Si-am facut un an...

       Da, noi toti la un loc, am facut un an...si celor care o sa-mi povesteasca ca doar copilul a facut un an si e nociv sa vorbesc asa despre noi, le zic urmatoarea treaba: toti am facut anul asta!!! Mihut, ma-sa lui, ta-su lui si buni a lui...a fost treaba de echipa si toti am "supravietuit" primului an care se zice ca-i si cel mai greu..Mihut a crescut ca-n povesti, e ditamai lunganul si cred ca a depasit 10 kile, iar cele trei "mame" ale lui au invatat multe si marunte, au facut nopti albe si zile lungi cateodata...vorba cuiva...zilele sunt lungi, dar anul trece repede...important e ca suntem toti sanatosi, veseli, voiosi..uite-asa

       Si pentru ca a fost prima zi de nastere, am vrut sa facem ceva special...am tinut sa limitam numarul persoanelor invitate ca sa nu-l agitam inutil pe Mihut, dar se pare ca si strictul necesar a fost un pic cam mult pentru el, dar s-a rezolvat...ne-am sarbatorit cu inca 3 copilasi frumosi si voiosi: Cipica, Emma si Diana...a fost joaca generala, copii misunand pe jos in toate directiile...asa agitatie a fost, ca atunci cand am adus tava sa aleaga de pe ea, am uitat sa-i taiem motul...dupa ce ne-au tot amintit cateva persoane, am reusit sa facem si asta, desi Mihut a protestat nitzel: ce facem, domne, cu perisorul lui? noroc ca nasa a taiat cu mila si de la spate, ca n-aveam de gand sa-l tund dupa aceea...da, o sa vedeti Mihut cu plete cat de curand :D
       Daca sunteti curiosi sa vedeti ce a ales, poftim aici de vizionati cum l-a pacalit putin pe taica-sau...
       Cum ma gandeam de mult ce si cum sa facem, am incercat sa avem chestii baby-friendly de mancare...ca atare am avut un "bar de snackuri" de la Organix, dar mai mare succes au avut pateul de casa si crema de branza cu marar tot de casa...tortul l-am prestat tot eu, tot baby-friendly, si dupa cum n-a ramas nimic prin farfurii am tras concluzia ca a fost bunutz... La sfarsit am prestat si pizza de la Presto ca stiam ca e ok, ii mai dadeam lui Mihut pieptul de pui grataruit de pe ea..
        Hitul serii a fost leaganul de la Zulu Zazu, toata lumea a vrut in el...nasica mica cel putin, e mare fan..faceau cu randul ea si Mihut...in  rest, jucarii cu toptanul, ca si avea, si a mai si primit o gramada, si voie buna...mai nou, se joaca si intre ei mai interactiv, apropo de unii parinti care spun ca pana la 4-5 ani nu au nevoie de joaca in colectivitate...cum Mihut nu vrea sa stea calare pe masinuta antemergator, dar Emma da, s-a facut lucru de echipa... Emma pe masinuta si Mihut impingea la ea...toata lumea happy! deci da, copiii au nevoie de alti copii, se joaca frumos si la 1 an sau chiar mai devreme unii cu ceilalti, fara interventii majore din partea parintilor.. Mihut a fost si pupat de Emma, ca deh, era ziua lui si Emma avea pupicii la ea...

        Una peste alta, picii s-au simtit bine, noi la fel, cred ca a fost un succes...la anul speram sa fie si mai bine..
        Si, desi stiu ca am intarziat putin cu postarea, dar in febra pregatirilor n-am avut cand si a doua zi m-am resimtit mai mult decat dupa o noapte de baute in facultate, zic azi:
       La multi ani, puiul meu! nu-mi vine sa cred ca esti cu noi de un anisor...ne faci viata mai frumoasa in fiecare zi, ne-ai facut oameni mai buni si mai rabdatori si de cand te avem pe tine, totul are mai mult sens...sa fii norocos si istet, ca frumos esti deja (cra!cra!), sa ai mult spor la explorat/descoperit/invatat anul asta care vine! Deja esti un omulet care merge, se exprima cum poate si descopera lumea si pe el insusi..tu urmeaza-ti calea si n-avea grija, noi vom fi tot timpul langa tine, doar pentru cazurile in care vei avea nevoie de noi...in rest, esti liber sa cresti cum vrei tu!te iubim si pentru ca te iubim, stim ca nu esti al nostru, ci doar al tau...si-ti vom da libertatea sa alegi, sa gresesti si sa inveti. Te iubim, copil frumos si drag! La multi ani!
     

