Mihu mic la mare

A venit si concediul...in care am facut ce facem noi in fiecare vara...mergem la mare...preferam Grecia ce-i drept, dar anul asta am zis sa nu-l chinuim prea tare pe Mihu cu drumul, drept pentru care ne-am dus in facscinanta Mamaie...nord ce-i drept...cartier nou de vilute cochete, majoritatea pensiuni pentru turisti...testasem deja locatia intr-un week-end si ne declarasem multumiti...am organizat de asa natura sa plecam sambata dimineata, nu vineri pe 15 august cand toata Romania a dat navala la mare si autostrada s-a blocat...eram cateva masini ratacite pe autostrada sambata dimi...Mihu a adormit la iesire din Bucuresti si s-a mai trezit cand am ajuns, peste vreo 3 ore...ne-am cazat si am plecat la plaja mai pe dupa-amiaza...

Noi si inainte aveam program de mosi, ca sa zic asa...eu am o piele alba rau si ma inrosesc imediat daca stau la pranz la soare, deci mergeam dimineata, stateam maxim 11.30 si apoi mai mergeam seara la 4.30-5...

asa ca programul deja era facut...

Am plecat cu catel cu purcel...adica scaun de masa, steamer, blender etc...bine ca nu utilizam carucior ca nu-l mai aveam unde pune si pe ala...

Mihut a inflorit la mare...dupa prima zi de acomodare, noroc ca a fost duminica si a plouat etc, deci nu prea am avut treaba cu plaja, s-a adaptat frumos...se trezea pe la 6-6.30...papa micul dejun, de obicei fructe cu branzica, apoi pleca cu tati la plaja...mami ramanea sa curete in urma dezastrul...venea si mami, gasea pruncul dormind in Boba plimbat de tati prin valuri uite-asa

  si mai pe zi uite-asa...

...si dormea vreo 2-3 ore asa!!!! mai prindea un pic de joaca pe sezlong...sambata seara cand nu am mai gasit sezlong ca deh, toata Romania la mare, am stat pe prosop pe jos...a prins o gura de nisip cinstit dintre prosoape.. :D asta e, diversificarea sa traiasca...

Pe sezlong avea jucariile, da tot mai interesante de rontzait erau prosoapele, boba, rochia si siretul de la slipii lui mami, pachetele de servetele, etc...ati prins voi ideea...

La pranz mergeam la camera si papa legume, steamarite de mami de dimi...da papa domne, copiii la mare!!!!...cred ca si-a dublat cantitatile, nu stiu sigur ca eu nu cantaresc chestii...ma uit ochiometric...a papat, n-a papat...e mai mult pe el si pe jos sau mai putin etc....de lapte nici nu mai zic, seara papa la 2 ore cate un bibe de 180, care acasa ii ajungea vreo 4 ore...a sarit pentru prima data de 1 litru de lapte pe zi...orice i-am dat a papat mult si bine...mai avea inca 2 somnuri zdravene pe zi si apoi cel de seara...intr-o seara ne-a adormit imediat dupa ce a papat...el, care e foarte mofturos la adormit...daca nu era compania mirobolanta a unui grup de turisti de prin Maramu'care s-au simtit mai bine ca acasa si racneau cat ii tineau plamanii pe acolo la orice ora (nu, nu se certau, asa vorbeau ei), cred ca ar fi adormit asa in fiecare seara...

Recapitulare: mancat la greu, somn la fel...normal ca au existat achizitii...a inceput sa se ridice in picioare, seara de duminica si-a petrecut-o strigand in continuuu MAMA!!!!! etc...

Cu apa, n-a fost extaz...cred ca i s-a parut rece si oricum erau multe chestii noi care-l oboseau, deci poate la anul sa fie mai fan balaceala...s-ar fi jucat cred in nisip daca l-am fi lasat, ca tocmai a descoperit ca daca sta in fund poate face chestii interesante...

Cert e ca a meritat...pentru noi a fost obositor, dar si frumos tare...n-are nimeni feblete sa stea sa gateasca in concediu, dar cum eu nu sunt fan borcanase, am facut-o si pe asta si s-a meritat...am putut sa spalam si scutecelele lui la masina in fiecare zi, prin bunavointa celor de la vila..

Iarasi n-are nimeni feblete sa faca ochi in concediu la 6-6.30 dar daca asa a functionat el, cine-s eu sa ma opun?sunt sigura ca s-a lungit si a mai pus ceva pe el, fiindca buni (care a suferit ca un caine de dorul lui 8 zile!!!) s-a minunat ca parca s-a intors alt copil...ca e ceva schimbat la el....dupa cum s-a exprimat ta-su foarte bine intr-o zi cand plimba la el prin valuri de vreo cateva ore si Mihut tot dormea : Il aud cum creste!!!!

