Ne-am virozat...nu toti, ci doar tasu si Mihu mic...pentru cine nu stie cum e cu copil virozat, va explic imediat..
De unde exista doar : Tati!!!, brusc , in holul lui Medicover, Mihu stand la tasu in brate a emis un : 'A mamiiii! plin de jale, de am intepenit si eu si tasu...aha, deci stii ca ai si mama, mbon..
Si stieeeee...de cand e bolnav ar sta non stop in brate la ma-sa. Nimic anormal, ar zice unii. Dar domne, stai asa, ca eu nu-s obisnuita cu din astea. Al meu copil in stare naturala, face orice altceva in afara sa stea la mine in brate. Ne obisnuim si cu asta (stiu, suna ciudat). Prestam numai in brate, pana ne cam cad brate ca are vo 12 kile.
Problema intervine cand ma-sa trebuie sa se duca la job. Am avut prima experienta cu copil-maimutica catarat pe mine ca nu vrea sa plec. Sincer, nici eu nu voiam, dar deh... explicat ca de acolo vin banii nostri pentru mancare, casa, jucarii, haine etc...tot nu prea, dar in fine.
Tot parte din virozeala e si suzeta..sau mai exact suzetele...nici o cantitate din ele nu e suficienta, le-ar vrea pe toate, tot timpul...mama lor de bucati de plastic.Bine macar ca de data asta a putut respira pe nas si nu am mai avut scandal si cu asta, ca inca nu a invatat sa respire pe urechi..
Creiereala maxima vine cand incep urletele..care vin pe banda rulanta, motivate sau nu...pur si simplu, din senin, incepe sa planga...cam la 5 minute cu regularitate...cand mai are si motive, pai sa te tii!!! Degeaba vorbesc cu el, incerc sa ii explic cate ceva, nu...cote maxime, care ar face geloasa orice soprana si-mi strapung mie creierii nedormiti..
Ca orice problema, toata situatia asta mai are si solutii: daca de tasu am "scapat", in sensul ca a plecat in delegatie , pe Mihu l-am tratat cu diverse siropuri, siropele, pufuri si alte cele, dar nici de data asta nu am ajuns la antibiotic, ca am luat-o din pripa. Dar solutia majora a venit pe doua picioruse, cu tramvaiul 32..
SARU'MANA BUNI!!!!!!!
Cand am vazut-o intrand pe usa duminica dupa-masa, imi venea sa ii pup picioarele (nici eu nu stateam stralucit cu sanatatea si Mihu era la apogeul virozei). Si n-a mai plecat, domne. A stat la noi de atunci, i-a calmat si pe nepot si pe fiica-sa, a dormit cu nepotul ca fie-sa sa mai revina si ea cat de cat in grafic, s-a pliat pe toate cele si ne-a scos la liman.
Sa mai zic o data: SARU'MANA BUNI!!!!!!!
Si cand ii zic ca nu stiu cum o sa pot sa-i multumesc vreodata pentru ce face pentru noi, se uita la mine cu ochii ei mari, verzi si faini si-mi spune: Ba o sa poti! Sa faci si tu pentru el ce fac eu acum pentru tine!
Sa traiti, am inteles, se executa!
Sa mai zica cineva ca nu-s copil cuminte si ascultatro si la 34 ani...
marți, 26 ianuarie 2016
miercuri, 20 ianuarie 2016
2 ani
Aleluia!!!! Am ajuns si aici…are 2 ani si nu-mi vine sa cred…
zic doi aaaaniiii (imi place de mor sa ii lungesc asa)..ma uitam de dimineata
la el: o salopeta de lanitza pe care a primit-o anul trecut si ii era maaaare(ii indoiam bine mansetele si era ok, ideea era sa-i vina mai mult timp).
Anul asta ii vine bine spre fixa spre scurtuta. Mda, e un lungan. Biscuite in
dunga, vorba cuiva. Sta pe bancheta de la bucatarie si imi arata zambetul lui
smecheresc plin de dinti. Dintiiii!!! Doamne cat ne-am mai chinuit cu ei:
urlete, trezit in miezul noptii, geluri, panadoale, muscaturi. Au trecut si
astea, mai avem maselele si scapam cu totul. E tuns nitzel ca Spock din Star Trek ca nu l-am mai prins la somn sa il tund si am efectuat procedura live. Sa tunzi live un sprignel de copil care nu sta cateva secunde linistit se soldeaza cu o freza cum vedeti.
