luni, 26 octombrie 2015

O mama fugita de acasa

     Ieri, duminica, a fost botezul Anei-Maria..cum care Ana-Maria? sora mai mica a lui Cipica, o bebelusa frumoasa si dragalasa. Planul era sa mergem in gasca, toti trei. Mno si cum planul de acasa, stiti voi, tasu lui Mihu a primit un email cum ca trebuie sa plece de duminica in delegatia vietii, undeva intr-o tara exotica (nu va ganditi la prostii, masaje thailandeze etc, ci la una in care nu am calatorit eu pana acum, alea sunt tari exotice pentru mine). Buuun, sa ma duc eu cu Mihu. In ultima vreme, Mihu nu e  foarte sociabil. Sau e, dar pentru scurt timp, vreo ora jumatate maxim doua, dupa care se urca la ma-sa in brate si incepe sa faca pa. Daca nu ai plecat in urmatoarele 5 minute, urmeaza un tantrum de toata frumusetea, ceea ce ma bucura. Imi spune ca al meu copil stie sa-si ceara nevoile de odihna si liniste.
    In cazul de fata insa, punea niste probleme, pentru ca nici un botez nu tine 2 ore. Solutia salvatoare a fost ca intotdeuna, BUNI!!! Buni a venit gratioasa ca o floare si l-a preluat pe Mihu, care cand a vazut-o, a zis ca el se duce sa faca nani la pranz cu ea, ca asa e obisnuit. Ma-sa devenise brusc o cantitate neglijabila, dar departe de ea gandul sa se supere. S-a dus sa isi faca si ea o baie cinstita si regulamentara, sa se machieze, imbrace etc...ce face tot omul cand se duce la o ocazie. Si cum in ultima vreme e obisnuita sa le faca ca la armata pe la 12.30 era gata. Deformatie profesionala de mama as zice.

    Bunnn, am timp liber!!! Wow!!!! Ce fac cu el? pai ce sa fac? am niste cumparaturi de facut..ia sa ma duc eu la Sun Plaza ca e in drum spre botez. Evident ca primul magazin in care am intrat a fost Bebetei. Cumpar eu diverse plus un bax de pampersi din ala de plastic cu toarta si plec mai departe. Aveam de gand sa intru si in Cora, dar mi-am amintit eu ca era o cafenea acolo la parter unde m-a parcat o data demuuuult Kerekes cand eram gravida si nu ma mai tineau picioarele sa umblu prin mall. Sa beau o cafea! singura! pe indelete!!!!

    Intru in cafenea si caut cu ochii o masa libera..dau cu privirea de un domn trecut de prima tinerete care-si bea cafeluta cu degetul mic ridicat gratios , deget pe care avea vreo doua ghiuluri asortate discret cu lantul de aur gros cat un deget de al meu.(Apropo, eu stau si ma intreb, oare nu ii doare gatul pe unii de la greutatea blingurilor?) . Domnul in cauza ma masoara, spre cinstea lui, incepand de sus, de la cap (neimpresionant capul meu), coboara in jos (acolo se schimba nitel mimica ca deh, pusesem si eu o rochie pe mine si nu-s chiar defecta), coboara (wait for it!!! deja ma tavaleam de ras pe jos mental) si...ii ies ochii din cap ca veveritei din Ice Age de soc...dap, subsemnata cara cu mandrie prin cafenea baxul de pampersi..sunt destul de sigura ca verigheta mea nu ar fi generat un asemenea soc cum au generat pampersii lui fi-miu...deci daca doriti vreodata sa beti o cafea nederanjate de diversi, cumparati un bax de pampersi si se rezolva.

    Ca sa duc aroganta la maxim, dupa ce mi-am baut linistita cafea discutandu-ma telefonic cu tasu copilului care aterizase pe unde prin tara aia exotica, am intrat intr-un magazin de cosmetice unde chiar m-am discutat cu o domnisoara draguta vreme de vreo jumatate de ora ca sa-mi aleg un fond de ten, un fard si alte chestii.
    Intr-un final ajung si la botez, care a fost foarte frumos si unde m-am distrat de minune. In cazul meu distrat inseamna pus in sling bebelusa mica si dulce, apoi si pe Cipica. Deh, fiecare cu placerea lui.
    Am vazut si eu ce fac ursitoarele la un botez, mi-a placut foarte mult momentul, inainte nu eram foarte lamurita cu aspectul asta.
    Pe la 7.30 m-am carat si eu acasa ca deja ma intinsesem prea mult si cum plecase si tasu in dimineata respectiva, nu voiam sa se sperie Mihu ca nu apare nici mama-sa.Per ansamblu, a fost o pauza necesara si mult savurata de la activitatile mele zilnice, dar mi-a fost dor de Mihu alea cateva ore cat am bananait fara el. Normal as zice, nu?