Noua ne-a placut la mare cu Mihut, mai important de atat, lui i-a priit cum nici n-am fi banuit noi si asta e ceea ce conteaza...am prins si vant si l-am echipat asa (da ala e tricoul lui tati prins la spate cu clipsul de la siguranta de suzeta)...

si rece si nori...atunci a defilat cu jambierele si sosetele...iar cand era cald fix cu scutecul..body optional...

L-a cunoscut pe finutul nostru si pe verisoara lui care BTW e nascuta cu fix un an inaintea lui  si a si socializat frumos cu ei...

Ce sa mai...un concediu frumos, cu multe achizitii si cel mai important cu distractii majore...fix asa

Frustrarea de a fi parinte

La articolul meu cu indemnul la toleranta, s-a gasit cineva sa-mi reproseze ca daca vreau toleranta, sa nu acuz de frustrari pe nimeni...
So, in cazul in care nu v-ati dat seama, toti parintii sunt frustrati!!!! hai pregatiti rosiile cat explic eu ce am in minte...
Viata mea inainte de Mihu mic era un vartej...plecam dimi de acasa si mai veneam seara...intre timp faceam de toate...ce voiam, aia faceam...job (care imi placea), shopping, sala, cappucino cu prietenele, film cu Kerekesu' sau singura...you name it, i did it...nu raspundeam in fata nimanui, n-aveam program, faceam fix ce ma taia capul...dar in general nu prea zaceam in casa, eram cam tot timpul in miscare pe undeva...ma bucuram de o perioada matura a profesiei mele in care munceam, dar mai si traiam sa ma bucur de rezultatele muncii (cine a lucrat prin firme de consultanta stie despre ce vorbesc)...
Si a venit Mihut...stop joc, na belea...chiar daca as fi fost, nu chiar asa de obosita cat sa scot nasul din casa in scop recreativ, ete copil...copil care trebuie schimbat, alaptat, tinut in brate, alintat, vorbit, gagalit etc...trebuie?...nu trebuie, asa am ales noi, referitor la faza cu responsabilitatea...asta am simtit noi ca e de facut...in prima faza, tati a stat cu noi...buni era prezenta mai mereu sa ajute...apoi tati s-a dus la job inapoi, ca deh, e tati , nu mami... si am ramas cu Mihu mic...nu singura, dar oricum...
Domne, in legile lui Murphy cred ca e stipulat asa: vrei un dus? s-a trezit copilul...mananci? s-a trezit copilul...ati inteles voi...nu mai vorbim de chestii pentru placerea sufletului etc...esentialele domne...aveti idee cam cat poate sa cante o mama de pe toaleta (scuzati-mi povestirea, dar sigur a patit-o fiecare la timpul ei) cantecelul preferat pentru ca da, piticii au senzori si la asta...viata mea s-a transformat in asa fel incat ...incat.
Toata lumea mi-a zis ca o sa mi se schimbe viata...in naivitatea mea, ca sa nu zic altfel, credeam ca voi intregra Mihutzul in viata mea...gresit!!! viata mea s-a pliat pe nevoile lui...cum e si normal de altfel, doar ca pana nu le traiesti, nu le crezi...si asta in conditiile in care buni e zilnic la noi, ne ajuta cu tot ce poate...
Din punctul de vedere al lui tati...venea seara de la serviciu, se relaxa si el la TV cu o berica...gresit! ai tu grija de Mihut cat ma duc eu sa fac...n-shpe lucruri, toate necesare...
S-apoi domne, cum sa nu fii frustrat? cine zice ca nu e frustrat, s-avem pardon, dar minte cu nerusinare...e in firea omeneasca sa fim frustrati de schimbari bruste, de amanarea nevoilor etc...diferenta o face cum te adaptezi si cum iti managiuiesti aceste frustrari...
De exemplu, zilele trecute ne-a facut cineva boschetari...de ce? pentru ca seara noi plimbam copilul prin cartier, ca e racoare, placut etc...dar tot seara, am mai vrea sa stam si de vorba cu o bere dinainte...am imbinat utilul cu placutul si ne purtam copilul prin cartier in boba/wrap/sling in timp ce bem o bere din mers, vorbind despre cate in luna si in stele...si da, daca asta ne face boschetari, atunci suntem boschetari...dar niste boschetari fericiti...
Ieri am plimbat Mihut in Kaufland...de ce zic plimbat? pentru ca bietul copil nu mai suporta sa stea in casa, afara era infernal de cald...cum aveam si cumparaturi de facut, iar am imbinat utilul cu placutul si l-am luat in Boba ...a adormit in Kaufland la racoare si noi am studiat toate rafturile si produsele in liniste, pana am avut proasta inspiratie sa intram in Sensiblu pentru o reteta si o casiera amabila m-a intrebat cu o voce tunatoare daca am nevoie de ajutor...m-a speriat si pe mine, a trezit si Mihut...na...riscul somnului in plimbare...
Si-asa mai departe...da, frustrarile o sa continue...nu mai poti face ce vrei, cand vrei, cum vrei... si e ok sa fii frustrat...inseamna ca esti un om normal si sanatos la cap....pe de alta parte, recompensa e majora...exprimata in cifre, "recompensa" suna asa: 7 luni fara 5 zile, 5 kile in plus, 21 cm castigati, doi dinti, un zambet larg si o curiozitate pe masura, abilitati multe si marunte si in  general o bucurie si o iubire care merita orice pe lumea asta...