La multi ani si Saru'mana!

Si din nou cu saru’mana..

Saru’mana mama , care m-ai facut si m-ai crescut...acum vad si eu ce greu, dar si ce frumos e sa cresti un suflet de om...saru’mana ca ti-ai gasit timp sa ma mangai si pe mine cand veneam si ceream, desi faceai mancare cu mana cealalta, crescandu-ma AP chiar daca curentul de Attachment Parenting poate nu exista atunci...saru’mana ca m-ai lasat sa colorez toate careurile de cuvinte incrucisate cand inca nu stiam sa le rezolv...saru’mana ca m-ai invatat sa iubesc cartile si cititul...saru’mana ca m-ai lasat sa ma descurc si nu mi-ai dat totul pe tava...saru’mana ca m-ai stropsit cand mi-o luam in cap si faceam/ziceam chestii nelalocul lor..saru’mana ca m-ai facut omul care sunt azi..

SARU’MANA ca-mi ingrijesti, cresti si cel mai important, iubesti puiul meu de om...

La multi ani, mama draga! Sa ai multi ani fericiti, sanatosi si frumosi in care sa ne bucuram unii de altii, sa-l vedem pe Mihut crescand mare si frumos, poate sa ajungem sa-l vedem si pe el cu un pui al lui.

Azi e ziua ta si-mi amintesc ca in fiecare an cand te intrebam ce-ti doresti, raspunsul era invariabil: doi copii cuminti! Ei, poate n-am fost cuminti, dar cu siguranta am ajuns cu minti…prin truda ta, ai crescut doi oameni care se descurca singuri si sunt pe picioarele lor …stiu ca tot ce ti-as putea da nu egaleaza lucrul asta…dar asta e cadoul pe care ti l-ai facut singura…si chiar daca acum teoretic, fiind om mare, s-ar presupune ca nu mai am nevoie de ajutorul tau, tu tot ma ajuti…si iti multumesc pentru asta…acum inteleg ce mi-ai repetat 30 de ani, ca voi fi copilul tau mereu, chiar si cand voi avea 60 de ani…sa dea Dumnezeu sa prindem momentul ala, sanatoase si in putere..imi doresc sa-ti mai spun La multi ani inca vreo 30 de ani de acum incolo, cat de mult s-o putea …

Iar la anul, s-ar putea sa auzi si un : ‘a muţ an! mic, daca s-o porni Mihut sa vorbeasca…

La multi ani, mama!

Copilul tau de 33 ani, vesnic recunoscator, care te iubeste.

