Co-sleeping sau no-sleeping?

Co-sleepingul nostru a inceput intr-o noapte cam pe la o luna a lui Mihu…zic asa ca nu imi mai amintesc exact, dar tasu se intorsese la serviciu si noi doi eram singurei in dormitorul mare, eu in patul mare si el in patutul lui mic, ales cu grija de maica-sa gravida si visatoare..

Ma uitam la el, infasurat cu paturica lui bleu la manute sa nu se sperie prin somn de ele…el se uita la mine cu ochii lui ca margelutele larg deschisi…vedeam ca se straduie sa isi scoata manutele de acolo…dadea din toate cele ca un gandacel rasturnat pe spate , doar ca el era protzapit pe o parte, si se uita la mine o privire de Ajuta-maaaaa!...atunci mi-au zburat pe geam toate ideile destepte si logice de pana atunci cum ca cel mic trebuie sa aiba spatiul lui, sa nu te intorci pe el prin somn etc…l-am luat langa mine, i-am dat jos paturica de pe el si il tineam in brate asa pur si simplu..Mihu avea o mocutza atat de happy , incat mi-a fost clar ca e de bine…totusi se foia in continuare, parca ceva nu-I convenea…l-am dat mai incolo vreo 20 cm , s-a linistit…intorsese capsorul spre mine si in 5 secunde a adormit...revelatie!!! Deci dintr-asta imi esti…vrei cu mine, dar nu chiar cum vreau eu, ci cum vrei tu..mno, cat ti-e bine si esti happy si ai mai si adormit (AAAAALELUIA!!!!!) , eu sunt ok cu asta…

Noaptea aia a fost de vis…el pe mijlocul patului, eu il saream de pe o parte pe cealalta ca sa il alaptez pe rand, deschideam doar un ochi sa vad daca s-a trezit, nu trebuia sa ma mai ridic in fund sa il vad in patutul lui, la fiecare miscare il simteam…chiar am dormit linistita .. asa a continuat povestea cosleepingului pana pe la 6 luni jumatate si eu ma minunam cat de usor ne e, cat de frumos e sa te trezesti cu manutele alea mici pe ochi…mai un piciorus, mai un fundulet pe nasul tau, nu mai conta…in orice dimineata, prima mea imagine era cu ceva din componentele lui Mihu…si asta invita la joaca evident..cam asa ceva ..

La 6 luni si jumatate, s-a intamplat inevitabilul, adica a cazut din patul nostru dupa escaladari si baricadari repetate

..noroc ca eram pregatiti deja…camera lui era deja varuita, salteaua 140*200 cumparata…in seara aia ne-am instalat in camera lui…era straniu ca era goala…incet incet am umplut peretii de stickere haioase, colorate sau fosforescente , au aparut comoda, rafturile, covoarele, Mihu a invatat sa se dea jos controlat de pe saltea..

Diminetile de pe la 7-8 luni ale lui erau mirifice…chiar daca se dadea jos din pat la o ora la care mie imi era imposibil sa misc, el avea de treaba…avea jucarii la nivelul lui, o lua de-a busilea spre ele si mai ma ingaduia chiar si cate o ora sa mai dorm…

Intotdeauna camera lui va fi asa in mintea mea…salteaua si funduletul lui leganandu-se stanga dreapta cand mergea in 4…sau el ieri luandu-si avant de la calorifer si sarind pe saltea de zici ca s-a uitat la olimpiada de gimnastica..

Pentru ca eu inca dorm cu el..dap, are 2 ani si 7 luni si inca dormim impreuna

In prima faza am zis ca dupa ce nu se va mai trezi noaptea pentru lapte ma car in dormitorul mare…asta s-a intamplat pe la 2 ani si 2 luni (!!!!) spre exasperarea mea…dar sunt si alte motive pentru care el se trezeste…mai viseaza chestii, mai nu-si gaseste cana de apa, face o febra (foarte rar ce-I drept) etc…si atunci sunt acolo…

Cand m-a bantuit o sinuzita de nu mai puteam sta in AC-ul din camera lui care sustine o temperatura suportabila vara, a acceptat sa doarma doar cu taica-su…dar cand tati a plecat in delegatie si l-am intrebat daca vrea sa doarma singurel, a zis ca nu si s-a culcusit mai confortabil in bratele mele…un ghemotoc de baietel care vrea sa fie in bratele maica-sii..pai poti sa refuzi asa ceva? nu poti...iar la somnul de seara se poarta cele mai interesante discutii dupa cum v-am povestit mai devreme pe facebook aici