Imi comanda victorios: Iautu’!! desi m-am obisnuit cu asta,
ziua asta e ca aia de revelion: iti dai seama de toate maruntisurile pe care nu
le-ai vazut tot anul. Dap, copilul meu vorbeste. Mult. Destul de clar cat sa ne
dam seama ce vrea. Nu ca am fi avut un dubiu pana sa inceapa sa vorbeasca cum
ca nu i-ar fi placut iaurtul. Mananca iaurt. Dar nu orisicum. Eu scot o
lingurita de iaurt, el ia tacticos un fulg de porumb din castronel si-l
potriveste pe lingurita. Si il apasa. Si ma anunta: Apaaaasaaaaa! (volum
maxim). Da, mami, te-am rugat sa nu mai apesi , ca uite, s-a varsat iaurtul din
lingurita! Incantare maxima in coltul lui.
Si uite-asa , cate una, cate una, mananca iaurt. Trece la
paine cu unt si dulceata. Mai nou ii place si zacusca, care pana acum cateva
zile era “cuca”, acu s-a upgradat la “zacuca”. Suntem pe calea cea buna, as
zice.
Program de dimineata normal: fugarit prin casa pana sa-l
duci la baie sa-l speli, ocazie cu care alearga cum l-am facut eu acu 2 ani,
prin toata casa. Si are viteza, domne! Mai si striga: Te pind!!! Ca in: eu
strig te prind, ca tu sa vii sa ma fugaresti si sa strigi te prind! Intr-un
final e spalat, pampersit (da, inca nu-l pasioneaza olita sau wc-ul si nici
nu-l presam cu asta, ca ne plange sufletul oricum ca nu mai folosim exclusiv scutece
textile, la vara om trece noi si la etapa urmatoare), imbracat.
Toata ziua se joaca, alearga, face lego, puzzle, cere sa-i citesti
etc…si ma mir…cand a ajuns domne asa mare???? Manutele alea mici, mici, acum
apuca piese de lego si le potrivesc bine, dau pagini, ciufulesc pisica,
functioneaza uimitor de bine…si piciorusele alea luuuungi si cam slabanoage…da
din ele cu o viteza ametitoare! Gatul care era doldora de cute de bebelus
dolofan, acu e lung si slabut. Cel mai mult ii place sa-l pupi pe gat. Iti zice
sa ii faci : Hap! ‘A gat! Si rade de nu mai poate..
Nu pupa. Domne, eu n-am vazut copil sa nu pupe..pana la
fimiu!! Se lasa pupat cu mult drag in ultima vreme , dar el sa pupe n-ai sa
vezi.. Later edit: imi iau vorba inapoi, a pupat-o pe Emma fix de ziua lui.
Il plac lego si puzzle. Nu e pasionat de desenat/colorat,
doar mananca creioanele in continuare.
Ii plac masinile si tot ce tine de roti. Orice are roti, e
bun. Ne entuziasmam in continuare pe calea Rahovei la autobuze, tramvaie,
camioane, masini de gunoi. Orice ruleaza e interesant.
Aveam o speranta cum ca pe la 2 ani o sa fie o scama mai
linistit. Nope. Daca ceva, are mai multa energie/viteza.
Siii…durerea mea cea mare!!! In continuare mananca noaptea. Imi
amintesc cum in naivitatea mea, discutam cu mama pe la ce varsta nu ne-am mai
trezit noi noaptea. Si mama, scormonind in urma cu 30 si de ani in memoria ei,
zicea ca pe la 1 an si eu si frate-meu nu mai mancam, doar ne trezea sa ne puna
pe olita, ca era grav cu scutecele pe atunci. Mda, ma gandeam cum rezist eu
pana la 1 an.. Surprizaaaaaaaaaaaaa!!! La 2 ani, facem aceleasi lucru. Sunt
sigura ca Dumnezeu acolo sus, rade de se tavaleste pe jos de iluziile mele.