vineri, 23 octombrie 2015

Bucuriile mici ale vietii

In toamna lui 2013 mi-am facut rost de niste cizme de cauciuc faine cu un imprimeu frumos. Mi-am dorit cizme de cauciuc de mult, dar tot nu ajungeam sa imi iau, nu gaseam un imprimeu frumos. Si astea au picat asa, la botul calului cum ar veni.
Eram gravida cu Mihu. Si tzopaiam eu fericita prin toate baltile cu ele, visand cum o sa tzopaim in doi peste ceva timp. Nu mai conta nici ca nu reuseam sa mi le dau jos din cauza de burta si trebuia sa astept sa vina mama sau Sorin acasa sa ma descalte. N-as fi avut vreo problema majora sa ma culc incaltata cu ele, asa de mult imi placeau.
Cizmele vietii mele s-au dovedit foarte utile si toamna urmatoare cand ma plimbam cu Mihu purtat in Boba si nu trebuia sa fac slalom printre balti.
Ei, dar anul asta...... Anul asta am fost la un garage sale unde am gasit cele mai minunate cizmulite mici de cauciuc cu Pocoyo (am aflat si eu cu ocazia asta cine e Pocoyo).
Si de atunci, and ajung acasa, iau Mihut si il imbrac corespunzator, il chem sa ii dau "cimele" cum zice el si plecam afara. Chit ca ploua,chit ca e doar ud pe jos noi suntem afara, spre stupefactia vecinilor si a cartierului. Cateodata si a mea, cand ma tine 2 ore afara pe ploaie marunta si "briza" de toamna.
Coboram scarile de la intrarea din bloc si Maria Sa comanda: 'A Mega! Painea!
Bine, Mihu, mergem la Mega sa luam paine! ii place lui o bagheta mica cu multicereale..
Plescaim fericiti prin toate baltile pana la Mega. Ca le vanam. Baltile, adica.
 - Uite. Mihu, una mai mare, hai s-o testam! Si Mihu tropaie maruntel pana la ea, face pleosc, pleosc (am grija sa nu fie lume prin preajma sa nu stropim pe cineva), chiuie fericit si cere : Mana!.Ii dau mana si plecam mai departe fericiti pleoscaind in treaba noastra.
Intram la Mega si luam painea respectiva si ce mai avem nevoie si mergem la casa. In ultima vreme ii dau si banii sa plateasca si ii pune regulamentar in fata vanzatoarei. Multumim si plecam. Ocazional mai zice si el "Me'si!"
Dupa aceea ma ia iar de mana si tropaim prin balti pana la magazinul de sibieni unde cere el: "Baaazaaa!". E o telemea de vaca foarte putin sarata. Proprietarii au o fetita mai mica cu o luna decat el, deci le e foarte simpatic prin extensie. Acolo nu mai plateste el, ca e vitrina prea inalta. Si iesim, el molfaind branza si paine, mai stam in intersectie la Sebastian admirand pe rand camioane, tramvaie, autobuze, masini de diverse culori. Apoi ori mergem in parc, ori ne mai plimbam pe strada sa mai vanam niste balti.
Si sarind cu el in balti, ma simt si eu din nou copil. Un copil fericit ca sare in balti!

miercuri, 21 octombrie 2015

Cand poseta devine prea mica


Ma intreba o mamica draga mie zilele trecute de o poseta incapatoare, stilul postas. I-am pozat-o pe a mea.
Posetele mele de acum, sau mai bine zis poseta, difera foarte mult de cele de dinainte de Mihu. Acelea erau mari, dar cu toarte scute, de purtat pe brat.
Actuala e musai de agatat de tine, pentru ca nu exista mama cu prea multe maini libere. Trebuie sa fie mare si incapatoare, pentru ca nu mai cari doar lucrurile tale, ci si sticla de apa, piese de lego, suzete, masinute, animale de plastic etc.
Avand in vedere toate astea, am incercat sa reduc numarul si dimensiunile articolelor mele din geanta. La portofel m-am impotmolit. De ce? pentru ca eu am portofele mari, cu muuuuulte locuri pentru toate cardurile mele de fidelitate. Care sunt muuuulte: la farmacii, la magazine de copii, la Decathlon, Ikea, Mondex si cate si mai cate.
Am zis ca am facut tot posibilul si totusi..