Despre 2014

Ca tot a trecut si n-am apucat sa-l bag in seama...
2014 a fost un an cum nu am mai avut...a debutat furtunos cu venirea lui Mihu mic...a continuat cu acomodarea cu viata cu el...a fost frumos, dar al naibii de greu... m-am pierdut pe mine, cea independenta si vesnic in miscare, care facea ce voia cand voia, era mereu pe undeva prin oras, la sala, la cafea, la film, la cumparaturi, dormea cand voia, bucatarea linistita seara, juca Catan cateva ore cu prietenii, avea invitati des pe acasa etc...m-am descoperit pe mine, cea care a avut nevoie de sotul ei in continuu in spital (da, n-as fi crezut vreodata sa fiu dependenta, dar el mi-a dat forta necesara sa trag de mine cand simteam ca nu pot), cea care nu avea forta sa stea in picioare in primele saptamani dupa nastere, dar a reusit sa schimbe copilul pe masuta de infasat cand simtea ca lesina (n-a durat mult, a mi-a parut forever and ever), care a avut rabdarea sa stea 4-5 ore in canapea cu pruncul atasat la san, chiar daca a avut o nevoie acuta de a merge la baie dupa primele 2 ore, cea care uita sa manance pana la 5-6 seara, desi inainte nu concepea sa sara masa de dimineata...mi-am gasit puteri de neimaginat, ca eroii din povesti...m-am vazut pe mine transformandu-ma intr-o persoana mai buna, mai rabdatoare pentru EL...
Comoara mea care m-a schimbat in o mie si unu de moduri, toate mai bune unul decat celalalt...mi-a aratat ce si cum trebuie sa fie...m-a facut sa-mi ating limitele si sa mi le depasesc doar ca sa imi vad rasplata...un zambet, o fluturare de manutza, mirosul inconfundabil de bebelus, ritmul respiratiei lui mici si linistite cand doarme langa mine...
2014 a daramat ce cunoscusem si investigasem in 2013 privind mamicenia si rescris ceva mai bun...in loc sa doarma in patutul lui, Mihu a dormit cu mine...asa l-am admirat in lumina lunii intr-o noapte cand avea 2 luni...batea luna pe un nasuc mic si jur ca ceva mai frumos n-am vazut in viata mea...cred ca am stat si m-am uitat la el vreo ora asa...l-am purtat..in wrap elastic, in sling, in Boba, in wrap tesut...mereu langa mine, cunoscand lumea din siguranta bratelor mele..m-am adaptat la nevoile lui si la ce-mi arata el si ce bine ne-a fost...ne-am jucat, ne-am iubit, ne-am dragalit, ne-am facut selfieuri haioase..
Tot in 2014, gratie grupurilor de babywearing am cunoscut o multime de persoane care au devenit importante si dragi mie...Anka, Cristina cu Pufu si Cristina cu Georgica, Alexandra, Roxana, Catalina, Virginia, Andreea care vrea sa culeaga mere din pom cu slingul pe ea, Maria, Andra, Pam Pam, Dana care m-a botezat Albastra, Ada, Raluca, Sandra si inca multeeeeeeeee, multe Doamne si toate mamici nemaipomenite cu pici frumosi si iubiti...toate m-au invatat cate ceva si mi-au facut 2014 mai frumos...
La sfarsitul lui 2014 ma minunam cand a trecut...da, a fost greu, zilele lungi, nu apucam neam sa fac cate imi propusesem, dar a trecut prea repede...Mihut e deja un copilas, nu mai e bebelusul delicios de care se mirau toate doamnele cand radea la ele...merge, se oftica cand n-are voie ceva si-ti explica clar ca se oftica, face o gramada de chestii...a crescut...mult prea repede pentru gutul meu...dar asta e...
A fot un an minunat si vreau sa multumesc tuturor celor care m-au ajutat sa trec cu bine prin el...stiti voi, ca la Oscaruri...asa ca multumesc celor doua persoane care mi-au suportat nervii, hormonii de sarcina, mi-au facut un sandvis sau au scos Mihut afara ca sa apuc sa stau jumi de ora in cada.. Saru'mana , mama! si Te iubesc , sotul meu!

De ce ne crestem copiii dupa carti?

Cineva m-a intrebat la un moment dat : domne, da pe vremea mea nu se cresteau copiii dupa carti.. de ce faceti voi asta acum? Mi-a ramas in minte chestia asta...si tot gandindu-ma, am ajuns la niste concluzii..
Cand a venit Mihut credeam ca suntem informati...citisem multe...ca deh...sa aflam cat mai multe...eram pe nu stiu cate grupuri de FB, citisem nu stiu cate carti, mai bune sau mai pe langa subiect...