Mno, asta e. Copilul mananca, creste, totu-i bine in lumea lui. Imi pun
sperantele deja in varsta de 3 ani. Daca iau in considerare faptul ca tasu, om
mare de altfel, se trezeste cateodata noaptea de foame si se duce si-si ia din
frigider cate ceva, ajung la concluzia ca, daca fenomenul se prelungeste peste
3 ani, mai bine fac niste sandvisuri de seara si-l trimit la bucatarie sa-si ia
singur ..:D dati cu rosii cat vreti, dar deja ar fi cam mult..
Ma uit la el si mi se inchid ochii..de somn..pai cred si eu,
de 2 ani in ritmul asta..dar nu-i bai…va veni o vreme cand va dormi toata
noaptea, va manca singur, se va imbraca singur, va face cele necesare la
toaleta si nu in pampers. Si atunci o sa imi fie dooooor de perioada asta. Cum
mi-e dor de mirosul lui de bebelus care a disparut incet, incet si eu nu mi-am
dat seama pana cand, intr-o zi , nu a mai fost. Acum miroase a copilas.
2 ani..o viata de om mic…mic si dragalas…deja are prieteni,
preferinte, neplaceri, incearca sa ne pacaleasca, se alinta, e lipicios si
alintat. E OM in toata puterea cuvantului.
La multi ani, pui de Kerekes! Sa ajungem sanatosi la 3 ani
ai tai si sa ne bucuram cum trebuie de tot ce vine!
PS: va pun si o poza cu tortul home-made, dupa o reteta fantastic de usoara de la mama Emmei.
joi, 14 ianuarie 2016
Laica la biserica
Subsemnata laica din titlu nu
prea agreeaza dusul la biserica. Nu stiu rugaciuni, exceptand Tatal Nostru la
care vad cu stupoare ca de fiecare data cand o zic in gand ca iar s-a deocheat
copilul, gasesc alta versiune.
In general tin interactiunile cu
biserica la minim, adica exceptand datile cand a fost nevoie de mine –
casatoria mea, botezul la care am fost nasa si botezul lui fi-miu, nu prea calc
pe acolo. Motivul este ca de fiecare data ies sifonata si cu increderea in mine
la pamant ca nu stiu cele necesare, oranduite etc..Trec valsand prin
fata/spatele icoanelor/a preotului etc, ies din biserica cum ies din birou, adica
cu spatele la cele sfinte, stiti voi, nefacute din astea..Bine ca n-am reusit
sa intru in altar incercand sa ies din biserica .
Mno, si zilele trecute, ma duc eu
ca o floare , la o biserica sa vorbesc pentru un botez la care o sa fiu din nou
nasa. Caut biserica un sfert de ora pe la Universitate, gasesc, intru, imi aduc
aminte sa fac o cruce, gasesc o tanti din personalul (cat de ciudat e sa spui
asta?) bisericii care imi spune ca preotul spovedeste si sa stau sa astept ca
sa intreb si eu de botez. Evident ca l-am numit domnul preot, da?
Cunoscandu-mi obiceiurile, ma asez
cuminte intr-un scaunel din ala de lemn incomod si astept, incercand sa ma
abtin de la boacane. Dar ce te faci cu mintea???
Stiti senzatia aia cand cari
niste plase in ambele maini si nu mai ai nici un deget disponibil sa te scarpini
pe varful nasului, unde tocmai a inceput sa te manance? Si imediat simti ca te
mananca tot corpul, tocmai fiindca stii ca nu ai cum?
Ei, fix asa eu cu gandurile in
biserica. Imi pun in minte sa nu ma gandesc la nepotrivite. Si stau eu cuminte si
trag o rugaciune la Doamne Doamne pentru Mihu, pentru buni, pentru Kerekesul
meu etc. Asta o fac oriunde ma apuca de
obicei, si in drum spre serviciu.
Si aud un fashait…ca ala de pungi…eu,
care nici nu prea indraznesc sa respire des in biserica. Ma uit: o doamna in
etate (bineinteles ca am numit-o imediat mamaie in mintea mea) cauta ceva
intr-un maldar de pungi…si cauta, si cauta, vreo 5 minute, de imi venea sa ii
zic eu ceva sa inceteze. Gaseste intr-un final ce cauta. Isi face un soi de set-up
si se pune in genunchi, bate vreo doua matanii cu capul de podea.. la propriu.