In dimineata asta, vine seful la noi in birou si ne intreaba daca avem carduri de fidelitate. Facem ochii mari, neintelegand scopul intrebarii. Si ia uite, domne, cum mi-a facut el viata instant mai usoara: Pai voi nu stiti ca exista o aplicatie care iti scaneaza cardurile de fidelitate si nu trebuie sa le mai cari fizic dupa tine??? Colega stia, eu nu.
Ea, mirata: pai ,fetita, e reclama pe toate posturile TV.
Eu: dar eu nu ma mai uit la TV.
Ea: e si pe posturile de copii!
Eu: Duck TV nu are reclame! (slava Domnului)

Iluminarea mea in ale aplicatiei fiind realizata, ma duc pe Google Play s-o caut. Se cheama Virtual Cards in cazul in care va trebuie. Sunt sigura ca e si pe magazinul pentru Iphoneuri sau ce o mai fi avand alti posesori de mobile. Caut, gasesc ,instalez.
Ma informeaza draguta de ea, ca imi fac cont si chiar daca imi pierd/schimb mobilul, imi pastreaza datele si nu trebuie s-o mai iau de la capat.
Incep sa adaug carduri...faaaaain, imi scaneaza in cateva secunde codurile de bare. Doar la Ikea a avut o nedumerire si l-am bagat de mana, ca ai si optiunea asta.

Intr-un cuvant, daca sunteti mai pierduti prin epoca tehnologiei, asa ca mine, e bine sa mai aveti oameni din astia prin preajma,..un sef, o colega care se uita la TV etc.

Mi-am bagat toate cardurile in aplicatie, mai putin cel de Smyk, la el nu am gasit magazinul. Diseara ma duc sa le bag si pe cele care nu au mai incaput in actualul portofel si zac in alt portofel intr-un sertar. Si apoi imi caut un portofel mai mic!!!! Problem solved! sau cel putin o parte din ea..


marți, 20 octombrie 2015

Imbratiseaza lumea cu Pufu Shop


La inceput am zis ca nu o sa scriu acest articol si ca las pe altii. De ce? Pentru ca Oamenii din spatele Pufu Shop au inceput prin a fi vanzatorii unor produse dragi mie si mi-au devenit apoi prieteni. Prin prisma acestei prietenii, am considerat ca nu ar fi fost ok sa ma inscriu la concurs. Dar gandindu-ma mai bine, le-as fi refuzat lor recunoasterea pe care o merita din partea mea. Asa ca scriu acest articol in ultima zi a concursului si va rog sa nu dati like la el, doar sa il cititi si daca doriti sa il distribuiti mai departe.
Mihu mic a fost purtat din a opta lui zi de viata intr-un wrap elastic. Era asa mic, cum poate fi numai un copil care a trecut la milimetru pe langa dismaturitate (dismaturii sunt cei nascuti la termen dar cu greutate sub 2.5 kg sau cu incapacitatea de a respira etc). era asa mic ca a trebuit sa cautam cum anume il punem in wrap si am decis sa impaturim in doua pe lungime wrapul elastic si sa-l bagam in acel buzunar format. Nu am mai gasit linkul la tutorialul de pe youtube sa vi-l pun si voua aici, dar atunci am avut noroc. Cand a crescut mai marisor, ne-am dorit un SSC. era clar ca minunatul nostru carut 3 in 1 nu mai reprezenta ce aveam nevoie.
Si uite-asa se duce subsemnata pe la Babyexpo si da de Pufa sefa. Si-i explica Pufa cum e cu Boba aia minunata cu canguri, adica asta.
Mai nene, si Boba asta a fost cu noi peste tot. Si la mare si la munte, si prin oras si printre blocuri. Dormea Mihut in Boba ceva lucru rar. Trecea ambulanta cu toate sirenele pornite, mugind pe Calea Rahovei de incepeau instant sa urle toti copiii din carucioare. Mihu dormea cu spume in Boba.




