Tot cu dinti, dar in alt fel

Mihu Musca…rau..pana la sange…pentru mine a fost socanta situatia asta pentru ca, dupa cum stiu toate mamele, copiii sunt de o asa puritate si inocenta ca nu ai putea suspecta vreodata ca ingerasii astia cu ochisorii lor mari si limpezi si zambetul dulce ar putea sa faca rau cuiva intentionat..banuiesc ca e socant pentru orice mama…mai ales cand iti face rau tie, mama lui, care il iubesti ca pe un soare, nu dormi noptile de grija lui, faci tot ce trebuie  si cand de-abia te mai tarasti, si iti pierzi orice instinct de autoconservare cand e vorba de binele lui…si totusi, Mihu m-a muscat pana la sange…si radea…asta-I si mai grav, ca pare a-I face placere …

Circumstantele: copil in Tula purtat in spate…intr-o seara fusesem la Baby Expo si a stat vreo 2 ore in spate pentru ca da, mi-a mai comod asa decat sa-l plimb in carut/trici etc, care trebuiesc si alea carate din bloc pe scari, puse in masina etc… chiar am fost uimita ca stat foarte linistit tot timpul, eu ii luasem o carticica cu sunete de care era foarte fascinat ..buun, ajungem noi acasa, in parcare era comitetul de primire respectiv,  Emma cu parintii, si gemenii  cu ai lor, sa vaza ce mai achizitionasem ..am plecat la plimbare prin cartier dupa aceea..in seara aia m-a muscat prima data pana la sange..

A doua seara, l-am alergat prin parc vreo 3 ore jumate si apoi iar la plimbare in formula cu Emma si gemenii..iar m-a muscat, iar foarte rau…

Trecand peste reactiile mele de moment care nu au fost cele mai stralucite, am stat si m-am gandit dupa ce a adormit el, ce s-a intamplat, ce a declansat fenomenul..

Din ce am identificat eu, a fost un cumul de factori:

1.       Ii ies niste ultimi colti de masele (sper eu ca-s ultimii, pentru ca la ultima vizita la doc mi-a zis ca sunt aproximativ iesite si ultimele masele, mai sunt doar niste colti), baleste infiorator iarasi si se trezeste noaptea de durere..

2.       Cand ne plimbam in formula completa cu Emma si gemenii, ne mai punem si noi parintii la o vorba, ca na…si atunci se simte ignorat si tine sa-mi atraga atentia in maniera asta.

3.       A inceput sa vorbeasca si de unde primele chestii l-au incantat si repeta  dupa mine tot ce ii spun  rar si clar, atunci cand vorbesc cu altcineva , eu vorbesc mai repede si banuiesc ca asta ii induce o alta frustrare pe care…tadaaaa! Si-o manifesta muscand

Revin la povestirea asta aproximativ o saptamana mai tarziu: intre timp Mihu a fost plimbat mai mult in carut si tricicleta si e foarte happy asa..posibil sa (dupa cum mi-a povestit cineva) nu mai vrea purtat/se simte prea restrictionat cand e purtat..am mai incercat o purtare pentru scurt timp si a mers, nu a mai muscat, dar l-am bagat in seama masiv cat a stat in spate si nu l-am purtat mai mult de o jumatate de ora. Nu pot sa zic ca nu-l inteleg: cand era mai mic, purtatul era foarte fain ca vedea tot de la inaltime si el nu era la fel de eficient/rapid pe picioarele lui..acum interesul lui este sa alerge, sa se joace, sa dea el din picioare pe moto de echilibru sau sa-si bage pantofii in gura (another story) cand e in carut, sa urmareasca cum se invart rotile de la trici si asa mai departe…cu alte cuvinte, viata la nivelul solului e mai interesanta decat aia de la muma-sa din spate…drept pentru care, cu jale in suflet, voi apela la purtare doar cand chiar nu mai am incotro…asta e, a fost o perioada nemaipomenita si amintirea plimbarilor noastre lungi prin cartier e infipta bine in creierasul meu…dar el a crescut si vrea alte lucruri, asa ca ma pliez pe situatie si dau inainte…cu moto…sau trici…sau carut..si cu Tula atarnata de mine pentru orice eventualitate..