Acolo raman pana mi-o zice el sa plec..problema e ca dorm mai bine pe salteaua de la el din camera , pusa direct pe jos, decat pe salteaua identica din dormitorul mare, pusa pe cadru de pat…banuiesc ca o sa renuntam la pat…dar cine o sa imi mai foiasca mie prin pat oare? Ca zgomotele alea mici si usoare pe care le face el noaptea pe mine ma fac sa dorm linistita, subconstientul meu e linistit ca il aude pe acolo…

Concluzia mea e ca pentru mine cosleepingul functioneaza perfect, eu sunt mai linistita ca il stiu langa mine si pot sa il aud in caz de ceva.

Evident nu tot ce functioneaza la noi e musai sa functioneze si pentru restul lumii. Ca vreau eu sa concluzionez e faptul ca instinctul de mama te ghideaza inspre o solutie potrivita pentru familie…asa ca aveti incredere in instinctele voastre..exista cu un motiv..

Somn usor va uram!

Doza de independenta, va rog!

De ceva timp, printul nostru mostenitor da semne din ce in ce mai clare ca e fi-su maica-sii si al lui taica-su, adica vrea sa faca cat mai multe singur. Imi amintesc vag cateva ocazii din viata mea de copil mic cand asa de tare m-am straduit sa fac ceva pana mi-a iesit, si sentimentul ala de YUHUUUUUUUU de dupa aceea. Asa ca stiu ca e cazul sa nu ii infran aceste porniri, cat timp nu genereaza ceva periculos.

Pentru ca Mihu de exemplu, aseara s-a servit singur din sertar cu o foarfeca si a venit sa taie ceva cu ea. In cazul asta, i-am explicat ca inca nu e sufficient de mare si foarfeca aia e inca periculoasa (era destul de ascutita la varf) si ca ii voi cumpara o foarfeca potrivita pentru el . Note to self: trebuie sa dam o raita pe la Jumbo dupa asa ceva. A cedat foarfeca fara prea multe proteste, ba chiar a si pus-o el la loc.

Dar, in unele ocazii, imi pocneste minte cate ceva si ii dau cate o pastiluta de independenta pe care o poate duce. Acu vreo cateva seri, intrasem in bloc si el voia sa urcam pe scari doua etaje pana la urmatoarea usa de lift care se deschide. Eu ma lovisem la un picior, caram plase si trotineta lui. Iaca conflictul de interese:

-          Mami, daca doresti, urci tu pe scari pana la etajul 2 si eu vin cu liftul si te astept acolo.

Mihu urca foarte bine scarile, se tine de balustrada, stiam ca se descurca si nu exista riscul sa cada pe scari la vale. In fata daca se impiedica de ele, se ridica singur si se pleaca mai departe.Il vad ca incepe sa urce vitejeste scarile spre etajul 1 si se opreste in capatul lor. Stie ca de obicei venim dupa el…ii mai explic inca o data ca sa mai urce un etaj, mami vine cu liftul si il astept la etajul 2. Inchid usa la lift si apas pe buton. Ies la etajul doi, il aud strigandu-ma putin dezorientat. Il strig de la doi, se uita in sus si ma vede, se lamureste care-I vraja. Vine si mai urca si al doilea etaj, intra in lift si ma anunta:

-          Mihu a urcat singur pe scari! Zambet maaaaaaaaaaaaaaaaaare latit pe fetisoara lui.

-          Da, mami, asa ai facut!

-           Mihu baietel maaaaaaaaaaare!

Offff, in gandul meu, asa e, mami, esti din ce in ce mai mare.

Aseara, ne trebuia o apa plata pentru el. Mergem inspre magazinul mic de pe fata blocului de unde cumparam chestii de genul acesta si unde cunoaste aproximativ pe toata lumea. Ma opresc sa vad daca am bani marunti si ma loveste ideea. Ii intind doua bancnote de un leu si il rog:

-          Mihu, te duci tu, te rog , sa cumperi apa?

Mihu se uita la bani putin nedumerit:

-          Te duci…

-          Bine, uite, spui Buna ziua si spui ca vrei o apa plata mica

Nu a avut nici o ezitare, a luat banii si a intrat in magazin. Il urmaream din cadrul usii. Ii fac un semn discret vanzatorului care nu il vazuse de dupa tejghea. Spre cinstea lui, desi e un baiat tanar, imediat s-a pliat pe situatie si l-a intrebat ce sa ii dea. Mihu ii intinde banii si aud:

-          Bunaaaaaa! O apa plata mica, te loooog..