Ma uit crucis si incerc sa inteleg de ce..adica, stiu ca asa fac unii, dar nu
vad sensul. Se potoleste.
Ooooo, ba nu! Se duce si cauta o
pernuta. O dureau genunchii. In mintea mea ma tavalesc nitzel de ras. Reincepe
datul cu capul de podea stand in genunchi. Si gandul, bata-l vina! Pfaaaaai, Mihu
are 2 ani si face asa …sper ca ii trece pana la varsta tanticii respective…iar
am sfeclit-o cu gandurile in biserica!!!!
Ma uit ca s-a facut un sfert de
ora de cand stau acolo. Itesc un cap curios din scaun si vad ca e aceeasi tanti
la spovedit.. ce-o fi facut oare, de are atatea de spovedit, domne? Aoleuuu,
Lauro!!! Mai taci din gura, pardon gand, ca nu-I treaba ta…sunt sigura ca si
asta e un pacat.
Mhhhm, as fuma o tigara…mda, sunt
sigura ca nici asta nu trebuia s-o gandesc aici…
Ma apuc sa fac statistici.. pana
acum au intrat 12 femei in biserica, pardon uite-o si pe a treispea…si doar doi
barbati..hmmm, una din cele evlavioase asa, mi se pare ca uita lung la mine…ce-oi
mai fi facut…bai da ce e toata lumea infofolita asa, toate cu caciuli pe cap,
ca nu-I asa frig…aaaaaaa!!!! De asta oare se uita lung? Evident ca nu am nimic
pe cap…asta e alta discutie, ca nu mie se pare ca as avea de ce sa-mi acopar
capul si sa imi fie rusine sau ceva..ma fac ca nu vad, continui statisticile..
Jumatate de ora…mai nene, si sa fi
lucrat in prestari servicii pe centura si nu avea ce sa povesteasca atat!!! Sunt
sigura ca lumea se duce mai des la
duhovnic decat la psiholog. Suspectez ca e si din cauza ca-I mai ieftin , dar
si din cauza ca e mai bine sa fii catalogat drept credincios si nu drept nebun. Hait, iar ma bag unde nu-mi
fierbe oala..Iaaaa, uite ca se ridica…
Am reusit sa abtin la timp sa nu
rad. Doamna s-a ridicat de ziceai ca suntem in filmele americane unde scot aia
raul din cineva si persoana se ridica si se scutura vizibil eliberata…mno,
fiecare cu ale ei..Laura, te rog eu, numai nu rade in biserica!!!!
Ia sa ma duc sa intreb…phiiii, ia
uite si la biserica sunt unii care se baga in fata…o domnisoara tinerica si
sprintena si evident cu caciula pe cap a taiat coada la spovedit.Acu ma infurii
si-mi vine sa ma ratzoiesc la ea: femeie, ma asteapta ala micu acasa!!!! Sunt
sigura ca am bifat iar cateva pacate…
Tinerica termina repede ce are de
zis…fata cuminte… ma ridic si eu si il abordez pe parinte:
-
Buna ziua, aaa, saru’mana, parinte…as vrea sa
vorbesc cu dumneavoastra de un botez
-
Da sigur, haideti sa programam.
-
Pai stiti, inainte de asta, voiam sa va intreb
daca aici se poate sa nu bagati bebele cu capul in cristelnita, doar sa ii dati
cu apa pe capsor asa…
-
Aaaaa, nu, la noi..
-
Pai, parinte, eu stiam ca se poate..
-
Nuuu, de 15 ani sunt aici si la noi nu..
Replica in capul meu: no, poi sa
stiti ca ailalti isi fac de cap si fac fix asta!!!
Cu voce tare:
-
Bine, parinte, multumesc, la revedere!
Ies din biserica si de-abia la poarta imi amintesc
iar ca nu trebuia sa ies asa. Imi aprind o tigara si scanez: mda, iar ma simt
mica, proasta si neavenita…. Dar imi revin pana la colt..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)