Dragostea cu vorba si dragostea cu fapta

In viata mea, am cunoscut 3 tipuri de dragoste adevarata...da, stiu, sunt o norocoasa...
Prima a fost dragostea mamei...in afara de replica nefericita, pe care toti parintii o foloseau pe vremea aia: "daca nu esti cuminte mama nu te mai iubeste" pe care mi-a zis-o probabil in disperare de cauza, incercand sa se descurce cu doi copii de crescut, casa, servici etc si incercand sa domoleasca putin taifunul in crestere care eram, mama mi-a facut foarte clar cu precizia unui ceasornic cand am mai crescut: mama te iubeste indiferent ce faci...tata ne iubea cand trebuia sa se laude cu noi...cica ne iubea in felul lui cand nu era troscanit, dar na...eram cam prea mica sa-mi amintesc...ulterior a considerat ca-i greu si s-a carat...da, provin din ceea ce se numea o familie dezbinata...ei, si crescand eu asa cu mama, am simtit nevoia sa rasplatesc dragostea asta neconditionata care cu o mana invartea in oala cu mancare si cu celalalta ma mangaia pe mine pe cap, care se oprea din ce facea si ma alinta cand ceream...ma purtam cat puteam eu de bine, mai tarziu invatam bine sa iau note mari, ca asta se parea ca o facea fericita, ii mai faceam o cafea mai tarziu cand eram mai mare etc...incercam sa-i fac viata mai usoara...asa am invatat eu ca iubirea e cu fapta, nu numai cu vorba, cand iti convine si cand e viata roza..
Ulterior in viata mea adulta, am avut un prieten care ma iubea cand erau lucrurile bune si frumoase...cand dadeam de greu, brusc lucrurile se schimbau....deja mi-era clar ca ceva pute in Danemarca..evident n-a iesit nimic..
Si-am dat de Kerekesu'...cu care m-am lamurit ca dragostea nu vine (cel putin la mine) cu focuri de artificii...nu domne, vine cu :  am spalat eu vasele, ca stiam ca vii tarziu...sau...lasa ca fac eu, ca tu esti obosita...cu grija fata de ala pe care spui ca il iubesti, cu faptul ca il pui inaintea ta si faci lucruri pentru el/ea nu pentru ca ti le cere, ci pentru ca iti pasa si vrei sa-i faci viata mai usoara...da, dragostea mea e rationala si bazata pe fapte...degeaba imi canti serenade si vii cu o duzina de trandafiri, daca gunoiul nu-i dus, vasele nu-s spalate si eu trebuie sa fac asta la 12 noaptea, venita dupa o zi de munca...degeaba imi spui ca ma iubesti la nebunie, daca atunci cand raman fara serviciu imi scoti ochii ca stau pe banii tai, chiar daca eu imi caut cu disperare de lucru...da, replica "la bine si la rau" la asta se refera...asta a fost al doilea tip de dragoste...
Si-a venit Mihu mic...si in noaptea cand l-am nascut, stateam si ma uitam la el si vorbeam cu taica-su... mai draga, da'nu trebuia sa simt si eu asa o strafulgerare, un foc de artificii, un cutremur ceva...oare nu-mi iubesc copilul? nu de alta, da esti bombardat de povestiri de genul ca in prima clipa cand l-ai vazut etc etc...si te simti vinovat si defect,..tu de ce nu? si Kerekesu', sfatos si intelept ca intotdeauna imi spune: ce simtim noi acum e in primul rand responsabilitate...sigur ca-l iubim, doar ca nu suntem melodramatici cu asta...n-avem nevoie de focuri de artificii ca sa-i schimbam chilotii si sa-i dam mancare si sa-l luam in brate...si mare dreptate avea...dupa cateva zile, ma uitam la el si mi-era clar ca-l iubesc, dar mai presus de asta, ca sunt responsabila pentru el..cum altcumva te-ai trezi din 2 in 2 ore si te-ai chinui tu pe  tine in moduri pe care nu ti le-ai imaginat vreodata, daca nu ai iubi fiinta pentru care faci lucrurile astea?si pe deasupra sa gasesti puterea sa te mai si bucuri de asta...da, asta e iubirea de mama...te pui pe tine undeva mai jos si pe primul, al doilea, al treilea loc vine el...botzul de om pe care l-ai nascut...si te simti responsabila pana in maduva oaselor...si iar ajung la aceeasi concluzie...dragostea adevarata e aia responsabila, aia in care iubesti cu fapta, nu cu vorba..catodata e infricosator cand iti dai seama ca o fiinta umana depinde de tine pentru orice, dar in acelasi timp, e maret...iti da aripi, iti da puterea sa faci tot ce e necesar, nu pentru ca e obligatia ta, ci pentru ca il iubesti si vrei sa faci tot ce poti pentru el..si vei continua sa faci asta si cand va fi creste si chiar si cand va fi adult...pentru ca mama esti cat traiesti...si cand va avea 40 ani, tot mama lui vei fi...si tot vei pune nevoile lui in fata nevoilor tale..si-l vei iubi cum te vei pricepe tu mai bine, vei gresi si vei regreta greselile, vei invata din ele, vei face tot ce-ti sta in putinta ca viata lui sa fie mai usoara si mai lina...vei suferi ca un caine cand nu vei putea sa intervii tu sa-i rezolvi problemele, cand se va stropsi la tine ca e mare si sa-l lasi in pace ca stie el mai bine, vei putea sa-i dai cei mult un sfat cand vei considera ca greseste...si il vei iubi ...in momentele cand nu va "merita" sa fie iubit, cand iti va pune nervii la incercare, cand va avea cel mai urat comportament, atunci il vei iubi cel mai mult, pentru ca atunci va avea nevoie...si asta, parerea mea, e dragostea adevarata si responsabila...la bine si la rau, dar mai ales la rau, se alege dragostea cu fapta de dragostea cu vorba...