Iese domnul , se duce la frigider si il intreaba de care vrea, aratandu-I sticlele, ca s-a gandit ca recunoaste dupa culori, probabil.

Mihu a fost priceless:

-          Do’naaaaa…

Ii da apa, Mihu o ia si vine victorios la mine sa i-o desfac,  sa ii pun in sticluta lui. A baut din apa aia cu o pofta si o fericire de ziceai ca e apa vie..se vedea ca era tare mandru de el. Eu ma tineam tare, dar mi se inmuiasera picioarele si mie.

Treaba asta vine dupa ceva timp in care noi mergem la cumparaturi, stam la rand la casa sa platim, ii mai dam si lui banii sa ii dea casieritei de la Mega, repetam ca mancam ceva doar dupa ce platim, nu inainte etc etc. Dar nu facuse operatiunea singurel pana acum.

Azi dimineata, printre primele lucruri pe care mi le-a spus:

-          A cumparat Mihu apa plata singurel!

Concluzia mea: o pastiluta de independenta data copilului la momentul potrivit (mai exact cand te pocneste ideea) ii creste stima de sine exponential si te scuteste de alte batalii pe care nu doresti sa le duci cu el…respectiv cea cu foarfeca de aseara, care a venit dupa faza cu apa. Ii da incredere copilului ca il lasi sa faca lucruri cand se poate, si ca atunci cand nu il lasi e pentru un motiv bine intemeiat pe care il accepta mai usor.

Pe langa toate aceste aspecte, toate bune si frumoase, gandul meu de aseara:  maicaaaaaaaa, unde e bebelusul meu???? Cand ai crescut atata de reusesti sa cumperi ceva singur???? Mi-e dor de tine, bebelus mic si pufos! Te iubesc, copilas dulce si independent! Te astept, viitor adult independent si echilibrat! Oricum ai fi, tot copilul meu minunat esti!

'A muti ani!

Intr-o seara , il culcam pe Mihu. Stand noi asa ca sarmalutele, aliniati sau nu prea, pe saltea, vorbeam desprea ceasul nostru magic, descifrand mai mult decat ora..

-          Oooooot!!!

-          Da mami, e un opt acolo!

-          Unu tei…

-          Da , e unu si trei, adica treisprezece. Ne zice ceasul ca e luna 8 ziua 13!

Eu pasionata de interesul lui, nici nu am observat magicul 13, care ne guverneaza de obicei. Ca sa ma intelegeti, eu cu taica-su ne-am adunat pe un 13 impreuna, ne-am casatorit civil pe 13, Mihu e botezat pe 13, avem pisica neagra, etc, ati inteles voi..Aud o voce mai groasa:

-          La multi ani, iubita mea!..ma topesc nitel si raspund:

-          La multi ani, taticule!

In secunda urmatoare, Mihu incepe sa cante:

-          Muuti ani taiascaaaaa

Muuti ani taiaaaaaaaaasca,

‘A muuuuti ani!!!

Si incheie apoteotic:  ‘A muti ani, taticule! Sa fii sanatos!!!!!

Instant ne-a pufnit rasul si pe mine si pe taica-su…L-am pupacit pe toate partile de drag si de mandrie, ca uite cate stie puiul nostru de om…..Foarte probabil e o chestie prinsa de pe la gradinita, ca noi nu prea am mai fost la zile de nastere recent. Ce ne-a pus capac a fost acel:  sa fii sanatos! de la final.

Incep eu si-I explic ca de fapt e ziua noastra ca familie si da-I si spune-I ca noua ne poarta noroc 13 si ne spunem unul altuia La multi ani! Etc etc…

Concluzia:

-          Muuti ani taiascaaaaa

Muuti ani taiaaaaaaaaasca,

‘A muuuuti ani, taticule!!!!

 Nu am mai avut ce comanta…las ca e bine si asa…

Filme horror ale serilor noastre

Eu nu sunt fan al filmelor horror…nici moarta nu pot intelege de ce ai vrea , cu buna stiinta, sa te sperii asa…am prins cateva la viata mea care m-au linistit. A fost cel dupa o carte de Stephen King cu hotelul bantuit cu baietelul care avea viziuni, dar mai intai ii mirosea a portocale, si cu Morgan Freeman. Nu mai stiu cine l-a facut, dar l-a facut bineeeeeeeee, m-a speriat rau de tot, am visat urat vreo luna. Apoi am prins niste scene din Exorcistul. Am remarcat ca un film horror devine si mai horror cand sunt implicati copii. Astea doua m-au cam linistit. Filme bine facute cred, de m-au linistit asa repede.