x ani si 7 luni

Stiti voi povestile alea in care cifra 7 e la loc de cinste? face un nene ceva de 7 ori, sau un prunc creste intr-un an cat altii in 7? e, cam asa e si la noi..
Mai pe larg, la onorabila varsta de 7 luni a lui Mihut ne-am dus noi la mare si s-a lasat cu o multime de achizitii noi printre care si ridicatul in picioare...
Cum s-a potrivit, la si mai onorabila varsta de 1 an si 7 luni, am plecat tot intr-o plimbare pe la Germania, ca tati al nostru era delegat pe acolo de vreo luna si jumatate si ne topeam de dorul lui...booon, si uite ce venira iar achizitiile peste noi..cu efort si urlete, cum altfel?
In prima faza, Mihu ziceai ca a uitat sa mearga. Adica nu mai mergea nici 2 pasi pe jos, in afara de cazul in care se gasea o strada cu masini circuland pe ea in care sa alerge...grozava-i Tula, domne, cand ai ditamai toddlerul care vrea numai in brate...e SFANTA!, nu grozava..am pus-o pe seama mediului nou, schimbare de clima (plecasem de la 40 de grade din Romania si dadusem de vreo 17 pe acolo).
Si s-a spart teava...prima data am crezut ca nu aud bine.am ciulit urechile, am ascutit simturile, tocmai la timp cand Mihu, iritat de lipsa mea de reactie, mi-a tipat cat a putut el de tare in ureche: ABU OS!!!!! aratand cu degetul un....tadaaaaaaaaaaa!!! autobuz rosu!!! Mai sa fie, copilul meu care trecuse de milestone-ul de 1 an cand se presupunea ca ar trebui sa rosteasca vreo 3-5 cuvinte, trecuse si de ala de un an jumate ca sa fiu corecta, spune ceva...bine, mai avea el in meniu, mama, tata, Puka etc...dar repet : ABU OS!...si s-a inceput...eu continuam ca si pana atunci sa ii arat toate cele, pronuntand clar si rar cum se numesc si stupoare, chiar mi le si intorcea...si de atunci, sa te tii...zice de toate si in toate felurile, e foarte atent la gura mea cand ii spun si incearca sa reproduca si el cum poate sunetele pe care le scot..am descoperit astfel ca nu vorbeam ca televizorul cand ii enumeram culorile, sau ii spuneam diverse chestii..
In ultima vreme ne cam ia prin suprindere, respectiv: buni i-a explicat ca atunci cand i se termina ceva (apa, rondeaua etc), cand nu mai este , sa zica NU-I!...ce face Mihu a doua zi? imi intinde sticla de apa goala, chitzaind dragalas: niu mai e! m-am prapadit de ras, copilul e deja la nivelul urmator..
Tot in virtutea inertiei: eu mergand cu el in carut/Tula/trici ii povesteam cate in luna si in stele pe strada, la plimbarile noastre. Si uite cum veneam noi de la posta:
 - Mihu, mami iti multumeste ca ai fost asa intelegator si cooperant si m-ai asteptat rabdator cat am stat noi la posta sa trimitem scutecelul altui copilas, sa se bucure si el de scutecelul ala frumos etc.. Ca asa trebuie sa fie, tu ma ajuti pe mine si eu te ajut pe tine, asa e intr-o familie, puiule, ne ajutam intre noi si ne facem viata mai usoara si mai frumoasa, da?
-DA! se aude din carut!! Nu stiu cat a inteles el, dar ma gandesc ca o sa fac cum am facut si cu culorile...vreo jumatate de an tot i-am povestit eu care-i rosu, galben, albastru, portocaliu...o sa-mi ia mai mult de jumatate de an sa-i bag in capsor valorile familiei, o sa-mi ia o viata, dar eu dau din gura in continuare, ca se pare ca fac bine ce fac..si intre timp, imi raspunde si el, deci situatia tocmai a devenit mai interesanta...