Cand la un moment dat, taica-su a avut o idee cum ca sa-l punem in carut sa mergem si noi la o bere "ca oamenii", adica cum ii vedeam noi pe majoritatea (ca ne era si noua dor de o bere bauta in tihna la terasa), ne-a tras pustiul o privire de ne-a linistit si dupa vreo 15 min de foiala in carut, am venit in formatie completa pana la masina, unde am lasat carutul si ne-am plimbat cum era normal la noi, cu Mihu in Boba si noi cu berile in mana. A dormit Mihu aproximativ 3 ore atunci si noi am povestit cate in luna si in stele, batand in lung si-n lat cartierul. Nu ca nu am fi putut sta si la terasa cu el in Boba, bineinteles ca puteam, dar ne-am lamurit ca nu prea suntem noi asa. Si de ce sa ne straduim sa fim ca altii cand putem sa fim ca noi?
S-a dormit cu orele in Boba la mare, tasu mergand prin valuri si Mihu sforaind incetisor (avem si o inregistrare in acest sens).
S-a plimbat Mihu, deja mai marisor, treaz in spatele mama-sii ca sa poata vedea tot spectacolul minunat care e lumea asta mare si frumoasa, am facut si un filmulet de prezentare a Bobutei, pe care il puteti viziona aici
Si Boba a fost iubirea noastra pana ne-am dus iar intr-o zi pe la Pufu Shop si am testat o Tula Toddler. Mihut fiind genul de copil cu picioare lungi cat o zi de post, noi am trecut la sistem de toddler la 1 an si o luna. Ne-am indragostit de Tula si culorile ei minunate, de rachetele haioase. Spatele lui mami o iubeste pentru ca, fiind sistem toddler, e creata sa sustina si mai bine greutatea unui copil mai marisor. Mihu o iubeste pentru ca are panoul inalt si se poate si ascunde in ea cand nu are chef de lumea inconjuratoare, dar poate scoate si manutele pe afara cand doreste. Mai nou, se cere: "a Tu'a". In special la taica-su, ca deh, el a fost mai des plecat de acasa si simte nevoia sa se reconecteze cu el mai des. Si o fac, cu ajutorul Tulei cu rachete.



Cumva, toate povestirile noastre din ultimul an si 9 luni includ si cate un sistem de purtare. Pentru ca bordurile din minunatul nostru oras fac destul de grea deplasarea cu carut, pentru ca eu am facut cezariana de urgenta si doar cadrul carutului avea 7 kile, pe cand Mihu avea doar 2.5, pentru ca, pentru ca...si fara astea tot am fi preferat sa-l purtam pentru ca sentimentul pe care il ai tinandu-ti copilul in brate nu se poate descrie, se poate doar simti. E al tau, in bratele tale, si tu esti a lui. Doua persoane alcatuind un tot. Sa il simti cum adoarme la pieptul tau si cum respira incetisor , sa il ai tot timpul in distanta de un pupic, sa ii vezi fata si ochisorii curiosi tot timpul, lucrurile astea sunt magice si trebuie traite atunci si acolo pentru ca timpul zboara si ei cresc si vor pe jos, vor sa alerge, sa descopere. Si atunci te uiti la Tula ta cu rachete cu dor si jale si o tot agati de tine ca poate-poate. Iar in momentul cand iti spune: "'a Tu'a" nu stii cum sa il iei mai repede in sistem ca sa te mai bucuri de mirosul lui, sa-l pupacesti si sa iti mai faci o amintire, chiar daca sta acolo doar pana acasa. Pentru ca perioada in care Mihu a fost purtat a fost una nemaipomenit de frumoasa, dovada stau sutele de poze facute de noi, si o sa ne amintim intotdeauna cu drag cum a crescut copilul nostruin bratele noastre si uite ca nu e rasfatat si dependent de noi, ci, din contra, e independent, explorator, iute de picior. Dar cel mai important e sigur pe el si pe noi, acesta fiind motivul pentru care atunci cand ceva il frustreaza/necajeste se cere "'a Tu'a". Acolo e oaza lui de liniste si de siguranta, acolo nimic rau nu i se poate intampla, acolo este bula lui de fericire. As vrea si eu sa mai am o bula din asta, vi nu? Haideti sa le creem copiilor nostri bula lor de siguranta si fericire, unde isi pot incarca bateriile si apoi sa plece inapoi la descoperirea lumii mari si frumoase in care traim.