Acum la varsta adulta am descoperit un serial The Walking Dead..e cu zombie..deci nu credeam sa ma prinda, dar am remarcat ca ignor foarte bine zombie din film  pntru ca imi place evolutia personajelor in timp.

Mno, in acest context, aseara, prin dormitorul nostru s-au cam perindat toate filmele astea.

Se da una bucata Mihut racit, fornait etc…respira la un moment dat in urechea mea fix ca zombie aia din serialul meu…cum m-a pufnit rasul la comparatia mentala, el a considerat ca e de bine si sa mai horcaie nitzel , sa ne mai distram.

Mihut, mai nou, e in perioada de exersare a limbajului prin insiruiri de silabe fara nici un sens repetate des, cum ar fi : oadioadioadidududabiilabiladucuduc… etc ati inteles voi ideea…tot in perioada asta a invatat sa vorbeasca si in soapta….asa ca repeta silabe , in soapta, aproape imperceptibil…te simti ca aia care aud voci si sunt pe cale sa innebuneasca….deci am bifat si filmul cu hotelul bantuit..

Cum zilele astea a stat mai mult in casa, racit fiind, are un surplus de energie pe care si-l cheltuie prin pat la culcare , azvarlindu-si picioarele si mainile in toate directiile imposibile…va zic sincer ca ar face-o geloasa pe fetita care a jucat in Exorcistul..in mintea mea era ceva la stilul: Maica, numa sa nu incepi sa plutesti spre tavan, stai regulamentar aici, pe saltea, da? “ totul pe fundal de repetitii in soapta..

Poveste a culminat cu momentul cand a venit si m-a luat afectuos cu manutele de gat si mi-a soptit la ureche cu glasciorul lui dulce: Cazi!!! Cazi!!! Cazi!!!! Dupa ce i-am zis de bine in mintea mea doamnei care ne ajuta inainte, ca ea folosea formula asta cand Mihu facea ceva mai periculos, incercam sa ma abtin sa nu rad.

A mai fost si conversatia inventata de el, spusa pe doua voci cumva, tot de el:

-          Te log flumos, mami, veau apa, mi-e seteeee, nu am baut delooooc! (ton de jelanie, de zici ca a stat insetat toata ziua..sa se noteze ca la noi in casa mereu sunt sticle si pahare la dispozitia lui, da?nu sufera de sete!!!)

-          Da! (pe un ton cumva sec…poi, nu cred ca vorbea despre mine, ca eu nu ma rezum la un singur cuvant niciodata)

-          Mihu bea apa, care se duce la burticaaaa, si apoi la rinichiiii, si apoi  face Mihu pipiiii, si creste Mihu maaaaaaaaaaaaare… (ne bucuram ca stie ce si pe unde)

Avand in vedere chestiile de mai sus, conversatia a fost chiar light si digerabila..

Voi cum va distrati la culcare?

Ce mai citim noi

Mihu se apropie de 2 ani si jumatate…pe langa faptul ca nu imi vine sa cred catamai omul s-a facut , deja vad ca nu mai sunt suficiente cartile si jucariile de pana acum, mai ales in contextul in care merge si la gradinita. Suntem intr-o etapa curioasa in care incepe sa manifeste interes pentru anumite domenii. Asa ca am cautat idei de carti si jocuri potrivite varstei lui.

La putere acum sunt trenuletele, cel de lemn de la Ikea si cel de Lego, Lego propriu-zis si puzzleuri, dar pasiunea lui sunt cartile.Iubeste cartile cu poezii ale Luciei Muntean, le-a citit de atatea ori cu buni si cu noi ca stie poeziile pe de rost deja. Mai nou, citim povesti din carti pe care le-am cumparat demult si de care nu a fost interesat pana recent.

Totusi, cautam sa ii mai iau carti din care sa ramana cu ceva, sa fie ceva care sa il ajute, sa ii dea informatii si sa ii raspunda la unele intrebari…

Asa am ajuns la cartile Usborne. Ele vin de obicei prin distribuitori cum sunt Citim cu Drag sau Book Store, dar acum am vazut ca sunt si pe Emag cateodata. Mihu a mai avut carti de bebelusi de la Usborne dar nu s-a aratat prea incantat de ele. In schimb cele pentru copii mai mari l-au fascinat.

