariile de pana acum, mai ales in contextul in care merge si la gradinita. Suntem intr-o etapa curioasa in care incepe sa manifeste interes pentru anumite domenii. Asa ca am cautat idei de carti si jocuri potrivite varstei lui.

La putere acum sunt trenuletele, cel de lemn de la Ikea si cel de Lego, Lego propriu-zis si puzzleuri, dar pasiunea lui sunt cartile.Iubeste cartile cu poezii ale Luciei Muntean, le-a citit de atatea ori cu buni si cu noi ca stie poeziile pe de rost deja. Mai nou, citim povesti din carti pe care le-am cumparat demult si de care nu a fost interesat pana recent.

Totusi, cautam sa ii mai iau carti din care sa ramana cu ceva, sa fie ceva care sa il ajute, sa ii dea informatii si sa ii raspunda la unele intrebari…

Asa am ajuns la cartile Usborne. Ele vin de obicei prin distribuitori cum sunt Citim cu Drag sau Book Store, dar acum am vazut ca sunt si pe Emag cateodata. Mihu a mai avut carti de bebelusi de la Usborne dar nu s-a aratat prea incantat de ele. In schimb cele pentru copii mai mari l-au fascinat.

Avem acum Sticker puzzle train, o carte cu multe stickere si activitati legate de trenuri . Am crezut ca e prea mic pentru activitatile ei, dar le-a facut cu mare interes ajutat de mine. Asa de incantat a fost incat a si adormit cu ea..

O carte care mie mi s-a parut geniala in perioada asta cand apar intrebari legate de corp, traseul mancarii etc este Look inside your body. Are foarte multe flapuri, e desenata foarte frumos si poti ca parinte, sa abordezi subiecte si cu un copil de 2 ani si jumatate, dar si cu cei mai mari de 5-6 ani si chiar mai mult. Mai jos va pun niste poze din interior.

Dar cartea care a avut un success nemaipomenit la noi, si care a venit de la Diverta este aceasta:

Este recomandata de la 5 ani. Ca parinte, poti adapta evident, citind mai pe scurt, sau folosind mimica si gestica care sa atraga copilul. Noi am abordat-o aseara inainte de somn. L-a prins imediat, pentru ca el e destul de des furios pe diverse situatii, a mostenit temperamentul meu destul de vulcanic la care se mai adauga si nerabdarea specifica varstei. 

Am citit diversele situatii date ca exemple despre ce poate declansa furia, cum se manifesta ea (era descrisa furia in care iti bate inima mai repede, l-am chemat sa imi asculte inima mea, te inrosesti la fata, etc si furia in care iti intepeneste corpul, te faci alb la fata si trangi pumnii taaaaaaaare…uite-asa mamiiiii), pentru ca e important sa stie sa recunoasca semnele ei.

Si apoi am ajuns la partea cu : ce putem face? 

Am sarit subtil peste strigatul furiei de la fereastra pentru ca stam la etajul 10 si oricum tipa pe tonuri destul de ridicate ca ii place cum se aude, am trecut la lovit in perna. Instant s-a dus sa probeze si sa imi testeze perna.

Ca o paranteza, noi am aplicat metoda asta, nestiind de ea, cand incepuse sa ne loveasca cu picioarele seara. Am ajuns la solutia ca ar fi mai bine sa loveasca in saltea cu picioarele si sa numaram de cate ori face asta.

O alta metoda prezentata in carte era sa calcam furia in picioare marunt, marunt. Ne-am luat de maini si am tropotit amandoi cu o placere si o pofta , de mai mult ne-am distrat, ca asta era si scopul.

Metoda cu desenat un monstrulet furios nu ni se prea aplica, ca el nu stie inca sa deseneze, nu a manifestat interes pentru asta inca. Dar i-am promis ca ii desenez eu niste monstruleti si el poate sa rupa foile marunt marunt si sa arunce bucatile la gunoi.

Apoi era tratat subiectul Ce imi vine sa fac cand sunt furios? Da, s-ar putea sa vrei sa lovesti pe cineva, dar nu cred ca e bine, pentru ca doare.

A urmat pagina cu ce faci cand te infurie cineva pentru ca : ti-a luat jucaria, rade de tine etc, care incuraja verbalizarea  furiei si a dorintei lui: hei, da-mi jucaria inapoi! E a mea!

Concluzia cartii a fost ca mai suntem si furiosi, dar de cele mai multe ori ne simtim bine.

Per total, cartea a insumat exact ce as fi vrut eu sa ii transmit, si cum pentru el a inceput sa aiba mai multa greutate ce e scris alb pe negru, m-am bucurat tare mult ca am gasit o carte asa utila.

In aceeasti comanda au mai venit si Sunt trist, Pe Rosi o dor dintii, Pe Rosi o doare burta, Erwin tuseste, Banii, Gradinita etc, carti care zic eu ne vor ajuta in gestionarea unor situatii. De abia asteptam sa le citim pe toate.

Creditul pentru alegerea acestor carti merge la Diana de la Gangblog care mereu impartaseste cu noi idei faine de jocuri si carti interesante pentru copii...mereu zic mersi ca Mihu e mai mic cu un an decat fetita ei si ea e inaintea mea cu cartile si jocurile varstei.

Spor la citit!