Cum a venit Mihu mic

Da, eram datoare cu o povestire a nasterii lui Mihu mic..si uitasem de asta...mi-am amintit doar fiindca mi-a crapat laptopul de serviciu si am trecut pe al familiei...si acolo troneaza aceasta poza..

si toata lumea mi-a zis: ce fericita esti!!!
Sa va zic toata povestea...
Era joi pe 16 ianuarie...m-am dus eu sa ma fac albastra...la coafor, cat stateam la scafa, am simtit niste contractii, mai zdravene decat ce experimentasem pana atunci...ajung acasa si ii zic lui Kerekes...hai sa mai aruncam 65 de lei pe-o monitorizare ca mi se pare ceva...ce? nush...da mi se pare ceva...mai facusem cateva monitorizari pana atunci la Medicover, de aia stiam tariful...omul meu, linistit...hai...da' sa papa si gura noastra ceva inainte...stiti ca atunci a poftit la cartofi prajiti, nu? am papat noi linistiti, ne-am urcat in fluturasul nostru albastru si hai, ca bagajul oricum era in masina deja...faceam 39 saptamani..
Ajungem, ne hlizeam pe acolo...facem monitorizare...si o aud pe doctora sunand la doctorita mea si zicandu-i ca ea cheama inapoi echipa de operatie ca "nu are tupeul sa ne lase pana dimineata asa"...oamenii din echipa de-abia plecasera si daca s-ar fi putut amana, probabil asa ar fi facut ...Mihut avea bataile inimii incetinite pentru ca, dupa cum s-a dovedit ulterior isi pusese cordonul de gat si se strangula incet si sigur cu el...nici nu s-a mai discutat de nastere naturala etc...direct la sala de operatie cu noi...
Si facem anestezie...subsemnata are fix discul ala deplasat la coloana, deci au cautat unde altundeva sa bage cateterul...asta e amintirea cea mai crunta...momentul cand a intrat acul si mi s-a facut rau...m-au lasat sa revin, anestezista zicea ca daca nu se poate asa imi face celalalt tip , eu ma uitam la doctorita mea si o intrebam ce sa fac, noroc cu ea, ca m-am linistit si s-a putut face...dupa aia n-am mai simtit nimic...Kerekes imi povestea ca le "zburau manutzele" pe acolo cu o viteza uimitoare...ca sa va lamuresc, doctorita mea are un metru si o scama si ar putea trece cu succes drept adolescenta, dar e una din cele mai profi persoane pe care le-am cunoscut vreodata...la cateva minute, fi-miu a iesit...protestand, evident, ca doar era fi-su ma-sii...asta tin minte ca prin vis asa, ca de la anestezie parca eram putin in ceata...cele mai vibrante si clare amintiri ale mele din noaptea aia sunt:
1. mi l-au pus pe Mihut la piept si atunci am realizat cat de mic era...imi incapea in spatiul dintre san si gat...era mic, moale si cald si a tacut instant cand s-a lipit de mine...eu nu-l puteam vedea bine ca nu puteam suci capul suficient si m-am multumit sa-l simt, sa-l miros...