Nimic nu ne-a pregatit cu adevarat pentru ce avea sa fie...primele cateva luni au fost cumva o bajbaiala, cu cercetat pe net tot...incetul cu incetul, am invatat sa descoperim informatiile pertinente, grupurile care chiar stiau despre ce vorbeau...cu alte cuvinte, pana nu ai subiectul propozitiei, nu prea te prinzi ce si cum...plus ca subiectul propozitiei e unic si deosebit si reactioneaza doar la ce vrea/poate el, nu totul se potriveste....

Principiile sunt bune la casa omului, am aflat noi, dar practica ne omoara...

Ulterior, am inceput sa ne uitam atent la Mihut, la ce ne "povestea" el...si am pornit de acolo...asta ar fi trebuit sa facem din prima...unul din exemplele graitoare...pe grupul de mamici care nascusera cam in acelasi timp, vedeam evolutia si celorlalti pitici...la un moment dat, majoritatea erau destul de dexteri cu degetelele, apucau, trageau etc...Mihut nu...nu-s vreo impatimita a comparatiilor sau vreo maniaca in a " copilul meu face x mai repede decat..."...nu asta e ideea, fiecare copil se dezvolta in etapele lui....dar, am luat fantasticul O-ball si girafa Sophie, citind despre ele ca ajuta mult in dezvoltarea bebelusului......O-ballul l-a ajutat enorm pe Mihut sa-si dezvolte dexteritatea degetelor...Sophie a fost prima jucarie la care a ras...e inca in voga...

Atunci am constientizat ca jucariile potrivite la varsta potrivita fac minuni...

Cautand ce sa facem si cum mai departe, am intrat pe grupul de FB dedicat metodei de educatie Montessori....acolo treaba e foarte zen, informatiile sunt foarte bune si organizate...gasesti pe perioade de dezvoltare ce jocuri si cum sa-l atragi...jucarii potrivite etc...ei propovaduiesc jucariile de lemn...am observat ca reactioneaza mai bine la ele, dar nici cele de plastic nu-s de neglijat, daca sunt de buna calitate...

Am mai citit despre cum sa reactionezi tu la diferitele etape, ce s-ar recomanda si ce nu sa faci in functie de copil...de exemplu, cand a inceput sa se taraie cat de cat, am achizitionat un covoras de joaca si l-am lasat pe jos sa exploreze, cu jucarii puse strategic in fata lui...desi multi ne-au spus ca e frig pe jos (asta era in vara), ca chinuim copilul etc...lui Mihut i-a priit...aici studia ce era sub covor...sau mai exact ce era pe partea cealalta de covor...

Cand a inceput sa prinda viteza si a cazut rau din pat pe la 6 luni si ceva, aveam pregatita deja salteaua pentru camera lui (aranjament in stil Montessori)...camera arata asa la vremea respectiva, totul la dispozitia lui, intre timp am mai facut modificari...

A invatat repede sa se dea jos de pe saltea, sa se urce inapoi si tot exercitiul asta l-a ajutat sa mearga 4x4 mai repede, ulterior sa se ridice tinandu-se de corpul de mobila din stanga...

Unele jucarii le-a avut dinainte sa fie pregatit pentru ele...i le mai scoteam, le mai puneam inapoi in raft...ne mai jucam noi cu ele, ca el sa se uite la noi ce facem...si la un moment dat, hop! imita si facea...cand era el pregatit...dar conditiile le avea..

Toate acestea nu le-am fi invatat daca nu ar fi fost informatia gasita pe net....

Unii mai zic ca inveti de la bunici...pai mama saraca, de unde sa stie ea de Montessori...si ea se mai mira cateodata: mama, cate lucruri sunt acum si ce posibilitati! de scutecele textile, nici nu mai zic, ca pe vremea ei erau carpe...acum sunt avioane...

Concluzia e ca informatia e mult mai la indemana si mai multa decat acum 30 de ani...sau chiar decat acum 10 ani...nu mai trebuie sa cauti "Mama si copilul" prin 7 librarii si sa citesti cum iti zice Capraru sa nu atinga tatal copilul in primele x luni de viata...intri pe net, pe grupul X, descarci de la Files si citesti...