Avem acum Sticker puzzle train, o carte cu multe stickere si activitati legate de trenuri . Am crezut ca e prea mic pentru activitatile ei, dar le-a facut cu mare interes ajutat de mine. Asa de incantat a fost incat a si adormit cu ea..

O carte care mie mi s-a parut geniala in perioada asta cand apar intrebari legate de corp, traseul mancarii etc este Look inside your body. Are foarte multe flapuri, e desenata foarte frumos si poti ca parinte, sa abordezi subiecte si cu un copil de 2 ani si jumatate, dar si cu cei mai mari de 5-6 ani si chiar mai mult. Mai jos va pun niste poze din interior.

Dar cartea care a avut un success nemaipomenit la noi, si care a venit de la Diverta este aceasta:

Este recomandata de la 5 ani. Ca parinte, poti adapta evident, citind mai pe scurt, sau folosind mimica si gestica care sa atraga copilul. Noi am abordat-o aseara inainte de somn. L-a prins imediat, pentru ca el e destul de des furios pe diverse situatii, a mostenit temperamentul meu destul de vulcanic la care se mai adauga si nerabdarea specifica varstei. 

Am citit diversele situatii date ca exemple despre ce poate declansa furia, cum se manifesta ea (era descrisa furia in care iti bate inima mai repede, l-am chemat sa imi asculte inima mea, te inrosesti la fata, etc si furia in care iti intepeneste corpul, te faci alb la fata si trangi pumnii taaaaaaaare…uite-asa mamiiiii), pentru ca e important sa stie sa recunoasca semnele ei.

Si apoi am ajuns la partea cu : ce putem face? 

Am sarit subtil peste strigatul furiei de la fereastra pentru ca stam la etajul 10 si oricum tipa pe tonuri destul de ridicate ca ii place cum se aude, am trecut la lovit in perna. Instant s-a dus sa probeze si sa imi testeze perna.

Ca o paranteza, noi am aplicat metoda asta, nestiind de ea, cand incepuse sa ne loveasca cu picioarele seara. Am ajuns la solutia ca ar fi mai bine sa loveasca in saltea cu picioarele si sa numaram de cate ori face asta.

O alta metoda prezentata in carte era sa calcam furia in picioare marunt, marunt. Ne-am luat de maini si am tropotit amandoi cu o placere si o pofta , de mai mult ne-am distrat, ca asta era si scopul.

Metoda cu desenat un monstrulet furios nu ni se prea aplica, ca el nu stie inca sa deseneze, nu a manifestat interes pentru asta inca. Dar i-am promis ca ii desenez eu niste monstruleti si el poate sa rupa foile marunt marunt si sa arunce bucatile la gunoi.

Apoi era tratat subiectul Ce imi vine sa fac cand sunt furios? Da, s-ar putea sa vrei sa lovesti pe cineva, dar nu cred ca e bine, pentru ca doare.

A urmat pagina cu ce faci cand te infurie cineva pentru ca : ti-a luat jucaria, rade de tine etc, care incuraja verbalizarea  furiei si a dorintei lui: hei, da-mi jucaria inapoi! E a mea!

Concluzia cartii a fost ca mai suntem si furiosi, dar de cele mai multe ori ne simtim bine.

Per total, cartea a insumat exact ce as fi vrut eu sa ii transmit, si cum pentru el a inceput sa aiba mai multa greutate ce e scris alb pe negru, m-am bucurat tare mult ca am gasit o carte asa utila.

In aceeasti comanda au mai venit si Sunt trist, Pe Rosi o dor dintii, Pe Rosi o doare burta, Erwin tuseste, Banii, Gradinita etc, carti care zic eu ne vor ajuta in gestionarea unor situatii. De abia asteptam sa le citim pe toate.

Creditul pentru alegerea acestor carti merge la Diana de la Gangblog care mereu impartaseste cu noi idei faine de jocuri si carti interesante pentru copii...mereu zic mersi ca Mihu e mai mic cu un an decat fetita ei si ea e inaintea mea cu cartile si jocurile varstei.

Spor la citit!

La gradi!!!!

Undeva prin martie mi-a devenit foarte clar ca:

-          Mihu trebuie sa mearga la gradinita mai devreme sau mai tarziu

-          Mai degraba mai devreme ca pe buni o cam lasa puterile in acelasi ritm pe cat ii cresc lui

Avand acestea in minte, am incercat sa-mi scormonesc amintirile despre cautatul de gradinite de anul trecut, care s-a soldat cu un esec rasunator.

