3 ani de Mihu mic

Maine e si ziua lui… 3 ani face omuletul meu…e miiiic si totusi atat de maaaaare…

Azi dimineata, cand am plecat, se contra cu Buni:

-          Mihu, mic dejunul e cu pateu!

-          Nu, Buni, e cu acadea!! (tusea si voia acadea de tuse)

La 3 ani, Mihu are opiniile proprii destul de bine conturate, stie o gramada de lucruri, face conexiuni de te umfla rasul cateodata si ramai cu gura cascata cateodata. E foarte independent, dar in acelasi timp s-a facut lipicios si iubicios si nu concepe sa doarma fara maica-sa (maica-sa e foarte periata de aceasta chestie, de unde pana acu vo 2 luni exista doar taica-su pentru el).

E tot numai picioare, luuuungi si slabute, iuti si lipaitoare pe parchet. Ca asa vedem noi fericirea la noi in casa, sunete de lipa-lip in  ritm ametitor de repede.

Are prietenii lui deja, la gradinita, cere des sa o vada pe Emma, deja e social adaptat in  lumea lui de copii.

Cat e treaz, intuiesc deja Capricornul din  el in toata splendoarea lui: hotarat, determinat pana in panzele albe, ambitios, suparacios pe alocuri. Cand adoarme, mai seamana cu bebelusul meu ..inca…cat o mai fi si asta.

Vorbeste. Doamne, cat mai vorbeste. Mult, repede, cu propozitii lungi si cuvinte de legatura. Cand vrea. Buni isi aminteste cu nostalgie de vremurile cand eram eu de varsta lui. S-ar putea chiar sa vorbeasca mai mult decat mine…pentru ca are multe de zis, de intrebat, de invatat. .. nu tace nici macar la -14 grade… 

Forteaza limitele, le testeaza pana la epuizarea lor sau a noastra. Perfect normal as zice. Pana cand chiar nu mai pot. Avem mai multe limite ca la 2 ani, pentru ca se cer. Face o gramada de nefacute, experimentand. Apoi isi cere scuze. Te aduce pana in pragul disperarii, ca apoi sa te traga inapoi de pe margine cu un zambet dulce si molipsitor.

Te intreaba de 'jde ori acelasi lucru si asteapta raspuns, asta pana cand il intrebi tu lucrul respectiv. Iti spune , foarte mandru ca stie. Ultima chestie a fost conform sezonului: de ce e zapada galbena???

I-am facut petrecere de ziua lui la Podul lui Sfredelus, un loc de joaca altfel, care noua ne place foarte mult. Nu e cu trambuline si bile, e cu jucarii Montessori, activitati, masa luminoasa siiii cel mai important sine de tren/autostrada de la Ikea/Lidl. Pentru ca epoca trenurilor continua. A fost foarte incantat, desi prin felul lui de a fi, el nu a participat foarte mult la ea.  Dar s-a simtit asa de bine ca nu mai voia sa plece acasa. Si ceilalti copii s-au distrat foarte bine din ce am observat, nu au lipsit distractia asigurata de Ramona de la Pod si jucariile frumoase din lemn care i-au fascinat. Eu doar am adus mancare si bautura. Si nu a trebuit sa fac curat inainte si dupa. Lux, va zic, pentru o mama.

Cateva poze, pentru elucidare:

Are o gramada de jucarii, dar prefera sinele si trenurile. Ma intreaba in fiecare zi de cateva ori pe zi cand mai mergem la muzeul cu trenulete de la Sinaia. Sincer, l-as fi dus maine de ziua lui, dar s-a nimerit sa ia un carcalac si acu e acasa cu Buni, subfebril. Dar o sa ajungem cat de repede se poate si acolo.

E vesel, sanatos in general, istet, iute si vijelios. Fix cum ar trebui sa fie. Totul e bine in lumea noastra. Crestem si suntem fericiti. Si da, vorbesc de noi toti.

La multi ani, copilul meu minunat! Iti spun de cate ori pot in fiecare zi, ca te iubesc intotdeauna si neconditionat! Iti mai spun o data: Te iubesc! Intotdeauna si neconditionat!