Citesti si filtrezi...totul prin filtrul a ceea ce ti se potriveste si a ce i se potriveste copilului tau...noi am cules de peste tot informatii, le-am studiat pe toate partile, le-am discutat intre noi, le-am negociat, le-am mai trecut o data prin filtrul gandirii...unele au trecut, unele nu...unele ni s-au potrivit, altele nu...am avut surpriza sa ajungem la co-sleeping de unde inainte eram hotarati ca nu facem asta....vorba romanului, vazand si facand...dar am "ascultat" copilul, ne-am uitat bine la el si i-am pus la dispozitie ce am putut pentru a-l ajuta sa faca ce-si dorea/voia... cred ca asta e cheia...fiecare copil e diferit, face achizitiile in ce ordine ii vine lui, nu cum scrie la carte...unul merge, altul mananca bucatele si mesteca, al treilea e foarte abil cu manutele...sunt unici si irepetabili si minunati prin asta...si nu trebuie alterati cum vrem noi, ci ajutati in ceea ce vor ei...nici unul nu va ajunge la 18 ani si sa nu stie sa mearga, sa mestece sau sa puna forme la locul lor...asa ca hai sa-i ajutam sa fie cum sunt ei si sa ne bucuram de fiecare progres...

Si intre timp sa mai multumim in gand celui care a inventat internetul, lui Zuckerberg pentru FB-ul lui si multor oameni care au crescut copii si isi impartasesc experientele prin carti scrise, prin moderare de grupuri sau in orice alta forma!

La multi ani, Cipica!

Azi Mihu mic a socializat...ca la fost ZIUA lui Cipica!!!!!!!!! yeyyyyy...La multi ani inca o data!
Cu Cipica se stie de cand era el mic, mic, mic si  ne-am intalnit prima oara in parc la Izvor la una din primele intalniri de BW...avem si poze doveditoare...se stie virtual de cand s-a nascut Cipica, multumita forumului desprecopii.com...si inca dinainte de asta cand asteptam si eu si mama lui Cipica sa nastem doua minuni...
Ne-am socializat si pe la intalnirile de BW, apoi si cu sotii din dotare prin parc pe la Brancoveanu, ca tot li s-a facut reclama la mici si bere..buni, confirmam...
Si uite-asa trecu anul si Cipica a implinit mareata varsta de 1 anisor...e tot numai o veselie, e cel mai frumos copil pe care il stiu (in afara de al meu, bineinteles, cra! cra!)...e zambacios si lipicios, cuminte si dragalas...
Ne-am molipsit unii de la altii de wrapuri si chiloti textili, ne-am schimbat pareri de evolutie, jucarii si alte chestii bebelusesti...impreuna au mers de manutza prin primul lor an...azi am sarbatorit si cu Teo si cu Adita si cu nasicii lui Cipica..i-am simtit lipsa teroristei mici, arestata la domiciliu de o viroza...
Ei s-au jucat frumos, noi am socializat ca intre parinti...au pedalat prin toata casa, oricine avea un copil prin brate, nu musai al lui, toti erau pupati si admirati ca minunile care sunt...
A fost asa de fain ca nici nu ne-am dat seama cand s-a facut ora 11!!!! asa ca ne-am luat Mihu mic si ne-am carat acasa ca statusem suficient pe capul oamenilor...ca de altfel Mihu mic ar mai fi stat ca se simtea bine...dar na..ora de culcare tic-tac-tic-tac....
Asa ca La multi ani, Cipica! sa fii sanatos, sa cresti mare, ca frumos si dragalas esti deja! Prietenul tau Mihu te pupa si iti doreste tot binele din lume! si te asteapta s-o mai facem lata o data in ianuarie cand face si el un anisor...

De craciun asa...