Mi-am revizuit iarasi criteriile, cam asa:

1.       Sa iasa macar o data pe zi afara.. revizuit: ar fi bine, dar daca nu, pot sa traiesc cu asta…de ce? Pai Mihu a trecut de perioada de dezvoltare fizica intensa. Ii place in continuare sa alerge pe afara, dar e mai interesat de interactiunea cu alti copii. Plus ca atunci cand il ia Buni, se opresc prin parc si alearga cat pofteste..

2.       Sa aiba bucatarie proprie…asta s-a pastrat, avand in vedere ca vorba lui Buni: il duci la gradinita sa invete sa manance la masa…suna ciudat, dar asa este, cred ca 50% din mame ma inteleg

3.       Sa fie aproape..daca anul trecut as fi acceptat sa iau transport de la gradi, m-am gandit mai bine si primeaza apropierea ca sa il poata lua Buni si sa nu faca foarte mult pe drum

4.       Sa fie pe site-ul ARACIP…dupa scandalul cu Flipper, mi-a atras atentia aceste aspect…desi, cred cu tarie ca sunt multe gradinite care pur si simplu sunt noi ( ai nevoie de 4 ani de functionare ca sa te poti inscrie cu dosarul la ei din ce stiu) si sunt foarte bune

Buuuun, din aceste conditii au rezultat cateva gradinite, dar cea pe care am ales-o a fost una pe care o vizitasem anul trecut si era cea mai aproape de noi. Am sunat, m-am dus la o discutie, am intalnit-o pe viitoarea doamna educatoare..era cu o fetita mica care plangea in brate. Cea mica era venita noua de 3 zile si statea numai in brate la ea..bila alba majora.

Gradinita curata, frumoasa, nu fancy, dar exact ce imi doream. Stiti vorba aia: nu exista gradinita perfecta, ci cea potrivita? Fix asa.

Mergem sa ne inscriem la gradi..Mihu voia numai cu mine peste tot, de-abia am reusit sa fiu cat de cat coerenta cat sa discut cu doamnele. La un moment dat incepe sa tipe ca sa plecam…hait!! Deja mi-era cam teama pentru succesul operatiunii..

Plecam in concediu, in care abordam des tema gradinitei si ce frumos va fi, ca se va juca cu copiii, si va manca cu ei etc…el incantat..

Venim din concediu, a doua zi mergem la gradi…el in continuare incantat..ajungem acolo, na belea, ca incepe sa planga ca vrea cu mami..Ca o paranteza, pornisem la drum cu gandul unei acomodari treptate..dar cum planul de acasa si socoteala de la targ nu se potrivesc, mi-am dat seama ca nu prea era fezabil in doua zile de concediu pe care le mai aveam.

Mihu urla din ce in ce mai tare la orice explicatie de a mea si nu voia fara mine, practic il potentam sa urle si mai tare cu prezenta mea, cumva..cei mici de la grupa lui, mai ca le venea si lor sa strige dupa mama. Intr-un final, am facut ce nu am crezut vreodata si m-am fofilat din incapere cu prima ocazie. Ajunsa la parter, am auzit momentul in care a descoperit ca nu mai sunt prin preajma. Mai sa ma intorc, noroc ca doamna directoare, care a vazut cativa parinti panicosi la viata ei, m-a luat in birou la o discutie..candva pe parcursul celor 5 min , Mihu a incetat sa urle la etaj. Pe parcursul zilei, doamna lui mi-a trimis pe whatsapp statusul lucrurilor ca sa stau linistita.

L-am luat la 12.30, cu o mare frica in suflet. Daca nu i-a placut? Daca nu mai vrea?

L-am luat la descusut. Spre usurarea mea, mi-a zis ca i-a placut muuuult, ca mai vrea si maine cu copiii. Phiuuuu..

A doua zi s-a cam repetat scena de dimineata, dar cu intensitate mai mica. Ajung inapoi acasa, unde se desfasurau niste lucrari care implicau bormasini si aflu ca nu se termina datul gaurilor pana la pranz cand trebuia sa il iau eu de la gradi. Ce sa fac? Ce fac????? Trag aer in piept, impachetez o pijama, doua suzete si maimutica de plus si ma duc pana la gardul gradinitei…noroc ca iesea una din doamne si i-am explicat in graba ca va trebui sa incerc sa il las si la somn, dar ca ma cazez pe o bordura in fata si nu plec pana nu primesc o poza cu el adormit. Daca nu vrea sa ramana sa doarma cu copiii, sa ma cheme…nu stiam ce sa fac daca nu va vrea sa ramana, dar asta era…

Ma gandeam eu sa ajungem la program lung, dar nu asa din a doua zi de gradinita.

