Incurajarile

Cu totii am auzit la viata noastra: Bravo!!!!! in cazul in care faceam ceva bine. Sau Rusine! In cazul contrar. De cand l-am nascut pe Mihu, tot am stat eu si m-am gandit si am cercetat si am decis sa nu folosesc aceste doua cuvinte. De ce? Pentru ca sunt generale si foarte abstracte si toata lumea le foloseste tot timpul.

Am dat peste o lista in engleza cu lucruri pe care ai putea sa le spui copilului in loc de Bravo al nostru, detaliind putin subiectul. Eu una, as vrea ca Mihu sa nu faca lucruri doar pentru ca ii spun eu bravo, doar pentru incantarea mea, ca nu-s eu buricul pamantului in viata lui. El e! Sa faca lucruri pentru ca ii place, pentru ca asa simte el. Normal ca o sa il ghidez inspre regulile generale de comportament si bun simt, dar as vrea sa vina din interiorul lui lucrurile astea.

Lista o gasiti mai jos:

Cand am vazut-o, am sesizat ca ar fi utila daca ar fi tradusa ca sa o poti folosi instant in caz de lipsa de imaginatie la traducere , si asta incerc sa fac mai jos:

1

Va atrag atentia asupra faptului ca nici varianta in engleza, nici traducerea mea aproximativa nu contin negari, cuvinte negative. Incurajarile ar trebui sa fie pozitive, ca asta e scopul lor , sa spuna ce am facut bine.

Nu ajuta , din punctul meu de vedere, sa spui unui copil sa faca asta, pentru ca altfel se supara mama/tata/matusa/bunicul/pisoiul. Asta e management negativ, el va face de frica pierderii afectiunii. In schimb, faptul ca eu sunt mandra de el, spus echilibrat, nu la fiecare pas, e ceva pozitiv. Si mai pozitiva e validarea efortului depus de el, a reusitei sale, a recunoasterii sentimentelor.

V-am povestit ca evit destul de des cuvantul Bravo. Il folosesc foarte rar si doar cand e vorba de vreo reusita extraordinara, ceva iesit din comun. La un moment, Mihu incepuse sa faca B’avo!! Si sa aplaude singurel…mda, nu eram foarte multumita. Cu urmatoarea ocazie cand a facut ceva greu , i-am spus eu Bravo si i-am explicat ca asta e chiar ceva deosebit si acum spunem Bravo, nu tot timpul si la orice. In rest ii spun multumesc, ii laud in doua cuvinte actiunea. Acum pot proceda asa pentru ca e mai maricel si intelege multe cuvinte. La un an mi se parea greu de aplicat strategema asta.

Cand a inceput sa ma imite cand salutam sau spuneam Multumesc si La revedere, i-am subliniat ca uite ce bine e cand te poti exprima singur, asta e o chestie de care poti fi mandru. I-au lucit ochii si am stiut ca e mandru.

Cand l-am rugat sa imi aduca/duca ceva si a facut-o, i-am spus ca m-a ajutat foarte mult si ii multumesc. Iar i-au lucit ochisorii. In principiu, ei se nasc dorind sa ne faca pe plac si sa obtina afectiunea noastra. Ceea ce ar trebui sa stim toti este ca afectiunea trebuie sa fie neconditionata , iar noi sa le ghidam comportamentul nu prin santaj, ci prin incurajari pozitive si blande, pentru a consolida acest comportament pentru o viata intreaga , nu numai pana cand ies de sub influenta noastra.

PS: Daca vi se pare utila traducerea mea, puteti s-o salvati ca poza si eventual sa o dati si mai departe. Daca aveti idei mai bune de traducere, chiar va rog sa imi spuneti.