Anul trecut sedeam pe canapea si dadeam ordine despre ce glob merge unde...nu de alta dar era greu sa ma deplasez pana la bradul aflat la 1.5 m distanta...Mihut era cumintel la cutie, facea jete-plie-jete-plie de se mira toata lumea cat e de activ dar pe mine nu ma deranja, chiar ma incanta....casa era linistita, curata(nu din meritul meu), exista mancare (din meritul mamei) si cozonaci (saru'mana Marilena)...eu mancam pomelo...ca asta puteam...si-l asteptam pe Mihut...
Anul asta, casa e putin varza...e curata ca a dat tati astazi cu aspiratorul cat eram eu la job...cozonaci avem tot de la Marilena, sa-i dea Dumnezeu sanatate ca buni ii mai face....mancare avem tot din bunavointa mamei, devenita intre timp Buni...titulatura oficiala...in schimb sunt zeci de jucarii prin casa, pe Mihut il distreaza sa scoata servetel dupa servetel din cutie, il distreaza si mai tare sa bage mana in litiera pisoilor cand nu esti pe faza si sa scoata nitzel nisipde acolo...si nu numai...
Mancarea e toata de zici ca suntem bolnavi...numai pui si curcan , fara sare, pentru ca micul nostru print a inceput sa nu mai vrea mancare specifica Bebeluseniei Sale, ci mancare adevarata de la noi din farfurii...drept pentru care ne-am conformat si salata boeuf nu e cu boeuf, ci cu curcan si fara maioneza, legata doar cu niste iaurt si smantana...a avut succes...am facut si racituri mici-mititele din carne de curcan si legume fierte si zeama de la un "buturel" de curcan puse in forme de briose ca sa le poata apuca si manca...a fost foarte interesant tremuriciul rezultat, dar nu s-a dat in vant...sarmalele sunt dupa cum m-am exprimat eu " fade", dupa cum a inteles Buni "naspa" ...adica din curcan si fara sare...deh...sa manance si el cu iaurt...nope, nu i-au placut....
Si totusi...e cel mai fain craciun  de pana acum...ne-au cam tremurat pantalonii pe noi la gandul lui Mihut tragand cu puterea celor aproape 10 kile hotarate ale lui de brad...dar nu..se pare ca bradul nu prezinta interes...ALELUIA!!!!! ca nu concep craciunul fara brad...am fost la "colindat" la Buni, acum pe seara...ocazie cu care Mihu a primit primul puzzle din viata lui...am mai mentionat ca WE LOVE BUNI?...o rata de lemn din 4 piese...maxim interes la ea...
Plimbarea pe seara pana la Buni si inapoi a fost foarte faina...vreo 8 grade, fara vant, Boba, noi trei...fain...
Acasa cica sa-i dam si noi cadoul...cum nu prea ne caracterizeaza impachetatul, am luat cutia din biblioteca, ca oricum el nu vede mai sus de al doilea raft, deci acolo au tronat cadourile...prilej cu care am aflat ca oamenii care produc jucarii nu pun eticheta cu " de la varsta cutare" doar ca sa se acopere in caz de accident...prima data i-a dat tati pista de masinute de lemn de la Lidl pe care scria de la un an si jumatate...nu prea l-a interesat ca e nevoie de motricitate mai fina decat poseda el acum ca sa plasezi masinutele...drept pt care, ca niste laici ce suntem ( ca sa nu zic altcumva) am pus-o inapoi in raft si a aparut borcanul cu biscuiti de la Fisher price...eeeeeeeeee, alta treaba,....interes maxim ca tanti aia care canta nu e asa de brusca/tare/repede ca aia din mingea cantareata (aia l-a facut sa planga, e tot in raft in biblioteca, isi asteapta randul)...cum mai nou e pasionat de potrivit forme, borcanul a venit la fix...cel mai mult ii place sa-i puna capacul si sa-i apese pe nas, dar baga si formele daca i le potrivesti cat de cat....ei si cat  se juca el cu tasu cu borcanul, mi-a trosnit mie ideea...si aici intervine conceptul de  EU NICIODATA NU O SA...