duminică, 18 octombrie 2015

Elefantii si pana de curent

In seara asta, totul mergea struna la noi in casa: baietii mei se balaceau linistiti in cada, eu ma pregateam de ceva nesanatos fizic, dar sanatos mental pe fereastra bucatariei alaturi de o cana de bere, când zbang! se facu intuneric. Din experientele anterioare, o pana de curent in Rahova nu se rezolva niciodata in mai putin de juma de ora, drept pt care am inceput sa caut lumanari. Mihu deja chiraia din cada ca : Mina! mina! ca in cineva sa dea drumul la lumina, eu nu gaseam o lumanare, situatia devenise tensionata. Intr-un final glorios, iese tasu ud fleasca cu copilul in prosop, il impachetez de seara, ca apucasem sa ii aduc lucrurile in sufra. Face tasu o minune si aprinde o lumanare. Mihu incepe ca apte! apte!
Na belea, microundele nu functioneaza fara curent ca sa incalzesc apa, gasesc cumva o oala, fac lapte.
Buuun, sa il ducem la nani, ca deja ne explica: a nani! desi era 8.15. Ducem Mihu la nani, Mihu iar ridica pretentii: Mu-si-caaa! de obicei punem cd-ul cu Somnic in hamac, e muzica lui de nani..mda, bun...Hai ca iti canta mama! Hai cu elefantii! si incep: Un elefant se legana, stiti voi... Beleaua e ca elefantii, când ajung la 17 nu mai suna ok, adica nu mai au acelasi ritm, mai stau eu, mai cuget, zic hai sa-i dau inapoi. 15 e mai rotund decat 16, deci ma opresc la 15 si o iau inapoi: 15 elefanti se leganau, pe o panza de paianjeeeen/si pentru ca nu incapeau, a mai plecat un elefant.
Toate bune si frumoase, dar logica nu-mi da pace..pai au incaput când i-am pus si acu nu mai incap???
Ajung inapoi la un elefant, o iau inapoi si ii adun din nou pe panza. Intre timp, tot ma manca gândul: de ce pleaca elefantii? si imi pica fisa!!! azi pe un grup drag mie, au fost niste discutii tensionate si chiar speram sa nu se lase cu iesiri din grup, ca acum ceva timp. Asa ca: 15 elefanti se leganau, pe o panza de paianjeeen/si pentru ca se tot certau, a mai plecat un elefant!!!..il simt pe tasu cum se abtina sa nu rada. Ca sa va lamuresc, Mihu mai nou vrea sa adoarma cu noi amândoi, asa ca eu stau de-a lungul saltelei de 1.40 pe 2 si tasu la picioarele noastre, drept pt care eu stau cu picioarele pe el...
Si cant si cânt, adun elefantii pe panza, ei se cearta si se dau jos nici nu mai stiu de cate ori, din ce in ce mai soptit, Mihu e din ce in ce mai moale, când sa zic ca a adormit, zbang! vine lumina. Masina de spalat porneste, se face lumina pe hol si ce e mai grav, porneste cd-playerul din camera de la el pe modul de USB, adica cantecelele de dat in leagan, mai sprintare. Sare tasu sa mute pe CD, too late: Mihu e in fund: Mu-si-caaa!!! aiaiaiai, muzica sufletului, ca ma dor falcile de la atatia elefanti.
Se duce tasu, stinge luminile, mai dureaza un pic si adoarme Mihu, deci elefantii aia certareti au facut si ei o treaba.
Concluzia: din orice negativ, iese si ceva pozitiv, niciodata nu stii in ce forma!
Nota: tre sa invat si cantecul ala cu : Una este luna, pe care i-l canta Emmei parintii ca macar e mai dezvoltat cumva, nu asa monoton ca elefantii..
Noapte buna va uram!

luni, 5 octombrie 2015

34

Azi am inima mare cat televizorul. Sa va zic de ce..
Acu vreo 34 de ani, o femeie anume, draga mie pana la cer si inapoi, se ducea la spital sa mai devina mama o data…toata lumea zicea ca inca un baiat..ea stia..stia ca e fata..a facut glume si dom doctor cand a scos pruncul, ca el vede surubelul..femeia, nu si nu, ca ea are o fetita..si avea..
34 de ani mai tarziu, fetita respectiva face ochi la 7 fara 20 cu urechile pline de : ‘apte!’apte! si o ia agale pana in bucatarie dupa pruncul ei propriu si personal, ala pe care l-a stiut ca e baiat de cand si-a dat seama ca o sa vina..se mai trezise o data pe la 1 si ceva..pruncul e in plin puseu de dezvoltare mentala si ii mananca si urechile zilele astea…si cum bananaia ea pe hol in urma pruncului sprintar, si-a dat seama ca mai frumos cadou ca asta de ziua ei, nici nu o sa primeasca vreodata: prima fiinta pe care o vede sa fie pruncul ei zambaret si fericit care s-a intors din usa bucatariei sa emita un Mamaaaa! plin de drag si bucurie…pai ce poate fi mai frumos de atat? Va zic tot eu..a doua fiinta pe care o vezi sa fie omul ala drag care-ti zambeste chior de somn din usa baii pe care tocmai a deschis-o fi-su care clincane fericit: Tatiiiii!Tatiii!
O cafea si un imbracat mai tarziu, apare pe usa femeia anume de care v-am povestit ..pruncul entuziasmat o vede: Muniiii!
Ce sa mai zic? Sunt obosita, am cearcane pana in barba si cateodata imi vine sa zac ignorand orice, dar asa fericita si implinita cum n-am fost niciodata…si inchei cu doua cuvinte noi pe ziua de azi, care fac sa merite toate trezirile de peste noapte:

Ba’ena! Zeb’a!