Judecata de apoi

Zilele trecute, vine mama intr-o dimineata si-mi povesteste ca a vazut la stiri cum doua fetite gemene de 6 luni au fost abandonate la o ghena...si pe ea o afecteaza in ultimul timp stirile de genul asta, ca na...Mihu mic...am simtit cum mi s-a strans stomacul...prima reactia a fost sa judec...ce fel de femeie e aia care naste doi copii perfecti, are grija de ei 6 luni si apoi ii abandoneaza?? cum sa-ti abandonezi copiii asa? barem daca le dadea la protectia copilului...eu una daca cumva am uitat sa deschid bebefonul si Mihu mic se trezeste si plange pana vin eu din coltul alalalt al casei si ma doare sufletul de el ca s-a speriat degeaba si ca puteam sa evit asta...dar cum sa lasi copilul pur si simplu, sa nu mai stii de el? sa nu stii daca e in siguranta sau nu? daca a mancat sau nu? daca a dormit sau nu? sigur plange ca nu e langa mama lui...cum sa-ti rupi bucata de suflet si s-o lasi la ghena? la 6 luni cand sunt adorabili, cand i-ai iubit 9 luni in burta si 6 in afara ei??? si-apoi mi-am amintit o discutie cu o buna prietena...relativ la alt caz unde nu am inteles reactia unei alte mamici si prietena mea mi-a spus clar in fata: nu mai judeca, nu esti in situatia ei, nu stii ce probleme are...DA!!! asa e...eu incerc sa nu judec...incerc, bine spus, ca reactia omului e sa judece...dar ma gandesc ca daca insist in directia asta, la un moment dat imi va deveni o a doua natura...si am stat si m-am gandit...ce probleme o fi avut mamica aceea? e greu cu un copil, pe masura ce cresc te solicita tot mai mult...darmite cu doi...o fi avut vreun ajutor, o fi fost cineva langa ea sa-i dea o pauza de o jumatate de ora? o fi fost ea suficient de norocoasa sa aiba pe cineva cum o am eu pe buni a lui Mihu mic? si am fost sigura ca nu....in seara aia, cand m-am bagat in pat langa Mihu mic care dormea dus, m-am uitat lung la el, la minunea care e...si i-am multumit lui Dumnezeu pentru darul pe care mi l-a facut, pentru oamenii pe care ii am in jur si care ma ajuta si pentru tot restul vietii mele...si m-am rugat si pentru ele...pentru mamica aceea coplesita de disperare si de depresie, pentru copilele ei frumoase si deosebite, m-am rugat sa-si revina, sa-si dea seama pana nu e prea tarziu ce comori are, si sa le ia inapoi...azi am aflat ca asta s-a intamplat si ca asa cum am banuit, mamica respectiva nu are prea mult ajutor...taticul e plecat in strainatate si ii trimite bani...banii nu ajuta cateodata...o vorba buna, o jumatate de ora de respiro ...asta ajuta..pentru ca e al naibii de greu sa fii mama..e solicitant si frustrant (apropo de alta postare a mea, eu nu cunosc mama care sa nu fie frustrata pe ceva...cine zice ca nu e, nu zice adevarul), e frumos, dar cateodata simti ca nu mai poti, ca nu mai ai rabdare, ca explodezi...daca ai noroc, vine buni/tati si il ia pe Mihu mic pentru o jumatate de ora/o ora...dar daca nu ai buni sau tati? daca cererile tale de ajutor nu le aude nimeni? atunci probabil se ajunge la asa ceva...a trebuit femeia aia sa aiba un moment de ratacire de genul asta ca oamenii din jurul ei sa constientizeze ca ea are nevoie de ajutor...eu sunt cu sufletul alaturi de ea...e o mama de copii, o mama singura, obosita si frustrata...nu, nu-si uraste copiii, sunt sigura ca ii iubeste, a facut un gest necugetat pe care probabil o sa-l regrete toata viata ei...dar asta a fost strigatul ei de ajutor...si poate lucrurile vor fi mai altfel de acum...eu o sa ma rog in continuare pentru ele...si o sa-i multumesc Celui de Sus pentru tot ajutorul pe care il am...puteam sa fiu eu in locul ei...sau oricare dintre noi...