Mihut e in greva foamei de ceva timp...mancatul e o activitate plictisitoare din punctul lui de vedere, pentru ca trebuie sa stai locului in scaunel ca sa mananci...plus ca te dor gingiile ca-ti ies premolarii...plus ca te-ai plictisit de cat ti-a cantat mama diverse...cel mai des Twinkle, twinkle, little star...da, e fain, da totusi, tu ai lucruri mai importante de facut...drept pt care ai mancat azi la 8.30 , apooi firmituri pe la 3 si apoi nimic pana la 9.30 seara...mama e disperata...o mirosi, o cunosti..da tu ai treaba, chiar daca ti-ar fi nitzel foame...
Si brusc...te joci si-ti apare lingurita in fata...ei daca e asa, accepti cu gratie, cat timp nu te deranjeaza din joaca!!!
Dap, am comis-o.. disperata fiind, i-am dat sa pape pe covorasul de joaca din sufra, in timp ce se hlizea la borcanul ala ...si a mancat..TOT...EU NICIODATA NU O SA...!!!! vax albina...poate sa-mi povesteasca doamna de la Diversificare.ro multe si marunte...copilul a mancat cum n-a mancat de muuuuult...si da, nu e ideal...dar nici situatia lui nu e ideala...nu vreau sa fac un obicei din asta, dar uite ca sunt ocazii in care iti incalci mult trambitzatele(inainte de copil) principii...
deci Craciunul a venit si cu premiera mancatului prin casa...ghinion! nu o sa fac un capat de tara din asta...ne-om descurca noi cumva...cat timp n-ajunge sa manace doar cocotat pe gard la 8 si la 4 cand trec oamenii inspre si dinspre fabrica e ok...ca n-avem gard..si nici fabrica in zona...ca altfel sigur ajungeam si la asta....
Concluzia acestui an si acestui Craciun e: iei viata asa cum vine...tu faci planuri, Dumnezeu rade...si-ti da un sprignel de copil frumos si dragalas care n-are stare nici 2 minute cat sa adoarma si ajungi sa-l adormi numai in sling si-ti chiar place pe alocuri...si iti spui ca va dormi in patul lui si te trezesti dormind cu el pe saltea in camera lui amenajata stil Montessori (da, ai aflat si ce-i asta) si e foarte FAIN...si carutul pe care l-ai cautat atat de mult, zace pe post de mobila pentru ca tu ai descoperit purtarea bebelusului...si viata e brusca si da peste tine si tot ce-ai crezut nu e asa, ci mult mai frumos...si mai imprevizibil...si de unde cam urai imprevizibilul, acum te amuza si te distreaza...si ai rabdare...domne, da ai, nu gluma...si ti se pare adorabil si cand urla din toti rarunchii...pentru ca stii ca dupa repriza de urlete, iti va zambi cu ochisorii lui plini de lacramutze si totul va fi bine din nou...pentru ca il iubesti si cand urla si cand zambeste...si asta ii da siguranta...si cand il mai vezi si jucandu-se cu tasu...nu poti sa nu remarci ca ai fost doar mama purtatoare din punctul de vedere al asemanarilor fizice...si te uiti la ei de Craciun...si ti se pare ca nu a mai fost Craciun pana acum...ca ai tot ce iti doresti si mai mult de atat...
Asa ca va urez un Craciun fericit si cel putin la fel de frumos ca al nostru!