Tin minte tot ca prin ceata ca ma coseau, am simtit miros de ars, glumeam cu doctora ca sa faca un goblenas acolo daca tot coase...o floricica ceva...si m-a pocnit un frig si un clantanit de n-am mai stiut de mine...soc termic au zis...pe urma am aflat ca am sangerat ca porcul de Craciun din cauza unor nebanuite probleme de coagulare...intr-un final m-au dus in salon...si acolo e cea de-a doua amintire clara:
2.m-au dus cu patul in rezerva si acolo erau ei...tati cu puiul lui mic in brate...ce mic era la mine in brate, inchipuiti-va ce mic parea la ta-su in brate...nu plangea, nu zicea nimic, doar statea lipit...i-am zis lui tati sa-si dea jos tricoul si sa-l lipeasca de piele...a parut mai multumit...
Zilele urmatoare au trecut iar ca prin ceata intre calmante, incercari de alaptare, somnuri scurte, invatatul cum sa avem grija de Mihut...tati a fost cu noi acolo, dormind chinuit pe patul de insotitor (tre sa le fac un mail celor de la Medicover despre asta)...toata lumea s-a mirat ca l-am vrut tot timpul pe Mihut cu noi in camera...problema era ca eu nu prea paream sa-mi revin...cu toate calmantele, aveam dureri foarte mari, oriunde aveam o intepatura sau branula eu am avut vanatai imense, nu mai vorbesc de taietura...mi-a fost infernal de greu sa ma dau jos din pat, cu alte cuvinte corpul meu m-a tradat cum nici in cele mai negre cosmaruri n-as fi crezut...noroc de tati, care m-a ajutat/inteles/suportat...ca nu-s cea mai flower power persoana cand sunt pusa in situatii de genul...:D
Si undeva a doua zi, am facut poza asta...sunt sigura ca eram fericita...copilasul meu venise...dar la fel de sigura eram si destul de plina de calmante :D
Morala povestii:
 - intotdeauna sa ai incredere in instinctele tale cand esti gravida/mama...sunt infailibile...dupa cum se poate intelege de mai sus, a existat riscul real ca Mihut sa nu mai fie ok...s-a evitat cu succes pentru ca eu am vrut sa fiu sigura ca e totul ok, chiar daca ma costa 65 lei
 - cezariana e mana lui Dumnezeu in caz de urgenta...nu, nu o recomand nimanui doar asa...eu mi-am revenit foarte greu dupa ea, mi-a luat luni de zile sa revin cat de cat la viteza/tonusul(de miscare, nu va ganditi la burti lasate - alea sunt irelevante)...in spital mi-era greu sa-i tin capusorul lui Mihu mic in palma...si el avea 2.5 kg...deci va dati seama cata slabiciunea am avut...dar in cazuri cum am fost noi, cred cu tarie ca a facut diferenta intre viata si altceva...mi-ar fi placut sa il pot naste natural, dar nu a fost sa fie...important e ca el a fost bine..
Pe 20 ianuarie, ne-am incarcat in fluturas cu totii si am plecat acasa...ne uitam la Mihut si nu ne venea sa credem ca e al nostru si ca chiar il ducem acasa la noi sa ne incepem viata in trei...bine, cinci...sase cu buni :D

Asa arata Mihu la primul lui drum cu masina inspre casa...