La 13.07 primesc poza cu el dormind dus…topai nitel de fericire si ma duc acasa..vin pe la 3 si ceva sa il iau.. discut cu el cat rearanja parcarea gradinitei

-          Mihu, ti-a placut sa dormi cu copiii?

-          Ti-a placuuuuuut!

-          Mai vrei sa mai dormi cu ei?

-          Mai veeeeeei!!!

Aleluiaaaaa!, canta corul in capul meu…

Mai aveam o frica…venea week-endul si mai pleca si taica-su..dar nu, luni dimineata el voia la gradi..Ajuta si faptul ca ne-am facut o rutina de dimineata: facem dus, mancam, spalam dintii, ne imbracam si plecam cu “masinaaaaaaaaaaaaaaaa” (ii place in masina) la gradi. A ramas pana la 4 cand l-a luat Buni.

Am urmatoarele teorii despre ce l-a ajutat pe el sa se acomodeze:

-          Este vara si sunt mai putini copii, drept pentru care stau toate grupele in aceeasi sala..el iubeste sa stea cu copii mai mari

-          Tot din cauza ca e vara, mai mult se joaca si au mai putine activitati impuse ca sa zic asa

-          Nu s-a intamplat sa planga si sa nu fie luat in brate si consolat, toate doamnele sunt calde si blande. Cand a cerut in prima zi sa ii dea de mancare doamna directoare, ea i-a dat, ca sa intelegeti cat sunt de deschise sa ajute copilul sa se simta in siguranta si acceptat.

Plansul de dimineata se scurtase ca durata, dar tot mai exista. Totusi , doamnele imi spuneau, si le cred, ca dupa ce plec se linisteste si e vesel, sociabil, se joaca, mananca, etc. El imi spunea seara ca ii place.

Ieri ne-am nimerit sa ajungem cand doamna lui pusese la laptop muzica, exact cantecelul cu Gummi care ii place lui…opaaaa, s-a dus instant sa vada ce e acolo..cand m-am fofilat sa plec, nu l-am mai auzit plangand. Bun asa.

Azi, nici nu am apucat sa il descalt. A vazut-o pe doamna lui care pusese melodia cu veverita. A alergat la ea si I s-a aruncat in brate..Corul meu din cap canta AC DC deja. Am apucat sa ii schimb incaltamintea, sa schimb doua vorbe cu doamna si am plecat. Pe scari m-am oprit sa ascult..nimic…liniste si pace…

E joi…joia trecuta a fost prima lui zi de gradinita..

O saptamana din viata lui plina de schimbare care a adus multe lucruri bune cu ea. Printre cele mai mari schimbari a fost atitudinea lui fata de mine. El nu era foarte afectuos cu mine, sa ma ia de gat , sa ma pupe, sa ne dragalim mai mult de 5 secunde cat il prindeam eu. Din prima seara dupa gradinita, am observat schimbarea. El a initiat o sesiune de stat in brate, pupat, gadilat, dragalit, la care eu am raspuns cu tot dragul.

Deja se vad schimbari si in modul in care se joaca cu copiii in parc. Sta la masa cand mananca si acasa (inainte il cam fugaream cu mancarea, recunosc). E mai cooperant cu mine si mai lipit de mine, vrea sa facem mai multe lucruri impreuna.

Per ansamblu, eu vad o influenta extraordinar de buna a gradinitei asupra lui si mai ales, vad ce mult a contat atitudinea persoanelor de acolo in ceea ce a insemnat acomodarea lui. Pentru ca omul sfinteste locul, nu-I asa?

Va urez sa aveti o acomodare la fel de usoara ca a noastra cand va fi cazul! Phiuuuu…

Cum sa faci cumparaturi cu un toddler in 10 pasi

Ieri, discutand cu colega, ma plangeam ca nu mai apuc sa fac vreo cumparatura ca sunt singura cu Mihu o perioada … Ea se uita lung la mine si zice: domne, dar mai incearca…imi da o serie de sfaturi (foarte bune, de altfel) si zic hai sa incerc…

Se face asa:

1.Se tremura de frica la ajungerea acasa, in masina, la imaginea mentala a lui Mihu fugind printre rafturile Carrefourului totul culminand cu un tantrum si noi plecand fara nimic cumparat.