A scapa de...

Mie mi-e clar ca am multe defecte, dar a-mi lua un angajament si a nu-l respecta nu e unul din ele...
De cand am ramas insarcinata cu Mihut , am auzit des replica: vai, trebuie sa scapi de pisoi...de parca ma alergau pisoii si eu nu-i mai voiam...asta e o boala nationala cum ca animalele nu au ce cauta intr-o casa cu copil...
Sa va explic...Puk a fost primul meu copil blanos...desi e feroce de felul ei, numai colti si gheare, ne iubeste si o iubim...am plans ca prostii cand am operat-o a doua oara si doctorul ne-a spus ca nu stie daca rezista la anestezie..a rezistat...cand l-am adus pe al doilea blanos acasa, mic si sfrijit si vai de mama lui, l-a scuipat si l-a sasait ca nu stia ce e...apoi l-a adoptat ca pe puiul ei, inclusiv facand lactatie falsa ca sa-l hraneasca...si acum are grija de el, desi e ditamai motanul...s-a mai imblanzit de cand il are si pe el companion...la toate bucuriile si tristetile mi-a fost aproape...se baga in sufletul meu si-mi torcea sa-mi spuna ca va fi totul bine...toata sarcina mi se lipea de burta si-i torcea lui Mihut...el impingea cu manutza sau cu piciorusul exact unde torcea ea...pentru toate astea, Puk nu iese de la mine din casa decat cand va hotari bunul Dumnezeu ca a fost suficient pentru ea..
Comuniunea copil-blanosi nu e grea, dar nici simpla...da, exista par...se aspira zilnic, se spala...mai exista si incidente acum ca Mihut e mergator si ii fugareste...piticul tarcat se multumeste sa fuga...Puk ii mai intoarce cate o labuta cand o ciufuleste si ea n-are chef...dar de asemenea am surprins-o impingandu-i o jucarie in directia lui, pazindu-ne usa cand dormim sau pazindu-l pe el dormind, daca are acces in camera...el o rasplateste epiland-o de portiuni de blana deoarece momentan nu are controlul asupra manutelor atat de dezvoltat incat sa o poata mangaia cum si-ar dori...
Deci a scapa de ei pentru mine e de neconceput...ar insemna sa nu-i mai vreau...ori eu ii vreau in continuare...sunt parte din familie si il vor invata pe fratiorul lor mai mic si fara blana o multime de lucruri cum ar fi grija pentru altul, compasiunea, responsabilitatea...ii vor fi tovarasi de somn si de joaca si de crestere...
Iar am mai auzit infama replica : trebuia sa scap de sarcina asta...orice femeie care a pierdut o sarcina cred ca face o criza de furie in interior la auzul vorbelor astea...suntem in secolul 21...stiu, unele mijloace de protectie mai dau si erori...dar replica asta mie imi spune ca: persoana nu regreta ce va face, poate nici nu a fost o eroare, ci doar neglijenta...si ultima, dar cea mai importanta: nu are nici un respect pentru viata..sunt pro-alegere..dar ar trebui sa fie rar ajunsul la alegerea asta, nu pe banda rulanta...nu-ti scoti un dinte, intrerupi o viata...
Tot de aparitia lui Mihut generata: nu-l lua in brate/pat, ca nu mai scapi de el...revin cu ideea...cine nu agreeaza un angajament pe viata (a lui, a altora) n-are de ce sa faca copii...a avea un copil inseamna ca tot timpul il vei avea, nu numai cand ai tu chef, iar in restul timpul vei scapa de el...iarasi implica o detasare care ma depaseste si pe care nu o inteleg ca mama...in relatia parinte-copil eu vad cum copilul se va desprinde usor usor de parinte...dar parintele va fi intotdeauna acolo, in cazul in care copilul are nevoie de el...acum e luatul in brate sau dormitul impreuna...mai incolo sunt alte chestiuni de siguranta...siguranta pe care eu vreau sa i-o ofer ca el sa poata explora linistit ...
Deci, inainte sa exprimati idei in care vreti sa scapati de cineva, fie el uman sau nu...ganditi-va...toti avem sentimente...cum v-ati simti sa fiti respins asa? doar pentru ca acum sunteti in postura de putere, de cel care poate respinge, nu inseamna ca veti fi intotdeauna...da, pisicul nu va va arunca in strada...dar copilul s-ar putea sa vrea sa scape de voi cand veti fi batrani si neputinciosi...cum tratati acum persoanele sau animalele, asta va vedea, asta va invata, asta va aplica...deci fara plangeri  de genul: vai, l-am crescut o viata intreaga si acum ma arunca la azil...nope, nu va crede nimeni asa ceva...cum ii crestem, asa ii avem, deci sa-i iubim neconditionat si tot timpul, nu numai cand avem chef...