Pot sa va scriu despre asta din postura copilului care a fost sau n-a fost motivat cu diverse replici...suntem cum suntem..cu abilitati mai mari sau mai mici sau mai lipsa...eu una, am doua manutze stangi...si sunt neatenta...si in general seman nitzelus cu Taz ...un dezastru waiting to happen...de mica am fost asa...daca exista o sansa sa daram ceva, eu reuseam....pare fun, pana ai un copil asa...mama, saraca, mai scapa cate un : mama, dar durna mai esti! durna=neindemanatica...dar na, ce sa faca, eram a ei si ma iubea...asa ca atunci cand bunica mi-a explicat, putin rautacios, ca la cum nu stiu eu sa fiu gospodina, o sa ma altoiasca barbatul dimineata, pranz si seara, aveam deja lectia invatata de acasa : eu o sa invat (ca la asta eram buna, s-a vazut de mica, am acea inteligenta teoretica care-ti permite sa inveti sa citesti la 3 ani si jumatate, "furand" de la fratele tau mai mare, trecand examene cu succes etc, ma laud de-acum... :P) si o sa am un serviciu bun si o sa-mi iau femeie la curatenie...mama deja gasise solutia si mi-o spusese...in felul ei, ma indruma deja spre un drum care sa-mi puna in valoare abilitatile si sa compenseze lipsurile...ca despre asta e vorba...
Acum sunt "ditamai muierea", vorba cuiva...si da, am aceleasi lipsuri...pot eu sa ma ocup de casa non stop, tot nu arata la fel ca dupa ce vine Magda (doamna care ma ajuta cu curatenia)...asa ca eu fac banii si o platesc pe Magda...toata lumea e fericita...cat despre barbat, dupa ce am valsat gratioasa peste o gramajoara de moloz pe care o stransese el dupa ce lucrase in casa ceva, nevazand-o practic, s-a amuzat teribil, ca stia cu cine se insurase...aici , la alegerea barbatului, a mai intervenit un sfat bun de-al mamei: mama, sa stai cu el in casa cel putin un an inainte sa va casatoriti! da, stiu, soc si groaza! majoritatea parintilor nu si-ar indemna fiicele la asa ceva...ar vrea sa le ia barbatul in casa lui, dupa nunta etc...in zilele noastre, nu numai ca nu se aplica, ca barbatul nu avea casa lui, ci ne-am luat-o impreuna in rate, dar e si putin stupid...pey daca pe mine ma calca pe nervi sa gasesc dopul nepus la pasta de dinti si capacul la toaleta ridicat si el o fi facand treaba asta zi de zi? daca el vrea mancare gatita in fiecare zi si eu nu-s dispusa sa fac asta?
Si revenind la motivare...motivarea cu amenintari n-a functionat la mine niciodata...oi fi eu balanta, da-s incapatanata rau...atat iti trebuie sa ma ameninti, ca fac fix contrariul...o suspectez pe mama ca imi zicea cateodata sa fac cate ceva la impuse tocmai ca sa nu fac...sau invers...
Asa ca motivari de genul asta nu vor exista cu Mihut...vor exista indrumari inspre a-si dezvolta abilitatile...vom incerca multe, vom ramane cu ce-i place si ce-l atrage...nu vad sensul sa-l chinui cu lectii de pian daca el n-are ureche muzicala...vom incerca sa invatam si sa ne faca placere, sa-i dau ce-si doreste la capitolul asta...ca se inscrie intr-un curent sau altul, nu conteaza, cat timp il vad invatand ceva si placandu-i...am socat pe cineva spunand ca eu nu am sa-i pretind lui Mihut sa faca facultate...daca va vrea, de bine, daca nu, la fel...dar am sa-i pretind sa faca ceva cu viata lui...ca va fi IT-ist sau va fi bucatar, important e sa faca ceva cu placere...si pentru asta voi incerca sa-l motivez cu laude, da stiu nu sunt in spirit Montessori, dar la mine functioneaza...si la tasu...si el e copilul nostru, deci poate ne mosteneste...il voi lauda cand va face ceva bine, il voi lauda si cand va incerca si nu va reusi din prima...il voi lauda pentru ca se straduieste...pentru ca asa vad eu viata...cu vorba buna, ajungi departe si mai ales, iti tii copilul aproape...eu si mama suntem exemplul viu al acestui mod de educatie..
Si ca fapt divers, pe vremea cand faceam cursuri ACCA(o acreditare internationala contabiliceasca), un curs era despre "Management of the people"..se vorbea despre motivarea pozitiva, cu laude si cea negativa, cu amenintari, in functie de fiecare angajat...exista oameni care performeaza la job doar prin prisma faptului ca ar pierde ceva daca nu o fac..stau si ma intreb, cum i-au educat parintii lor si cum i-au motivat de au ajuns asa? si sunt sigura ca parintii lor nu practicau attachement parentingul...pacat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dati cu parerile in mine!