2. Se aplica metoda de linistire: Asa si? Nu-mi trebuie nimic urgent, mergem doar de test

3. se scormoneste in minte dupa toate ideile colegei…mbooon, merg sus , iau o hartie si scriu pe ea trei chestii: smanatana, fructe, carne…iau si pixul in geanta sa ii dau de treaba

4. Se ajunge la masina, descui cu cheia (mi s-a macinat plasticul de pe telecomanda de la alarma si mi-a cazut butonul de deblocare), masina urla, eu pornesc linistita motorul in privirile uracioase ale vecinilor…dupa 10 secunde alarma tace ca s-a lamurit ca nu fura nimeni masina, doar se intampla o chestie specifica mie…ma cunoaste de 6 ani, stie ce pot…

4. se recupereaza Mihu de la doamna Elena, se face un mare tam-tam pe tema mersului la supermarket:  - Mami, mergem la un magazine maaaaaaaaaaaare, sa luam mancare..

 - Mancaie…buni..

 - Puiule, buni e batrana si bolnava (scuzeeeeeeeee, Buni) si nu ne mai poate face cumparaturile…tu acum esti mai mare si eu zic ca daca ma ajuti si tu, putem sa ne descurcam noi doi, ce zici?

 - Ajut…

 - Bine, uite lista, te rog sa o tii bine, ca e foarte importanta…

O tine foarte mandru

5. Pe drum se povesteste copilului ca ajungem, ne dam o tura in masinuta cu Mickey Mouse (pot sa le mai zic cateva in gand alora de pun saraciile alea fix pe unde treci ca sa mergi la supermarket? ) si apoi mergem sa facem cumparaturile…si daca terminam repede cu asta, se mai da o tura in masinuta daca vrea…

6. Ajungem, se da o tura, luam cos si intram…tot ce iau de pe raft, ii dau sa puna el in cos…aproba…mai ia cate ceva si el…le marchez mental sa le subtilizez mai tarziu si sa le pun la loc…pofteste la o punga de rondele organics (iubirea lui) si ii iau…un timp in cosul meu nu se aude decat un rontzait continuu…ii mai iau si un pahar de suc de portocale proaspat cu care se distreaza maxim studiind cat sa stranga de el pana curge pe langa…studiem principiul , explicam si in timpul asta terminam cumparaturile…phiuuu…

7. Mergem la casa unde se cere jos din cos ca sa puna el cumparaturile pe banda (e casa speciala pt copii cu scarita la capat)… punem impreuna tot pe banda, el foarte incantat : Ajut! Ajut!...vine si la capatul celalalt sa ma ajute sa le pun inapoi in cos..

8. ne oprim la un  alt stand unde le zic iar in gand ceva de bine alora…jucariile alea care tzipa, alearga, beculesc…ii explic ca nu putem lua nici o jucarie de acolo…se mai uita nitzel la ele si plecam..intram la Pepco sa cumparam creta ca de o vreme ma pune sa ii desenez n+1 pisici, musai cu picioare si coada…cumparam creta , gaseste undeva doua masinute mici si frumusele..il rog sa isi aleaga una din ele ca am vazut cum ii sclipeau ochisorii si stiu ca la Pepco nu ma astept sa coste o avere..la casa il roaga pe casier  : Foarfeeeeeeeeeeeeca…taie…etichetaaaaaaa!  Omul se conformeaza..Mihut emite un : multumeeeeeeeeeeeeeesc..si plecam

9. mergem la masina , unde ii explic ce si cum cu telecomanda si ca o sa claxoneze masina, dar nu are de ce sa sperie ca asa si pe dincolo….zis si facut, incepe saracia de alarma sa urle, face ochii mari… cand tace alarma, il vad cum isi ia avant si incepe: Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit, Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit…maaaaaaaaaaaaaaaareeeeee! Mboon…… isi plimba masinuta pe aripa masinii cat pun eu cumparaturile in portbagaj si spre socul meu, nu se indeparteaza de mine nici macar un metru..mergem si la DM unde ia un cos mic si pune toate cumparaturile in el pana gaseste cubul minune de lemn si acolo ramane…imi termin cumparaturile si ma mai joc cu el o vreme la cub…

10.plecam acasa si ii explic ca trebuie sa mergem cu cumparaturile in casa ca altfel ni se strica iaurtul si carnea…si apoi daca doreste putem sa mai iesim o data afara…iau plase de cumparaturi si tot ce mai am, Mihu merge pe langa mine linistit (!!!!)…ajungem in casa…phiuuuu, am facut-o si pe asta…il pup si ii multumesc ca m-a ajutat sa fac cumparaturile..il intreb daca i-a placut si daca mai vrea sa mai mergem ..Mai mergeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeem!!! a fost raspunsul…